45,675 matches
-
Căutătorul de minuni muia în cafeaua cu lapte felii mari de pâine de casă pe care întinsese unt și miere și acum le înfuleca de zor. Stătea aplecat în față și ținea mâna stângă întinsă pe masă, până dincolo de ceașcă, parcă într-un gest instinctiv de a-și apăra micul dejun. Soția lui stătea și ea la masă, dar mânca fără prea multă poftă, privind în zare. Era tânără, avea ochii albaștri și părul lins, de culoarea paiului, fără pic de
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Oamenii erau cam stânjeniți, dar aveau chef de vorbă. A început Vicenta, care stă în capul satului. Sfiala i se citea în gesturile ușor crispate și în felul de a vorbi, pe un ton mai înalt decât de obicei și parcă smucit. Păi, să vedeți, a început ea. În satul nostru nu sunt lucruri dintr-astea, nici n-au fost, după știința mea. După război s-a vorbit despre stafii, noaptea, în pustietatea muntelui, dar s-a dovedit că erau niște
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Încă se mai vede urma. Străinul s-a uitat la desen. Soția lui a întins mâna, l-a luat, s-a uitat și ea la el și, pentru prima dată de când se strânsese lumea acolo, i s-a auzit glasul. - Parcă-i un colan, a spus. Desenul a trecut din mână în mână. Era o circumferință ușor ovală. Circumferința nu se închidea și, în partea mai lată, lăsa o deschizătură. De o parte și de alta a deschizăturii, linia se termina
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
vădită curiozitate. - Viu? a întrebat. Cum adică viu? - Lăsați-mă să vorbesc! a spus Ramirín aproape strigând. Era viu. De jur împrejurul lui se iveau niște rămurele albe cum e conopida care se mișcau întruna. Țipau. Toată noaptea au scos niște țipete parcă de durere, care te înfiorau. Toată noaptea, ba chiar și a doua zi de dimineață. Ramirín a tăcut din nou. De data asta, nimeni nu a întrerupt tăcerea. - N-o să uit asta niciodată. Noi, sătenii, ne uitam la el de pe
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
doua zi de dimineață. Ramirín a tăcut din nou. De data asta, nimeni nu a întrerupt tăcerea. - N-o să uit asta niciodată. Noi, sătenii, ne uitam la el de pe malul dimpotrivă. Crengile alea erau ca niște mâini care se mișcau parcă cerând ajutor. Se deslușeau foarte bine pe fondul negru al acelei arătări. Mișcările și țipetele au devenit din ce în ce mai slabe. La amiază crengile s-au pleoștit și nu s-a mai auzit nici un țipăt. Ramirín a făcut încă o pauză, foarte
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
odată, pe când era copilă, îi venise rândul să meargă cu vacile la păscut și s-a dus la pășunea de lângă lac, aproape de peșteră. Acolo a dat peste un ou uriaș. Era înalt ca turnul de clopotniță și alb ca zăpada. Parcă de când lumea se afla acolo, la intrarea în peșteră. Din el se desprindea ceva ca un fum întunecos. - Ți se făcea frică, ne asigura tușa Paula. Era negreșit lucrarea celui viclean. Cine știe cât cântărea? Nici douăzeci de bărbați n-au putut
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
mult mai înalt aici decât la intrare, iar lumina cădea pieziș, făcând să strălucească stânca umedă ca argintul și să se profileze în fund, ca niște colți uriași de fildeș, primele stalactite. Chiar în gura peșterii, o tufă de romaniță parcă voia să marcheze contrastul dintre lumea exterioară și acea întunecime umedă. Eu le-am fost călăuză. Le-am explicat plin de mândrie că fusesem unul dintre descoperitorii picturilor, într-o excursie cu școala pe care-o făcusem cu Don Froilán
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
Am uitat să aprind focul și grămada de vreascuri se odihnea la câțiva pași de noi, ca un arici uriaș. Când am isprăvit cina, el s-a ridicat și a coborât câțiva metri uitându-se la hardughie mai de aproape, parcă șovăind. S-a întors apoi sus și a tras o dușcă din sticla pe care o ținea lângă el. - Sunt obosit, băiete, mi-a spus. Și e mai bine s-o lăsăm cu ale ei. Eu mă duc să mă
José María Merino (Spania): Căutătorul de minuni by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/14985_a_16310]
-
floarea de maidan" cu "Făt frumosul" în ființa căruia s-au îmbinat "strălucirile a două cununi împărătești", decât istoriile de amor ale lumii ei, în care mișună derbedei, femei pierdute și vardiști. De unde farsa existențială a cucoanei Masinca Drânceanu, creată parcă anume a absorbi Bucureștii începutului de secol XX, și a Smarandei, străbunica lui Pantazi, reînviind cu solemnitate de ritual reveria epocii când văzuse de mai multe ori pe Napoleon I și îi vorbise o dată, când dansase pe vremea Congresului, la
Ideea totalității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15047_a_16372]
-
cu negru" (ibidem). Dacă unele asocieri lunecă încă spre prețiozitate, deși în aceeași manieră bizară a monomaniei ("o cutie cu labirinturi/ duce spre tine//chiar nesfîrșitele vitralii/ de pe suprafața unui punct" (ibidem), predomină constatările simple ale unui suflet regresiv, stupefiat parcă de elementarele date oferite de simțuri: "ce rost ar avea să te sperii/ atunci cînd o măslină se rostogolește/ către mijlocul farfuriei// hamsterul a murit// călătorește acum spre cer/ în sicriul de hîrtie igienică" (ibidem). Precum la autorul lui Murphy
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
gudur la picioarele patronului/ îi pun la loc bătăturile/ el mă bate pe umăr/ e destul pentru azi/ schimbă-te-mi zice/ du-te la joaca" (șam pune la loc bătăturile patronului). Acest ins stîngaci, neadaptabil, cu frustrări și angoase parcă tocite de îndelunga lor prezenta în conștiința, ajungînd parcă a se sfii și de suferințele ce nu-l ocolesc, arborează o etică glumeața ce semnalizează o apropiere nu numai de real, ci și de... optzeciștii care-l cultiva pe reversul
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
el mă bate pe umăr/ e destul pentru azi/ schimbă-te-mi zice/ du-te la joaca" (șam pune la loc bătăturile patronului). Acest ins stîngaci, neadaptabil, cu frustrări și angoase parcă tocite de îndelunga lor prezenta în conștiința, ajungînd parcă a se sfii și de suferințele ce nu-l ocolesc, arborează o etică glumeața ce semnalizează o apropiere nu numai de real, ci și de... optzeciștii care-l cultiva pe reversul sau derizoriu. Avem astfel punctate elementele unui "fals tratat
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
pentru mentalitatea perdantului ce se ia peste picior înainte de a-l lua alții: "mama mi-a spus:/ minodora nu te mai gîndi la șam/ cînd te duci la piata/ gîndește-te la varză și la costița/ fii o femeie cuviincioasa/ ce parcă beethoven i-am zis/ nu se gîndea nu-i cîntă și lui/ tot timpul pasărea în cap?/ bine dar beethoven a spus mama/ a luat cîrpa de praf/ și-a început să șteargă urechile geniului" (minodora îl visează pe șam
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
cam pe bună dreptate. Coreenii au fost ajutați de arbitri să ajungă în finala mică, de-a dreptul sfidător. Băieții ăștia iubiți și odihniți n-aveau voie să treacă de portughezi. Excelenți simulatori de faulturi, sprijiniți de un fluieraș care parcă îi invita să se tăvălească pe gazon, coreenii i-au învins greu pe portughezi și după ce aceștia au rămas în opt jucători de cîmp și cu un portar în zi de grație. Dacă titlul de cel mai bun portar al
Micul mafiotism autohton by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15057_a_16382]
-
de scurtare a unor forme verbale prin căderea finalei, mai ales în îmbinări tipice cu o conjuncție - cre'că, las'că, poa'să, tre'să - se poate compara cu modul în care au fost produse în limba română adverbe ca parcă și cică. Evident, orice analogie e parțială: cele două cuvinte s-au format din prezentul unui verb regent urmat de conjuncția că - pare că, zice că - , dar fenomenul fonetic nu a fost absolut identic: apocopă (cădere a finalei) în cazul
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
a devenit un subiect de meditație morală, iar destinul său a căpătat accente patetice. Memoria culturală s-a transformat în rememorarea unei drame și imaginea butaforică a cărții s-a preschimbat într-un mormînt gol, cu alte cuvinte în cenotaf. Parcă anume spre a fractura continuitatea noastră simbolică și a ne dizloca din istorie conștiința de sine, forțele obscure din '89 au asasinat literalmente cele două repere majore ale oricărei existențe culturale: Muzeul și Biblioteca. Altfel spus, memoria figurativă și memoria
Alte crochiuri by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15033_a_16358]
-
absolut nimic. Cred că asta l-a scos din minți pe Dabija. Arghezi și Patapievici și inflexiunile lui Iureș "spiritul orașului"care cere socoteală în al douăzeci și cincilea ceas; chipurile noastre proiectate pe ecranul-tablou al rușinii, un element coborît parcă din Casa Poporului, o ramă imensă în care se vede kitsch-ul și indolența, o formă concepută în spectacol de scenograful Dragoș Buhagiar, un "cadru"care strînge fondul problemei; fotografiile și textul conferinței arhitectului Neculai, secvențe cu orașul din 1847
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
mii de bilete de bancă pluteau prin aer, fîlfîind ca fluturele. Dar senatorul închise ventilatorul, iar biletele rămase fără aer se așternură peste lucrurile din încăpere. - Vezi doar - zîmbi -, pînă și rahatul zboară. Laura Farina se așeză, pe un scăunel parcă de școlăriță. Avea pielea netedă și întinsă, de aceeași culoare și de aceeași densitate solară ca petrolul brut, iar pletele-i erau coamă de mînză și ochii imenși mai limpezi ca lumina. Senatorul îi urmări firul privirii și dădu de
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
mai potolește Dumnezeu! - Păi, cum s-o facă, dacă el e drac Împelițat?! - s-a amestecat În vorbă Matei. - Așa sunt toți din neam. Și când neamul e cum e... orice ai face, nu sari departe. Iar ăsta, mai mult, parcă-ar fi blestemat. Ce să zicem? El cu ale lui, noi cu ale noastre. Bine că mi-ai luat drumul din picioare! - a Încercat tatăl Elenei să se scuze. - Acum, că tot sunt aici, ce zici? Mai vine careva sau
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
s-a repezit Costică după porcul speriat. În curte, a intrat, târându-și picioarele, Însă drept ca lumânarea, și moș Gogu, tatăl lui Gheorghe. Stătea cu baba lui, singuri, dezlipiți de sat, Într-o casă, În gura unei vâlcele, rupt parcă de lume. Acolo, crescuse și Elena. Singură, doar ea și pajiștele de pe dealuri. - Scăpă! Aoleo, scăpă! Păzea, tataie, că te mușcă arătarea!, s-a amuzat ea, care trăia momentul ca pe un spectacol al copilăriei fără de sfârșit. - Hai, bă, moș
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
copil și, de cele mai multe ori, mă bucuram. Alteori, un freamăt interior, de om matur, mă Întrista. Simțeam, fără să vreau, mai tot timpul, o greutate pe umeri și-n inimă. Când priveam În juru-mi, dar mai ales În suflet, eu parcă-mi pierdusem definitiv raiul, În care ea părea, pe drept cuvânt, prințesă. M-am Întrebat, de ce? Câțiva ani mai târziu, m-am gândit că diferența dintre noi ținea de felul În care ne raportam la ignoranță. Ea o accepta, eu
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
locul său! Eu, de la anii mei, copiii, de la vârsta lor! Și, de-acolo, fiecare cu dreptatea lui! Dar, lasă asta, văd că nu ne Înțelegem. Cu politica aia, cu ce se-aude, ce zici? Moș Gogu a privit o clipă, parcă dincolo de noi. A făcut ochii roată și a oftat. - Gata! Cu cei de-acum s-a sfârșit! Ceaușescu, cât a fost el de Ceaușescu, s-a urcat În elicopter și... Mă, nene, nu știu ce să zic... parcă, totuși, nu-mi vine
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
a privit o clipă, parcă dincolo de noi. A făcut ochii roată și a oftat. - Gata! Cu cei de-acum s-a sfârșit! Ceaușescu, cât a fost el de Ceaușescu, s-a urcat În elicopter și... Mă, nene, nu știu ce să zic... parcă, totuși, nu-mi vine să cred că a fugit! - Tataie, e revoluție! Poporul face revoluție! - i-a zis Elena - Dumneata n-ai văzut? Că ne-am uitat Împreună la televizor! - Poporul face ce i se spune!- mânca-o-ar moșu
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
de fapt a ființei și conștientizarea prin care aspiră a se consola are aspectul unui gol - sîmbure al lirismului însuși ce n-ar putea fi substituit prin nici o explicație. Atingînd un punct contemplativ (un gol ce instrumentează substanța poeziei, venită parcă din afară, din mirajul citadinismului american), poetul își dă seama de constanța izolării (inadaptării) sale, de lăuntrică factură, manifestîndu-se indiferent de situarea sa pe meridiane: "la urma urmei, fugi de acasă pentru a fi fericită/ sau pentru că fericirea de-acolo
Orfism american by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15086_a_16411]
-
face pasul într-o altă vârstă a prozei realiste. Dacă și-ar fi propus mai mult (personal deplâng lipsa acestei ambiții), autorul ar fi putut scrie în această direcție pagini excelente dintr-o adevărată... irealitate imediată. Iată un fragment desprins parcă din Trainspotting: "Simțeam cum mă scufund în pat, cum sub mine e o groapă imensă și eu tot cad, tot cad și nu se mai sfârșește odată. Dispăruse acel soare ce mă inunda de bucurie și veniră culori lichide amestecate
Existențialism narcotic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15105_a_16430]