344 matches
-
Sămănătorul”, „Luceafărul”, „Literatorul”, „Convorbiri critice”, „Flacăra”, „Universul” ș.a. Pentru volumul Spre necunoscut (1924) este distins cu Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Români. Temele versurilor lui F. sunt istorice și mitologice (Orientul, lumea creștină), în prelungirea poemului monumental romantic și parnasian, cu descripții fastuoase și comentarii filosofice pe suport narativ. Cosmologia, destinul omului raportat la universul infinit și la divinitatea atotputernica, măreția și servituțile spetei umane - toate acestea glosate în ample compuneri structurate secvențial (Adonis, Satan și Hari, Nemuritoarea iubita). Autorul
FOTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287075_a_288404]
-
animalice (Vânătoare). La celălalt pol, se situează imaginea pură, de sorginte macedonskiană, a poetului - fanatic al visului, prins într-un zbor nestăvilit către ideal. Receptivitatea față de poezia simbolistă, vizibilă în tematică și în unele procedee de expresie, coexistă cu note parnasiene. Viziunile mitologice din Pygmalion, Imn la Afrodita, evaziunea exotică, cultul frumosului și exercițiul formelor fixe țin de idealul parnasian. D. a cultivat sonetul, a încercat rondelul, pantumul, sonetul dublu, sextina. El este și autorul unui volum de Opere dramatice (1905
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
un zbor nestăvilit către ideal. Receptivitatea față de poezia simbolistă, vizibilă în tematică și în unele procedee de expresie, coexistă cu note parnasiene. Viziunile mitologice din Pygmalion, Imn la Afrodita, evaziunea exotică, cultul frumosului și exercițiul formelor fixe țin de idealul parnasian. D. a cultivat sonetul, a încercat rondelul, pantumul, sonetul dublu, sextina. El este și autorul unui volum de Opere dramatice (1905), cuprinzând un basm versificat, Dafin Făt-Frumos și frumoasa Ileana, melopeea Renegatul (1893) și poemul dramatic Visul lui Ali (1913
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
București, 1905; Visul lui Ali, București, 1913. Repere bibliografice: Al. Macedonski, Opere, II, îngr. și pref. Adrian Marino, București, 1966, 382-383; Călinescu, Ist. lit. (1941), 469-470, Ist. lit. (1982), 532; Perpessicius, Opere, X, 134,135; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943, 21-23; Ciorănescu, Lit. comp., 237-240; Vianu, Opere, II, 679-683; Margareta Dolinescu-Georgescu, Pătrunderi parnasiene în România, SLC, 161-168; Bote, Simbolismul, passim; Micu, Început, 422-423; Dicț. lit. 1900, 270-271; Piru, Ist. lit., 256; Iliescu, Poezia, passim; Gabriela Duda, Sinestezie și
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
pref. Adrian Marino, București, 1966, 382-383; Călinescu, Ist. lit. (1941), 469-470, Ist. lit. (1982), 532; Perpessicius, Opere, X, 134,135; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943, 21-23; Ciorănescu, Lit. comp., 237-240; Vianu, Opere, II, 679-683; Margareta Dolinescu-Georgescu, Pătrunderi parnasiene în România, SLC, 161-168; Bote, Simbolismul, passim; Micu, Început, 422-423; Dicț. lit. 1900, 270-271; Piru, Ist. lit., 256; Iliescu, Poezia, passim; Gabriela Duda, Sinestezie și metaforă în simbolismul românesc, SCL, 1991, 3-4; Dicț. scriit. rom., II, 57-58; Micu, Ist. lit.
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
al teatrelor naționale și secretar general în Ministerul Cultelor. În timpul celui de-al doilea război mondial, când este redactor la cotidianul „Acțiunea”, îi mai apar Apocalips profan (1941), poemele Renașterea (1942), Țara Românească (1944) și „antologia critică” Din poezia noastră parnasiană (1943). Schimbarea de regim din august 1944 are ca urmare excluderea lui din presă; reușește să mai publice niște traduceri, împreună cu Elena Eftimiu, în „Revista literară”. În 1948 este însă arestat și condamnat pentru antisemitism la cinci ani de închisoare
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
observată de Pompiliu Constantinescu) și în concepția sa inițială asupra „clasicismului” artei. Tendențioase și mult prea subiective, cele două studii n-au convins opinia publică. Un real folos a adus în schimb istoriei literaturii române prin antologia Din poezia noastră parnasiană. D. tăgăduia impulsul spre experimentul artistic ce i se atribuia și, vorbea, la maturitate, de o desfășurare a virtualităților cu care se născuse, dovedită și prin faptul că prima sa carte i-ar fi conținut în germene toată opera. În
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
în ciclurile Helada, Roma, Evul Mediu, Renașterea. Viziunea devine acum analitică, figuri aparținând mitologiei sau istoriei, tipuri ghicite sau personaje ale unor opere artistice se învecinează fără să respecte vreun desen prestabilit, încercând să evoce atmosfera fiecărei civilizații. Izbutite bucăți parnasiene, în genul unui J.-M. Heredia, îndeosebi în Helada și Roma, multe piese de un lirism curat stau lângă altele ce alunecă în livresc și prozaic, alunecare potențată de multiple experimente în versificație și dislocări în topica frazei. Ultimul ciclu
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
Margareta Feraru, București, 1975; Poezii. Teatru. Proză, îngr. Margareta Feraru, pref. Const. Ciopraga, București, 1977; Fântâna cu chipuri, îngr. și pref. Cătălin Davidescu, Craiova, 1990. Ediții, antologii: Ștefan Petică, Poeme, București, f.a., Opere, pref. edit., București, 1938; Din poezia noastră parnasiană, București, 1943. Traduceri: Villiers de l’Isle Adam, Nuvele, București, 1911, Vestitorul, București, 1915; Théophile Gautier, Arria Marcella, București, 1911; Oscar Wilde, Parabole, București, 1916; Anatole France, Domnișoara Roxana, București, [1925]. Repere bibliografice: Chendi, Pagini, 518-519; Sadoveanu, Cărți, I, 131-133
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
opțiune este susținută și de trăsăturile ce țin de profilul său individual: elevație, austeritate. Afirmația este valabilă și pentru domeniul poeziei, cu o corecție însă: D. vizează o arhitectură răsturnată, reliefarea, căutarea intimității. Demersul poetic parcurge drumul de la expresia glacială parnasiană a începuturilor la descoperirea unei sensibilități frământate, de tip expresionist. Motivele constante (cetatea, statuia, norii, marea, visul) punctează starea de ascunsă conflictualitate dintre curgere, sfâșiere lăuntrică și dorința de geometrie raționalistă. Și volumele târzii, Cronică (1993; Premiul Filialei Timișoara a
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
-o și „plafonând-o” într-un timp relativ scurt. Încât a mai încerca în momentul de față o nouă caracterizare globală a acestei formule lirice după ce s-a vorbit atât de mult despre onirismul și barochismul poetului, despre pofta lui parnasiană de obiecte și culori, despre viclenia mecanismelor sale pseudoepice (narative), despre bizarele amalgamuri de cotidian și vis, despre fanteziile urmuziene, suprarealiste, despre pitorescul ceremonios, despre sintagme inedite, vocabule și rime rare, ironie și maliție, antecesori și afini etc. ar fi
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
lector la Editura Minerva. Debutează încă din 1949 în ziarul „Lupta Ardealului”, dar prima carte îi apare abia în 1969, în Elegii și egloge afirmându-se ca un poet matur în expresie și viziune. G. urmează o linie neoclasică și parnasiană în formă, dar s-ar spune că e mai degrabă atras de experiența simbolistă prin apetența pentru inefabil și esențe. Multe poeme sunt concepute ca parodii și se intitulează Bacovia, Baudelaire, Rilke, Goethe, Apollinaire, Emil Botta, Nichita Stănescu. Sugerând tonalitatea
GRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287340_a_288669]
-
să porți/ În răsăritul de oftică și abecedare,/ Petale în îngândurare,/ Pentru anii fără tine morți” -Toamnă cu cântec). În plus, în poeme ca Febre, Elegie profană, Chopin, Oraș complet, Peisaj se regăsesc elemente stilistice fie ale clasicismului de tip parnasian, fie ale simbolismului, în cadre vizuale eterogene, derivând din experiența avangardistă. Aceeași formulă artistică este folosită și în cărțile ulterioare, apărute până în 1944, ce i-au adus autorului Premiul Societății Scriitorilor Români pentru sonet (1932, 1935) și poezie (1942) și
GHEORGHIU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287239_a_288568]
-
existență... Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, așa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei." Într-un interviu acordat lui Felix Aderca, din 1927, creația lui Ion Barbu era împărțită de acesta în patru etape: parnasiană, antonpanescă, expresionistă și șaradistă. În studiul din 1935, Introducere în poezia lui Ion Barbu, Tudor Vianu reducea această clasificare la doar trei etape: parnasiană, baladică-orientală și ermetică. Această din urmă împărțire a devenit clasică. Prima etapă este cea a versurilor
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
lasă de obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu. Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia, era fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când la Ion Barbu, sub împietrita și recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, neliniști și aspirații tulburi
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
conte Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles în 1897. După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue
Ana, contesă de Noailles () [Corola-website/Science/299209_a_300538]
-
Massenet au fost reluate începând cu anii 1970. Stilul pasional al melodramei este tratat muzical în primul rând prin romanță, lumea personajelor lui Massenet amintind de realismul din literatură. Ariile de bravură (specifice operei comice franceze) alternează cu elemente muzicale parnasiene. , autorul operei lirice de tip dramatic, este captivat de romanul „Suferințele tânărului Werther” (Goethe) și o adaptează sub forma unei drame lirice, cunoscută sub numele de opera „Werther” (1892). Mai jos sunt notate titlurile lucrărilor scrise de Massenet, în dreptul fiecăreia
Jules Massenet () [Corola-website/Science/307515_a_308844]
-
al lui Nietzsche. Îndemnul de a avea comportare eroică în fața vieții, înfruntând iraționalismul prin creația artistică pură este dat, însă, de „Existența tragică” a lui D.D. Roșca. Poetul are imaginația fantastă, tensiune reală în conductele capilare ale poemelor, nostalgia aproape parnasiană spre armonie universală, exaltând ideea ideea perfecțiunii. O confesiune așezată drept succintă prefață la poeziile sale este cu adevărat eroică în crezu-i: „Dar chiar dacă pământul ca fi o stea incandescentă, un munte în flăcări și tot farmecul vieții ca
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
fi înclinați să rostim la prima concluzie, dacă nu ne-am aminti celebra polemică din epocă asupra paternității metaforei de „spațiu mioritic”... Cu un asemenea ideal al perfecțiunii cristaline, poemele lui Dan Botta poartă o răceală nordică în chihlimbarul ușor parnasian sub care sunt propuse: „Drumurile mediane,/ Plaiuri și savane,/ Lande monotone,/ Lirice Oenone/ Duceți-mi la vale/ Albele ovale”. Deși poet adevărat, subtilul cărturar greșește, sub vraja barbiană tocmai în limbaj, neexagerând în patinarea acestuia pe loc, precum Barbu Brezianu
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
simbolistica propriu-zisă rămâne aproape întotdeauna la suprafață. Macedonski este un mare poet predominant romantic, în a cărui operă poetică au lăsat urme și unele elemente simboliste, fără a-i modifica sau altera adevărata substanță, alături de elemente și motive naturaliste și parnasiene. Trăsăturile simbolismului literar: - raportul dintre simbol (semn,cuvânt) și eul poetic care nu este exprimat, ci sugerat, așadar sugestia este o manieră artistică obligatorie a creației simboliste; - tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
de Sașa Pană, Stephan Roll și Ilarie Voronca), Alge, 1930 - 1931 (redactată în București, sub direcția lui Aureliu Baranga, având între colaboratori pe Gherasim Luca, Paul Păun, Mattis Teutsch, Mihai Hubert ș. a.) etc. - este mai întâi o reacție împotriva rafinamentelor parnasiene și simboliste din școlile „cele mai înalte“, de la "Literatorul" lui Macedonski și de la "Viața Nouă" („Vieața Nouă“) a lui Ovid Densușianu, o „negare“ a formulelor / tiparelor tradiționale, printr-o programată desolemnizare a lirismului în numele „libertății absolute a cuvântului“, devenind apoi
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
evadă. Cesário refuză paradisele artificiale. Urmând tradiția revistelor de poezie din Coimbra, Joao Penha conduce începând din 1868 "A Folha" (Foaia), în care își găsesc ecou câteva din cele mai recente curente ale poeziei franceze. În această revista apar primii parnasieni portughezi, printre care se numără și chiar însuși Joao Penha. În schimb, unul din colaboratorii săi, Conçalves Crespo (1846-1883) este, în "Miniaturas" (1870) și mai talentat în "Nocturnos" (1882), un reprezentant tipic și talentat al parnasianismului, prin vizualitate, prin dimensiunea
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
des Chartes la Paris. Pe la sfârșitul anilor 1860, împreună cu François Coppée, Sully Prudhomme, Paul Verlaine și alții mai puțin distinși, a format un grup de poeți care s-au adunat în jurul lui Leconte de Lisle, și au primit numele de Parnasieni. La acest nou curent literar, forma - partea tehnică a artei lor - era de o importanță extremă, și, ca reacție împotriva lui Musset, și-au reprimat cu rigurozitate în opere expresia sentimentului și emoției. "Poezia adevărată", spunea M. de Heredia în
José María de Heredia () [Corola-website/Science/300008_a_301337]
-
n-a urmărit și nici n-a realizat un anumit tipar artistic tributar unui curent sau școală literară. Poezia lui a asimilat creator lirismul eminescian, topit într-o formulă proprie în care s-au absorbit, pierzându-și identitatea, aluviuni romantice, parnasiene și simboliste. După Eminescu și Macedonski, înainte de Arghezi și Blaga, D. Anghel s-a afirmat ca un poet original, dând expresie artistică unei structuri sufletești complexe, moderne." "Poet al florilor, al dragostei și al mării, el se remarcă prin sensibilitate
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
prozodice alambicate; elogiul civilizațiilor (arhetipale și interferențiale), al mitologiilor, religiilor, geografia lirica devenind planetară; surprinderea spațiilor exotice sau luxuriante, de la cele polare la cele ecuatoriale, si laudă obiectelor sau lucrurilor din sfere înalte (nestematele, metalele rare, podoabele de interior etc.). Parnasienii erau o grupare de poeți din Franța secolului al XIX-lea ce și-a tras denumirea de la revista în care publicau, „Parnasul contemporan”, la rândul ei această purtând numele muntelui Parnas (casă Muzelor în mitologia greacă). Publicată între anii 1866
Parnasianism () [Corola-website/Science/298290_a_299619]