47,342 matches
-
că îi dă lecții, pomenește de cazul unui pictor ce pictează tablouri care nu-și pot găsi un loc convenabil pentru a fi agățate în perete și despre care critica afirmă că ar fi inaccrochables, de neagățat, de nepus pe perete, iar Hemingway lasă cuvântul, îl repetă numai în limba franceză, cuvânt ce va face carieră în scrisul său de mai târziu, reluat și de critica mondială... Ceva poate fi deci accrochable, cuviincios adică, de expus, de publicat, și ceva este
Strada Jean Zay by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13325_a_14650]
-
mai simplă filozofie “estetică” a spectatorului obișnuit cu teatrul și cu muzica prezentă în concertele simfonice: “Mi-a plăcut!”. Proba teatrală arată bine, are anvergură, nu lasă timp nimănui să se gândească la ale sale. Decorul este impunător: un ingenios perete alb cu proeminențe de basorelief, ca o placă masivă de marmură, crapă la vedere și deschide perspectiva zidului arcuit care strânge cetatea Teba într-un cerc uriaș. Costume fastuoase, grele, extravagante (semnate de Cătălin Ionescu Arbore). Coloritul sumbru, viziune teatrală
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
tu. Nu zac în patul meu. Dar femeile spun: Tu, în patul tău. Lîngă pat stă noptiera. Și hîrtiile mele trebuie să zacă pe undeva. Lîngă ușă stă cuierul. Și boarfele mele, rufele, pantofii, trebuie să zacă pe undeva. De perete atîrnă chiuveta. Lîngă chiuvetă atîrnă două prosoape. Boarfele mele și pantofii mei nici nu-mi trebuiesc. Rufele mele? O cămașă de noapte pe săptămînă. Pe noptieră ar putea să stea o vază cu flori. Și la ce bun? Nu pot
Hans Joachim Schädlich - Musca e întreținuta mea by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/12013_a_13338]
-
cu un aer special ca și al lui Giraudoux, cu un șarpe în jurul gîtului, ca un imens și plin de zorzoane colier. Ușa se deschide și descoperim o viermuială de animale mai puțin întîlnite de obicei prin casa omului, un perete plin de fotografiile "protagonistului" făcute de-a lungul anilor, priviri pătrunzătoare, premiul din liceu la greaca veche, obiecte, lumini care pică tranșant sau pieziș în cele mai absconse unghiuri. Între deschiderile sporadice și repetitive de uși ale fiului împopoțonat mereu
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
Cei trei actori sînt foarte atenți la dozaje. Trei actori maturi pe care regizorul Peter Kerek se bazează. Dincolo de iluzia unui spațiu domestic, creată de decorul lui Andu Dumitrescu, se pătrunde în lumina întunecată a cărărilor din uriașul tablou de pe perete. Încă o situație trecută cu vederea, o mimare a împăcării, alte cercuri de cinism se desfac la vedere. Jocul pe muchie de cuțit al nervilor, al polițelor care se plătesc, la infinit?, în diferite moduri. Se adîncește hățișul.
La țară by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12053_a_13378]
-
pe atît de falsă, și care n-avea ea, ca suport bibliografic decît (țineți-vă bine!) ochiul expert al unei muzeografe: doamna cu pricina ar fi recunoscut într-un înalt funcționar, din M.E.C. pe un securist care se lipea de pereții Muzeului Național de Artă, ca o umbră, ori de cîte ori îl vizita Ceaușescu. Fără să clipească, victima de odinioară a Securității punea în circulație, cu nume cu tot al protagonistului, o calomnie ordinară. întîmplarea face să-l cunosc pe
Telefonul fără fir by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12052_a_13377]
-
făcea o scăriță cu cinci trepte de lut, albe și ele, văruite bine cu bidineaua, și care duceau sus la dormitorul la vedere, și despre care se putea spune că dormeai la etaj... Cărăuțeanu știa că obiectele ce atârnau de pereți, cele mai multe ustensile vechi de aramă, ibrice de tot felul, tipsii, pocale, îi fuseseră dăruite bătrânei ghicitoare cu timpul de Sisi, cumpărate de prin anticăriile de pe Lipscani. Nu exista gard sau poartă, când intrai la Menaru. Se intra direct. Fără nici o
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
încet-încet, într-un anti-instinct de conservare, într-o acceptare neputincioasă a risipirii: "De fapt, e altceva, mult mai grav, iremediabil pare-se: timp pierdut la cozi (la noi, mai puțin); timp pierdut la trolee (imens); timp pierdut, cu ochii pe pereți, în întuneric, în timpul pauzelor de lumină. La București s-a adăugat, iarna asta, gătitul noaptea. Pe lîngă timp pierdut, e și un imens, epuizant, consum nervos. ș...ț Iar pentru simplul gust al statisticii, în măsura în care nu uit, voi nota timpul
Cota de avarie by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12061_a_13386]
-
aproape un ceas, deși n-o poftisem măcar să șadă. Întreabă și ochii i se învîrt prin cameră ca radarele, mă-ntreb ce judecă, ce gîndește, ce observă, ce i s-o fi părînd nefiresc în tot decorul minimalist? Posterele de pe pereți o intrigă, îi urmăresc privirea, nu-ndrăznește totuși să-ntrebe și moare de curiozitate (i-o fi spus bulgarul că am - după expresia lui - "un evreu pe perete"?). Mizerii de cămin. Totuși, cred că pleacă fericită, nu sîntem de pe aceeași
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
i s-o fi părînd nefiresc în tot decorul minimalist? Posterele de pe pereți o intrigă, îi urmăresc privirea, nu-ndrăznește totuși să-ntrebe și moare de curiozitate (i-o fi spus bulgarul că am - după expresia lui - "un evreu pe perete"?). Mizerii de cămin. Totuși, cred că pleacă fericită, nu sîntem de pe aceeași planetă." Sau, în fine, să descoperi, în pur întîmplătoarea întîlnire a unor romaniști de aiurea ceea ce Michael Heims numea "un Babel fericit". Toți, acolo, vorbesc, asemeni unor "moștenitori
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
dincolo de tejghea. Câteva căni, câteva solnițe și două pachete de șervețele sunt toate obiectele de pe blatul barului. În Morning sun (1952) detaliile sunt și mai puține. Femeia în neglijé privește pe fereastră afară, acolo de unde în camera ei austeră cu pereți goi intră lumina puternică a soarelui. Pe geam se zărește ultimul cat și acoperișul unei clădiri. Patul din cameră e acoperit impecabil cu un cearșaf, iar umbra femeii se prelungește peste pernă. Care o fi starea ei? Acesta este primul
Clark and Pougnaud vs. Edward Hopper by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12092_a_13417]
-
gazdei, deschizând ușa și văzând dublu se risipi, dimpreună cu invitația să pătrundem în sanctuarul său. Prozatorul a mai suferit un șoc în clipa când mi-am declinat numele. Și acesta depășit. Apartamentul era vast, gazda măruntă, în birou, un perete întreg era plin vârf de groase tomuri legate în piele de aceeași culoare - verde parcă. Toate, însă, de drept. Aflai că sunt ale unui prieten care i le lăsase în custodie. - Dacă îți trebuie vreo carte, ți-o împrumut, condescinse
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
unui prieten care i le lăsase în custodie. - Dacă îți trebuie vreo carte, ți-o împrumut, condescinse prozatorul. - Nu împrumut cărți decât de la proprietarul lor, răspunsesem cu insolența tinereții. - Ai dreptate, acceptase romancierul. într-o altă încăpere, pe un alt perete trona un mare portret al lui Eminescu, în culori roz-albastre și postură de luceafăr, iar sub acesta se afla o candelă aprinsă. - E de Grant, ne comunicase maestrul pătruns de însemnătatea minutului. împrejurarea că un bătrân reacționar își amintește că
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
ma-nconjoara. M-astept la iarnă, vânturi bat ades, de-ar ține vremea, de ar mai ține vremea mai am atâtea fructe de cules! ȘTII TU? E-atât de frig În camera din care pleci, Încât ferestrele Îngheață de-ntrebări. Pereți-s reci, tablourile reci, În tot sunt brațe-ntinse spre chemări. Și e pustiu În jur și e tăcere, Nimic nu mă Îmbată către vis. Sunt măcinat de chinuri și de vrere Încât mă simt acasă, ca proscris. O clipă
Poezii. In: Editura Destine Literare by Constantin Clisu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_290]
-
ziduri. Iată aici, spre exemplu, oricît de remarcabilă a fost grija organizatorilor de-a le crea un simulacru spațial, această împresie de întemnițate te urmărește. Moore a creat niște opere ce te obligă să le visezi dincolo de falsul decor al pereților. Gîndirea cuprinsă în ele solicită într-un fel de implorare imensitatea naturii. Sînt făcute să trăiască libere, proiectate pe cer sau în peisaje singuratice. De mult n-am trăit atît de clar acest fenomen al dialogului sculpturii cu spațiul ca
Elogiul singurătății by Corneliu Baba () [Corola-journal/Journalistic/12119_a_13444]
-
aici, într-o tortură fizică și psihică permanentă. Soția lui, despre care se știa că murise, trăiește, de fapt, ca o leproasă descărnată și înfășată în cârpe într-un hambar transformat în cavou, o mumie vie legată cu lanțuri de pereți și hrănită cu fiertură de arpacaș. Însă, după cum știți, Dumnezeu există, și acest Soissons - dar să nu-i mai zicem domn - se spânzură lăsându-i pe copii să se descurce singuri într-o lume pe care ei nu o cunosc
Orori între copertele Bibliotecii Iad by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12103_a_13428]
-
protector al poveștii. Desigur, o astfel de așezare a vederii mai jos decât auzul nu ne face să uităm cunoașterea prin plecarea de acasă, prin călătorie eroică, a lui Sindbad, de pildă. Jocul între ochi și ureche, între cei patru pereți ai casei și lumea largă, între vizibil și invizibil are o mie și una de fețe. Dar, vezi tu, frate vitreg și geamăn, apaticul meu cititor, se ivesc zorii.
Războiul din ochi și pacea din ureche by Șerban Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/12143_a_13468]
-
de acces. Prospectînd, cum s-ar spune, cealaltă față a lunii, dl Raicu ne revelă un E. Lovinescu în destule privințe neașteptat. Nu altul decît cel îndeobște cunoscut, deși, în rama acestei imagini habituale, plin de surprize, ca și cum într-un perete aparent compact s-ar deschide o ușă secretă, fără a-i schimba configurația. Iese astfel la iveală un E. Lovinescu mai complex, mai umanizat, ergo mai profund. Nu e vorba de-o "dezlegare", cum s-a afirmat în sensul platitudinii
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
acesta ocupând prim planul și fiind luminat special pentru a fi evidențiat în cadru. A doua ipostază apare prin juxtapunerea a două cadre: de la buzele depărtate senzual ale lui Dorothy la o sculptură cu colți de lemn care atârnă pe peretele camerei lui Jeffrey. Din punct de vedere psihanalitic, s-a încercat deja o interpretare - a Laurei Mulvey - bazată pe deja clasicul scenariu oedipian, cu Dorothy în locul mamei (substitut), Frank ca tată pre-oedipal și, evident, Jeffrey în rolul fiului. Dar această
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
versus visul târându-se pe șleauri istovite diagnostichează reaua poziționare a eului față de gravitația ce se pregătește să-l centrifugheze. Când energicul "visător" de altădată, acum cu o tot mai subțire aură în jurul genunchilor, împinge cu tot mai multă greutate pereții văzduhului, insul nemaidorindu-și decât ca ziua de astăzi să nu fie mai păcătoasă decât cea de ieri, cea de mâine, decât aceea de azi. Când magnificelor vise colorate, muzicoase, parfumate, sacru carnale și triumfal aeriene ale tinereților și chiar
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
artist, ci și ca strateg, Barba formulează cu precizie rolul conferit unor parteneri ca noi și, în același timp, recunoaște relația pe care a știut să o instituie în sânul acestui stup reunit în "sala neagră" a lui Odin. Pe pereții sălii, genială intuiție, se pot vedea, ca într-un memorial, plăcuțe ce indică spectacolele cu datele lor, cu numărul lor de reprezentații, plăcuțe însoțite, fiecare, de un singur element puternic evocator pentru noi, cunoscătorii: pălăria cu boruri late a lui
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
lui, să-l reinventeze sau să-l lase cufundat în uitare. Barba se întoarce și ni-i prezintă pe cei doi maeștri brazilieni, modești și stânjeniți, care, cu prețul unor neînchipuite eforturi, au realizat marea frescă de nisip ce împodobește peretele din fund al sălii, aidoma unui peisaj de Gauguin, îndrăgostit și el de teritorii exotice. "Care este Tahiti-ul al nostru? Mai există oare vreunul? Pentru cine? Unde?", mă întreb eu în tăcere, singur printre ceilalți, în timp ce în fața tinerilor săi colegi
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
Ecaterina a II-a a cerut să i se construiască o clădire nouă, la nivelul mezaninului, în care să amenajeze o grădină și un loc de retragere, un ermitaj. Acesta cuprindea două mese a câte șase locuri fiecare, iar pe pereți, împărăteasa luminată atârnase, spre delectarea musafirilor ei, tablouri alese din colecția existentă în Palatul de Iarnă. Prima achiziție importantă, considerată a fi și data de naștere a Muzeului Ermitaj, a fost făcută în 1764, când un număr de 225 de
Arca sufletului rus by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12193_a_13518]
-
lumînări. Dar, în fiece clipă, mintea îi fugea de la pagina tipărită înspre "camera cea mare" unde tatăl său, temutul Pavel Egorovici, își făcea, ca de obicei, rugăciunile. În încăperea aceea sfîntă se afla o Evanghelie pe un pupitru, iar un perete întreg era acoperit cu icoane în fața cărora zi și noapte ardeau candele în pahare de sticlă colorată. În mod curios, în cazul lui Pavel Egorovici, credința foarte mare îi accentua înclinația spre tirania domestică. Convins întotdeauna că face voia lui
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
de la JEK! Vocea Mirovnei este tot atât de ascuțită ca vârful cuiului în pantof. -Ei, ce-i, i-am spus eu, ducându-mă șonticăind la ușă ca s-o deschid. Nu mai poate omul acum nici să-și bată un cui în perete, fără să fie deranjat? -Termină cu porcăriile, Fiodor Vasilievici! mi-a scuipat în față Mirovna. Și mai lasă-ne un pic în pace cu poveștile dumitale cu cuie. Începe să sune a obsesie! Dacă ești infirm, nu înseamnă că trebuie
Recviem pentru un cui (Editura Curtea veche) – de Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12194_a_13519]