5,290 matches
-
aceeași perdea albastră. Toți vom mai înflori altfel nu am uda rădăcinile în fiecare zi. Rămâne un mister moartea? De ce când murim, Dumnezeu este invocat, numit, implorat; cu el plângem când ne chinuim, îl așezăm lângă petalele de flori, pe perna suferindă, blândă în lumina de ceară. El este misterul, ultimul cuvânt înaintea morții. Îl vom întâlni pe Dumnezeu, acolo, în prag ne vom uni, înainte ca lumina oarbă să îmblânzească glasu-i de arhiereu. în grota ce stă să ne soarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Toți eram în camera bunicii, față în față, câte doi: mama și bunica, bunicul și Bunica G. (nepoata). Lângă soba din cameră; în spatele Bunicii G. era patul. A întors capul și a văzut că patul era plin cu plapume, chilote, perne: un morman întreg, toate îmbrăcate în așternuturi albe. Toate aduse de cei trei: mama ei, bunica ei, bunicul ei. La un moment dat a început un cutremur puternic care clătina totul: casa, mobila și persoanele prezente. În casă nu s-
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
M-am sprijinit de tocul ușii de la dormitor și mă uitam la fetele care dormeau, cap la cap - fata mea și fata fratelui meu. Erau frumoase amândouă și părul creț, lung și auriu li se revărsa pe umeri și pe perne. O întreb pe mama dacă pot rămâne și eu la ea, dar ea îmi răspunde: -„Nu, tu pleci la casa ta care este mult mai frumoasă.” Dau să plec, dar mă întorc și o întreb dacă fetele rămân la dânsa
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
divagațiilor „culturale”. Nu-i retează nici măcar tentația un pic „exhibiționistă” de a medita cu voce tare, în prezența ei, mai ales când o contemplă alături, întinsă pe o parte, cu șoldul arcuit, picioarele relaxate, sânii destinși și părul revărsat pe pernă. „Domnul Profesor”, cum îi spune ea cel mai adesea, făcînd o trimitere glumeață, aproape imperceptibilă, la „profesoratul” său în ale dragostei, mai are un „moft”: refuză orice asociere livrescă între orele și zilele trăite de el cu Teodora și eventuale
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ființa... „- Dar nu i-a mistuit-o complet!”, își spune Profesorul, acum, după ce „aventura” lor a cunoscut o „cotitură decisivă”, cum a recunoscut el în ultima discuție. Stă așezat pe covor, lângă patul ocupat numai de Teodora, sprijinită pe două perne și mângâindu-i cu mâna stângă obrazul nebărbierit. O studiază discret, voind să ghicească ce anume o face atît de liniștită în fața viitorului apropiat. Oare să fie curajul inspirat de ființa aceea mică pe care o simte și el acum
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pregătească toată treaba. Atunci Vlad de ce mai era considerat șeful expediției? Dar, de, vedeți voi? Virgil a făcut în noaptea aceea ce nu ar fi putut face nici o mie de Vlazi la un loc! Da. De cum a pus capul pe pernă și-a imaginat, pas cu pas, cărarea ce duce în vîrful dealului și, de acolo, la cetate. Ajuns la gardul cu care, din porunca domnului Nicanor, erau împrejmuite toate ruinele, pentru a nu se prăvăli cumva bolovani peste oi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tu nu știi?... Zicea că s-a trezit cu dom' Nicanor în casă, că i-a arătat tăblița aceea de lut pe care am găsit-o eu... că... multe, multe... și că numai din cauza mea Ilinca stă cu nasul în pernă și bocește tot timpul... Auzi tu la ea! Parcă eu am știut că o să iasă așa? Virgil rămase mut cu desăvîrșire. Chiar la o asemenea năpastă nu se aștepta. Căscă gura să spună ceva, dar nu putu. Ochii i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Haidem cu toții la cetate! spuse președintele. Să vedem locul unde au fost găsite și să le luăm și pe celelalte. Cine știe ce surprize ne mai așteaptă? Lîngă primărie erau trase două mașini negre. Intrară în ele și copiii, lăfăindu-se pe pernele moi și, în cîteva minute, ajunseră în poiana de la poalele dealului. Acolo, stînd singur pe o cioată, în apropierea vacii, putea fi văzut Vlad citind cu mare interes "Winnetou". Primi și el o ciocolată din partea președintelui, fu pus repede în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dar ți-o dau ție. Asta ți dau de ziua ta. O po veste cu o prințesă vizigotă. Îți place? Bun. E la Sevilla librăria ta. Omalissan s-a lăsat și ea să alunece leneș pe un divan căptușit cu perne moi, de mătase. Poartă patru coliere suprapuse, are ochii smălțuiți cu kohl și părul împletit cu panglici galbene, tivite pe margini cu dințișori sângerii de coral. Poartă șalvari străvezii, verzi-albaștri și un nume berber, Omalissan. În urechi îi lucesc șerpi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ma-li-ssaaaaaaaaaaaaaan... A fost povestea mea. Am găsit-o într-o carte prăfuită, în biblio teca unei femei fabuloase. Aveam, cred, vreo cincisprezece ani. Mă încruntam geamăn cu sprâncenele aproape împreunate ale lui Musa. Uns cu uleiuri fine și sprijinit pe perne moi, așteptând ca pomezile să-i invadeze por după por, îl ascultă pe Ahmet hârâind șoaptă după șoaptă în catifeaua înserării. Tariq nu vrea război. Și nici aur, și nici măcar pe femeia cea blondă, pe care i-o cere cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
înalți ai grecoaicei devenite acum perla seraiului lui, un dar de la Damasc, plictisitor de perfectă. Isabel... Oare cum râde? Musa nu a văzut-o niciodată nici măcar zâmbind. Câți ani o fi având? Și iar zvâcnește dintre așternu turi, împinge între pernele cu ciucuri mari, de catifea trupul ivoriu al grecoaicei și dă fuga la căpătâiul oaselor strivite, ținute laolaltă de pielea mereu unsă cu pomezi aduse din Egipt. Genele ei sunt lungi. Atât de lungi... Nu le văzuse până acum. Mereu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
avataruri amoroase într-o cameră cu șemineu. Convențional micburgheză. Comodă. Cu un birou enorm, ca o corabie eșuată în fața unor ferestre enorme și ele, despărțit de grădina care mai mult se ghicea pe geam de un pervaz lat, doldora de perne colorate, care te chema să te tolănești acolo un ceas sau două, poate cu o carte sau cu o cafea... — Vai, Alexandre, de ce nu mi-ai spus? E extraordinar! Tresărise. Nu era obișnuit cu entuziasmul din vocea ei. Blazare molatecă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-l sileam, uneori, să-și dezdoaie încheieturile amorțite ca să mă primească și pe mine stivuind dedesubt atlase botanice înțesate de schițe în peniță („Ale tale?“ o întrebam pe Lea, „Nu știu, nu-mi mai aduc aminte“, dădea ea din umeri). Pernele turcești de pe jos, din bibliotecă, surorile rotunde ale covorului neobișnuit de mic și de pătrat, cu fir gros, aspru și gros. În sfârșit, patul strămătușii, înspăimân tător nu atât din pricina nopții de demult, petrecută dincolo de draperiile lui (în timp, devenise
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
manuscrisul de secol VIII (opt, și nu nouă) al unui medic arab anonim care nu era, de fapt, un medic, ci o prințesă creștină crescută de un prinț arab, pentru viața căreia Leovigildo plătește cu capul și eu, eu între pernele turcești, pe podeaua bibliotecii, băteam drumul de la Ishbiliya la Damasc și mă prăbușeam, asemeni lui Musa, sub durerea pierderii unicului meu fiu și ceream să fiu ucis asemeni lui, pentru că nu, lumea mea nu mai exista și din nou poza
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
încotro, își luă inima cea lipsită de ureche muzicală în dinți și intră în dormitor. În dormitor, nimeni. Nici măcar semne cum că ar fi dormit vreodată cineva în pat. Alt așternut, curat, întins impecabil și vârât sub mar ginile saltelei, perna, una, nu două, neatinsă, umflată și pufoasă. Nici urmă de nevastă. Nici a lui, nici a ăluia de și-o rătăcise la el în patul conjugal. Stranie poveste. Se așeză pe marginea cuverturii trase peste cearșaf și rămase o vreme
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ritmic de țârâitul telefonului. O dată, de două ori, de trei ori. Nimeni. Curajul nu îi fusese răsplătit. Zeii nu iubeau azi îndrăzneții. Gigi Pătrunjel simți un pește rece zbătându-i-se în stomac, nițel cam aproape de inimă. Se lungi pe pernă și încercă să-și regleze răsuflarea. Hm, mai spuse el încă o dată, fără teama de a fi redundant. De emoție, măruntaiele începură să se lăbărțeze și să forfotească. Se ridică în capul oaselor, trase spre el blatul unui scaun descleiat
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
ce lorlalți, că fire invizibile te leagă de cei din jur, că nimic nu te scoate în afara acelei dinamici și nu te privește ca pe un intrus. Ce binecuvântată dimineață era orice început de zi pentru ei, ce liniște odihnea perna fiecăruia seară de seară. Se sprijini de spătarul unei bănci din părculeț. Din cauza lacrimilor care îi acoperiseră ochii ca o pisică ce se așază în geam exact în momentul în care privirea încearcă să focalizeze ceva, își dădu seama prea
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
De ce tocmai acum, după întâlnirea cu Manole, și, în general, despre ce ar fi putut ei să stea de vorbă în condițiile în care nici măcar nu-și mai amintea numele ei de familie. Gigi Pătrunjel se lăsă pe spate, între perne. Își dăduseră întâlnire peste un ceas, la Universitate. Că nu s-au mai văzut de mult și că ce frumos ar fi să se întâlnească și ei, ca în vremurile bune, de tinerețe. Frumos, nu zic nu, gândi Gigi Pătrunjel
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mai mult, cât de mult, nici el nu știa, dar Lache știa că are undeva înlăun trul lui o fată morgana, un ceva nedefinit, ca o nălucă lucioasă și obsedantă, care nu-l lăsa seara să-și odihnească tâmpla în perne, să se îmbete cum se cuvine, să prindă firul logic al întâmplărilor, ci mai degrabă îl afunda în croșetarea de situații în care totul, destinul mai ales ar putea așa, pur și simplu, fără nici o pregătire, să-i surâdă, ca
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
întâmplat? Cum se cheamă? Da, cum se numește? Pentru că aici e nodul problemei, în cum se cheamă. Să dormim, dormind se digeră aceste impresii... Consider că a intrat în joc Inconștientul... își zice aparte... la culcare!". Pune amorosul raport sub pernă și se culcă. La trezire știe sigur că e îndrăgostit de Marina; i-a zis visul. Din înălțimile deducției a coborât în cele mai profunde abisuri inductive. Și se pornește singura bătălie pe care până astăzi a păstrat-o Avito
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
adevărului și vieții... Avito șovăie; înclină spre Apolodoro prin simbolistică și, peste toate, pentru că începe, ca și Avito, cu A, ceea ce permite să se servească, tată și fiu, de același cufăr și să nu trebuiască să schimbe inițialele învelitoarelor de pernă: A.C. Singurul inconvenient pe care îl are acest Apolo e faptul că este o zeitate păgână, o formă de superstiție, spune-se ce se va vrea. Deși, pe de altă parte, prin Apolo nu se poate înțelege mai mult decât
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
prima obișnuință. Îți vorbesc de libertate de conștiință? Compar-o cu conștiința libertății; îți propun ei cvadradura cercului? Meditează la cercul pătratului! Când începe don Fulgencio să gândească la asta, de cu noaptea și pe bâjbâite, odihnindu-și capul pe pernă împreună cu doña Edelmira, soția sa, se cufundă în somnul apăsător de atâtea grave meditații. Pe bună dreptate se numește filosofia sa ritmică, supraumană. Resimte o sfântă ură, un odium philosophicum, pentru simțul comun, despre care zice: "Simțul comun? La bucătărie
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
tărâm sigur în care recâștigă pofta de a trăi. Înainte de a se culca, citește din vreo carte, din cele pe care i le-a lăsat Menaguti și care, pe furiș de tatăl său, le duce cu sine ascunzându-le sub pernă. Ajuns la anumite pasaje, inima îi tresaltă și cu gura întredeschisă, respirând doritor, își întrerupe pentru o clipă lectura. Oare va dormi după? Nici el însuși nu o știe de când i-a citit tatăl său o doctă operă despre somn
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
continua; acasă, acasă, că sunt foarte bolnav". Și urcă scările aproape înfierbântat și când Petra îi deschide ușa, se apleacă spre ea și o sărută; îi mai scade febra. Dar dumneata ești nebun, domnișorule? Noaptea, în pat, sărută mai întâi perna cu furie, sfârșește prin a o mușca cu și mai mare furie. * Se întoarce ca tatăl să-i țină o nouă conferință și fiul exclamă în puține fraze: Bine, dar știința mă învață să fiu iubit? Ne învață să iubim
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
și se duce să mi se îndrăgostească; vreau s-o călesc fizic pe Rosa, și nimic, de fiecare dată, mai bolnăvicoasă. Această Marina mi-o pierde cu răsfățările ei." Capitolul XV Săracul Apolodoro, după zile de sărutări și mușcături ale pernei în noapte, se calmează și deja pare că nu-i mai pasă că l-a lăsat Clarita, în fața căreia se complace așa, mai mult în interior, ca să aibă o scuză pentru demisia sa din viață, secreta lui dorință. De ce, la
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]