356 matches
-
atât eu, cât și tu, ce vină avem că Joyce folosea și cuvinte „din alea“), acum am râs cu poftă când mi-am reamintit de calul nărăvaș Johnny, care și-a reintrat în vechile obiceiuri și s-a învârtit în piațetă de mai mare dragul. Mă regăsesc cu încântare în acest Joyce. Am să încerc acum să-mi țin promisiunea de a mai spune câte ceva despre Gogol. Îți mai aduci aminte că Dostoievski susținea că „toți ne tragem din Mantaua lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
o studia înciudată, părea la fel de nevinovată și asta o scotea din minți. Prefăcuta, prefăcuta, murmura pentru sine și nu reușea să-și desprindă privirea din ochii Elenei. Abia în primăvară se împăcă sufletește, cumpără un buchet de toporași din mica piațetă aflată în centrul orașului. Până ajunse la Elena privi florile de un albastru delicat, moale, ce răspândeau un miros adânc, uman, cald. Elena o zărise probabil pe fereastră, că-i ieșise înainte pe aleea cimentată. Era într-o rochie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
deja posedând-o, aștepta cutremurată de un sentiment tulbure de dorință, s-ar fi vrut și ea în acea clipă iubită, dincolo de ani, dincolo de realitate, dincolo, dorința, dorința nu iartă pe nimeni, dar, nu, vai, nu, nu, îl văzu traversând piațeta, cu pantalonul lui crem, cu haina neagră deschiată la nasturi, se apropia pas cu pas, obosit, de intrarea casei și ea știu că el și Larisa nu vor fi împreună fără ajutorul ei, că Ovidiu nu are în el atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fie ceva În estul orașului pentru că nu-mi permiteam să dau mai mult decât plăteam pentru camera Închiriată. În sfârșit, Anton găsi un loc Într-o clădire dezafectată, Învecinată Într-o parte cu un cimitir, iar În cealaltă, cu o piațetă modestă dar fermecătoare. — Ce-ți treb’e mai mult de-atât? se Întrebă În timp ce eu, Încă bănuitor, inspectam un geam spart, acoperit cu ziare. Într-o parte, viață, În cealaltă, moarte. Pe la Începutul lui octombrie 1925, după o călătorie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nu ți s-a părut că era eternă și că și noi am avut o clipă sentimentul că ne aflam pe strada aia de totdeauna?" O dată am stat câteva ore și am contemplat bustul lui Anton Pann, într-o mică piațetă pe o astfel de stradă care, cum spunea Mateiu Caragiale, venea parcă "zice-se de demult". Îi plăcea Anton Pann și nu se mai dezlipea de lângă epitaful poetului, scris de el însuși, pe care îl recitea cu hohote de admirație
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
socialiști și naționaliști, despre care încă se mai vorbea, ciocnire în care mai intervenise și armata, cu morți și răniți, cum se burzuluise deci toată acea mulțime, probabil exact aceeași mulțime ce se îngrămădea, acum calmă, în nava catedralei, în piațeta cu doi sau trei arbori bătrâni crescuți în pavajul de granit și pe străduțele din apropiere - mulțime de femei cu invariabile pălăriuțe albe sau în culori deschise, cu bandă lată și boruri largi, sau pălăriuțe cu voaletă sau bascuri simple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de celebrul Paul Boissonnas sau de altul, nu mai ține minte. Coborând, după treizeci și cinci de ani, în aceeași gară Cornavin, s-a surprins recunoscând fără dificultate ziduri și locuri, peste care timpul parcă nu trecuse, nu ca în Bucureștii ei. Piațeta din fața gării era ușor modificată și altele erau taxiurile, lipsite de cubul din spate, ca un cupeu de trăsură; dar bufetul era în același loc, la dreapta ieșirii. Ulmii din piața Bourg de Four nu mai erau, nici Le Café
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
probabil pe jos... Trenul de Tokyo a ajuns în gară. Gaston s-a strecurat spre ieșire, croindu-și drum printre japonezi. Pe față i se citea îngrijorarea. Trupul lui uriaș și aspectul ciudat atrăgeau privirile tuturor. Nici o mișcare încă în piațeta din fața gării. Ceața alburie a dimineții începuse deja să dea la o parte perdeaua nopții. Autobuzele nu circulau încă, iar magazinele erau închise. Ici și colo mai ardea câte un felinar albăstrui. Gaston s-a rezemat de fațada gării și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
undeva din cer. Asemenea eroinei din Povestea tăietorului de bambus, s-a întors acolo. Nu era doar pură fantezie. Astfel s-ar explica mai bine, într-un fel sau altul, menirea lui Gaston. După ce s-a despărțit de Iijima în piațeta Hachikō, Takamori a pornit spre gară să ia trenul, așa cum proceda întotdeauna. Pe la jumătatea drumului însă, l-a cuprins o poftă nebună să-i vadă chipul lui Higurashitei, pe care nu-l mai întâlnise de mult. Era strada din Shibuya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
iar casele sunt din piatră neșlefuită. Călcâiele Italiei ies din pantofii prea largi. Ne cățărăm până la cetățuie, dincolo de clădirea primăriei. Ieșim pe terasă și privim în jos câmpia nocturnă spuzită de lumini. Coborâm câteva trepte și ne trezim într-o piațetă pietruită în mijlocul căreia se află câteva jocuri pentru copii. Un leagăn scârțâie mișcat de briza care bate la înălțimea aceea, e întuneric, doar clopotnița cu turla romanică apare iluminată printre acoperișurile negre. Așezați pe o bancă de piatră privim în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o țărancă sfântă, bună de dus în procesiune. Poate îi dăduseră cu ceva pe față, ceară sau cremă, obrajii Italiei luceau puțin și tocmai lucirea aceea o sărăcea. — Lipsește un pantof, zise omul de la pompele funebre. M-am întors în piațetă și am găsit pantoful de culoarea vinului cu tocul foarte înalt și subțire care îi căzuse din picior cu o noapte înainte. I l-am pus. Am privit tălpile gemene, înnegrite de cine știe ce drumuri. Mi-au făcut mult mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu ciorapi negri de lână, încălțăminte de lucru și șaluri pe spate, mergeau pe mijlocul drumului care ducea la cimitir și fără să se dea la o parte, ne priveau neîncrezătoare ca niște capre. Am sosit înaintând la pas în piațeta din fața intrării, unde alte persoane, mai obișnuite, îmbrăcate cu haine din zilele noastre, oprite lângă o mașină modestă, priviră cu aceeași stupoare carul funerar care își făcea apariția pe neașteptate ducând un sicriu fără flori. Bărbatul se întoarse să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
al tăcerii ca și cum l-ar fi cunoscut, ba chiar cu un freamăt în plus al picioarelor, ca un animal care își recunoaște grajdul. Dipăru în spatele zidului alb de cruci care se deschideau în evantai. Mașina pe care o găsisem în piațetă plecă ridicând un nor de praf. Am coborât și am urinat cu spatele la cimitir, ascuns de carul funerar, am lăsat o pată întunecată pe pământ. Funcționarul de la pompe funebre se întoarse însoțit de un bărbat puțin mai scund, îmbrăcat cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
molcom, să vorbească În șoaptă, neguțătorii și mușteriii sunt niște actori mascați, niște dansatori somnambuli. Omar merge pe orbecăite, când la stânga, când la dreapta, se teme să nu cadă sau să nu-și piardă cunoștința. Pe neașteptate, dă peste o piațetă scăldată În lumină, adevărată poiană În junglă. Soarele viu Îl biciuiește; Își revine, respiră. Ce i se Întâmplă? I s-a propus paradisul Înlănțuit de infern, cum să spui da, cum să spui nu, cu ce obraz să te arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
1912, Shuster a fost petrecut cu onoruri. Tânărul șah Îi puse la dispoziție propriul automobil, Împreună cu șoferul său francez, dl Varlet, pentru a-l conduce la portul Enzeli. Eram mulți, străini și persani, veniți să ne luăm rămas-bun, unii În piațeta din fața reședinței sale, alții de-a lungul drumului. Fără aclamații, desigur, nimic altceva decât gesturi discrete ale câtorva mii de mâini și lacrimi de bărbați și de femei, din partea unei mulțimi necunoscute, care plângea ca o iubită părăsită. Pe parcurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
scurt, se hotărâse să-i facă pe plac lui Pop și să elimine mai întâi toate probele care o sprijineau. Se simțea obosit și îi era cumplit de cald. Nici o boare de vânt nu mișca aerul încins. Se apropia de piațeta centrală. În față, se afla singurul hotel din Baia de Sus, o clădire veche cu două etaje în stil neoclasic. Avea fațada proaspăt zugrăvită și ornamente în jurul ferestrelor. Lângă ușa de intrare, un panou rezemat de zid, informa pe oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scump! spusese Cristi râzând, deschizând poarta și lăsând-o pe ea să iasă din curte. Oricum nu mi-aș putea da seama, adăugase el după aceea, cel puțin nu în seara asta. Ileana îl condusese spre centrul orașului, chiar în piațeta centrală. Față în față cu primăria, într-o clădire impozantă din perioada interbelică, era restaurantul. Cina fusese plăcută, deși cu totul diferită de cea pe care ar fi servit-o coana Maria acasă. O masă mai ușoară cu mâncăruri foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spre casă. Mergând, se sprijinea cu toată greutatea de brațul său ca și cum îi era greu să pășească. Vorbim când ajungem acasă, rosti ea după câțiva pași, aici nu mi se pare potrivit să mai discutăm despre asta. Ajunseseră deja în piațeta din fața primăriei. Cu coada ochiului, Cristi urmări siluetele lor reflectate în ferestrele întunecate ale restaurantului unde cinaseră mai devreme, acum închis. De acolo, traversară peste scuar și cotiră spre casa lui Simion Pop. Trecând pe sub un felinar de pe stradă, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să mă vedeți zburdând în jurul terenului. De atunci nici n-am mai jucat, dar am văzut tenis cu grămada la televizor. Am urmărit sinuozitățile Broadway-ului, ducându-mi lucrurile într-o pungă de plastic luată pe gratis, până dincolo de buclele și piațetele din jurul Parcului și prin West Side, cu terenurile lui virane și pasajele lui subterane. Străzile își continuau desfășurarea meticulos elaborată. Mă așteptam să dau peste un complex sportiv sau o sală de sport sau peste unul din acele dreptunghiuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nimic, nici magnetofoane, nici cartoteci, nici mașini de scris electrice, nici computere. Doar mașinuța de scris portabilă, deschisă la culoare, care seamănă cu o tavă străveche. Doar pixuri, topuri de hârtie, creioane. Doar două camere pline de praf, într-o piațetă murdară, fără hol sau pasaj de trecere. Și câștigă destul. De ce nu trăiește pe măsura mălaiului pe care-l bagă-n buzunar? Trebuie că e un împătimit al cărților, personajul ăsta. Cât costă cărțile? Mi se pare mie că s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că am trecut prin zeci de camere - și fascinantele ei țoale și cosmeticale. N-aș fi iubit-o nici doar pentru că o dată, pe când o conduceam acasă, ca de obicei, într-un decembrie înzăpezit, s-a oprit cu mine într-o piațetă triunghiulară, luminată doar de un Pentru D., vingt ans après 17 bec chior, și-a strecurat mânuțele ude în buzunarele palto nului meu și m-a privit în ochi, în întuneric, fără să-mi spună nimic, pe când în lumina becu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
-mbrățișau peste cearșafuri. Victor și Ingrid erau acum prieteni „oficiali“. În pauze se-ntâl neau pe culoar, lângă un calorifer, și se țineau de mână, fără să le pese de ce-aveau să spună colegii. Spre casă, înfruntau vijelia împreună. Căutau piațete ferite de vânt, unde ningea tăcut în lumina câte unui felinar. Se sărutau disperat, spri jiniți de câte-o fațadă de bloc vechi, pătrundeau în holuri întunecoase și, des cheindu-și hainele grele, simțeau iarăși cu degetele, ce-naintau tot mai
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
-mi trag sufletul. Mai era un minut până la ora două și centrul comercial era gol. Mașinile umpleau artera principală, parcate câte două pe străzile laterale, în vreme ce șoferii lor se odihneau în case, departe de lumina încinsă a soarelui. Am traversat piațeta înclinată din mijlocul mall-ului și am urcat scările spre parcarea de pe acoperișul supermarketului. Fiecare dintre cele o sută de locuri de parcare era ocupat, șirul de parbrize reflectând lumina solară ca un pâlc de scuturi din sticlă. Sprijinit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
coapsa stângă pe vinilinul negru al banchetei. Picăturile de ivoriu alunecară în căutarea celei mai mari adâncituri spre sulcul central al banchetei. Am ieșit din mașină și le-am plătit pe femei. După ce plecară, purtându-și vaginele grele înapoi în piațetele iluminate cu neon, am așteptat lângă mașină. Vaughan se uita atent la panta terasată a parcării, urmărind cu ochii etajele înclinate, încercând parcă să recunoască tot ceea ce se întâmplase între el și fata cu păr negru. Mai târziu, Vaughan avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din parc și nu întâlniră în drumul lor decât câțiva copii jucându-se și doi-trei pensionari liniștiți. După ce lăsară în urmă parcul, o apucară pe niște străzi lăturalnice. Traversară mai multe intersecții și în cele din urmă ieșiră într-o piațetă pustie, luminată de câteva felinare anemice. Am ajuns, vesti Fănel Trifu, oprindu-se în fața unei case cu etaj. Dincolo de gard era liniște și pace și, împingând cu băgare de seamă poarta de fier, ca să nu facă zgomot, păși urmat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]