777 matches
-
a respingerii electrostatice exercitate de proteoglicanii membranei bazale. Pe specimenele histologice colorate cu hematoxilin-eozină membrana bazală nu este aparentă, dar se poate colora cu PAS sau colorație argentică. Cea mai bună modalitate de vizualizare este microscopia electronică. Podocitele ("celule cu piciorușe") sunt celule epiteliale care alcătuiesc componenta capsulară a membranei filtrante. Fiecare podocit este alcătuit dintr-un corp celular și o multitudine de prelungiri ramificate, numite pedicele, ce se sprijină pe membrana bazală (fig. 96). Pedicelele creează un strat foarte compact
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2282]
-
se apropie șerpii. Să nu dormi duminecă dimineața cînd auzi clopotele la biserică, că trec șerpii peste tine. Cînd pui la foc un șerpe viu și-l ții așa pînă mai se frige, atunci el scoate de sub solzii lui patru piciorușe. Șerpele are picioare pe care le scoate numai cînd îl pui pe jăratec. S, Cînd se măsură doi copii, să scuipe jos; dacă n-o scuipa, se măsură șerpele cu el și moare. Cînd găsești întîi primăvara șerpe mort, îți
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
gheare... s-au transformat în miresme îmbătătoare ce aparțin florilor, care au reușit să înflorească. Însă văzând că, până la urmă, chiar și acestea voiau să scape din închisoarea de gheață, s-au convins să riște și au atins oglinda cu piciorușele lor calde, împingând-o involuntar în apele recunoscătoare ale lacurilor. Alăturând astfel, își adună, recunoscându-se învinsă, până și ultimii fulgi de nea, curățând pământul de ultimele semne ale recelui anotimp ce tocmai a depășit granițele anului. Câmpia se umple
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
Păduchele de frunze Este, fără îndoială, dușmanul nr. 1 al grădinarilor! Cu siguranță, ați văzut deja aceste insecte mici de culoare neagră, care trăiesc în colonii pe plante și se hrănesc cu seva acestora. Le recunoaștem după corpul umflat, cu piciorușe și antene lungi și fine, și cu două excrescențe care se găsesc la extremitatea corpului, cornițele. Iarna, păduchii se ascund, dar odată cu primele zile frumoase, ouăle lor aclozează. Femele fără aripi, numite „fondatoare”, ies și dau naștere larvelor. Fiecare femelă
[Corola-publishinghouse/Science/2318_a_3643]
-
adunat de unele insecte, printre care și furnicile. Dar acestea nu se mulțumesc doar să strângă mielatul. Se poate spune chiar că se poartă cu păduchii cum fac oamenii cu animalele! Mai întâi, ele „mulg” păduchii, atingându-le abdomenul cu piciorușele sau cu antenele, pentru ca aceștia să expulzeze mielatul. În plus, îi protejează de eventualii prădători, precum buburuzele, larvele de muște (Syrphus pyrastri) sau de crysopa pe care le vânează. Ca niște buni paznici, ele au grijă și de alimentare, schimbând
[Corola-publishinghouse/Science/2318_a_3643]
-
asta indică prezența parazitului braconid, care își va asuma sarcina de a o distruge. Iată un mijloc de extincție natural și eficient! Limaxul și melcii Limaxul adult poate măsura până la 20 de centimetri lungime! Corpul său vâscos, moale și fără piciorușe seamănă cu cel al melcului cu cochilie; ca și acesta, el se ascunde în locuri adăpostite și umede în timpul zilei. Își depune ouăle în locuri umede, iar acestea sunt menținute laolaltă printr-un fel de substanță lipicioasă. Limax Daunele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2318_a_3643]
-
Nu prea. Luăm cu noi o tavă cu cafea și ne ducem în dormitorul lui mami. În clipa în care deschid ușa, îi văd pe Suze și pe Danny stând pe pat, cu Ernie întins lângă ei și dând din piciorușele rozalii. Și, agățată de ușa de la șifonier, se află rochia de mireasă a lui mami, la fel de albă și de învolănată ca întotdeauna. — Suze! exclam și-i dau un pupic. Și frumosul de Ernie! Doamne, ce mare s-a făcut... Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
umane care determină producerea celor trei pigmenți ai perceperii culorilor (Nathans, 1989). Gena pigmentului albastru se află în cromozomul 7, genele verdelui și roșului sunt la capătul cromozomului sexual X (23), și nu pe cromozomul Y, căruia îi lipsește un „picioruș”. În timpul duplicării cromozomilor ca urmare a diviziunii celulare, un cromozom își poate pierde gena verde sau chiar și pe cea roșie. Această deficiență se numește daltonism (de la numele chimistului englez John Dalton, care s-a confruntat el însuși cu acest
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
rade cu o pînză de bomfaier ascuțită și cu mîner de cîrpă, la niște pantofi antediluvieni a căror culoare se pare că a fost cîndva maro. Alături este un magazin IRIC cu produse "auxiliare", cum ar fi: rinichi, inimă, bojogi, piciorușe de porc de culoare roz și foarte scurte, niște foale de vacă sau porc alb-rozii, sau niște lucruri ca niște cîrpe mari, groase și parcă flaușate, de culori incerte, totuși bătînd mai mult spre gri-murdar și multe asemenea fudulii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
deces. Băiatul eroului, cum era catalogat Haldan pînă la 23 august 1944, a devenit băiatul cotropitorului, începînd cu aceeași dată. În atare condiții, a schimbat hăinuțele curate și pantofiorii cu niște pantaloni rupți în fund și cu rapănul corespunzător pe piciorușele expuse direct glodului și prafului. Doamna Haldan păstrase doar cîteva seturi de tacî muri, farfurii și ceșcuțe pentru cafea. Mai păstrase și un capot superb și o eleganță deosebită în conversații și comportament. Deși aveam doar 12 ani, doamna Haldan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
putea, dar fără alt efect decît acela de a fi și mai frumoasă. În sat plouase și glodul și-a intrat în drepturi și atunci am văzut ceva nemaipomenit. Katia și-a scos pantofii și mergea desculță pe ulițele satului. Piciorușele ei frumoase, delicate, cu pielea subțire chiar și pe talpă, înfruntau noroiul cît se poate de natural. Eu (probabil și alții!) aș fi fost gata să port superba rusoaică în brațe, chiar fără nici o recompensă. Doamna Haldan se dusese după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Mohor uscat, păiuș și alte buruieni șfichiuiau frumoasele picioare ale doamnei Cepoi. Trebuia să-mi fi luat pantaloni, se tînguia întruna. Lasă și tu acum mofturile, știi că-i plac picioarele tale. Numai că hărțuiala continuă a pielii delicate de pe piciorușele doamnei a zgîriat și iritat totul de parcă ar fi suferit de psoriazis. Moș Cazacioc i-a zărit și privea interesat cum cei doi înotau greoi la deal. Îi primește zîmbind larg și oarecum zeflemitor. De ce n-ați venit pe dincolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
apoi pa și pusi. Dar la mine nu te gîndești? Ești obligat, Dinule. Omenia obligă. De ce, mă rog, ți l-am făcut eu? Căprioara pleacă și Dinu aleargă. Doctorul tocmai se cinstea cu un vin roșu, împreună cu un amic. Are piciorușul rupt spune acesta. Lasă-l la mine, am eu grijă... Eu mă grăbesc. Du-te, Dinule! Băiatul reface drumul pe întuneric. Are vedenii și mereu se vede urmărit de căprioară. Zînica plînge și ea cînd aude povestea. O să-l cresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a fost dat să ajungem, s-a defectat. Ceasul ăsta nu era, așa, un obiect ori un articol insignifiant pe care să-l examinăm rece, distant, cu indiferență. Nu. Și nici nu era tratat ca un obiect de muzeu de piciorușul căruia îi agăți o hârtiuță cu numărul de inventar stând acolo uitat, abandonat și părăsit într-un cotlon, acoperit succesiv de straturi imemoriale de particule microscopice sub formă de praf. Nu. Ceasul ăsta era un prieten, un membru al familiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
până și Leu parcă ar fi avut chef de glume și de joacă. Băieți, nu ne-a spus morarul-șef că ne va fi mai bine? Uite, parcă dă o geană de soare. Și pășea cu siguranță pe cele patru piciorușe întremate, privind optimist la grupul de copii pe care-l conducea ca un adevărat ghid calificat. Morarul-șef! Da... De atunci și până astăzi, la vârsta de 75 de ani, trăiesc mereu și mereu cu aceeași senzație inexplicabilă, puternică, euforică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mâncare gătită, tot ce însemna sursă pentru hrana familiei era batjocorit, murdărit, risipit. Își lăsau fecalele mărunte și negre pretutindeni: pe jos, peste pături, pe masă, peste farfurii, pe hainele noastre, cu o nerușinare vădită, gândită și planificată satanic. Cu piciorușele lor scurte, dar solide, musculoase, energice și botul ascuțit prevăzut cu incisivii tăioși ca o ghilotină în miniatură, nu le rezista nimic, fiind perfect înarmați și adaptați pentru viața subterană, specialiști în construirea galeriilor multiple, adânci și ramificate. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
politică, într-o asemenea dimineață deci observ jos, în „curte”, o scenă simplă care mă emoționează profund: o fetiță de vreo șapte-opt ani duce în cârcă un băiețel, frățiorul ei probabil, care a obosit, pe care nu îl mai țin piciorușele, fragile, neînvățate cu distanțele. Merge pe lângă zid, pe banda îngustă de asfalt, trece chiar pe sub fereastra mea și se îndepărtează încet. Ținându-l mereu, pe băiețel, în spate. În curtea-coridor dintre cele două blocuri nu e nimeni; nimeni, probabil, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
jumătate de secol, o bătrânică puțintică și delicată, ciripind amabil și surâzătoare În franțuzeasca ei aleasă, tremurând de frig sub zdrențele ei căpătate, cu mâinile strâns Împreunate pe sub mâneci și călcând dureros și anevoie În pantofii totdea una scâlciați din piciorușele ei deformate de vechi reumatisme. Mă tot țineam mereu - dar ce m-o fi Împiedicat, decât poate o neînțeleasă timiditate? - s-o opresc o dată din treapădul ei mă runt și zgribulit de cățelușă rătăcită și speriată În Bucureștiul ăsta zgomotos
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
puse în ghips, altfel nu va merge normal când va fi mare. - Nu se poate! Nu este adevărat! M-am uitat peste tot trupușorul lui, l-am analizat bucățică cu bucățică și nu am găsit nimic care să mă îngrijoreze! Piciorușele încă mai sunt așa cum au stat în burtă, e prea crud să se știe cum va merge. - Fiți liniștită! Această constatare nu este fără rezolvare. Copilul va fi bine. - Dacă totuși trebuie să îi puneți piciorușele în ghips vreau să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care să mă îngrijoreze! Piciorușele încă mai sunt așa cum au stat în burtă, e prea crud să se știe cum va merge. - Fiți liniștită! Această constatare nu este fără rezolvare. Copilul va fi bine. - Dacă totuși trebuie să îi puneți piciorușele în ghips vreau să rămân și eu cu el aici. Văd că nu mai sunt mame dar abia am născut și trebuie să îl alăptez, altfel nu îl las fără mine în spital. - Bine, bine. Dar să știți că nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de copil, cald ca un răsărit de soare ce nu putea fi comparat cu ceva mai frumos din această lume. Dragostea ei de mamă depășea toate granițele, toate bogățiile pământești și avea un preț incalculabil. Căută din nou cu înfrigurare piciorușele mici și atât de fragede abia ieșite din cuibul matern ce urmau a fi puse într-un ghips rece și tare. I se păru o aberație și din nou lacrimile ajunseseră cu repeziciune pe obrajii ei palizi ce păreau ai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
dorul aista. Copilăria, tinerețea... tot fugind, pribeag. Ca păsările călătoare, visam întoarcerea la cuibul dintâi. Pribegia-i un surghiun. Așa e, povestește Stanciu. Pribeag fiind, am aflat că seva ne-o tragem din pământul pe care l-am călcat cu piciorușele, dintâi... Înstrăinat, rupt de rădăcini, mă uscam pe ram. Orice dezrădăcinat, că recunoaște au nu -, are în el o rană ascunsă ce doare. Să vă povestesc cum a fost la mine... Căzusem într-o grea lingoare de credeam că dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
decât patru zile; venise spre el cu mânuțele întinse: "Tata căluțu!". Era bucuria lui să-l călărească, să râdă și să-l îndemne cu pintenii în coaste: "Hiii căluțu!"... Maria îngenunchease la marginea patului, despletită, strângând la sân, cu disperare, piciorușele lui Bogdan, speriată parcă să nu i-l răpească cineva. Ochișorii lui albaștri erau căscați, nu-i lăsase mama să-i închidă "Doar n-a murit!"... Nici lacrimi, nici suspine, nici bocete; era ceva tragic în acea încremenire, în acea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
grimasă de durere Întipărită pe obraz. Pe brațul ei drept se afla o mogâldeață fără viață, Înfășurată Într-o sumedenie de giulgiuri albe. Doctorul, chemat degrabă, nu putuse să mai facă nimic. Copilul venise pe lume prea devreme și cu piciorușele Înainte. Cu toate Încercările lui și ale moașei, murise sufo cat. Mama nu putuse fi salvată nici ea. Într-o clipă, bogatul negustor pierduse tot ce avea mai de preț pe lume. Urmară zile Întunecate. Urs nu mai era el
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
găsit o găină pe ouă. Cloncănea și mi-a dat cu ciocul peste mâini, când intenționam să scot ouăle de sub ea. Mișcându-se pe cuibar, nu mică mi-a fost mirarea când am zărit vreo trei puișori mici, gălbiori cu piciorușele în găoace de ou. Am plecat repede în casă să-i spun mamei minunea. Mama nu știa nimic de acest cuibar, nici de cloșcă și puișori. A venit cu mine în șopron și a văzut cu ochii ei ce se
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]