2,469 matches
-
ascundea complet de la bărbie în jos. — S-au dat avertismente de viituri la radio. John a zis că apa-i destul de mare acum ca să ia mașinile pe sus. Mașinile. Numai în vale să nu fii acum. Așa-i, am zis, picurând apă pe jos. Am fost acolo și e destul de neplăcut. — Da? zise ea și se înălță cu un centimetru doar întinzându-și gâtul. E așa cum se spune? Mașinile? Părea trecută cu puțin de cincizeci de ani, avea un păr roșcat-aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acum. Cămașa îi era udă leoarcă și lipită de coaste și de stomacul scobit dureros. Părul îi era răvășit, pleoștit și fără nici o formă. Până și ochelarii mari de soare păreau vechi și murdari. Și era atât de ud... Transpirația picura de-a dreptul de pe el, stropi mari atârnându-i și căzându-i de pe nas, bărbie, chiar de pe manșetele jeanșilor. Pic pic pic pic. — Patru, am spus. Îmi tremurau mâinile. Nu știam ce să fac. — Știți că sunt mort, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bărbie, chiar de pe manșetele jeanșilor. Pic pic pic pic. — Patru, am spus. Îmi tremurau mâinile. Nu știam ce să fac. — Știți că sunt mort, nu-i așa? spuse Nimeni. Uitați. Întinse palma. De pe vârfurile degetelor, cu un răpăit egal, îi picura un lichid. Pic pic pic pic. — Vedeți? Nu... — Acum vedeți. Totul. E evident. Apoi, ca și când și-ar fi amintit ceva, se răsuci repede în scaun, întorcându-se cu spatele la mine. — Șșș, ce faci? Dezvălui prea multe, dezvălui totul, nu-l lăsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
apă, doar jumătate de centimetru rămase pe fund, însă o apă reală, palpabilă, acolo unde fuseseră doar cuvinte. Se întâmplase. Cine știe cum, îmi reușise. Scout și Fidorous îndreptau scânduri la macheta bărcii Orpheus. — Doctore. Se întoarseră amândoi și am ridicat paharul, picurând un strop mic din apa rămasă, așa încât să vadă și ei ce se întâmplase. Fidorous îmi făcu semn să vin la ei, dar apoi... ceva îi reținu atenția. Rămase nemișcat, cu capul înclinat pe-o parte, ascultând. Scout probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gâfâind, cu apa șiroindu-i din haine. După un moment, m-am rostogolit pe spate și m-am trezit iutându-mă direct la Scout. Lumea deveni atunci limpede și clară - plămânii mei absorbind aerul și umflându-mi-se sub coaste, apa picurând și curgând, răceala și căldura bălții de apă de mare de sub mine, cerul senin și luminos. Părul lui Scout căzându-i de-o parte și alta a feței, astfel că vârfurile șuvițelor i se întâlneau deasupra bărbiei, chipul ei palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai bine de douăzeci și cinci de ani. Din pricina asta e atât de convingătoare. Îmi întinse mâna și mă ajută să mă ridic în picioare. Am încercat să mă acomodez cu tangajul bărcii și cu apa de mare care încă-mi mai picura din haine. — A, bună! M-am întors ca să urmăresc direcția privirii doctorului. Ian se apropie împleticit de marginea bălții pe care o lăsasem și se așeză. Cuvântul dispreț nu prea făcea dreptate expresiei afișate de motan. — Îmi pare rău, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în apă, netrădând nimic. Scout își împleti brațele și Fidorous roti de mânerul mulinetei de câteva ori, de încercare. De data asta nu i se opuse nimic de sub apă. Doctorul roti mulineta mai repede, până când capătul retezat al firului ieși picurând din apă. Desprinse undița din stativ și trase tot firul afară. — Uite... cablu de mare rezistență și l-a tăiat ca pe brânză. Halal pește-ventuză! Scout luă firul și-l inspectă. — Ei, mai greșesc și eu, zise ea, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
vuietul melodios al curenților calzi izvorați din chitara lui Andrés Segovia. Mi-am lăsat trupul acasă și am mers pe străzi. Era o Lună aplecată spre meditație. Noaptea se plimba odată cu mine și liniștea adăpostită sub aripile păsărilor adormite îmi picura pe față. Pescari înecați își atârnau hainele ude pe umerii gândurilor care părăseau Planeta. Se furișau goi pe lângă ziduri și apoi dispăreau. Știam că am să-i întâlnesc cu alte nume și chipuri în cartierele mărginașe ale orașelor. Când l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu furtuni care să despice intersecțiile înghețate, încarcă acoperișurile cu plăpumi albe, întinde poduri de gheață, plimbă sloiuri pe mațele goale ale orașului, cuțitele frigului să taie în carnea pământului, din brazdele cerului să cadă grindina speranțelor deșarte, rugăciunile să picure pe buzele uscate de setea dragostei, prefă-mă în sloi care să plutească spre soarele meu, să fiu om de zăpadă netezit de palmele lui, topește-mă în apele limpezi ale ochilor tăi, iubirea mea! Eu respect tradiția, Mioara, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
realității și, deși toate au fost teribil de veridice, teribil de trăite cu pasiuni teribile, toate par o teribilă ficțiune. Creatorul Epilogului își permite oarecari înflorituri, transfigurând transfigurarea a ceea ce a fost. În apele înșelătoare ale reflectării se mai pot picura câteva exagerări. Niscaiva eroisme și presupuse înțelepciuni. Și mă vedeam și pe mine pe acolo, neștiind că sunt nevăzut. Eu mă vedeam înalt, slab, cu fața atât de expresivă, încât atrăgeam privirile, îmi auzeam tropăitul, respirația, tusea tabagică. Îmi lăcrimau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Sena, picîndu-i în sfîrșit fisa, bineînțeles că altceva n-avea ce să fie, zice lăsîndu-se jos într-un genunchi în dreptul portbagajului și băgîndu-și nasul sub rezervor, am dat de dracu’, e spart, constată cu ochii fixați pe punctul din care picură ultimii stropi de combustibil. Numai de așa ceva n-aveam nevoie, zice. — Pana prostului, zice Monte Cristo, de data asta însă provocată de circumstanțe deosebite. Avem scuze, putem da vina pe alții, se gîndește. — Semn bun, zice domnul Președinte fără să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
interzis sau să încurc circulația. Ar trebui să mergeți la doctor, ați vorbit singur de cînd v-ați urcat în mașină, încearcă să-l convingă șoferul, dar Roja nu-l aude, o ține tot pe-a lui, a început să picure, se gîndește, nu mai e mult, sînt în dreptul Turnului cu Ceas, dedesubt este magazinul Tehnometal, scule, accesorii, unelte cu care poți să faci o revoluție adevărată, roboți de bucătărie, prăjitoare de pîine, uscătoare de păr, rîșnițe de cafea. Vreau să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
bineînțeles sparte, dar oricum nu aveam de gînd nici acum să le folosim. Scutul și bara de protecție, tampoanele, ca noi. O mică problemă doar, mai bine zis două. Masca frontală intrase în radiator și îl spărsese. Lichidul de răcire picura pe asfalt, cu asta hai că se mai putea merge, dar ghinionul nostru a fost că un bolovan sau altceva la fel de dur izbise în baia de ulei, din care începuseră deja să se prelingă cîțiva stropi negri. — Vă împușc ca
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
stați că vă stă norocu’! Mamaia, femeie matură și Încă frumoasă, cu dragoste și durere afișate simultan, lua copilul În brațe și În timp ce-l săruta, două lacrimi, diamante mici de rouă, după ce prefigurau viitoarele riduri ale feței sale, totdeauna curată, picurau sărate pe obrăjorii lui Va, În timp ce acesta era cuprins de sentimental puiului căzut din cuib care abia fusese recuperat de mama sa și se Încălzea treptat În cuibul familial, mângăiat de puful aripioarelor de mamă iubitoare. Cât timp giuvaierul primea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
de ani și aflată În dușmănie cu fiică-sa din cauza unor pământuri - către Didița, cea cu minte puțină dar cu inimă bună și suflet mare, care deși nu Înțelegea cum un mort se poate mișca În mormânt, cele două-trei lacrimi picurate din ochii stinși ai bunicii sale pe fața ei plină de coșuri, au declanșat un potop de alte lacrimi fierbinți, cutremurându-i sufletul până seara târziu. Copilul urmărea, prin cioburile multicolore, mica sa bogăție câștigată cinstit, cum Soarele Își continua
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Personajul principal al romanului este o pianistă celebră, cu un nume romanțios, Azaria. Ea arată, bineînțeles, ca o zeiță: „Cântând la pian, Azaria se transfigura. Inspirată, ochii-i străluceau magic, când de sub degetele ei, din clapele atinse de soli cerești picurau cele mai fascinante sunete. Azaria era o frumusețe neverosimilă, era strălucirea artei, subjugarea muzicii, chiar sufletul oferit sub nelumeasca stare de muzică.“ Bărbații care fac dragoste cu Azaria cad în extaz și îi înalță imnuri de slavă: „— Doamne, cum ai
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
deschis, inimitabil, capodopera unei uși.“ Cu mari eforturi, cititorul revine totuși, în cele din urmă, la suprafața textului. Dar cade iar, într-o altă capcană: „Am fost în fața norului purpuriu, în fața - sau, mai exact, m am adăpostit - zidului care, moloz-moloz, picură sub asfalt, sub căpriorul care bate asfaltul cu coarnele.“ Ce e cu toată această fandoseală stilistică din volumul publicat în 2001 (la Editura Ramuri din Craiova) de Ioan Lascu? Titlul nu ne spune nimic: Sublima persiflare. Represalii 1984. Ce urmărește
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Printre grădini arzând îmi port povara / Ferind-o de a patimei prigoană. / Săgeți de foc pe frunte-mi pun coroană. / De glezna umbrei se atârnă vara. Mă zbat să scap și-a gândurilor toană / Înfige-n carnea tăbăcită gheara. / Îmi picură pe-un colț de geană seara, / Și-n limpezi urme îmi sfințesc icoană.“ (Printre grădini arzând îmi port povara) În principiu, merită stimă un autor care promovează prin poezia sa un limbaj elegant, fie și emfatic, într-un moment de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un ceas gândești la viața toată. // Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri, / N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată; / Dar și mai bine-i, când afară-i zloată, / Să stai visând la foc, de somn să picuri...“ Ne oprim aici cu transcrierea sonetului, pentru a conveni că primele două strofe au și creat o atmosferă afectivă, un amestec de abandon și nostalgie, care constituie chiar esența poemului. Mariana Neț analizează însă poemul fără esența lui, adică poemul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
se pregătește de nuntă // Poetul - au cântat păsări în pomi / tobe au bătut adunarea // discret o privighetoare / cu un psalm / bucurie ne-a dat // străjile s-au trezit la Castel // El - vino, iubita mea / din umbra cortului // mirul buzelor tale / picură spre bucurie // albe și roșii flori împlinesc / și încântă serbarea“ etc. Acest discurs al bucuriei și al celebrării funcționează în gol, contând mai mult prin sonoritatea decât prin expresivitatea sa. După cum, caracterul eliptic al poemelor, departe de a crea o
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
la radio ca să savureze un cîntec pe care îl îndrăgise în tinerețe. În mașină era o atmosferă plăcută și Aurel trece puțin prin timp, de la etapa cînd strîngea bani pentru a "unge" pe cine trebuia și pînă acum, cînd "nu picură", ci curge. Și Benone, cumnatul meu, n-a vrut să mă împrumute atunci... Dobitocul, i-aș fi înapoiat triplu. Acum era bine. Colegi buni, discreți, fiecare cu treaba lui. Aurel trebuia să înlesnească trecerea unui camion moldovean. A primit douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
precum melcul în propria căsuță pe vreme de furtună. Semnele nu pot ascunde și, în egală măsură, nu pot defini complexitatea de a exista în afara lor. Dacă, în nepriceperea sa, Dumnezeu ar fi modelat omul fără ochi, lacrima ar fi picurat de sub unghii, cerul s-ar fi coborât în suflet prin vene, curcubeul s-ar fi adăpat direct din inimă, dar așa, în perfecțiunea zilei a șaptea, singura menirea ochiului a fost să plângă și apoi să vadă. Dacă Dumnezeu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pietre. Pe la 10, era de smoală și-n ugerul stâncilor. Mai întâi, cobora întunericul în vârfuri, apoi pe coroană, pe tulpină, pe cetina, noaptea în rădăcini era leagăn: Doamne, întunecat îți este sângele. Crucea din poarta mânăstirii își pansează rănile, picură cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica. Toaca îngâna tăietorul de lemne. Dumnezeu bătea cuie la sicriu. 50. Aceeași bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
precum o cortină trasă, încă se mai dormea în grădina lui Dumnezeu. Soarele somnoros își clătea ochii în gârla Năsăudului, apoi, printre vârfuri de brad, prin sticla mată a ferestrelor, prin năvodul păianjenilor, cobora peste Sfintele Daruri. Dumnezeu, auster, se picura dintr-o rază. Părintele vorbea din cărți despre cărțile după care s-a făcut lumea. Dumnezeu, arhitectul, avea o bibliotecă plină de schițe. Sfântul Petru era cadastrul cerului, uneori își dădea cu părerea și despre cum trebuie zidit sub soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
acatiste și pleacă. Țipă ca din gură de șarpe înstrăinarea la mine, o abandonez la ușa bisericii numele meu în bilețele împăturite, cunosc înstrăinarea după cum înclină scrisul. Mă pândește de sub fereastră înstrăinarea, soarele îi umple buzunarele; dincoace de zid, opaițul picură umbre pe dușumele. Despre care timp vorbești? Mereu am împărțit pe din două așteptările! 18, 32, 64... aici, acolo, dincolo, simple dimensiuni față de care raportăm neputințele. Răscumpărarea identității prin pătimire, nici măcar în viețile sfinților. Dumnezeirea nu este o compensare echitabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]