72,364 matches
-
dramaturg jucat, pus în scenă de regizori de seamă, iar în ultima perioadă și de tineri. Era bucuros la premiere, dar lucid. Nu se îmbăta cu apă rece, deși era teribil de fericit, firește, cînd își auzea și își vedea piesele sus, pe scenă. Și emoționat, dar reținut și interiorizat. În editorialele revistei Scena, pe o temă sau la eveniment, lua pulsul unei situații, unui moment, problematiza, teoretiza, exemplifica. Întotdeauna la obiect, pentru că avea pe ce se baza. Știa și urmărea
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
de cultură și atitudine. Diogene cîinele, Platon, Socrate, Apa, Repetabila scenă a balconului, Transfer de personalitate, Oglindă, De mers în pustiu, Cine ajunge sus, la fix, Kant sau principiul vaselor comunicante, Miriam sau nisipurile mișcătoare, Elogiul nebuniei... O parte din piesele lui, așa cum îmi vin în minte. S-au jucat și înainte de 1989, și după, în teatrele din București, din țară, pe micul ecran. "Există o respirație, fie ea și amară, universală", scriam nu de mult, în paginile acestea, la ultimul
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
ea și amară, universală", scriam nu de mult, în paginile acestea, la ultimul volum al lui Dumitru Solomon, apărut la Editura Hasefer, "care îl poate duce pe dramaturg în orice spațiu teatral european. De la spectacolul-lectură, pînă la complexe montări scenice, piesele oferă suport. Abstract, concret, palpabil, în deșert sau la Polul Nord, în sanatoriu sau în lagăr, dialogurile au suplețe, au nerv, au firescul acela care lipsește, de cele mai multe ori, dintr-un text dramatic. Tragism și metafizică, comic de situație sau de
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
suplețe, au nerv, au firescul acela care lipsește, de cele mai multe ori, dintr-un text dramatic. Tragism și metafizică, comic de situație sau de limbaj, filozofie în doze homeopatice, condamnarea pe viață a unor destine, sînt cîteva dintre elementele care traversează piesele, care le unesc, în ciuda etapelor diferite pe care dramaturgul însuși și stilul său le-au parcurs din 1989 și pînă în 2001." Niciodată n-a pretins că este "cel mai", deși uneori a fost îndreptățit să o facă. Poate mult
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
coline" artele înfloriseră din cele mai vechi timpuri: pe colina Colonos Agoraios, în templul doric numit Hefaisteion se stabiliseră topitorii de metale; la sud, în teatrul lui Dionysos aveau loc serbările în cinstea zeului vinului și se dădeau reprezentații cu piesele lui Eschil, Sofocle, Euripide și Aristofan; Odeonul lui Pericle adăpostea concerte; templul lui Asclepios și teatrul lui Herodius Atticus erau alte puncte de întruniri culturale. Grădinile din afara Atenei, precum Academos, unde se găseau cei doisprezece măslini sacri și gimnazii amenajate
Cartea străină by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14262_a_15587]
-
care-și aleseseră Brahms, o făcuseră datorită temei vestite din filmul "Vă place Brahms?". Cineva, cu un spirit de frondă disimulat sub masca unei prefăcute candori, a venit cu Melodiile lăutărești ale lui Sarasate, spunându-mi că o consideră o piesă comică, el comentând coloana sonoră de la filmul lui Chaplin și nu textul original. Și exemplele pot continua. Nu intenționez să caut aici cauzele acestei schimbări de paradigmă culturală. Mă rezum numai la a indica faptul că, pentru generațiile în formare
Absența lui Bach by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14289_a_15614]
-
mai vechi închinat temei în cauză: "Termenul însuși, ca și cel de «postimpresionism», este stîngaci și evocă activitatea unui grup de epigoni întîrziați, sugerînd mai puțin o nouă direcție viguroasă sau chiar interesantă (...), cît mai degrabă sfîrșitul decepționant al unei piese după un act excepțional". Alți cercetători se arată incapabili de-a fixa buclucașul postmodernism în timp. Steven Best și Douglas Kellner socotesc că prezentul ar fi doar un prag între modern și postmodern, ultimul aflîndu-se în curs de constituire, în timp ce
Postmodernismul între Est și Vest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14306_a_15631]
-
Cronicar Vestigii active Vă înșelați, domnule Virgil Tănase. Piesele tatălui meu sînt jucate în clipa de față mai peste tot în România [...] Ceea ce refuz este ca operele tatălui meu să fie jucate la Teatrul Național din București atîta vreme cît el va rămîne în mîinile lui Dinu Săraru. Tocmai
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14297_a_15622]
-
și al lui Ioan Marchiș, dezvoltînd motive deja consacrate în repertoriul lor de imagini. Djabrailov însuși, chiar dacă este mai puțin cunoscut în spațiul nostru artistic și este greu de raportat printr-o singură lucrare la o anumită zonă stilistico-formală, prin piesa de la Cărbunari se înscrie firesc în datele simpozionului, intrînd într-un dialog spontan cu lucrarea realizată într-una din edițiile trecute de Titi Ceară. Așadar, și cea de-a patra ediție s-a înscris în datele mari ale proiectului și
Un moment aniversar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14983_a_16308]
-
Cătălina Buzoianu) a avut curajul estetic să pună în scenă Ivonna, principesa Burgundiei de Gombrowicz, la Teatrul Național din Timișoara, bazîndu-se pe comunicarea sa cu textul, pe un instinct teatral, mai degrabă decît pe prea puținii actori din trupă. O piesă complicată, pe de o parte, amprenta marelui spectacol al Cătălinei Buzoianu și al scenografei Lia Manțoc, din anii '80, de la Teatrul Mic, pe de altă parte, și un debut care avusese loc nu cu mult timp în urmă. O piatră
Femeia deșertului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15031_a_16356]
-
sugestiile lui Mihai Pop, obiceiurile sînt privite ca acte de comunicare, după model lingvistic, iar descrierea manifestărilor cutumiare prilejuite de naștere, căreia autoarea îi dedică un întreg capitol, e, din acest punct de vedere, cît se poate de tentantă. O piesă de greutate a cărții e ultimul capitol și mai ales secțiunea finală, care se oprește asupra unui gen interesant și puțin cercetat - narațiunile personale. Cele analizate aici sînt, evident, narațiuni despre naștere. Pitorești și expresive, așa că lectura lor merită atenție
Dincolo de primul prag by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15018_a_16343]
-
a duce cuțitul în gură, care îi amintește de dineul abatelui Cosson din Roșu și negru; o Iñes de Castro, sugestiv legată prin viață de personajul lui Camoes din Luciada, dar și de Henri de Montherlant, ca autor al unei piese de teatru, invocând personalitatea infantei ucise. Fina tehnică a relațiilor privește deopotrivă biografia operei și aceea a creatorului ei. Barbu Cioculescu știe că textele mateiene sunt complexe. Ceea ce îl îndreptățește să demonstreze prin întreaga sa politică editorială, că sunt necesari
Ideea totalității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15047_a_16372]
-
cadru instituțional de manifestare ține de firescul nefirescului, trăsătură care leagă viața din teatru cu cea din afara lui; dar în Târgu-Mureș sau la București vin, din când în când, puternice semnale ale consecvenței. Un asemenea semnal a fost spectacolul cu piesa Evei Ensler Monoloagele vaginului, organizat de revista "Cosmopolitan" (cu sprijinul Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii, Teatrul Ariel, compania Underground) și prezentat cu scopuri caritabile, în turneu la București în sala Teatrului Nottara. Atacând frontal ipocrizia decenței practicată zgomotos
Monoloagele vaginului de Eve Ensler by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15053_a_16378]
-
Sănătate a Reproducerii, Teatrul Ariel, compania Underground) și prezentat cu scopuri caritabile, în turneu la București în sala Teatrului Nottara. Atacând frontal ipocrizia decenței practicată zgomotos de "consumatorul" de teatru, titlul avea de ce să înspăimânte. Dincolo de titlu, se joacă o piesă document care colectează dramele din totdeauna ale femeii, victimă a violenței exterioare ființei ei, dar și a propriei neputințe de a se cunoaște și de a se exprima. Concise, monoloagele nu explică ce e drept și ce nu, unde greșește
Monoloagele vaginului de Eve Ensler by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15053_a_16378]
-
înstrăinare până la trăirea insuportabilă a eului se înfăptuiește la vedere, cu complicitatea spectatorului. Ceea ce în jurnalele de actualități se înscrie în seria faptelor abominabile, este individualizat de către artiști prin apropiere de concretul sensibil. Violența, lipsa de decență nu sunt ale piesei, ale regiei sau ale actorilor, ci ale vieții și ficțiunea scenică devine pură prin exorcizare, prin mărturisirea acestui rău. Spectacolul se desfășoară fluent și am admirat coeziunea micului grup de actrițe, solidare în momentele evoluției de grup, știind să se
Monoloagele vaginului de Eve Ensler by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15053_a_16378]
-
Așa cum se exprimă în acest spectacol al Alinei Cadariu, modernitatea în teatru nu este tentația exhibiționismului, ci nevoia de a înlătura pâsla așternută peste conștiințele autiste. Drumul spre momentele de trăire activă care au însoțit pe alte meleaguri spectacolul cu piesa Evei Ensler (Campania V-Day) începe cu un prim pas: cel al cunoașterii.
Monoloagele vaginului de Eve Ensler by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15053_a_16378]
-
numește Soljenițîn - înțelege în ce constă forța documentului autentic, juxtapus cronologic sau, uneori, după cum îi dictează șirul natural al rememorărilor �de după". Dar înțelege și că e nevoie de amprenta de mare scriitor în sens pur literar, astfel că în succesiunea �pieselor de dosar" sunt introduse pagini al căror nivel artistic nu lasă nici un dubiu celor care, eventual, nu citiseră O zi din viața lui Ivan Denisovici și care s-ar fi putut întreba: ce mare scriitor e Soljenițîn, de ce face atâta
Femeia perfectă by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15055_a_16380]
-
curățată grijuliu de asperitățile țărăniei, previzibilă, dirijată, "pur românească", mincinoasă și impusă tuturor cu o agresivitate care nu se lovește de nici un zid; acea muzică pe care culturnicii o califică drept "autentică". "Foclorul" în chestiune se particularizează prin faptul că piesele sale seamănă între ele, nu se știe de ce (adică se știe, dar explicațiile tehnice ar fi aici fastidioase), ca picăturile de țuică. Publicul de bază al muzicii folclorice e compus din săteni și orășeni cu instrucție sumară, prea înstrăinați de
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
târziu, primele locuri la Concursul Internațional "G. Enescu". Scopul oricărei competiții este descoperirea și încurajarea celor mai promițătoare talente, într-un repertoriu revelator pentru fațetele diverse ale actului interpretativ. De la startul în zona Barocului impus de regulament până la alegerea unei piese de Enescu sau alt compozitor român "e-o cale atât de lungă" încât atunci când concurentul ajunge în finala cu orchestra, el a punctat aproape întreaga istorie a literaturii pentru pian. Juriul, din care am avut onoarea să fac și eu
Tinerețe fără bătrânețe by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15116_a_16441]
-
violența fizică sau doar verbală este profund neliniștitoare. Te uiți la obrazul de brută al rinocerilor actuali, bătăuși și agresivi, și auzi cît de precar vorbesc românește, dar cît de colorat înjură, și-ți spui în gînd întrebarea din finalul piesei Ucigașul plătit de E. Ionesco: "Ce se poate face?" Un răspuns, poate prea simplu, l-a dat deja un cronicar t.v. de la un cotidian: să nu-i mai lași să se exprime, să nu-i mai inviți adică la
Violență și ideologie by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15120_a_16445]
-
Marius Chivu Volumul de teatru publicat de Editura Aula se adaugă celorlalte trei apărute acum câțiva ani la Cartea Românească într-o adevărată "integrală teatrală" a celui mai cunoscut dramaturg de origine română - în Franța - după Eugen Ionescu. Cele 4 piese de teatru adunate în acest volum conturează și mai clar noua direcție pe care criticii au remarcat-o la Matei Vișniec o dată cu piesa Despre sexul femeii ca un câmp de luptă. Dramaturgul se detașează astfel de prima perioadă a creației
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
integrală teatrală" a celui mai cunoscut dramaturg de origine română - în Franța - după Eugen Ionescu. Cele 4 piese de teatru adunate în acest volum conturează și mai clar noua direcție pe care criticii au remarcat-o la Matei Vișniec o dată cu piesa Despre sexul femeii ca un câmp de luptă. Dramaturgul se detașează astfel de prima perioadă a creației puternic marcată de alegorii ale spațiului și politicii totalitare (primele piese ale lui Vișniec au circulat în ediții samizdat) prin renunțarea la o
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
noua direcție pe care criticii au remarcat-o la Matei Vișniec o dată cu piesa Despre sexul femeii ca un câmp de luptă. Dramaturgul se detașează astfel de prima perioadă a creației puternic marcată de alegorii ale spațiului și politicii totalitare (primele piese ale lui Vișniec au circulat în ediții samizdat) prin renunțarea la o anumită excentricitate a absurdului. Refuzul îndârjit de acceptare a realității și de respingere a ei prin denunțarea crudă a absurdului existenței prin parabole valabile oriunde și oricând a
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
oricând a lăsat locul unei identificări exacte a "spațiului răului" printr-un act de responsabilitate politică sporită. Matei Vișniec scrie acum despre Bosnia, forțele NATO și comunism, "alegoria" fiind localizată și individualizată atent. Postabsurdul se prelungește, însă, și în aceste piese prin câteva din "ingredientele" clasice marca Vișniec: alegoria transpusă în mici parabole, "anecdote" pline de poezie și istorii cu fond didactic, limbajul alienant ale cărui sensuri s-au diluat până la a nu mai spune decât extrem de puțin, denunțarea strădaniei utopiei
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]
-
altădată Matei Vișniec miza foarte mult pe simbolistica decorului absurd, acum limbajul și personajele sunt mult mai importante, iar moartea pare să-l preocupe pe autor mai mult decât frica. Moartea gâlgâie în toată dramaturgia lui Vișniec - nici cele patru piese de aici nu fac excepție - mai mult, devine ea însăși o formă de existență, nu doar terifiantă, dar și plină de calm și resemnare. Dacă "morții patriei" din Recviem trăiesc în moarte cu rănile din viață, iar cei doi îndrăgostiți
Limbaj și moarte by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15147_a_16472]