1,585 matches
-
femei, dar Shimon Guttman avea o singură pasiune asemănătoare. Dezmiardă-i nările cu parfumul trecutului îndepărtat și va uita de toate. Va deveni un câine de vânătoare care se ia după urme până când își găsește prada. Mergea vioi pe drumurile pietruite ale shouk-ului, cum îi spuneau israelienii, cu un ușor ș acolo unde arabii pronunțau s. Nu că israelienii ar fi venit vreodată pe aici. De la prima intifada de la sfârșitul anilor ’80, puțini israelieni evrei aveau curajul să calce în Orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nevăzută, ieșise prin spate, coborând în stradă pe scara de piatră. Stătea singură, uitându-se într-o parte și-n alta când simți o mână apucând-o și trăgând-o mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, apoi pe panta pietruită și, în cele din urmă, pe strada principală, unde era parcat un Mercedes argintiu, gata de plecare. —Jur că, dacă nu te omoară ei, te omor eu. Uri, îmi pare rău. Dar nu puteam să-l las pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ciclu vicios? Citise într-un ziar de dimineață că o asociație artistică de femei deschisese o expoziție de pictură în Pirate’s Alley. Închipuindu-și că exponatele jignesc suficient bunul-gust ca să-l intereseze un timp, își împinse căruciorul pe aleea pietruită îndreptându-se spre diversele lucrări de artă care atârnau de stâlpii gardului din spatele catedralei. În partea din față a căruciorului, în încercând să atragă clienții din Cartier, Ignatius lipise o coală de hârtie Big Chief pe care scrisese cu cretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
omenește pe ușa pivniței, punând-o cu grijă alături de toc, apoi a urcat treptele spre grădină. Era noapte luminată de lună. Răsura albă răspândea un miros care îl făcea să plângă și să se înmoaie. A luat-o pe aleea pietruită, iar când a ajuns în capătul ei, o trăsură, apărută pe neașteptate, l-a făcut să sară în lături. Pe capra trăsurii ținea hamurile Ghighina. Avea părul despletit, iar rochia îi fâlfâia lungă, pe lângă osii. 9. Spre deosebire de ceea ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Acesta era Dinicu Stănescu, proprietarul unei manufacturi de hârtie, din Fundeni. El a reconstruit casa și a înălțat-o cu un etaj, boltindu-i și cerdacul. A vopsit-o în alb și a făcut o grădină de leandri, cu alei pietruite și felinare. În 1830 a murit, iar în urma lui a rămas doar o fetiță de zece ani. Fabrica a dat faliment, iar tutorii fetiței au vândut casa unui boier, care voia s-o dea de zestre fiicei sale. Aceasta s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fără să ia în seamă micul popas. Alina se grăbea și de aceea a ales drumul scurt și anevoios care nu prea era folosit pe o astfel de vreme. Trenul trebuia să sosească și dacă ar fi mers pe drumul pietruit n-ar fi ajuns la timp. De vreo săptămână un vis o chinuia, dar îi dădea în același timp și speranță. Își amintea de acea zi pierdută în negura amintirilor. Au trecut patru ani, dar ei i s au părut
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a schimbat și a evoluat vizibil. Acum, spre deosebire de vremurile trecute, nu mai există acele trăsuri trase de doi cai albi și mândri, ci mașini luxoase si scumpe de 200 cai-putere. Acum, clădirile, sunt mai înalte decât falnicii brazi și drumurile pietruite, ce dădeau satelor un aspect medieval și clasic, au fost asfaltate. Acum, până și îmbrăcămintea oamenilor s-a schimbat de la materialul folosit, până la culorile utilizate. Dacă pe vremuri culorile erau modeste, acum sunt stridente, furând parcă puternicele și veșnicele culori
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ritm atât de lejer. Sunt obișnuită să merg cu pași mari pe trotuare aglomerate, croindu-mi loc cu cotul și împingând. — Ești din satul ăsta ? îl întreb, încercând să merg mai agale. — Îhâm. O cotește spre stânga, pe o uliță pietruită. M-am întors când s-a îmbolnăvit tata. După care a murit, și a trebuit să-i preiau o parte din îndatoriri. Să am grijă de mama. I-a fost foarte greu. Cu banii era la pământ... toate erau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pletele și barba neagră. Când vorbea, Își rostogolea ochii bulbucați peste cei strânși În poiană. - Ați văzut unde s-a ajuns cu casele lui Dilc, zicea el. Mâine-poimâine o să facem case cât colinele, ape care curg prin sat, sau poteci pietruite care trec muntele, după cum Îl tot aud pe Selat de la o vreme... În loc să ne vedem de vânătoare și de pescuit, liberi, o să cărăm stânci și o să săpăm albii de apă, spetindu-ne, pentru ca apoi să ne certăm Între noi. - Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spus ce e, mulțumită felinarelor nici rare nici dese, nici aprinse nici stinse, cu care s-a desăvârșit electrificarea țării noastre de dincoace de Doamna Ghica. Un cireș amar, bătrân și rămuros, se apleacă ud către Iliuță. Ulița, pe jumătate pietruită, pe jumătate îngropată, lucește alb-negru, parcă-i fier, parcă-i os? Ilie o ia la picior cu găinile după el. Doamnelor și domnilor, bună seara. Vă invităm să urmăriți un nou grupaj informațional, enunță cu drăgălășenie Virginica Toader, îmbunând inimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Observă abia acum că are șiretul desfăcut, se aplecă și refăcu funda. Se ridică și îl privi întrebător. Îi făcu semn să o ia către bucătărie. - Ușa este în celălalt capăt. Ajungeți în grădină. Mergeți drept înainte, e o potecă pietruită, nu se poate să o ratați, ajungeți la gard, poarta dă în strada vecină. Drum bun. Dar luați și geamantanul, geamantane cu colțurile roase nu cumpăr, de data asta vorbesc foarte serios... Îl văzu cum trece în viteză, apoi auzi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Însă oricât de extraordinare se dovediseră (în felul lor cu totul scîrbos) aceste texte, susținea botosul, nu erau, bineînțeles, câtuși de puțin, POEZII. - Da? Și atunci ce erau?... întrebase sus-numitul Cristi, în drumul lor spre "Cafenea", cățărîndu-se amenințător, de pe strada pietruită, pe trotuar, în direcția numitului Horia și folosind un glas surd, prevestind o furtună. - Habar n-am. Se putea organiza un referendum... își înălțase umerii, c-o nedisimulată uimire, și nelăsîndu-se intimidat, acel Horia... El putea să-l asigure doar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nu era prost. Ca să nu-l simtă nevasta, a început s-o scoată în lume. Într-o duminică s-a îndurat, au închis prăvălia, s-au îmbrăcat și au mers la plimbare. Grivița era plină de oameni. Pe drumul atunci pietruit, pe care-l uda primăria cu stropitoarele, treceau în galop caii bine țesălați, înhămați la trăsuri noi. Vizitiii băteau clopotele, să se dea lumea la o parte. Pe pernele albastre de catifea, ședeau răsturnați cu plăcere negustori pricopsiți, lângă nevestele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vreo pagubă, că aveau și ăștia mână lungă. Abia aștepta să se dea jos din trăsură la biserică, să-l vadă șuții cu mândrețea lui de gagică. Când să iasă cu trăsurile din Cațavei, unde întorceau tramvaiele și începea drumul pietruit, le-au ieșit Paraschiv înainte, cu Gheorghe și 312 cu vreo trei patru haidamaci, adunați de ăl bătrân pentru treaba astă. Atunci erau scăpați din pușcărie și puși pe omor. Luaseră fiecare câte o trăsură sub ochi și scoseseră cuțitele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și ușile se închiseră. Petrache își socoti munca încheiată pentru ziua aceea. Turnă câte o găleată de apă la rădăcina gutuilor, mai aruncă o privire prin atriu, apoi ieși, trăgând după el porțile mari. Drumul către oraș era îngust și pietruit. Se lărgea doar odată cu ivirea primelor case. Ca din pământ începeau să crească borduri, iar când sub tălpi asfaltul se netezea și, de o parte și de alta, țâșneau blocuri, Petrache pătrundea cu stânje neală în lumea forfotitoare și gălăgioasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se simțea o liniște gata să-ți umple sufletul de prospețime. Seara liniștea se preschimba în tăcere, avea o anumită oboseală și, în timp ce soarele apunea de partea cealaltă a orașului, devenea tânguitoare. Și tăcerea continua câtă vreme Petrache cobora drumeagul pietruit, luând-o uneori pe scurtăturile repezi care tăiau drumul mai lung, al căruțelor. Apoi năvălea orașul. Petrache nu se obișnuise încă, luminile noi ale orașului îl nelinișteau. Deprins, de ani de zile, cu atriul și ferit, ca într-un acvariu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întrebă. Ea văzu în asta un îndemn și-l luă de braț, și încă atât de strâns, încât putu să țină, mai departe, ursulețul la piept cu ambele mâini. De la Moși începeau marginile cu case. Asfaltul se despărțea în străzi pietruite, castanii bătrâni luau locul stâlpilor de beton, șinele tramvaielor și firele troleibuzelor se răreau, se mai auzea câte un câine lătrând. Mergeau tăcuți în această îmbrățișare piezișă, oarecum grăbindu-se să lase restul lumii în urmă. Ajunseră aproape de lizieră, unde
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uscate pe umăr și astfel, cu o povară mai degrabă greu de mânuit decât apăsătoare, ieși pe poarta castelului. Se căzni, iarăși, să încuie, cu sentimentul că împotriva lui stă cineva. După vreo douăzeci de pași se abătu de la cărarea pietruită și o luă pe un drumeag ce înconjura muntele. Puțin după aceea, locul se lărgi de vreo doi stânjeni lungime și tot atâția lățime. Dibui, prin penumbrele care se îndeseau, niște pietre și mărgini cu ele câteva palme de loc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
20 aprilie 1978 într-o viață de om, învățătorul Costache Buraga a agonisit, la Dăneștii Vasluiului, un muzeu sătesc de o bogăție uluitoare După lungi ocoluri ale șoselei modernizate printre dealuri, în apropierea satului Dănești, intrăm pe drum de țară pietruit și înclinația pantelor pe care le urcăm cere răbdarea vitezei întîi. Curînd după ce intrăm în sat, îl întîlnim pe Constantin P. Tăbăcaru, care ne îndrumă spre casa învățătorului pensionar Costache Buraga. Au fost colegi de bancă la școala primară, ne
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
doar 150 km de șosele continue. În doar două decenii românii au construit 312 km șosele, cu 4105 poduri; în plus, s-au construit și pavat numeroase drumuri astfel că în 1940, când "țarii roșii" "eliberau" iarăși Basarabia, lungimea șoselelor pietruite și pavate depășea 1.100 km." (pp. 287-288). La fel și cu căile ferate, pentru care s-au alocat două miliarde de lei. 266 Vezi alte amănunte la p. 322. 267 Alfredo Alvar, La Legenda Negra, Ezquerra, Ediciones Akal, 1997
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
bubele provocate de păduchi, sub care stătea să crape puroiul. Nădăjduiau să se împiedice de vreo pungă cu galbeni pentru a fi izbăviți de viața mizeră. Prin gunoaie, colcăiau șobolanii care băgau spaima în motani. Purici, ascunși în colbul drumurilor pietruite, mușcau trecătorii, răspândind ciuma. În fiecare bortă se năștea și creștea câte o cotoarbă. Pacostea se hrănea până aproape să plesnească din mizeria strânsă în întunericul cotloanelor. Pe la porți, erau scoase cadavrele celor răpuși de holeră. Lumea o luase razna
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
care dețineau capacitați însemnate (Bacău, Piatra Neamț, Craiova, Arad, Oradea, Satu Mare). Industrializarea forțată s-a impus la nivelul unor centre secundare, reprezentate de foste și actuale capitale de județ (Suceava, Botoșani, Alexandria, Slatina, Zalău, Bistrița). Viața la curte Șușotelile acopereau ulițele pietruite ale târgului. Pluteau, pe deasupra scăfârliilor ca un nor greu. Când tuna și fulgera, ploua cu zgomote ciudate. Pe cât de slabe și prelungi, pe atât erau de sâcâitore. Picuri de șoapte înfundate și posomorâte se strecurau ca niște furi în urechile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Octăvel care lucrează la Onești. Cel mai bătrân om din sat este Chirilă și mai este Gheorghe Dorin din Dorinești, poreclit Bulău.” Ticu Costică Balan (n. în 1941). ACTUALITATEA SATULUI este următoarea: Satul se întinde pe aproximativ 2 km., drum pietruit și prăfos cu ramificație spre dreapta, drumul mergând la Strâmba și Bouroș (la intrarea dinspre nord) și apoi spre stânga, spre Dorinești, unde se află biserica și cimitirul, împrejurul cărora mai sunt 5 6 familii (con)locuitoare, cu ieșire la
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
Într-un târziu am ajuns în Banat, și am fost instalați într-o casă de sași, în satul Căpăt, cam la vreo douăzeci de kilometri de Timișoara. Satul avea casele din piatră, frumoase și curate, iar drumurile erau drepte și pietruite. Erau tare harnici și gospodari sașii. Tăiau câte doi, trei porci pe an. Îmi amintesc de o bătrână săsoaică, „buna” o numeam noi, o femeie cu adevărat bună la suflet, blândă și duioasă, care avea grijă de noi, copiii, ca
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe banchetele ei și ne era cald și bine; pe caniculă, pe la ora amiezii, când peștele nu mușcă, trăgeam câte un pui de somn în ea; sau când eram undeva, pe un drum de țară, ceva mai departe de șoseaua pietruită și începea ploaia cea mocănească, ce nu se mai oprea trei zile, tot ea era aceea care ne ducea la asfalt. Din toate necazurile ne scotea și ieșea întotdeauna învingătoare. Ba o dată, tot ea a lovit din greșeală, noaptea, un
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]