540 matches
-
ajutorul dat de soția care-i transcrie manuscrisele, până la traumele fiului său Malcolm, dominat, chiar terorizat de personalitatea paternă. Romanul alternează, de altfel, capitolele în care naratorul este Lizzie, soția lui Melville, care oferă ceea ce s-ar numi o privire piezișă asupra omului profund, analizându- l din unghiurile date de educația ei de fată dintr-o familie bună, de așteptările inevitabile de la căsătorie, cu alte capitole, ale unui narator, care urmărește aventurile pe mare, în porturi și pe insule, formarea lui
Când personajul se numește Herman Melville by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/2839_a_4164]
-
Liviu Dănceanu Fără îndoială, Aurelian Octav Popa este preocupat de imaginea lui publică, dar prin atitudini câteodată piezișe, secante la cutumele ori ștaiful vremii, dovedește că cinstea de fond este mai presus de orice. Există o bună credință structurală, o onestitate cu care s-a angajat încă de acum cinci decenii în slujirea literaturii clarinetistice, rămânând un restitutor
Parafraze la un festival by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8386_a_9711]
-
cartușieră. Iar o aud lătrând... Repet mișcarea. Latră iar... Măi, mă simțise. Deși nu făcusem nici un zgomot. Urma să plec la vulpi... da, la vulpi, chiar mă gândeam că semăna cu ele la culoare, tot castanii... și ochii, așa puțin pieziși,... Ei bine în alea trei zile se dădea pe lângă mine, de unde aș fi venit, mirosind altfel, de la treburi, de pe la cursuri... Știa precis ce am de gând să plec, - și, culmea, fără ea! Și mă lătra întruna. îmi dădea de înțeles
Fofo a III-a by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9749_a_11074]
-
de muncă furnaliști și oțelari, constructori de hidrocentrale, pescari din Delta Dunării, și alții. Coborârea în mina de la Lupeni, la 600 de metri sub pământ, m-a înfricoșat pe viață. Tânărul tehnician care mă însoțea m-a purtat prin culoare piezișe, generatoare de claustrofobie, scunde și înguste de parcă umblam printre picioarele unor scaune... Însoțitorul se amuza de teama mea, pe când treceam pe sub bârne frânte; el le bătea, voios, cu palma: ŤAstea sunt cele mai de încredere, s-au înțeles cu greutatea
Lucrează timpul pentru noi? by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8270_a_9595]
-
bugetari flasci au introdus în precarul lor bagaj lingvistic vocabula "nereprezentativ" îi dezvăluie sursa: e arma, ultima, scoasă la luptă de așii dezinformării ce continuă să lucreze prin rețelele deja clasicizate: bârfa pe banca din fața blocului, insinuarea prin televiziune, vorba piezișă aruncată la colț de stradă. Teama de schimbare a unei populații îmbătrânite, resemnată cu propria ei paralizie, s-a regăsit, ca într-un ultim suspin expiator, în acest cuvânt. Într-adevăr, Băsescu pare să fie cu totul și cu totul
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
mă întrebam insistent. M-am așezat la marginea paraginii năpădite de bălării și mi-am scos cravata ca și cum ar fi fost o liană încolăcită strîns. "O arunc sau o păstrez, în caz că mă răzgîndesc?" Am păstrat-o, în buzunar. Cu priviri piezișe treceau oameni cu pantaloni largi, "boschetari" flenduroși, purtînd niște jerpelituri de haine și pantofi buni de traversat moartea. Se Înnopta și hotărîrea era marcată de minutele care treceau ca și cum un controlor al actelor decisive mi-ar fi perforat din sfert
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
înmormântarea mamei. Vin însă la rând alte zeci de pagini descumpănitoare, care te fac să crezi că autoarea pierde tonul, că nimic nu se va mai ridica la incandescenț a de la început. Eroare, romanul suie și coboară neîncetat...”. Această lectură piezișă a romanului nu-i face rău acestuia, cum s-ar putea crede, ci, dimpotrivă, îi face bine, căci păstrează viu interesul pentru această carte puternică și tulburătoare scrisă de Marta Petreu. Pagini de jurnal În RAMURI nr. 12, Gabriel Dimisianu
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4089_a_5414]
-
Cosmin Ciotloș Regretam săptămâna trecută, puțin jucat, absența din bogatul corpus documentar publicat de Ieronim Tătaru (Însemnări caragialiene), a investigațiilor privindu-l pe fiul pieziș, pe Mateiu I. Caragiale. Ca o compensație mai degrabă pleziristă, recomand acum cititorilor - dacă o asemenea îndrumare mai e necesară - admirabilul eseu al lui Matei Călinescu. Asteriscul din dreptul necesității se datorează tocmai notorietății și importanței pe care acest maraton
De la Evanghelii la patristică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8883_a_10208]
-
literaturii, partizanatul și critica de cumetrie, fie că ne acuză de precaritate filozofică și estetică, de carențe morale, tactice, strategice, generaționiste sau patriotice, cert e că există o fobie, o furie, o spaimă, o jale sau oroare, frică sau venerație piezișă față de autoritatea criticii." Despre rolul criticii în peisajul cultural consumist vorbește M. Chivu: , Arta presupune o ierarhie: unii sînt mai buni decît alții, chit că și unii și alții au publicul lor. Specialiștii nu pot face mare lucru împotriva unei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11176_a_12501]
-
certat...a" (Încet, deasupra lumii). Că și: "genunchii se prelungesc prin păsări" (Printre copaci de sticlă - plimbare de vineri -). Că și: "respirația plutea precum o bibliotecă / deasupra unui calendar - / cînd pietrele de rîu adorm / casetofonul se transformă într-o / stradă piezișa..." (Lecția secretă). Că și: "mi-au înflorit plămînii într-o tapiserie / de o tristețe abstractă - / pictore, ramă portretului e oglindă care ma strînge - / vinul vechi curge dintr-o ureche minerală / iar colecția de melci dansează pe un geamantan dantelat - / am
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]
-
BALONZAIDE/-i răspunde:/ — La polițiune, nene Dumitrache,/ (cu sentiment) la polițiune.") Îi mai apropie, pe Iaru și Bănulescu, încă ceva, structural mai adânc: lirismul ciudat, lipsit de melodramă și de finalitate numaidecât emoțională. Dacă înțeleg eu corect, despre această trăsătură, piezișă față de tradiția poeziei românești, vorbește și Bogdan-Alexandru Stănescu pe ultima copertă a antologiei de autor intitulate cum altfel decât Ce bine e să fii Daniel Bănulescu. La diferențele dintre ei e de prisos să mă refer acum. Acestea nu sunt
Un optzecist din anii nouăzeci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6057_a_7382]
-
sting glasul, îmi rămâne cântatul în argintul albastru unde-l aude norul. PING-PONG Vazduh candid străfulgerat de fulgi și fluturi, Dueluri eterate ș-încaeră zăpada. Ucid abstract, în vis, dar mușc-aevea spada în macra vanității mijind de după scuturi. PIERSICA Din voluptăți piezișe pârgu-n trup mi se iscă îndestulat molatec de o cerească hrană. în penumbra pudorii ce-abea abea îl riscă, Zahăr viu aburind suava lui membrană, Pe ramuri bizantine spre dinți de odaliscă Obrazul mi-l întind, nerăbdător de rană. PE UN
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
de scrisoare ,de amor", o excelentă profesie de credință. Corespondența lui Marin Preda cu Aurora Cornu aparține unui mare scriitor îndrăgostit, care, cu opera lui, trăiește printre scriitori, cu orgoliile, rivalitățile și invidiile lor, și printre critici, unii opaci și pieziși, alții, luminați, spirite fine, cu gust, clarvăzători. Scrisorile către Aurora schițează și un mic tablou al relațiilor lui Preda cu mediul literar. Din chiar momentul apariției romanului Moromeții. Ca și Rebreanu, care ardea de nerăbdare să afle opinia lui Lovinescu
Marin Preda, îndrăgostit by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10045_a_11370]
-
ridică de jos tesla pe care Năsturel o lăsase ca nefolositoare și făcând din miezul rărunchilor hac!, ca și când ai avea să despici un nod care se ține prea înverșunat de mijlocul lemnului, sparse țeasta care se ivi în calea loviturii, piezișe și ochiul lui din dreapta zări cu spaimă cum sare în lături, ca o așchie, o parte din cap. Cum țâșnesc departe bucăți storcoșite de creier. Văzu parcă cum se lasă frântă în zgârciurile pielii, urechea, ca o floare închisă în
Un autor remarcat de E. Lovinescu la "Sburătorul" - Dan Faur () [Corola-journal/Imaginative/10258_a_11583]
-
Mihai Minculescu II. Lună caldă Este al naibii de frig în inima mea îndrăgostită de tine vită de tăiat îs, prăpădită vită de povară. Fără să clipești, piezișă privire, întotdeauna din ce în ce mai rău, urma alege. Parcă-i sfârșitul lumii: în creierul nopții, cum poate să fie luna asta caldă ca mintea coaptă. III. Mort de vis Când somnul era mai dulce slavă Domnului, slavă Domnului, am mai venit pe
Poezie by Mihai Minculescu () [Corola-journal/Imaginative/11718_a_13043]
-
dungi. Iarna sticlim crunt adunați în triunghiul cărnii pregătite să înnebunească de ger. Și motoarele, șirul absurd al motoarelor târăsc drumul sticlos în fier și zuruie sângele spart al ogoarelor... Seara Bate un vânt dinspre Ave Maria. Se înfing camioane piezișe în marginea lumii, și tu ai umplut lumea cu apă, ai sare pe gene și șerpi de apă pe gură, tu ai făcut toată tăcerea și ai aprins fete în colțurile lumii. Trebuie să ridic gulerul și să trec înalt
Poeme în limba română ale tânărului Andrei Codrescu by Andrei Codrescu () [Corola-journal/Imaginative/10519_a_11844]
-
de altfel, al lui Caraion) și Aurel Covaci, ambii completând lotul deținuților de la finele anilor '50. Deși recolta de literatură nouă, înaintat-agitatorică, era încă modestă în 1945, nu lipsesc poeziile dedicate genialului generalissim Stalin, "omul oțelit", care "nu cunoaște căile piezișe" și "nu poartă masca prefăcătoriei"12, cel care "Cu pași siguri ș...ț pășește pe toate drumurile/ Și toate drumurile îl duc către victorie"13. Registrul mesianic, atât de frecvent utilizat în discursul artistic sau publicistic al acelor ani, pentru
Instrumente ale „agitației culturale” în perioada 1944-1954 by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7321_a_8646]
-
lume, fără obraz, fără nume. Făptură e? Sau numai vânt e? N-are nimenea grai s-o descânte. Bolnav e omul, bolnavă piatra, se stinge pomul, se sfarmă vatra. Negrul argint, lutul jalnic și grav sunt aur scăzut și bolnav. Piezișe cad lacrimi din veac. Invoc cu semne uitare și leac. [1931] * LUMINA DE IERI Caut, nu știu ce caut. Caut un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată e fruntea menită-nălțărilor altădată! Caut, nu știu ce caut. Caut aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
spațiu, deși prudența Îl obliga s-o facă mai mult la stânga decât la dreapta. Ei continuau să-l preseze la fiecare mișcare, astfel că după vreo duzină de fente și atacuri descriseseră deja un cerc Întreg În jurul lui. Două lovituri piezișe alunecaseră pe pieptarul lui din piele de bivol. Cling-clangul spadelor de Toledo răsuna de-a lungul și de-a latul piațetei și nu mă Îndoiesc că, dacă locul ar fi fost mai locuit, Încrucișarea armelor albe și Împușcăturile mele ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
capului, scuturându-și pulberea de argint curat și de pirită drept în sângele ei ostenit de așteptare. Cerurile, încărcate de nori ca niște mări de cețuri, cădeau fără contenire în ea, cum cad ploile peste pământurile nisipoase, îndrumându-i viața pieziș, după luceafărul nopților și toanele lui. Veneau din miazăzi și din miazănoapte, fumegătoare de bură și rouă, strivite de greutatea prea mare a tainelor ei, și-o căutau alegând-o dintre toate ființele, dintre toate pământencele, numai pe ea, umplându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Cât a durat, când și cu ce gânduri am plecat, vă invit să vedeți în nota „epilogului“ (Șir de plecări) de la p. 221. Dan C. Mihăilescu, septembrie 2012 La depresia generală Adevărul e că m-am cam săturat de ironii piezișe, ricanări caustice, șarje cvasiamicale, bobârnace și palme în cap de la mai toată lumea cu care intru în contact. Oriunde mă duc, încerc să fiu și să fac așa cum m-a în vățat maică-mea, adică să arăt lumii o față de sărbătoare
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
altfel decât batjocoritor de tinerii din Piața Universității? Mai știe cineva ce s-a ales din toată acea generație de „gavroși” care-au stat cu piepturile dezvelite în fața pistoalelor automate ale slugoilor lui Ceaușescu? Comparați privirea lor neînfricată cu căutătura piezișă, sfios-buimacă, a aurolacilor, egalii lor de azi ca vârstă, și aveți harta tragediei unei țări căreia îi e teamă să câștige la competiția istoriei și preferă s-o ia pe miriște, concurând de una singură, dar ieșind sistematic pe locul
A sufoca, sufocare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13610_a_14935]
-
puțin îndreptățite să se numere printre scriitori reușind prin insistență și prin pregnanță să determine reconstituirea peisajului uman al literaturii în vederea unei biografii. Contribuie altfel interesant cuplul Tudor Vianu-Ion Barbu, de exemplu, schimbările de umoare ale lui Camil Petrescu, privirea piezișă a lui Ion Călugăru, frecvența cuplului de o fină intelectualitate Șerban Cioculescu - Vladimir Streinu și, cu o notă aparte chiar pentru surprinderea trăirilor autorului lor, suita portretelor lui Anton Holban, pînă la cel de pe urmă, rostit la căpătîiul nepotului dispărut
Două decenii de scris zilnic by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15517_a_16842]
-
disimulau, fie făcând paradă de exuberanță, fie tăcând. Ioanide se întreba dacă Tudorel aflase cazul cu Sultana în dimineața acelei zile, și, cu toată recea stăpânire de sine, avu însuși senzația de a privi oblic, interpretând totdeodată privirea aceea hotărât piezișă a lui Tudorel drept conștiință a complicității. Poate Tudorel nu știa nimic. Nu era chip de a verifica, fiindcă de l-ar fi întrebat, răspunsul negativ nu i-ar fi inspirat încredere. Problema conștiinței lui Tudorel rămânea (gîndea Ioanide) pentru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
firească, Tudorel manifestă o rezistență inexplicabilă, aproape rea-voință. Avea pe el o cămașă de zi, subțire, cu care se vârâse sub învelitoare, fără a pune pijamaua. Neputând găsi nici o scuză logică, Tudorel ridică din umeri cu ostilitate și cu privirile piezișe, mormăind numai: - Nu pot, mi-e frig! Doctorul reflectă puțin, pipăi cămașa, apoi, părând a ceda, zise: - Cel puțin stai așa, mai la îndemînă, musiu, să-ți facauscultația. Cum vrei să te vindeci dacă nu știi ce ai? Tudorel dovedi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]