459 matches
-
monteoru mai era și un fel de acvariu în care înotau laolaltă peștișori roșii-inofensivi și rechini mari-zîmbitori, broscuțe de baltă gălăgioase și pești-spadă tăcuți și atenți, viermișori făcuți să trăiască doar pe durata unui sezon literar și balene nemuritoare, lipitori placide și veritabili căluți de mare, sirene dulci și meduze veninoase... Unii dintre cei care veneau acolo erau în mod vizibil unicate umane, altfel spus aveau calitatea tragică de a fi ultimele exemplare ale speciilor respective. Un poet precum tudor George
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
el: - Tinere, văd că nu mai vii pe la noi să-l ajuți pe Titi al meu. Poți să vii neinvitat, Titi e puțin cam lăsător, trebuie îndemnat. Felix vizită dar din nou pe Titi, care îl primi cu bonomia lui placidă și-l întrebă, ca să nu trădeze de la început scopul didactic al vizitei, dacă a citit La chartreuse de Parme. Atunci Titi scoase din cutie cartea, pe care Felix n-o recunoscu la început, fiindcă era îmbrăcată, cu îngrijire, în hârtie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ei simplă. Rochia de catifea se încrețea ca o ie, la gât, și strângea tot bustul ca o lamă răsucită. Georgeta i se păru de o rară frumusețe și de o onestitate desăvârșită în privire. Era o Otilie plastică, mai placidă. Tenul, nefardat, era de o finețe superbă. Felix fu cuprins de un sentiment care-l făcu să vibreze. Îi plăcea mai mult prietenia fetelor decât a bărbaților și când întîlnea o fată frumoasă simțea nevoia confidenței, a legăturilor simple, familiare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cutine. Mi-ai pus toata casa cu josu-n sus. Nu ți-a scurtat nimeni nici o haină, așa au fost ele. - Le chinuiți! se căină Simion. Aglae era în fond singura plictisită, fiindcă Aurica își reîncepuse turneele pe Calea Victoriei, iar Titi, placid, privea neînțelegător, legănîndu-se cu spatele rezemat de sobă și cu mâinile împreunate catolic. Când scandalul devenea mai mare, Aglae îl îndemna să se ducă în odaia lui, ca să fie liniștit. Simion pomenea mereu de duhul sfânt, de Isus, de persecutarea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cele mai cordiale. Georgeta îl primi cu aclamații, și generalul voi cu orice chip ca Felix să se așeze lângă el. Titi nu dădu nici un semn de supărare. Făcu el însuși un salut din mână lui Felix, cu obișnuitul aer placid și timid, părând a fi uitat cu desăvârșire incidentul. Cât despre Olimpia, ea nu făcu nici o dificultate morală, ocupată să admire multele brățări ale doamnei Iorgu, care își scotea greoi și cu multă amabilitate bijuteriile, spre a face plăcere musafirilor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
viitor, căruia i se făcuse propuneri strălucite, făcuse idealism, luase "din dragoste" o fată fără nimic, cu rude mizerabile, punîndu-se în conflict cu propria lui familie, ca apoi să fie terfelit. Ipoteza aceasta era frumoasă în imaginație. Din păcate, Olimpia, placidă, nu-l înșela. Stănică încerca pentru o clipă remușcarea de a bănui o soție atât de pură. A doua ipoteză pe care o visa era ca Olimpia, ghicindu-i nemulțumirea, să-l cheme și să-i țină acest discurs: "Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se pierdea imediat printre cei aflați de față. Se așeza într-un colț și fuma. 211 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Cine se pricepea miraculos diabolic de precis la femei, dîndu-și seama, la fix, că tocmai deschiderea oaselor bazinului placidei și insignifiantei Gala corespundea exact idealului de spiritualitate al căpcăunului catalan și că, din păcate, tocmai această prozaică deschidere l-a împins pe marele și ascunsul introvertit să trudească până la sfârșitul vieții ca un turbat?!... Și măcar sfiosul Dali, drept
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe tablă, iar când termina cu ei se cocoța pe catedră, era pitic, se întindea să ajungă mai înalt decât ei care stăteau în bănci, se relaxa și pe fața lui se lăbărța un zâmbet insidios. Ochii îi deveneau blânzi, placizi și începea să scoată fetele la tablă. Îl studia cu uimire cum le privea admirativ pe unele și indiferent pe altele era profesorul lui! Nu începuse școala de prea mult timp și mergea grăbit la cinematograful Republica să vadă un
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ascunzișuri și foarte blânzi. Însă lui îi era teamă, o teamă insalubră că nu se poate dezbăra de viața agitată din București și nu vroia ca fata să sufere din pricina lui. Lui Laur, nu îi era teamă de o existență placidă, destinul omului nu îl interesa dacă era eroic sau mediocru, pentru el era suficient să fie în permanență surâzător cu cei din jur. Se juca la teatru piesa ‚’’Între noi n-a fost decât tăcere’’ și i-a spus dar
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
teza autoarei: o caracatiță pe ale cărei tentacule scrie KGB, CIA, MOSSAD, Servicii Secrete Occidentale, DST, AVO, toate aceste tentacule înlănțuind o tânără fată blondă, îmbrăcată în costum popular românesc și cu banderolă tricoloră peste piept. Fata are o figură placidă și salută înlănțuirea ei de către tentaculele caracatiței. Lucrarea Angelei Băcescu nu este de sine stătătoare, ci depinde exclusiv de dialogurile autoarei cu diferiți ofițeri (din Armată și Securitate) implicați în decembrie 1989. În mod previzibil, având în vedere coperta pe
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate. Iacob se desprinse, fără să încerce, măcar, să-i tragă fusta peste coapse. Se încheie la pantaloni și îi privi, de astă dată, cu o curiozitate placidă, șoldurile care se reliefau, albe, cambrate, în întuneric. Cosmina se lăsă să curgă peste marginea canapelei, se întoarse și-și ghemui genunchii la piept. Poate că aștepta ceva. Poate că el nu știa ce așteaptă. Bărbatul cerea, parcă, o răsplată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe Stănică Rațiu, exponent al umanității generațiilor lui, gălăgios, capabil de toate malignitățile, însă deschis la vorbă, formulîndu-și pe față admirațiile și ostilitățile. Acel om îi inspira încredere, i se părea apt să priceapă orice. Acum se înmulțea tipul individului placid, plin de rezerve mentale, supraveghindu-și toate cuvintele, în stare de tăceri monstruoase. Ioanide avea de-a face cu multe exemplare de acest fel, între care Butoiescu, constructorul său. Pe acesta îl pătrundea perfect (așa credea măcar). Butoiescu revela prin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
major de Brahms, și Gaittany, profitând de ocazie, încercă să zâmbească transcendental și să comenteze cu mâna tactul muzicii. "Minunat! se extazie el. Superb!" și căută să antreneze și pe doamne în voluptățile lui muzicale. Madam Farfara părea tristă, Ioana placidă, iar Pomponescu, oficios, refuză să lichideze momentul Conțescu. Pomponescu era un sentimental care se vindeca de melancolie prin rememorație, cu care prilej persoana sa ocupa treptat centrul evocării. - A fost un om foarte interesant Conțescu, decretă el, tăindcu furculița un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cunoștea și menaja. Nu însă și Indolenta. Așadar, fără să răspundă, Ioanide se uită distrat la Ioana, contemplîndu-i trupul cu oasele mari antice, bărbia și buzele puternice, rotunde, ca de piatră, fără obezitate, privirile moi, uneori (observase arhitectul) teribil de placide. Indolenta nu era o femeie fără inteligență, dar era femeie și manifesta adesea în ochi o incomprehensiune mirată pentru ciudățeniile lui Ioanide. - Poftim la masă! zise Ioana și porni, legănîndu-și șoldurile statuare, spre sufrageria învecinată, unde servitoarea adusese mâncarea, așezată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care indispuse ușor pe ministru. Natural, lui Pomponescu îi făcea plăcere orice ținută respectuoasă, de data aceasta ar fi admis ca Ioana să se bucure. Stima exagerată pentru funcție îngreuia putința de a ghici câtă spontaneitate este în sentimentul Ioanei, placidă și așa, prin temperament. . - Îmi place să cred, zise Pomponescu, că cel puțin la tinevoi scăpa de titulatura de ministru. . Lucru curios, Pomponescu era sincer în oroarea lui de spleenul ministeriatului, cu toate astea, o satisfacție consta tocmai în faptul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
încît ministrul înțelese că toată pasionalitatea femeii se exprima sonor. Singura cale adecvată de a convorbi în aceeași vibrație cu Ioana era ca partener într-un duo muzical. Când lăsă jos capacul pianului, Indolenta pierdu din superbia ei și redeveni placidă și prevenitoare. Pomponescu schiță un oftat, ridicîndu-se. -- Nu pot să mai stau. Am depus jurământul și mă așteaptă acum teribila anticameră. Trebuie să iei un angajament la Operă, așa te voi putea asculta mai des. Ioana consimți mimic. Acasă, într-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
chestiuni cu cele două femei, însă lui Hagienuș îi spuse aceste cuvinte semnificative: . - Aș vrea să mă deștept peste o mie de ani, să văd ce arămas din lumea noastră de azi. . Este clar că Pomponescu suferea de un sentiment placid de zădărnicie. Acesta nu mergea până la dizolvarea noțiunii de eu, căci ex-ministrul adăuga imediat: . - Abia atunci îmi voi da seama ce a mai rămas de peurma mea. . În această fază, Pomponescu începu să pună la aceia puțini pe care-i
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
său de până atunci. La ceaiul doamnei Pomponescu, foarte puțin frecventat și numai de rude, veni odată și madam Valsamaky-Farfara. Dispariția definitivă a lui Pomponescu din casa Ioanei nu era un lucru prea regretabil, totuși madam Farfara, care cunoștea firea placidă a fiicei sale, își zicea că nu e politicos a întoarce spatele brusc unui om șarmant, căzut în dizgrație. Pomponescu apăru și el în salonul soției sale, îmbrăcat în nelipsitul lui smoching, ornamentat cu o batistă imaculată. G. Călinescu Sărută
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
diferitelor structuri ale rinencefalului (sistemului limbic) determină la animale expresii de comportament emotiv, în raport cu aportul alimentar, cu agenții nocivi și de comportament sexual. Se deduce, că cele două moduri comportamentale principale de conservare ale individului : stările emotive de agresivitate sau placidă, motivate de foame sau sațietate și cea de conservare a speciei (comportamentul sexual ori cel de apărare și ocrotire a puilor) sunt organizate în sistemul limbic. Rinencefalul conservă doar aspectul afectiv, de plăcere și/sau neplăcere a comportamentului emoțional. Se
VII. Viziune fundamental nouă asupra sitemului limbic și a integrării centrale a durerii boală/fericirea plăcere. In: Fitoterapie clinică by Olga I Botez, Gabriela Anastasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1133_a_2098]
-
cea numită de "comandă", imperioasă, care cere efectuarea unei anumite acțiuni ce poate fi dramatică (de exemplu: "Aruncă-te pe fereastră!", "Lovește pe o anumită persoană!" etc.). Bolnavul psihic reacționează diferit față de halucinațiile sale. Frecvent, el are o atitudine indiferentă, placidă, alteori reacționează violent, agresiv (încearcă să identifice și să localizeze "vocea" pentru o a anihila), își ia măsuri de apărare (își obturează canalul auditiv cu tampoane de vată pentru a nu mai auzi vocile etc.) Mai sunt și cazuri în
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
ani mai târziu, prin ce infern trecuseră populațiile învecinate cu noi. În țările Europei isprăvile lui Miloșevici și ale generalilor lui îi umpleau pe oameni de stupoare, în vreme ce noi brodam pe tema ortodoxiei care ne înfrățea cu ei. Această plasare placidă în mijlocul lumii, în care dezinteresul pentru problemele altora se însoțește cu indignarea uimită că alții nu frisonează la problemele noastre, că nu "vin", nu ne "dau" și nu ne ajută, pare să fie o trăsătură bine determinată a "ființei romînești
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de o artificialitate greu tolerabilă. Astfel, la neavenitele mărturisiri ale nefericitului amant virtual ("-Te doresc când nu te văd, și nu te doresc de îndată ce te văd", "-Nu te văd când te văd, și te văd când nu te văd" etc.) placida și versata femeie se conformează din instinct situației și, când propria indiferență e pe punctul de a fi interpretată corect, ca semn al lipsei totale de afecțiune (ceea ce ar fi dus la inevitabila ruptură), ea știe să prelungească foarte eficient
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pare. - Să nu crezi. Pe cele mai crude le-au dat deoparte. Vânzătorilor de automobile, parfumuri și ceasuri scumpe nu le place să-și vadă reclamele lângă asemenea scene. Croatul a continuat să se uite la pictorul de război. Zâmbea placid. A spus: - Parcă suntem la un concurs de brice rupte, domnule Faulques. Markovic s-a Întors iar spre frescă. A stat așa vreme Îndelungată. La sfârșit, a dat ușor din umeri, ca răspuns la niște gânduri intime. - Cine a spus
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
alcătuită numai din lichide neverificate sanitar!), M. Frunză și C. Pătrășcan dezlegau integrame compuse de ei înșiși... Sorin și cu mine ne luptam, pe culoarul acceleratului, cu o cafea și un pachet de țigări. La capătul vagonului, cum priveam noi, placid, simțim deodată o oază de speranță: o fată de circa 25 de ani, frumoasă, misterioasă, fuma și ea pierdută cu privirea-n creștetul dealurilor. Am hotărît s-o atragem în grupul involuntar misogin și, din vorbă-n vorbă, am convins
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Spre deosebire, "...Velásquez observă atent și caracterizează. Iată pe Felipe IV tînăr, în picioare, cu o scrisoare în mînă, cap prelung, figură aristocratică, inocentă; sau pe același în armură, cu nas cocoșat, buze groase, cea de jos proeminentă, perciuni, expresie placidă cu ceva vindicativ și indurat. (...) Buzele groase confirmă rigiditatea, obstinația și buna creștere." (s. n.) Între detaliile pînzei și privirea interpretare, se conturează o altă perspectivă, care este cea a criticului: "Esop e un tip de licenciado bătrîn, mizerabil și imberb
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]