1,866 matches
-
Dar ele nu ne emoționează: „Ce fel de răsplată să-mi dea nostalgia /... Când trăirile-mi intense până mai acum / s-au nivelat în fel de fel de prestații / un pic câte-un pic? /... Când sfârcuri de bici / ce-mi plesnesc neuronii / după un anume tipic, / sfâșâind [sic!] agonia amărâtelor vibrații, / m-au deocheat /... /?“ Prestații în care se nivelează trăirile, neuroni plesniți după tipic, cu sfârcuri de bici, vibrații amărâte - din ce unghere tenebroase și insalubre ale gândirii provin aceste scâlciate
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
au nivelat în fel de fel de prestații / un pic câte-un pic? /... Când sfârcuri de bici / ce-mi plesnesc neuronii / după un anume tipic, / sfâșâind [sic!] agonia amărâtelor vibrații, / m-au deocheat /... /?“ Prestații în care se nivelează trăirile, neuroni plesniți după tipic, cu sfârcuri de bici, vibrații amărâte - din ce unghere tenebroase și insalubre ale gândirii provin aceste scâlciate combinații de cuvinte? Iar versurile citate nu sunt singurele. Răsfoind cartea, descoperim numeroase alte încercări ratate de a face poezie: „Un
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
și nici faptul că-i buhaiul satului.Puține femei i-au scăpat. Îl pîndesc noaptea și-i crăp capul. Cei doi soți au băut rachiu și au pus la cale să influențeze alegerile. Cu o măciucă potrivită Darie l-a plesnit pe Cîrteală în moalele capului, doar cu două zile înainte de alegeri. Era noapte de smoală și Cîrteală n-a știut de unde i se trage. M-a omorît ăla, bătu-l-ar Dumnezeu. L-am văzut cu ochii mei. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
S-a aprobat unirea celor două secții. Și cine-i șeful? întreabă Donciu. Eu. Trebuie studii superioare. Și le ai tu, nu? Cam da, răspunde zeflemitor Doina, pisicindu-se pe lîngă Anton. Enervat la culme, Donciu răcnește spre noul șef: Te plesnesc politic! Sînt consilier! Vedem noi care pe care! Doina pare derutată și, preventiv, se pisicește și cu Donciu puțin. În final, Donciu a rămas pe tron. Și așa întreprinderea mergea sigur spre faliment. Doar Doina a realizat că este mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
și începe a plînge. Ce-ați pățit? Am și eu necazurile mele. Doar nu vă pasă de ele? Credeam că ați remarcat... Ce să remarc? La golanul doamnei Popovici i-ați pus zece. Profesorul Mihoc rămîne fără glas. Simte că plesnește și iese fară să mai guste cafeaua. De atunci relațiile au fost extrem de oficiale. Dinu Ariceanu a ajuns inspector la Primărie și a trimis prima somație, în această calitate, profesorului Mihoc. "... vă rugăm să vă prezentați la camera 8 între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
țâța vacii. Pe ea să o cauți când ajungi. Obrajii mortului erau încă roșii, umerii drepți, brațele vânjoase, palma stângă încleștată pe cârja episcopală, cea dreaptă indicând parcă drumul Feleacului, fruntea fără nicio cute, pieptul umflat ca de curcan. A plesnit inima în el. Acesta, dacă avea ceasul bun, mai ducea încă vreo 10 ani. Uită-te, parcă este viu. Sigur i-ai luat pulsul, soro? Parcă-l văd că se ridică și sare de pe targă. E dus, domnule doctor! Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aceleași obiecte: unul cu un briceag, altul cu un fluier mut, al treilea cu o bilă legată de un fir. Într-o pauză, am Întins mîna să ating bila. Băiatul ținea În mînă un tub răsucit din hîrtie. M-a plesnit cu el peste degete, crezînd că voiam să i-l iau. Spre iarnă, mă du mirisem: vederea se ascunsese, plecase de tot. În schimb, rămăsese undeva În mine, nu mi dădeam seama unde, vara aceea În nesfîrșită scăpătare, străpunsă uneori
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
amînări. Pomean a Încercat să se mai judece o dată, a fost refuzat și, cînd s-a Întors de la lege, Înțelegînd că a pierdut totul și că nu va mai trăi niciodată În casa lui, de cum i-a pășit pragul, a plesnit inima-n el. Totul se risipise Într-o singură zi ca printr-o vrajă. Primăreasa stătea să-și piardă mințile, zicea că lasă lumea asta, merge să se călugărească și, cum mănăstiri de maici nu se găseau pe o rază
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
modelase definitiv. Pe cînd se aflau În gospodăria lui, obișnuia să și trezească cei șase copii cu comenzi militare nemțești, tot așa Îi mîna la lucru, Îi chema la masă ori Îi trimitea la biserică. Nu-i certa, ci-i plesnea de-a dreptul cu un scorbanci, la urma urmei, tot un soi de bici. Ridicat să plece, mi-a mai spus: — Dacă nu-i izbîndi, vii În sat și-i putea trăi și tu acolo. Bagă de samă! Nu calcă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aÙtoà labštw ›teroj (Ps. 68,26 și Ps. 108,8). Există două diferențe majore între Matei și Faptele apostolilor. La Matei, Iuda se spânzură; în Fapte, el cade „cu fața în jos” (exact: „cu capul înainte”) și crapă la mijloc, plesnește în două. La Matei, arhiereii cumpără terenul numit „țarina sângelui”, pe când în Fapte se spune că Iuda însuși l-a dobândit. Au existat tot felul de încercări de armonizare a celor două relatări, însă discuțiile persistă. Unii au presupus că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
află că personajul înlănțuit acolo, ca un al doilea Prometeu, este Iuda Iscariotul. Ce face Iuda pe stânca neprimitoare? „Se odihnește”! Ciudată odihnă, remarcă abatele, să fii scufundat în fiecare minut de valuri și ridicat apoi la suprafață, chinuit neîncetat, plesnit peste față și peste trup de vijelii, cu ochii plini de sare. Dar Iuda îi atrage atenția că, în comparație cu torturile pe care le îndură zilnic în fundul iadului, cele de la suprafață echivalează cu un concediu de odihnă. și, într-adevăr, Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
În jos. Am rămas surprins, dar am tăcut chitic, să nu-l deochi... ― Bine, băieți. Mergeți, alegeți oamenii și pregătiți-vă cum trebuie. Aveți la dispoziție două ore - ne-a spus căpitanul Înainte de a pleca. ― După ce a ieșit căpitanul, Îmi plesneau urechile de câtă liniște s-a lăsat În bordei. Mă uitam la sloiul de lângă mine, care nu spunea o iotă. Doar făcea mărunt din buze... ― Mă gândem pi care cercetași să-i luăm. Ne trebuiau numai doi. Da’ de nădejde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mișcă celovecii pe acolo. Ne-ar prinde bine, atât nouă, cât și celor de la divizie” - a propus Undiță. „De acord, băiete, dar știi tu povestea cu coarda... Cântă frumos până n-o Întinzi prea tare. Dacă ai Întins-o, atunci plesnește. Și e mare păcat de coardă, da’ și de muzicant”... Cum cei de față au slobozit zumzet de râs, Petrică a reușit să-și mai tragă oleacă sufletul. Nu mult timp, Însă: „Am să trag de ea numai până o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
moș. Căruțașul îi arătă cu vârful biciului undeva înainte. Ai noroc cu mine, flăcăule! îi spuse. Avem același drum. Eu stau pe-aceeași uliță cu badea Vasile, vreo cinci case mai la deal!... Uite acum o să ajungem!...Diii, haidaaa!... strigă, plesnind cu biciul prin aer, și caii începură să gonească din răsputeri. În fața lor se iviră apele unui râu și un pod mare, pe care îl trecură ca-n zbor. Apoi începură să urce la deal, o cotiră la dreapta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
prag, încercând să deslușească cine era la poartă. Tu ești, mă, Petre? întrebă, cu o voce răgușită, stăpânul casei, părând să se dumirească. Apucând un toiag sprijinit lângă ușa casei, el deschise ușița cerdacului și coborî încet în curte. Căruțașul plesni din bici, în semn de recunoaștere, și râse scurt: Eu sunt, bade Vasile... Hai, că ți-am adus nepotul, uite-l... Cu caleașca mea l-am adus și peste apa Vavilonului l-am trecut, ehei!... Nu-i așa, Culae, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
chef și vorbea cam în doi peri. Culae săltă în căruță și își luă bun rămas de la deadul Vasile cu lacrimi în ochi. Dumnezeu să-ți ajute, nepoate! îi ură bătrânul. Restul vorbelor i se pierdură în urmă. Badea Petre plesni din bici, trăgând de hățuri și căruța începu să gonească la vale. Culae își întoarse capul și mai apucă să zărească o umbră stând nemișcată în drum, apoi umbra se mistui în noapte. 3 Căruța continua să gonească la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
podul cel mare. Mergând, nu se întâlneau cu nimeni pe drum și peste tot domnea aceeași pace adâncă, de miez de noapte și ca din altă lume. Unde mergem noi acum, bade Petre?!... întrebă Culae mirat. Drept răspuns, badea Petre plesni mai întâi prin aer cu biciul lui și râse scurt în barbă. He-he!... Păi cum unde mergem?... Înapoi, peste apa Vavilonului, nepoate!... Că avem cale lungă de mers și până la ziuă trebuie s-ajungem!... Smucind din hățuri, omul o cârmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ce să-și scape biciul din mână. Ce tot bălmăjești tu acolo, mă?!... grăi omul cu glas răgușit, îngălbenindu-se la față. Cum era să te duci tu la deadul Vasile?!... Că doar nu ți-a luat Dumnezeu mințile!!... Și plesni cu sete caii cu biciul pe spinare, iar căruța începu să salte hodorogind pe șoseaua plină de pietre. La deadul Vasile am fost, tată! Poți să te duci să-l întrebi..., repetă Culae cu încăpățânare, în timp ce pe chipul tatălui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească..., s-a prăpădit de astă iarnă!... zise badea Ivan, uitându-se mirat la vecinul său de casă. Tu nu i-ai spus până acum, mă Mitică?!... În loc de răspuns, Mitică al lui Caloianu plesni din nou caii cu biciul, icnind din fundul rărunchilor: Dii, boalele naibii, diii!... Că parcă nu v-am dat să mâncați ovăz pe ziua de azi!... Deadul Vasile m-a învățat multe cântece..., repetă Culae cu glas liniștit și, potrivindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de bună credință, devotat cauzei, pe care zici că l-am nedreptățit noi?... Spune-ne, te rog, clar și deschis!... Știți foarte bine, răspunse Nando. E de notorietate... Lucrețiu Pătrășcanu!... Numele primului ministru de justiție al regimului comunist din România plesni prin aer ca un bici. Profesorul Constantinescu se făcu parcă mai mic, iar Alexandru Drăghici se încruntă și mai tare. Ceaușescu însă fierbea de-a dreptul. Replică cu voce repezită: Lucrețiu Pătrășcanu, care avea de gând să ne trădeze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
poponeț pe dușumele și începu să-și facă de lucru cu obiectul căpătat, dând subit uitării pofta de zbenguială și de ștrengării pe seama maicii. Ei, ai văzut?... exclamă Virgil, care urmărise cu mirare jocul de-a așezatul pe praguri, și plesni din palme plin de veselie. Da șiret mai e copilul ăsta al vostru, Virgile și Mițo! zise maica Agripina, cu fața roșie și transpirată de efort, și veni să se așeze înapoi la masă. Mi-a scos sufletul!... Ocupat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de inginer responsabil cu întreținerea instalațiilor de iluminat de pe lângă administrația cimitirului Bellu. Lui Virgil i se păru că nu a înțeles bine și o puse pe Norica să-i mai repete o dată toată istoria. Nemaipomenit! Nu se poate!... exclamă Virgil, plesnind din palme, ca să sublinieze cât de surprins și de consternat era să afle așa ceva. Norica îl asigură, însă, nu numai că se putea, dar că așa se și întâmplase. Bănuiala ei era că adevăratele motive erau legate de situația delicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
toate acestea cizmele militarilor, mânjite și ele cu sânge înghețat și azvârlite care încotro, ca după o hârjoană de copii. Asta nu era treabă curată! Mirosea a sabotaj, bodogănise șeful milițienilor, un plutonier major gras și fălcos, care stătea să plesnească în mantaua lui cu guler de blană, uitându-se lung și bănuitor la ceea ce mai rămăsese din cei trei bravi ostași ai Armatei Roșii (căci trei se întâmplase să fie, socotind după toate semnele, precum craii de la răsărit), numărând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se știe Brânzan Ilici Vasile, fără să fi băgat de seamă nemulțumirea lui Tarbacea. Tot tânăr și voinic, tovarășe Dumitrescu? Teodorescu, îi reaminti Stelian, dregându-și glasul stânjenit de familiaritatea pe care i-o arăta celălalt. A, Teodorescu, uitasem! se plesni Ilici Vasile cu palma peste frunte. Unde dracu mi-o fi capul!... Ei, așa se-ntâmplă atunci când lucrezi cu oamenii..., își găsi el singur scuza. Deci tovarășe Teodorescu, continuă el volubil și solemn ca într-o adunare cu activul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de seamă paharul lângă sticla cu apă minerală și o făcu la stânga-mprejur, dornic să iasă. Dar, în momentul când trecu pe lângă Tarbacea, acesta își ridică fulgerător în aer mâna stângă, în care ținea ziarul "Scânteia" făcut sul, și îl plesni cu sete peste scăfârlie, înjurându-l de anafura mă-sii, de lumânare și colivă și de toți dumnezeii. Și adu-mi și mie un pahar, baragladină, că te-am ras de pe fața pământului!... mai zbieră în urma lui secretarul, căscând gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]