2,275 matches
-
timp imperceptibil, viziunea ar fi nedeslușită), - dar nici una din cale afară de mare (în cazul căreia viziunea nu s-ar realiza dintr-o dată, iar privitorul ar pierde sentimentul unității și al integrității obiectului, ca înaintea unei lighioane de zece mii de stadii" (Poetica, Ed. Academiei, Buc. 1965, pag. 63, 35). Giganții lui Paciurea tocmai aceasta sunt, adică o ficționalizare a realului, o perturbare a percepției, cu alte cuvinte ,,o lighioană de zece mii de stadii". În cel de-al treilea moment, revolta în fața figurativului
Sculptura românească între Apus și Răsărit by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9690_a_11015]
-
fiecare zi. O adevărată surpriză a fost pentru mine modul - elevat-entuziast, fără nimic funcționăresc - în care s-a manifestat reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării, prof. dr. Mina Maria Rusu, inspector general pentru Limba română, autoare, printre altele, a substanțialului studiu Poetica sacrului, apărut în 2005 la Institutul European. Mina Maria Rusu a conceput pentru concurs subiecte dintre cele mai originale, menite să stimuleze spiritul creator, iar când le-a vorbit elevilor le-a captat imediat atenția, vorbindu-le cu căldură și
Tineri frumoși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9697_a_11022]
-
ar atrage stima nimănui... O altă interogație, poate de om mai de modă veche, cum mă revendic, din stirpea „vechiului” Caragiale, Îmi stîrnește o justă afirmație a doamnei: „De altfel, măsura, armonia, adecvarea erau criterii fundamentale ale valorii artistice În poetica greco-latină. Analogia cu actorii care Își construiesc personajele, respectînd măsura, armonia și adecvarea, În contrast cu cei ieșiți din minți, se impune de la sine”. Ce ne facem Însă cu actorii care lucrează, frenetic, fanatic, sub baghete celebre, adulate de majoritatea criticii de
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
să creadă scriitorul într-un moment mai puțin optimist, „să facilitezi accesul unor proști la cărți proaste“, permițându-le astfel „să-și lărgească ignoranța“. Deoarece cartea, dacă e bună, ar putea salva de la ignoranță o mare parte din umanitatea cititoare. Poetica lui Sorin Stoica își vădește aici, dincolo de bine-cunoscutul deziderat antropologic, și o miză etico-estetică de toată frumusețea, despre care merită să spunem câteva vorbe. Într-un text precum Jurnalul unei călugărițe căreia nu i s-a întâmplat nimic (cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
ar atrage stima nimănui... O altă interogație, poate de om mai de modă veche , cum mă revendic, din stirpea „vechiului” Caragiale, Îmi stîrnește o justă afirmație a doamnei: „De altfel, măsura, armonia, adecvarea erau criterii fundamentale ale valorii artistice În poetica greco-latină. Analogia cu actorii care Își construiesc personajele, respectînd măsura, armonia și adecvarea, În contrast cu cei ieșiți din minți, se impune de la sine”. Ce ne facem Însă cu actorii care lucrează, frenetic, fanatic, sub baghete celebre, adulate de majoritatea criticii de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
o altă soluție, și anume supradimensionarea, ieșirea din scară ca procedeu de subminare a realului. Înlocuind frumosul cu realul, avem în proiectul lui Paciurea ilustrarea cea mai fidelă a unei observații pe care Aristotel o făcuse de multă vreme în Poetica. Anume aceea care privește justa organizare a elementelor și dimensiunea potrivită. Spunea Aristotel: Ființă sau lucru de orice fel, alcătuit din părți, frumosul, ca să-și merite numele, trebuie nu numai să-și aibă părțile în rînduială, dar să fie și
Paradoxurile statuarului românesc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9193_a_10518]
-
timp imperceptibil, viziunea ar fi nedeslușită), - dar nici una din cale afară de mare ( în cazul căreia viziunea nu s-ar realiza dintr-o dată, iar privitorul ar pierde sentimentul unității și al integrității obiectului, ca înaintea unei lighioane de zece mii de stadii" (Poetica, Ed. Academiei, Buc., 1965, pag. 63, 35). Giganții lui Paciurea tocmai aceasta sunt, adică o ficționalizare a realului, o perturbare a percepției, cu alte cuvinte ,,o lighioană de zece mii de stadii". În cel de-al treilea moment, revolta în fața figurativului
Paradoxurile statuarului românesc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9193_a_10518]
-
să se audă sonorul reportajului de la știri, Adrian se așeza pe șezlong ca să se uite și el la televizor. Nu știu, spuse el. Moartea cuiva contează. Chiar și moartea unei persoane pe care n-ai cunoscut-o dacă e destul de... — Poetica? îi sugera Șam. Chiar așa, de fapt, zise Adrian. „Care stârnește milă și frica, plus curățirea acestor pătimi.“ — Vechiul nostru prieten Aristotel! exclama Șam. Ce ne-am face fără el? — Ne este milă de victimă și ne temem pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Germania de mai multe decenii. Vers celebru în literatura engleză, care apare în primă și ultima strofa a poeziei The Tiger (Tigrul) de William Blake (1757-1827). Adrian citează a doua jumătate din celebra definiție a tragediei, formulată de Aristotel în Poetica (VI), ca imitare a unei acțiuni alese. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefăcute\Crudul adevar.doc PAGE 5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
de neologisme reverberante, îți vine să ți duci mâinile la urechi, ca să nu asurzești: „Conferind creației românești circularitatea unui act autotelic, demnitatea actului arhetipal, desprins din codul faptelor diurne, istorice, dar și din poezia existenței, Poetul intuiește nașterea poieticii din poetica romanului.“ „Universalitatea romanului vizează un întreg numit Univers (fără îndoială, total deosebit de așa-zisul univers sau cosmos fizic care nu poate fi universal), ce se dirijează spre Unu (versus unum), deci are legile sale imanente, care îl disting de orice
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
crispați, și, din când în când, câte unul se ridică și pleacă pe furiș. Cât privește cartea... Cartea are, din nefericire, toate șansele să stea cu anii necitită într-o bibliotecă și să se acopere încet de praf. Hart ´ uirea poetica a cititorului Cititorul deschide calm, fără să știe ce-l așteaptă, cartea lui Ioan Lascu. Și deodată cade în groapa unei fraze din care nu mai reușește să iasă: „Vine în ajutorul plumbului prin care am deschis, inimitabil, capodopera unei
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în vederea atingerii unui scop precis". În romanul Craii de Curtea-Veche, nu se povestește nimic decât după ce a devenit de mult trecut și, totodată, numai dacă există o taină, astfel că viitorul lui Pirgu nu interesează și nu se încadrează în poetica romanului. Mateiu Caragiale nu are de ce să ofere nici alte explicații, nici alte detalii privindu-l pe Pirgu de aici înainte: ajuns bine, avut, cu funcții importante, fostul bufon Gorică (cel care nu le provoca propriu-zis râs crailor, ci mai
Pirgu și dandismul by Alina-Nicoleta Ioan () [Corola-journal/Journalistic/8053_a_9378]
-
dintre ele este seria de suplimente începută cu povestea Cenaclului Litere (condus de Mircea Cărtărescu) și continuată cu istoriile unor grupuri de autori ai ultimelor valuri. Au fost deja cei din Bistrița, au urmat internauții de la tiuk ! și performerii de la Poeticile Cotidianului, sunt în așteptare arădenii de la Celebrul animal. În tot acest timp, un cristian a investigat nu numai cărțile unor autori pe cale de omologare, dar și tipurile diferite de proiecte culturale ale acestora. Ce a ieșit e o nemaipomenită hartă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7007_a_8332]
-
vechi, al căror suflu poetic puternic a fost deja confirmat de critică, poetul își asigură, comod, întâietatea. Cele câteva poeme inedite - pentru că are și texte noi - își pierd din expresivitatea deja cunoscută a poetului nouăzecist. Moartea, ca temă principală în poetica lui Ioan Es. Pop, își diluează, aici, intensitatea: "la fel ca în această dimineață, / pe care am botezat-o kurt, / la începutul morții mele eram trist / îngrozitor de trist, / ca după ce pierzi totul și nu mai / vrei să câștigi nimic. // dar
Poeți de vânzare by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7429_a_8754]
-
unui rost ontic, a așezării ființei pe portativul destinului, fapt ce răspunde însă în increat. Palparea divinității cu antenele lăuntrice duce la regretul de-a fi. Neantul, receptacul al virtualităților netraduse în act, izvor al tuturor posibilităților, așa cum apare în poetica mallarmeană, e un soi de mîntuire inversă, retrospectivă: "Arătînd fără rest, / întregind ceea ce suntem cu de unde venim / și spre Cine ne ducem, fără margini, fără punct, / în traiectorii, în jupuitul de piele volum. / Ca să fim cum ne-a vrut Dumnezeu
“Memoria inimii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7520_a_8845]
-
de publicistică, Istoreme, sunt alocate definirii noțiunii care dă titlul cărții, să o recunoaștem, nu din cale afară de uzuale. Așadar, ce iaște istoremul? Explică autorul în chiar în debutul Cuvântului înainte: Noțiunea de istorem nu-mi aparține. Ea vine din poetica noului istoricism și înseamnă - foarte pe scurt spus - anecdotă. Nu chiar orice fel de anecdotă, se înțelege, este vorba mai curând despre acea povestire absolută, indivizibilă, pe care se întemeiază - foarte frecvent - marea istorie. Dacă dorim să păstrăm perspectiva strict
Teme ale vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7294_a_8619]
-
Ioan Pintea au remarcat ariditatea stilistica a autorului, tonul dur, direct, lipsit de dulcegăriile și zorzoanele excesive ale literaturii provenite din mediile bisericești. Ioan Pintea este probabil singurul poet care izbutește să acomodeze perfect judecățile și revelațiile credinței cu retorica poetica postmodernă. Aceasta face ca versurile sale să sune izbitor de actual, dar și neobișnuit de profund pentru cei familiarzați doar cu poezia postmodernă. Versurile lui Ioan Pintea pot părea pe cât de originale, pe atât de bizare și chiar vulgare celor
Postmodernism liturgic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7107_a_8432]
-
potrivesc acestui biograf și monograf fantastic, al unei lumi pe care nu o regăsești decît în viață, în memorie, în nuanțele spălate de ape ale uitării. Infernul amorului, în Chira Chiralina, îl iscodește Giovanni Magliocco. Yannick Preumont se ocupă de poetica ironiei, iar Anna Carmen Sorrenti pune alături mai multe feluri de copilărie la Istrati, pornind de la Tournier. Feliciei Mihali, stabilită de aproape zece ani la Montréal, îi este dedicată a doua parte a volumului. Patru din cele șase studii incluse
Călătorii scrisului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7128_a_8453]
-
celei omenești). Faptul că le lipsește aura ne amintește de protagonistul nuvelei lui Gabriel Garcia Márquez " Un domn foarte bătrân cu aripi enorme" (1972). Îngerii sunt o reflecție a veșnic însetatei năzuințe omenești către transcendență. Așa cum autoarea însăși comentează în poetica sa citându-l pe Novalis "suntem mai strâns legați de nevăzut decât de văzut"2. O nuvelă extrem de semnificativă pentru critica Anei Blandiana la adresa gândirii materialiste "Zburătoare de consum" o are ca protagonistă pe kafkiana doamnă L., profesoară universitară care
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
problemă cu care s-au confruntat și alți autori care au experimentat tirania în diferite colțuri ale lumii. Datorită specializării mele în literatura hispano-americană, mă văd obligată să insist asupra uimirii pe care mi-a produs-o asemănarea existentă între poetica Anei Blandiana și cea a scriitoarei argentiniene Luisa Valenzuela în Aqui pasan cosas raras (1975) și El libro que no muerde (1980), volume de povestiri scrise practic în aceeași perioadă, marcate de fantastic, absurd și denunțarea dictaturii lui Videla. De
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
mare vinovăție", cu concluzia: "dar inocența e totdeauna inocență". Atingem aici punctul de fuziune între lirică și aforistică, în lumea care ne-a devenit familiară a similitudinilor reproductive. Până acolo această trecere de mână încât iată cum sună o Ars poetica: Forma ascunde fondul/ care ascunde forma/ care descoperă fondul/ care descoperă forma/ în interiorul atât de strâmt/ al poemului/ în care pogoară/ nețărmuritul spațiu". Poetul cântă culcușul câinelui drag dispărut, furtuni dichisite, stele sărind prin iarbă, dar întreprinde și autoscopia inspirației
Sculpturi de aer by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7495_a_8820]
-
pierd mâna prin părul tău/ cum se pierde un liliac/ în liniile de înaltă tensiune." (pag. 60) E uimitor de câtă sociabilitate dau dovadă aceste bruioane aparent autiste. Nu întâmplător volumul Un anotimp în Berceni conține o sugestie a tranzitoriului. Poetica lui funcționează, aici, prin delegație. Înstrăinarea (invocată, într-un rând, sub numele ei scandinav, Främling) e mai acută decât celebra insolitare a formaliștilor ruși. Ea cuprinde, laolaltă, și geografii imaginare, și vocabulare de împrumut, și abandonuri regizate. De altminteri, prima
Poezie și deziderat by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7262_a_8587]
-
Mureșan, cel de la 1980 și cel din 1993 se știe." (pag. 254) E curios, ŕ propos de autorul Cărții de iarnă și de rezervele mele expuse anterior, faptul că, deși definit mai degrabă drept echinoxist pursânge decât drept optzecist altoit, poetica lui e pusă, nu o dată, sub semnul unui vers prea puțin tributar episoadelor expresionismului românesc. "Nu am decât o singură prejudecată - realitatea,/ la fel cu Democrit materialistul cel care și-a scos ochii/ pentru a nu-l stânjeni în cercetările
Argumentul Echinox by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7149_a_8474]
-
altele înnodate succesiv pe scara istoriei social-politice (lumea veche și liberă, a familiei de stirpe nobilă și bogată a danei, reconstituită indirect, lumea comunistă, cu toate mizeriile și dramele ei, cunoscută direct, dar și aceea postdecembristă, haotică, mai degrabă sugerată). "Poetica" nerigidă a volumului, care presupune reconstrucția, din cioburile memoriei individuale, a unei Atlantide scufundate în apele trecutului, este dezvăluită chiar de scriitor: "regula acestor însemnări tocmai aceasta este - să mă descurc de unul singur, fără vreun plan prestabilit, sprijinindu-mă
Un căutător al Luminii by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/7158_a_8483]
-
exterior, formal, al remodelării, rescrierii, refacerii unor modele originare. Această concepție despre poezie ca rezultat al interferenței unor texte preexistente, ca produs intertextual poate fi, după Marian Papahagi, un argument decisiv al modernității lui Doinaș. Pe de altă parte, între poetica și poietica lui Ștefan Augustin Doinaș corespondențele, ba chiar echivalențele sunt cât se poate de explicite și revelatoare. Astfel, unei concepții despre poezie de nuanță neo (sau post) clasică, ce mizează pe exemplaritatea toposurilor, pe rigoare expresivă și apolinism formal
Eseistica lui Ștefan Aug. Doinaș by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7176_a_8501]