358 matches
-
e preludiul efemerității existenței: De ce codre mi te pleci fără ploaie, fără vânt, cu crengile la pământ? Și de ce nu m-aș pleca dacă trece vremea mea? Scade ziua, noaptea crește și frunzișul mi-l rărește. Alterare Când vine canicula, pojghița materiei începe să se altereze. În piatră, în pielea animalelor, în țesătura compactă a lucrurilor apar fisurări ascunse care permit atomilor să interacționeze unii cu alții: viața infinită se evidențiază printr-o mare curgere, în care aparent nu se manifestă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
La nivel valoric, așadar, tinerii de azi se arată a fi printre categoriile posibile de români din zona populației active cei mai vulnerabili, dependenți și mai puțin dispuși să își ia viața în propriile mîini, oricare ar fi, la nivelul pojghiței comportamentale, "marile prefaceri" pe care conduita lor pare să le sugereze. în multe privințe, cel puțin în modul în care se structurează valorile și atitudinile fundamentale asumate implicit, sînt la fel de "bătrîni" ca "părinții" lor, pe care, retoric, deseori, în cadrul unor
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
grecilor antici. Argintul cu titlul de 925 ‰ cunoscut sub numele de ”Sterling” și cea cu titlul de 950 ‰ cu numele de Britannia sunt folosite drept standard În definirea conținutului de argint. Argintul combinat cu mercur capătă strălucire, astfel obținându-se pojghița subțire utilizată În spatele oglinzilor. Este un metal alb, strălucitor, și, după cum Îi spune și numele, de culoare argintie (figura nr. 18). În tăietură proaspătă, are o culoare ușor gălbuie. Face parte, Împreună cu aurul, platina, paladiul, iridiul din categoria metalelor prețioase
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
Înainte erau relații bune, iar după asta brusc se schimbă totul... Da, este poate interesantă, dacă vreți, comportarea de turmă, psihologia socială... Să știți că ar trebui studiată mai atent. Cred că instinctul acesta de turmă este destul de accentuat, iar pojghița de civilizație care acoperă omul e destul de subțire și la cea mai ușoară răzuire dispare. Nu-mi explic de ce au fost foarte-foarte puțini oameni care să te Întrebe dacă ai nevoie să te ajute cu ceva, dintre oamenii cu care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Cu toate că aceasta era avutul său cel mai drag, era gata să se despartă de ea în folosul lucrătorilor săi... A devenit curînd clar care era valoarea relativă a bibliotecii sale. "Prețul pieței" pentru cărțile lui Iorga abia dacă acoperea o pojghiță a problemelor sale financiare. Dar ce făcea înalta societate bucureșteană? Numeroasele cunoștințe ale lui Iorga, oameni pe care îi putea considera ca fiind prietenii lui? Societatea aceea care îl lingușea cu cîteva zile mai devreme? Au încercat să-l ajute
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
despădurite în Munții Retezat Culmi despădurite pentru pășunat în Munții Ciucaș vânturi puternice. Influența omului este slabă și se produce prin păstorit, turism, drumuri etc. Pe pantele abuziv păstorite, iarba aproape a dispărut, spălarea în suprafață și solifluxiunile au îndepărtat pojghița de sol, scoțând roca la suprafață. La fel se întâmplă în apropierea cabanelor și a vârfurilor principale, desimea potecilor în lungul pantelor stimulând șiroirea și astfel degradarea suprafeței terenurilor. Mediul montan împădurit înglobează cea mai mare parte din spațiul carpatic
GEOGRAFIE. MANUAL PENTRU CLASA A VIII–A by SILVIU NEGUT, GABRIELA APOSTOL, MIHAI IELENICZ () [Corola-publishinghouse/Science/576_a_929]
-
literatura, mărturia sa capătă poate o valoare mai mare. Reținem aici perspectiva sa că momentul iulie 1971 poate fi pus în discuție, ca punct de reper, ca periodizare, și datorită faptului că, chiar și după "minirevoluția culturală", a rămas o pojghiță de liberalizare 48, care s-a vădit în planurile editoriale, traducerile din autori occidentali, chiar montările multor spectacole nonconformiste ș.a.m.d. Lectura volumului oferă și câteva sugestii privind investigarea atât a stării de spirit a populației (mai ales de după
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
și de o etică utilitaristă și hedonistă. În pofida mutațiilor care se petrec la suprafața lucrurilor, vizibile de la noile amenajări instituționale și legale, până la cele care ilustrează moravurile dominante din spațiul public și conduitele exhibate în spațiul privat, în adînc, dincolo de pojghița acestor prefaceri, dospește aceeași chemare pentru recuperarea sensului integrator. Nevoia de rost, de a reactiva registrul lui a fi în raport cu o tradiție care e încă vie și trăiește printre noi se arată cu mult mai consistentă decât lasă să se
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
sau verde de grâu răsărit. Vântul sufla, izbea botul mașinii cu furie, vuiet ce se adăuga, separat, la foșnetul neîntrerupt al roților pe asfalt. Deodată, fulgi de nea își făcură apariția în văzduhul cenușiu. Drumul era alunecos, acoperit de o pojghiță de gheață lucitoare. Aproape de orașul din nord care arăta de parcă venise iarna: amorțit și nemișcat, înghețat și vântos -, zăpada se depusese peste tot, ningea, rafale iuți, vijelioase își schimbau direcția clipă de clipă. Parcă mașina lângă hotel. La coborâre își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Păduri de brazi se întindeau peste tot. Pe versanți se zăreau pârtiile de schi. De departe, stațiunile montane păreau niște adunături de cuburi colorate din jocurile inocente de copii. Vedea și serpentinele și podurile ce traversau râuri repezi, brodate de pojghițe albe de gheață. Urmărind meandrele sclipitoare, bătrânul uită parcă de geanta pierdută. Nu mai vroia să intre în compartiment, privi pe fereastră până târziu. Lumina de afară se pierdea, munții arătau ca niște umbre uriașe mișcătoare. Râurile dantelate se contopeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
și aproximativ pentru intențiile de adîncime (analiza lui Călinescu e neștirbită), Egipetul, cu variantele sale (ca și celelalte episoade ale grandioasei construcții Memento mori), este un fel de holomer al relației dintre Eminescu și toposul gîndirilor fondatoare. Sincretismul ascuns sub pojghița fenomenalului o pistă pentru fenomenologia mito-poetică a civilizațiilor este reprezentativ. Poetul e atras de "visările pustiei" sau de acel "gînd al mării sfinte, reflectat de cerul cald", de Magul care, în "oglinda lui de aur", a aflat "sîmburul lumii, tot
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
așa mai departe, toate povestesc atât de convingător despre RSC, încât lesne se poate crede axiomatic că afacerile chiar au o preocupare morală vizavi de lumea înconjurătoare. În realitate, aplicațiile practice curente ale afacerilor livrează RSC cu multă parcimonie. Sub pojghița ambalajului descriptiv, proiectat în conformitate cu presiunile mediului, rămân puține acțiuni consistente și mai puține prognoze. Riscul ca RSC să devină o nouă marfă cu rol curativ pentru aprehensiunile sociale și/sau un substitut la vreun capitol de marketing pare a avea
Globalizare etică. Responsabilitate socială corporativă by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
IV 1) și de prieteni (Tristele, I 9). Surghiunit între străini care nu-i înțeleg limba și-i răstălmăcesc gesturile (Tristele, V 10), într-un loc situat la antipodul geografic și calitativ al Romei, Ovidiu e asemenea peștelui captiv în pojghița de gheață, lipsit de libertatea mișcării, capabil doar să-și perceapă propria stare dezolantă (Tristele, III 10). Drumul său pe mare răstoarnă sensul călătoriilor inițiatice : la capătul ei nu se poate afla un nou început, ci doar, definitiv, sfârșitul. Testamentul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
oamenilor simpli, nu ai cum să nu interacționezi cu ei. Și atunci vei descoperi că lumea nu începe și nu se termină nici la tine, nici la Paris și nici la Luvru, iar înțelepciunea ta se reduce doar la o pojghiță de ignoranță. (V-am povestit cum m-am făcut de râs în fața unui vânzător ambulant, unul transpirat, nebărbierit și prost îmbrăcat! Aparența lui era a unui simplu cerșetor - dar ce spirit ascundea!) Va trebui, atunci - dacă ai discernământul și onestitatea
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
meu de luptă, unde se contractau prietenii, înflorea iubirea, se încheiau aranjamente. Petrecerile păreau frivole și aleatorii și lipsite de formă, dar de fapt erau niște evenimente minuțios structurate și supercoregrafiate. În lumea în care m-am maturizat Petrecerea constituia pojghița sub care se desfășura viața de zi cu zi. Când am încercat sincer să-i explic acest lucru, Jayne m-a privit de parcă mă transformasem subit într-un retardat. Mi-am dat jos sombreroul și m-am examinat în multitudinea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
din locul unde fusese piatra până aproape de lespedea de beton, unde se sfârșea brusc. Grădinarul lăsă jos mașina de frunze și își scoase șapca, ștergându-și sudoarea de pe frunte. Coama neagră de pământ lucea în soarele dimineții - acoperită de o pojghiță mai uscată, dar brazda încă nu se uscase în întregime. - Ce-i asta? întrebă el, cu o expresie de regulă asociată cu vederea unor mortăciuni. - Asta mă întrebam și eu. - Pare, ăă, noroi. - Nu-i noroi. E o scurgere. - E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
complexam, mă dovedeam și eu un ins imperfect, ca ei, ceea ce era mișto, le venea apa la moară. A treia boacănă a fost că, târziu (era deja începutul lui noiembrie, dăduse bruma, ba într-o dimineață chiar se formase o pojghiță subțire de gheață pe bălțile de la marginea orășelului nostru...), m-am luat după Cornel, un puști mai mare doar cu un an decât mine, dar care fuma, ba chiar fugise pentru o zi și o noapte de acasă, m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ger puternic, din cel care înzdrăvenește... Lucruri și oameni au reintrat în curgerea lor obișnuită... Viața începe să se reducă din nou la greutăți și la bucurii simple. Toate complicațiile noastre interne coboară în străfunduri și se ascund sub o pojghiță de gheață lucie și albă. Începe un an nou! 7 ianuarie 1954 Dă, căci ai de unde da! Ianuarie 1954 Simțeam nevoia unui „catharsis“. și, ca de obicei, nu-l puteam afla decât în scris... Mutarea lui Ion la noi în
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ambele fulare în zona cavității orale și a organului responsabil cu simțul mirosului. În ciuda faptului că cele două fulare ce protejau fața și vederea erau atât de apropiate unul de altul, aproape suprapuse, pe ambii ochi se forma permanent o pojghiță de gheață care trebuia neîncetat înlăturată, altfel pleoapele erau complet acoperite și nu mai vedeai nimic, nimic... După vreo câțiva pași făcuți anevoie, cu eforturi din ce în ce mai mari, mama se oprea, dădea jos gheața de pe ochi și pornea din nou din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu ușoare tresăriri spasmodice cauzate de răcirea progresivă a camerei, bombardată de trâmbele tot mai dese și mai furioase ale crivățului dezlănțuit. Fusese o noapte deosebit de rece. În camera noastră cu valențe universale, restul de apă din căldare prinsese o pojghiță subțire de gheață. Nu mai era. Frigul se făcea tot mai simțit și o liniște stranie, amenințătoare pusese stăpânire pe spațiul în care o familie de deportați fusese îngropată de vie sub un munte de zăpadă. Mama era într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
luptei pentru existență, și că în această luptă omul făptura lui Dumnezeu se dovedește a fi cel mai mare ticălos de pe Planetă. Eram în lizieră. Ne-am așezat fiecare pe câte un rând și înotam prin zăpada care prinsese o pojghiță de gheață, în căutarea eventualelor crengi rupte de vânt. Din păcate, coroanele salcâmilor erau mici, ei înșiși erau mici, nedepășind vârsta de vreo 10 ani. Așa că n-am adunat nici un coș de vreascuri. În acest timp Leu se zbenguia pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
saltele de paie, iar noi, cei patru frați, ne lipeam strâns trupurile unul de altul în vederea obținerii unui plus de căldură într-o cameră ce se răcea tot mai mult, încât până dimineața în căldarea de apă se forma o pojghiță de gheață. Nu se auzea nici un zgomot. Nimic. Era o liniște totală. De cimitir. Numai crivățul, afară, își făcea de cap împăunându-se cu victoria zdrobitoare asupra unei familii necăjite și neajutorate pe care o înmormântase sub uriașul troian de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cei patru frați minori, eram un grup cvadripartit, fără nicio conotație ecleziastică, scriindu-ne propria noastră istorie, trăind-o din plin, plătind tributul unor suferințe nedrepte care ne-au schimbat total și ireversibil cursul vieții. Gerul de peste noapte formase o pojghiță de gheață la suprafața zăpezii și, în momentul în care călcam, pârâia, rupându-se, iar piciorul se afunda dedesubt în stratul moale de zăpadă înalt și gros de vreo cincizeci de centimetri. Mircea, fiind șef de coloană, îndeplinea și funcția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și funcția de "spărgător de gheață", consumând o cantitate mai mare de energie, pe câtă vreme noi, restul, călcam exact pe urmele lui. Doar Leu, care nici el nu subscrisese voluntar la regimul alimentar "dintele calului", fiind cel mai ușor, înainta pe pojghița de gheață ca la patinoar, neexistând riscul scufundării în zăpadă. Arareori, deasupra capetelor noastre, pe cerul încruntat, se făceau auzite slabele fâlfâituri ale unor grupuri răzlețe de ciori căutându-și cu disperare hrana care scăpaseră ca prin minune de pârjolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o sută de etaje: fără să ai de ce să te ții, ori să te sprijini, să te reazemi de ceva. Cu boabele alea în spinare trăgându-l în jos, cu sforile intrându-i în carnea umerilor și nevoit să spargă pojghița aia la fiecare ridicare a piciorului pentru a putea înainta, Mircea urca treaptă cu treaptă tot mai anevoios, tot mai încet până în momentul în care picioarele au refuzat să-l mai asculte și s-a așezat epuizat pe stratul înghețat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]