610 matches
-
lumii. Capitolul VIII Travesti, aventuri în provincia universală Statut special în Sodoma Stațiunea este un roman subversiv, provocator, un text-pilot în care arta de a seduce prin desăvârșirea formei și versatilitatea prelucrării informației nu este întrecută decât de rafinamentul structurii polifonice și angajamentul grav, totul fiind menit și drămuit să spulbere superstiția că după 1989 nu mai apar cărți de referință. Stațiunea se va impune ca o carte-reper, în ciuda unor Zoili de profesie, ce nu vor pregeta să minimalizeze pariul câștigat
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
-și eclipseze cam toate cărțile de până acum, începând cu "Amintiri din provincie" (1983), "Firesc" (1985) și terminând cu "Erou fără voie" (1994), "Un regat pentru o muscă" (1995). Este vorba de un roman în 12 capitole ce se asamblează polifonic, fiecare dintre acestea reprezentând o mișcare spre centru și în profunzime, dar și un lent avans spre deznodământul anunțat, spre o dezlegare a enigmei de fond, perceptibilă în toți porii partiturii. Simultan cu starea entropică, la început difuză și respirabilă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
descripția nudă și caligrafia metaforizantă a realului, între notația albă a stărilor, obiectelor și peisajelor, respectiv învestirea lor cu un simbolism greu. Toate secțiunile acestui prim volum de poezii scris de Liviu Antonesei (Partea frigului, Căutarea căutării Un cvartet (Încercare polifonică), Autonevroze sau Păcatele capitale, Călătorie în erele geologice și alte poeme de dragoste, Acum Infernul) se nutresc, prin urmare, dintr-un fel de voință acerbă de a puncta desubstanțializarea lumii, întorcând-o în reversul ei: puterea de a o învesti
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a mirării în Ether... provine tocmai din înțelegerea precarității de fond a lumii, pe care în acest caz numai discursul poetic o poate reangaja în lupta pentru atemporalitate. Aceasta e, de altfel, una între certitudinile transmise cu obstinație în discursul polifonic din Rezervația de îngeri (Editura Humanitas, București, 2013) admirabilă metaforă-simbol a poeziei înseși. Mizând, nu exclusiv însă, pe semnificațiile complexe ale figurii angelice (asociate când feminității, când umanului sau chiar poeticului), scriitorul își recapitulează, practic, marile teme ale poeziei, dar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în mare parte celuilalt, exteriorului. Imaginile sunt o cale mai directă de transmitere a mesajului decât cuvintele. Civilizația secolului al XIX-lea este, preponderent, a imaginii [v.Hamon, Imageries. Littérature et image au XIXe siècle, 2001]. Reprezentarea are un caracter polifonic, fiind o densitate de semne, care, paralel cu textul, se bazează pe numeroase sisteme extraverbale. Pariziana exploatează diversele resurse ale expresivității: cea a verbalului se dublează eficient cu cea a paraverbalului. Că în teatrul lui Artod, cuvântului îi este rezervat
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
intertextualitate. Mihail Bahtin nu pomenește de intertextualitate, însă termenul își are germenii în dialogismul cercetătorului rus: Poetica lui Dostoievski (Moscova [1963]), mai târziu, Estetica și teoria romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică, a unei mari diversități de componente lingvistice, stilistice și culturale. Limbaje, conexiuni polifonice, dialogism, unități discursive ale culturii toate acestea sunt elemente bahtiniene care fundamentează intertextualitatea (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 373). De reținut este faptul că, la Julia Kristeva, ideologemul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dialogismul cercetătorului rus: Poetica lui Dostoievski (Moscova [1963]), mai târziu, Estetica și teoria romanului (Moscova [1975]). În accepțiunea lui, romanul dispune, structural, de predispoziția integrării, sub formă polifonică, a unei mari diversități de componente lingvistice, stilistice și culturale. Limbaje, conexiuni polifonice, dialogism, unități discursive ale culturii toate acestea sunt elemente bahtiniene care fundamentează intertextualitatea (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 373). De reținut este faptul că, la Julia Kristeva, ideologemul pare să se bucure de o definire, însoțită chiar de clasificare (ideologem al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
luminate diferențe de nuanță între dialogism și intertextualitate. La Bahtin, noțiunea care desemnează simfonia vocilor din text avea o deschidere superioară către lume, înspre "textul" social. Discursul critic al lui Bahtin (ce opunea caracterului monologic al romanelor lui Tolstoi opera polifonică a lui Dostoievski) reintroducea realitatea, istoria și societatea în text, privit ca structură complexă de voci, conflict dinamic de limbaje și stiluri eterogene. Deși calchiere a dialogismului bahtinian, intertextualitatea Juliei Kristeva închide din nou textul, prins prizonier doar cu literaritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și colectivă, găsește în umorul negru și vocabula frustă, o supapă psihică pentru prea-plinul nemulțumirii, un mod de a arde suferința și de a educa îndrăzneala ripostei" (p. 118); Numai psihologic se explică acest refugiu al lui Heliade în lumea polifonică a simbolurilor biblice" (p. 143); În ethosul revoltei eminesciene, frenezia evocării dacice e un mijloc de defulare în imperiul imaginarului, un mod de a soluționa temporar criza spiritului retras defensiv într-o realitate proprie (p. 281); "Psihologic interpretând, "complexul de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ca atâtea altele de acest fel, probabil spre dezamăgirea profesoarei, care vedea idei și obișnuia să dea de gândit tuturor, cu o generozitate pe drept cuvânt copleșitoare. E de reținut însă amănuntul legat de credința în posibilitatea traductibilității discursului romanesc, polifonic prin esența sa, în limbajul simplu al povestirii formă simplă, arhetipală a literaturii înseși. Prezentat într-o manieră austeră care nu celebrează, cum s-ar fi cuvenit, momentul aniversar, accentuând în schimb nota melancolică sugerată de intenția bilanțului final ("concert
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cu totul personală, omul se confruntă cu lucrurile ca "instanță enunțiativă", individuală, orice persoană verbală fiind un spectru de valori virtuale care se actualizează într-un anumit context, dar această oscilație referențială nu e cîtuși de puțin colectivă. În cronicile polifonice narative pe care ni le oferă, nu există urmă de doxa, iar pluralele noi și voi sunt destul de rare. Aventura existențială și aventura livrescă sunt trăite cu toată suferința și patima unei ființe de carne care se dăruiește în carnea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
abonament. Le citește în întregime, petrece cam două ore ca să le citească în întregime. Titlurile și subtitlurile fiecărei rubrici le pronunță de mai multe ori în minte, pînă cînd le găsește un farmec lingvistic sau un defect deontologic. (CR) Mozaicul polifonic ce rezultă produce un efect de multipli care a personajelor "corporale", aceste rezonanțe diverse, venind din spații atît de îndepărtate unul de celălalt din toate punctele de vedere, țesînd o atmosferă ce îmbină ușurătatea și visul, derizoriul și absurditatea, luciditatea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
imaginar al unei libertăți pe care niciunul din cele două spații luate separat nu i-ar fi conferit-o, pe care nicio instanță enunțiativă solidă și coerentă nu i-ar fi permis-o. Și astfel, modulațiile auctoriale configurează un loc polifonic în care se topesc identități, țări, limbi și tradiții, într-un vesel și cutremurător imn adresat diversității vieții. Și rătăcirii. În sensul pe care i-l conferă Edouard Glissant anume ceea ce incită ființa să-și părăsească ancorele pentru a investiga
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
asumată a identității lingvistice materne ; între început și sfîrșit, istoria acestei gîndiri urmează spirala vertiginoasă a unei descoperiri a lumii prin intermediul unei alte limbi și a unei desprinderi de sine în beneficiul unui eu livresc, la rîndul său sfîrtecat, fragmentar, polifonic. A existat nihilistul subversiv care adora viața, femeile și vinul bun, veghetorul ateu al unei lumi în derivă, care considera că infernul este rugăciunea interzisă, a existat pătimașul adorator al sfintelor, apoi admiratorul gnosticilor și la urmă, așa-zisul înțelepțit
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
apare aceeași distanțare de sine, același disconfort vital, același dezgust față de gîndirea aridă, față de abdicările de tot felul, același echivoc în raporturile cu sine și cu cititorul și aceeași trăire a unui eu îngust, instabil și compozit. Este un spațiu polifonic unde plenitudinea sinelui incorporează o rețea vastă de prezențe invizibile care întind țesutul relațional la extrem, stricînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire intensă, inegalabilă. Sunt succesiunea stărilor, a umorilor mele, îmi caut "eul" în zadar, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
această trăsătură caracteristică a autoficțiunii: identitatea nu este un dat fix, ci un proces contradictoriu alcătuit din identități multiple. Acolo unde autobiografia caută retrospectiv o identitate unificată, autorul de autoficțiune își inventează eu-ri posibile, practică diviziunea sinelui. E un spațiu polifonic în care plenitudinea și înțelegerea de sine incorporează o bogată rețea de prezențe invizibile, care întind țesutul relațional la maximum, spărgînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire de o intensitate inegalabilă. În ceea ce-l privește, Maxime Roussy
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de orice text, devine un complice nu întotdeauna ideal de altfel, ba chiar adesea refractar, încăpățînat, ezitant al procesului de decodare, desigur, ci este un participant activ la deznodămînt, la tentativa de reducere la un adevăr monologic al unui vertij polifonic. Cioran joacă adesea cartea scrimerului care multiplică piruete și paradoxuri pentru a-l încolți pe cititor în impasul interpretativ: "E o adevărată nenorocire pentru un autor să fie înțeles" (EA), precizează el în mai multe rînduri. Maxime Roussy merge încă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
între fețele modernității, postmodernismul este poate înzestrat cu cel mai mult spirit critic: autosceptic și totuși curios, neîncrezător și totuși căutător, binevoitor și totuși ironic"176. Această caracterizare a fenomenului postmodern îl conduce spre o viziune bahtiană asupra culturii ("carnavalescă", "polifonică", "dialogică"), astfel încât criticile prea dure la adresa postmodernismului i se par ușor deplasate, susținătorii modernismului poziționându-se doar într-o indezirabilă de acum "retorică a conservării estetice" și a principiilor absolute. Postmodernismul posedă avantajul de a induce o conștiință a pluralității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cu modernismul decât ca "reformulare" a acestuia. Astfel, o convingere care pare a traversa majoritatea lucrărilor sale este aceea că "spiritul postmodern stă ghemuit înăuntrul marelui corp al modernismului"185, care se va nuanța și mai mult într-o propunere "polifonică", de coexistență a celor două curente, într-o perspectivă care are ca bază imaginea istoriei ca palimpsest: "modernismul și postmodernismul nu sunt separate de o Cortină de Fier sau de Zidul Chinezesc; istoria este un palimpsest, iar cultura este permeabilă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
timp utilizate în mitologii, de exemplu sub forma centaurilor, tritonilor și nereidelor, ale căror corpuri compozite ies din domeniul realului"13. Termenul de "sinteză" intră în mod avenit în bagajul terminologic al simbolismului în artele plastice, revendicat atât de caracterul polifonic al simbolismului literar, cât și de hibridizările, metisările, mutațiile, afinitățile pe care simbolismul le incorporează proteic. Sinteza este decelabilă atât în felul particular în care simbolismul utilizează tradiția picturii academice de la care pornesc Gustave Moreau, Puvis de Chavannes, Arnold Böcklin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
februarie 1884. Similar celorlalte secesionisme, și mișcarea inaugurată de Les XX viza cooptarea artiștilor străini la expozițiile internaționale pe care le organizează, expoziții animate de conferințe și recitaluri de muzică și poezie, recitaluri susținute în sălile de expoziție. Acest efect polifonic al corespondențelor și dialogului dintre arte precizează discret o notă simbolistă. Impresionismul, neoimpresionismul, realismul, pointilismul, expresionismul, Art Nouveau-ul, simbolismul, se întâlnesc în locul geometric al dezbaterilor găzduite în această agora artistică. Mișcarea se dizolvă după un deceniu (1883-1893), pentru a se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mult mai mult decât țiganii care merg cu autobuzul în Irak. Am ales acest subiect. Tehnic a fost bine făcut, pentru că l-am turnat pe peliculă de super 16mm. Am avut și echipamentul de sunet necesar, pentru că ceremoniile acelea sunt polifonice: pupitru de mixaj cu 16 canale etc. Era opusul aventurii mele solitare de la Kabul. Iată cum am construit filmul, adaptându-mă la o situație neașteptată, care putea fi catastrofală pentru proiectul meu. În tot acest parcurs ați făcut vreun sinopsis
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
cel puțin sub forma ei obișnuită, o largă analogie de scheme conceptuale, de modele cognitive ideale, de scenarii, scrieri și roluri stereotipice care ajută la fundamentarea construirii de spații (1984, p.10). Enunțarea și asumarea propozițiilor Revenim aici asupra aspectului polifonic al distincției dintre locutor și enunțător. O propoziție nu este niciodată "direct" asertată de un locutor; el alege dacă își asumă sau nu propoziția enunțată, angajîndu-se sau dezangajîndu-se. Fiind sursa propoziției, el o poate prezenta ca validă sau nu (sau
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
redactare a textului de pe coperta a patra. Esențialul dorința de a pătrunde imediat în roman apărea chiar din primul paragraf. Această modalitate (deocamdată parțială) de a descrie funcționarea unui text introduce o abordare dinamică atentă la progresie și o abordare polifonică a reprezentării. Cele două aspecte sînt inseparabile. De fapt, una dintre funcțiile argumentării este cea de a asigura unui text sau unei secvențe o anumită orientare. ADEVĂRAT sau FALS... nu contează, contează doar validitatea percepută de subiect/ subiecți. O propoziție
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
aceeași pagină de titlu. Pentru locutor, asumarea enunțiativă a unei propoziții este supusă complexității de posibilități care creează o dependență între enunțători și propozițiile lor, față de care el se distanțează sau cu care fuzionează. b) Act de enunțare: în teoria polifonică a enunțării (Anscombre și Ducrot, 1983), locutorul (L) poate sau nu să se angajeze asumîndu-și sau nu propoziția enunțată; implicit, un enunțător (E) se află întotdeauna la baza unei propoziții, însă numai locutorul o poate valida în spațiul realității sale
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]