500 matches
-
care presară puțin de ici, puțin de colo; puțină pastă dulce de nucă de cocos, puțină lămâie. Apoi, după ce așază niște bucăți suculente de betel deasupra, o împachetează cu grijă și cu o mișcare rapidă din degete o introduce în pomeții obrajilor. Pran zăbovește pe scară, urmărindu-l. — Apropie-te copile, să te văd. Pran face câțiva pași în față. Khwaja-sara îl cercetează cu atenție. — Ce ești tu, Rukhsana? sâsâie Khwajasara. — Băiat. — Adevărat? Ești sigur? Uite cum ești îmbrăcat! Confuz, Pran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bine instruit. — E frumușel. — Le-am cerut să-mi dea ce au mai bun. Simțindu-și dintr-o dată gura uscată, Pran își plimbă privirea de la unul la altul. Se uită la cele două lentile ale ochelarilor fotografului, la obrajii cu pomeții lucioși ai lui Flowers, la turbanul împodobit cu pietre prețioase al diwan-ului și simte ceva năsănătos degajându-se dinspre cei trei. Dincolo de sfera portocalie de lumină, întunericul ascunde și alte oglinzi. Mai multă lumină n-ar face neapărat lucrurile mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spus Ned Flowers. Și atunci, mi-a venit o idee genială! Jean Loup? Ești aici? Jean Loup este aproape, stă în rândul din spate, încolăcit, suplu, ca un arc galez. Este Jean Loup, scos dintr-o rigolă din Marseille, cu pomeții ca briciul, el, consolarea marinarilor, Jean Loup, gata să facă orice cu oricine, atâta vreme cât... ei bine, atâta vreme, doar. O va face. Cineva s-a trezit cu el la Cannes, altcineva l-a întâlnit pe un iaht la Cap d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aducea câte un pahar cu lapte, după care se așeza ca o regină în fața televizorului, așteptând să înceapă filmele acelea vechi, în care juca actrița care semăna atât de mult cu ea. Eu eram sigură că este chiar ea, aceiași pomeți proeminenți, aceleași buze frumos conturate, aceeași piele curată și măslinie, și eram sigură că în timpul nopților, când ne lasă singuri, merge să filmeze pe ascuns la filmele acelea, de aceea erau alb-negru, pentru că se filma doar noaptea, și de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ascunse, mama ne privește cu satisfacție, așa cum ne privea pe vremuri pe mine și pe Yotam, Noga se agață de ea, iar eu observ cât de mult seamănă, nu atât la nuanțe, cât la generozitatea și noblețea trăsăturilor feței, cu pomeții înalți, buzele frumos conturate, cât de frumoasă este, în pijamaua ei colorată, cu buclele prinse într-o coadă neglijentă, cât este de frumos să îi fiu soră, fără povara nesfârșită a îndatoririlor de mamă, iar după masă, îi umplu cada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
este tatăl lui Noga, este un bărbat nu tocmai tânăr, nefericit, care nu încearcă să facă nimic bun cu viața lui, părul îi cade într-o ușoară dezordine din creștet, privirile îi sunt plecate, buzele strâns încordate, chiar și oasele pomeților săi înalți, în jurul cărora se aranja întreaga lui figură, se retrăseseră epuizate înăuntrul pielii, și mâinile care țineau strâns punga aceea cu șosete și căciula de lână și haina aceea albastră, ca și când acesta ar fi fost ultimul lucru care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să nu-și fi dat seama de ironia cu care rostise ultimul cuvânt. Închise rujul și îl puse în geanta minusculă neagră din fața ei. Scoțând o pudră aurie compactă cu sfere roz-brune, extrase o pensulă și începu să își pudreze pomeții, tâmplele și chiar și vârful nasului. —Perle bronzante, explică ea surprinzându-mi privirea în oglindă. Îți dau o nuanță de bronz până zbori într-un loc cu soare. Uite, aici se aplică. Cu pensula fără pudră acum, îmi arătă zonele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ne ascundem la ei, Într-o odaie neîncălzită, printre baloturi de lână; vara găsim adăpost În glugile de ciocleje; sau În fân; sau În paie - depinde. Lina nu prea vorbește (nici nu trebuiește), dealtfel e poreclită Muta: râde, chicotește - are pomeții atât de Încinși, roșu, Încât e ca și cum ar vorbi cu ei; și cu ochii - are ochi verzi cu auriu, atât că albul e sângeriu; și gura i-i roșie sângerie; păsărica și mai roșie. Uneori, când mă joc singur prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu ea. Stă, frântă, spre dreapta ei, când mama ne astupă, ne desparte cu totul, devușca se apleacă și mai mult, se ițește pe partea cealaltă. Obrazul mare de tot, ochii mici, piezișați. O văd și acum. Deși ochii și pomeții i-s de tătarcă, pielea i-i albă-albă, aproape transparentă. O văd căutându-mi privirea, cu ochii ei piezișați și-nspăimântați. - Mamă!, zic mai tare. I-i frică! - De ce să-i fie frică, face mama, se apleacă asupra Rusoaicei, Îipune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
haina și-am pornit... a pornit și ea... În dreptul perdelei lămîiatice chipul i se Înnegri, părul i se albi, buzele albe și ele, irișii ochilor albi și albul ochilor negru, pistruii deveniseră pete albe precum praful ce se așterne pe pomeții unei statui. Am pornit și eu... Încercînd să nu fac nici cel tai mic. zgomot, am luat-o spre ușă. Am oprit Încet... ca acționat de un resort aerian. Mi-am mutat greutatea de pe vîrful piciorului stîng pe călcîiul drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
elegant, scot în evidență ochii negrucăprui, mari și luminoși, înconjurați de gene lungi uniform arcuite. Nasul drept, acvilin..., uite... pornește de sus într-o perfectă prelungire a liniei sprâncenelor, inspirând oricărui privitor respect prin armonia liniilor și hotărârea accentuată de pomeții obrajilor. Mda! Îmi dă o notă de încrezută... Gura... Ce zici de ea? Este chiar... senzuală, iar buzele perfect conturate par a fi permanent în așteptarea unui sărut. Hm! dacă nu mă laud eu...cine... cine altcineva?” Tainicele cărări ale
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
fie clar! Această fetiță este tot ce poate fi mai frumos în viața mea. Și să nu uităm că trăsăturile ei, chipul ei, al fetiței mele, sunt copia fidelă a chipului... tatălui său. Fruntea, linia sprâncenelor, nasul, formatul gurii, urechile, pomeții..., toate, absolut toate, sunt identice, dacă vrei... - Da, nu contest..., dar azi mai mergi la serviciu? - Wow! Cum trece timpul! M-ai ținut atâta de vorbă și... nici nu mai am timp să mă fac frumoasă... Asta-i culmea! Mai
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
era urât puteam să mă consolez. Da, cu asta, e grozav. Acum, Celeste, ai putea să te așezi cât se poate de repede, pentru că și așa suntem destul de în întârziere? E furioasă. Două pete de un roz aprins apar pe pomeții ei ascuțiți. Cu toate astea mă ascultă. Când se așază, aruncă o privire ecusonului meu. Tot Redden, din câte văd. Zâmbește glacial. — Da, sunt prea ocupată pentru dragoste. —Vai, așa spun toate. Doamne, voi, femeile de carieră, nu vă înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să murim noi ?!” — Să fi fost pe la începutul lunii decembrie 1959, când ușa celulei fu dată în lături și înăuntru își făcură apariția doi deținuți de drept comun, purtând pe targă o făptură firavă care aducea, prin liniile ascuțite ale pomeților, mai degrabă cu un sfânt decupat din icoanele neasemuite ale pictorilor bizantini. Era așa de slab, că puteai să vezi printr-însul și-l urmăream uluit cum încerca să-și strângă zeghea pe el, cu rămășița unui efort parcă nepământean
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
necontenind să o îmbărbăteze cu vorbe blânde, materne, pe tânăra din fotoliu. Dora se uită la tânără cu insistență, poate cu prea multă insistență. Frumosul chip machiat a căpătat aspectul unei păpuși de ceară cu trăsături prea pronunțate. Buzele și pomeții sunt de un roșu strident. Pleoapele au căzut peste lumina ochilor. De sub streașina genelor rimelate încep să se prelingă două lacrimi. Dâre negre sapă crevase adânci în pomeții mult prea roșii. Fotoliul iese din încăpere în aceeași plutire ușoară cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
căpătat aspectul unei păpuși de ceară cu trăsături prea pronunțate. Buzele și pomeții sunt de un roșu strident. Pleoapele au căzut peste lumina ochilor. De sub streașina genelor rimelate încep să se prelingă două lacrimi. Dâre negre sapă crevase adânci în pomeții mult prea roșii. Fotoliul iese din încăpere în aceeași plutire ușoară cum intrase. Încăperea este cuprinsă de o liniște totală. După scurt timp, pe coridor se aud pași grăbiți, apoi alți pași șovăitori și în fine, niște clinchete din ce în ce mai aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Valuri de sudoare se preling de-a lungul spinării, a coapselor, a gâtului, a frunții. Încă puțin și picături vor ajunge la gură, poate amestecate cu alte picături sărate. Automat caută în buzunarul bluzonului batista și își tamponează tâmplele, fruntea, pomeții obrajilor... Ciudat, batista are un parfum care nu este al lui, un parfum proaspăt de ... Ușa se deschide și un pat pe rotile se apropie cu un clinchet abia audibil de patul neocupat. Victor sare în picioare ca împins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pistruii, avea impresia că ei reprezintă o piedică, se apropia mult, mult de oglindă, respirația aburea suprafața lucioasă, se cerceta în amănunt și, nemulțumită, scotea limba la figura pistruiată ce-i răspundea la fel. Venea în pat cu nasul și pomeții obrajilor îmbâcsiți de cremă, nu dispăruse nici un pistrui de când începuse tratamentul, dar ea spera că poate, mai târziu o să aibă efect. Crema mirosea a busuioc, era grasă, perna se păta spre supărarea mamei care trebuia să fiarbă lenjeria. Carmina nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lasă, că am să te văd eu la vară cum ai să vii cu buzele umflate. Atunci o să stăm noi de vorbă, domnișoară, amenința. Da, da, exact atunci, îi țipa prin ușă Carmina, numai atunci. Intra în camera lui cu pomeții vineții de enervare: Tu-i irodialul ei de fată, zicea cu năduf. Asta-mi face pocinogul, ai să vezi. Mai taci, cobe, răspundea mama, certurile astea nu-s bune la nimic. Își menținea supărarea trei, patru zile, nu-și vorbeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înconjurat de fel de fel de piese, de truse cu scule, mișcându-se cu precizie și pricepere. În spate cele trei fete ale lui fac un adevărat vacarm în timp ce urmăresc un serial la televizor. Soția lui, o femeie ciolănoasă, cu pomeții prea mari și omoplații puțin curbați, ascunzând ca într-un căuș sânii și așa minusculi, cu bazinul și el prea lat, muncea pe undeva prin bucătărie, prin baie, mereu avea câte ceva de făcut, draga de ea. O femeie organizată, meticuloasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
covorul de iută, îmbrăcată în cămașa de noapte din finet, lungă până în podele, pieptănându-și părul lung, roșcat, ridicându-l în palme, răsucindu-l într-un coc închipuit sau apropiindu-se de oglindă și întinzându-și pe nas și pe pomeții obrajilor crema de noapte contra pistruilor, privindu-se îndelung în adâncul ochilor și scoțând la urmă, către propria sa imagine, limba, după care se apropia de pat, făcea un salt peste trupul Carminei, poalele albe ale cămășii de noapte fâlfâiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Am renunțat să-i mai explic. Apoi am luat niște bețe de chibrituri și am tras la sorți paturile: el pe cel de sus, eu pe cel de jos. Purta întotdeauna cămașă albă, pantaloni negri, pulover bleumarin. Era înalt, cu pomeți proeminenți, părul scurt. Când mergea la ore, se îmbrăca în uniformă, iar servieta și pantofii erau negri. Arăta ca un student tipic de dreapta și de aceea toți colegii îi spuneau Cavaleristul, dar bietul de el n-avea absolut nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai mult imaginația, nu s-ar fi Întâmplat nimic. Oare Else Își amintea de Dora? Chiar dacă preferă monologurile, colega mea chiar vorbise cu Dora cu câteva zile Înainte. Poate că dacă i-aș fi reîmprospătat memoria, și-ar fi amintit. Pomeți proeminenți, păr scurt, blond Închis; aspect „nordic“. Nu atât de Înaltă cum te-ai aștepta. Mișcări lente, fatale, șolduri Înguste, Îmbietoare, glezne puternice. Semăna un pic cu... Încercam să mă gândesc la o actriță. Cu Dary Holm, poate. Dar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cine vedeți În fotografia aceasta, nu? Am studiat fotografia de parcă n-aș fi văzut-o pe femeia aia În viața mea. Dar era Dora. Nu putea să aibă mai mult de șaisprezece, șaptesprezece ani, maximum. Avea părul blond și lins, pomeții Înalți și bine conturați, buzele subțiri ca un fir de iarbă. Chiar dacă irișii erau neobișnuit de ridicați și parțial acoperiți de pleoape, aproape Încețoșați, privirea ei era provocatoare. Cu umerii trași, Dora părea foarte atentă, aproape suspicioasă. Impresia creată era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă Întrebă de ce am răspuns la anunțul ei, ștergându-și buzele cu șervețelul. De data asta, avea părul negru, aranjat cuminte, cu cârlionți care aminteau de niște căluți de mare. Fața Îi era palidă și pudrată, și pe unul din pomeți Își desenase un mouche. Ochii Îi străluceau ca gheața uscată, gri. Purta un pulover subțire peste o bluză subțire, o fustă strâmtă și ciorapi de mătase cu dungi late. La gât Își legase o eșarfă de efect și pantofii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]