482 matches
-
la fel cum câinele modern este o versiune domesticită a mai puternicului și mai inteligentului lup. Omul modern este o creatură degradată, inferioară. Omul de Neanderthal era superior din punct de vedere intelectual și arăta mai bine. Cu păr blond, pomeți înalți și trăsături puternice, el ar fi părut o rasă de supermodele. Homo sapiens - mai slabi și mai urâți decât neanderthalienii - erau atrași în mod natural de frumusețea, forța și inteligența blonzilor. Se pare că unor femei de Neanderthal li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
-n loc, uitându-se la reflexia sa Într-o oglindă imaginară, deși evitase cu Îndemânare oglinda reală din spatele salatelor organice proaspete. Cu inima strânsă și-a privit coapsele Îngroșate și fundul imens, dar a reușit totuși să zâmbească văzându-și pomeții Înalți, părul de un blond auriu, ochii de un albastru cețos și urechile alea perfecte ale ei! Urechea era o parte a corpului atât de demnă de Încredere. Oricât de mult te-ai fi Îngrășat, urechile rămâneau neschimbate, Întotdeauna fidele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a spus Caricaturistul Alcoolic, nedându-și seama de compasiunea pe care le-o trezea celorlalți și un pic surprins să vadă atâta interes din partea publicului său - chiar și a soției sale. Era un bărbat masiv, cu un nas de patrician, pomeți Înalți, ochi de un albastru intens și un zâmbet amar pe buze. Fusese de mult obișnuit cu nefericirea și melancolia. Totuși, după ce se Îndrăgostise În secret de o femeie extrem de inaccesibilă, tristețea lui se dublase. Privindu-l, era greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
orice efect urmărit de ea, era șalul de lână înfășurat în jurul umerilor. Avea o constituție firavă. Atât Salitov cât și polizyeisky-ul erau mai înalți decât ea, și doar Porfiri îi era mai apropiat în înălțime. Funcționarul șef, tipul superior cu pomeți înalți, era de asemenea prezent, așezat pe un taburet la masa de recepție. Era clar că fata era ostenită. Își ținea ochii albaștri deshiși într-un efort de a rămâne trează. Umerii îi cădeau însă în continuu. O dată sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fotografia pe care Prințul Bikov i-a întins-o. Era portretul de studiou al unui bărbat arătos în vârstă de vreo patruzeci de ani. Fața sa încă poseda urme ale frumuseții masculine în floare odată: nas puternic, bărbie eorică și pomeți sculpturali. Acestea îi săreau în ochi privitorului și nu pielea lăsată din jurul lor. Ducea lipsă de mișcare și părea, pe bună dreptate, că își trăise deja cei mai buni ani. Părul auriu și lung amintea de o fostă glorie, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
acestea nu îl liniștiră decât parțial, astfel încât tot mai era copleșit de aparenta lor nesupunere și independență. Făcea eforturi serioase pentru a se uita și la restul feței sale. Avea pielea galbenă, trăsături asiatice, cu fața scheletic de palidă sub pomeți înalți și ascuțiti. Un cap mare și chel se termina într-o barbă extrem de ascuțită, asemeni unei jumătăți întoarse de ceapă. ă Nu vreau nici un scandal, spuse bărbatul. Aceasta este o casă respectabilă. ă Mă bucur să aud asta. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Kitty aprinse o lumină slabă și Își puse colierul. Apoi scoase din geantă o oglinjoară și se studie: era o femeie tânără, cu trăsături est-europene frumoase, o față rotundă, de copil, Încadrată de un păr lung și buclat, blond-șaten, cu pomeți Înalți, un nas drept și gene lungi, impecabil accentuate cu rimel. Ochii ei căprui, migdalați, păreau mai degrabă triști. Mimă un zâmbet fericit și seducător În oglindă, apoi o puse la loc În geantă și pescui o carte de vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Uitați-vă la bufnița asta. Nu pare vie?“ De atunci Încolo, orice bufniță vie avea să-mi pară moartă, dăruită de Salon acelei eternități sclerozate. M-am uitat la chipul acestui Îmbălsămător de faraoni animalieri, cu sprâncenele lui stufoase, cu pomeții lui cenușii, și am Încercat să Înțeleg dacă era o ființă vie sau mai degrabă o capodoperă a propriei lui arte. Ca să-l privesc mai bine, am făcut un pas Înapoi și m-am simțit atins pe ceafă. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să-l vadă pe Diotallevi În fiecare zi și cred că-l deranja, din cauza ochilor ei plini de milă. El știa, dar se rușina că o știau și alții. Vorbea cu greutate. Belbo scrisese: „Din chip i-au rămas doar pomeții“. Părul Îi cădea, dar asta era din cauza tratamentului. Belbo scrisese: „Mâinile lui nu mai sunt decât degete“. Cred că În cursul unuia dintre trudnicele lor colocvii Diotallevi Îi anticipase lui Belbo ceea ce avea să-i spună În ultima zi. Belbo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu cruzime, un jet de apă rece și îl înfășură într-un turban. Își zări chipul, lipsit de artificii, redus la puritatea naturală, în oglinda băii. Așa, fără machiaj, asemănarea cu tatăl ei era izbitoare. Aveau amândoi fețe ovale și pomeții înalți, de reminiscență slavă - oare vreun tătar chipeș siluise cândva femeile strămoșilor ei? Puțin probabil dat fiind că, din câte știa, se trăgeau din Surrey, un ținut din acelea în care până și tătarii aveau Jaguare. Avea nasul ușor cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
gură și cu căpșorul sprijinit de pieptul meu e un semn clar că e gata să meargă la culcare. După cinci minute, mă strecor În camera ei Întunecată și constat că a adormit deja. Genele i se curbează dulce deasupra pomeților, și Încă Își mai suge blînd degețelul. Rezist impulsului de a mă apleca să o acopăr cu sărutări, căci știu că asta o va deștepta și că Încă nu doarme atît de profund. E o experiență cu totul diferită cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În cele din urmă, ne-am îndreptat cu pas ferm spre poarta mănăstirii și am bătut în ea cu cele două limbi de clopot. Un soldat a deschis ferestruica; era un veteran cu o față adormită și cu cicatrici pe pomeți. - Ce mai vreți și voi? a întrebat el prea puțin ospitalier. I-am răspuns pe un ton ferm: - Am venit cu vești pentru Andras. S-a uitat la noi bănuitor. - Trebuia să sosim de ieri, dar au fost probleme. Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
luate cine știe de unde. În vatră ardea trosnind o buturugă, și în apropiere, pe o saltea de paie, zăcea prostituata acoperită cu niște zdrențe și piei tocite. Fața, luminată de la foc și de la o candelă, era vânătă și suptă, cu pomeții surpați și cu ochii adânciți în cercuri negre. Respira greu și ne fixa cu o privire sleită și goală. - Ce are? am întrebat. - E pe moarte, a răspuns fără ocolișuri călugărul, din pricina unei boli spurcate. Ne-am dat înapoi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe Gundeperga și se bucura să o vadă în starea aceea de umilire. Am dus-o pe regină până dincolo de curtea exterioară a mănăstirii și, la ușa odăilor sale, am salutat-o. Nici măcar gerul iernii nu putuse să-i înroșească pomeții, pe atât de mortală îi era paloarea. - Cu ce-am păcătuit eu în fața Celui de Sus ca să am parte de acest pântece uscat precum gura unui muribund? Astea i-au fost vorbele la care eu n-am avut răspuns. - Stiliano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
orhidee Împrăștiate pretutindeni, pe măsuță, pe lângă pereți. Plutea În salon un miros de flori și de medicamente. Era acolo și mama ei, o damă În taior, cu nasul cioplit de un chirurg estetician și cu pielea nefiresc de Întinsă pe pomeții obrajilor. Cu o voce stridentă, spunea fiecărui nou-venit că nu avea să permită niciodată micuței să-i spună bunică, deoarece era o surpriză cam amăruie să fie deja bunică la patruzeci și cinci de ani (avea aproape șaizeci). Era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
creierului, dar îi era totodată și teamă. I-ar fi plăcut să-i atingă dantela albă a rochiei, dar fata îi punea întrebare după întrebare. Pampu se depărtase puțin, uitându-se la fel de uluit și fermecat la fețișoara ei albă, cu pomeții bombați și rotunjiți, iar ea prinsese momentul să-l întrebe, încă o dată, cine este. - Acum nu mai ești Pampu, nu-i așa? Cine ești, de fapt? Întrebarea îl atinsese. Și el dorea să știe cine este. Se gândea totodată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
unei femei mult mai mari. O dată am auzit doi păstori certându-se între ei, încercând să găsească cel mai frumos lucru la Rahela. Jucam și eu jocul ăsta. Pentru mine, cel mai frumos detaliu al frumuseții Rahelei erau obrajii, cu pomeții înalți și conturați ca niște smochine zemoase. Când eram mică, mă întindeam să culeg uimitoarele fructe care apăreau atunci când zâmbea. Când mi-am dat seama că nu puteam să le culeg, m-am mulțumit să le ling, sperând să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
strâns doar marginea sicriului, apoi și-a întors încet capul, uitându-se la tatăl lui, stăruind cu privirea pe chipul lui, și atunci am privit și eu, împreună cu el, chipul bunicului, linia gurii, resturile de barbă care se întrezăreau, pe sub pomeți, pe pielea lăsată a feței, de parcă s-ar fi bărbierit cu neglijență, și știam că acuși tata își va ridica privirea și se va uita din nou la noi, la mine și la mama, și mai știam că de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pierd, șopti el cu voce gîtuită. - Atunci ajută-mă, Loïc. Ajută-mă să Înțeleg ce se petrece pe insula asta de cînd m-am Întors. El Își ridică ochii, Îi văzu arcada rănită și vînătaia care creștea, lungindu-se spre pomeți. Și plecă din nou capul. - N-am vrut, mormăi el cu o voce atît de slabă Încît aproape că nu-l auzi. În zadar Încercă să-l Îndemne să vorbească, nu obținu nimic mai mult decît un simplu: Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
țărm. Revenea chiar Înainte de plecarea invitaților, pretextând că are de terminat un montaj. Nașterea fiului său, În iunie 1958, Îl tulbură În mod vizibil. Rămânea minute În șir privind copilul, care-i semăna izbitor: același obraz cu trăsături ascuțite, cu pomeții proeminenți; aceiași ochi mari și verzi. Puțin mai târziu, Janine Începu să-l Înșele. El suferi probabil, dar e greu de spus sigur, fiindcă vorbea din ce În ce mai puțin. Construia mici altare din pietricele, ramuri, carapace de crustacee; apoi le fotografia sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Împinse ușa și intră. Își pusese În gând să-l sărute, dar când schiță gestul, el se trase Înapoi cu un metru. Crescând, Michel Începea să semene izbitor cu tatăl lui: același păr blond și fin, același obraz ascuțit, cu pomeții proeminenți. Janine Îi adusese În dar un pickup și mai multe discuri cu Rolling Stones. El luă totul fără o vorbă (a păstrat aparatul, dar avea să distrugă discurile câteva zile mai târziu). Camera lui era sobră, fără nici un afiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
urmări cu privirea când intrară În Încăpere. În fond, era a doua oară când Își vedea mama, și avea motive să creadă că era și ultima. Ceea ce-l izbi de la-nceput fu extrema ei slăbiciune, care-i scotea În evidență pomeții, brațele strâmbe. Pielea Îi era pământie, foarte Întunecată, respira cu greu, era vizibil la capătul puterilor; Însă deasupra nasului, care părea un cioc, ochii Îi străluceau În penumbră, imenși și albi. Se apropie cu prudență de silueta Întinsă. — Fii liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că n-o să mai arăt atât de îngrozitor de... Și, brusc, s-a oprit. — Palidă, a zis într-un final. Sunteți doar un pic... palidă. Iau cutia de pudră și pensula uriașă de obraz și încep să-mi întind pudra pe pomeți și pe frunte. După care, în clipa în care îmi zăresc reflexia în oglindă, îmi înăbuș cu greu râsul. Am o față dement de aurie și strălucitoare. Arăt ridicol. Pe bune acum, pe cine păcălesc ? Un avocat din City care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
el la teatru. L-aș vedea mai degrabă pe post de șef de echipă de vânzări la televizor. Tolănit pe masa de lucru a tâmplarilor, făcea rotocoale de fum și mă fixa, cântărindu-mă. Își pieptănase părul blond pe spate; pomeții și nasul, scoase în relief, atrăgeau și reflectau lumina. Sunt cam dezamăgit, zise el. Când ți-ai dat jos chestia ai de pe cap, credeam că o să ți se reverse părul ca într-o scena din aia din Flashdance, și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
politicos. Arăți mult mai bine decât ultima dată când ne-am văzut. Într-adevăr, părea de-a dreptul înfloritoare; era ca și cum moartea lui Philip Cantley ar fi acționat asupra ei ca o doză de săruri. Purta un ruj roz strălucitor, pomeții îi luceau datorită fardurilor, și erau la fel de strălucitori și de limpezi ca ai unui câine sănătos. Abia m-am abținut să nu-i pun mâna pe nas să văd dacă e umed. — Chiar mă simt mai bine, recunoscu ea, puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]