334 matches
-
a continuat mai târziu, până la epuizare, cu stăruința unui banal „poncif“ ținând loc de orice altă originalitate. Lucru meritoriu pentru un scriitor ardelean și la care Baudelaire abia Îndrăznea să aspire În ceasurile lui de deznădejde: Je veux créer un poncif! Je veux créer un poncif! [...] RAMIRO ORTIZ ERA UN ITALIAN DIN ACEA NAȚIE MÂNDRĂ de odinioară, mediocrizată prin concursul fatal al istoriei și ajunsă la condiția, aș zice, de ovrei al Europei, așa cel puțin cum i am cunoscut [eu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
epuizare, cu stăruința unui banal „poncif“ ținând loc de orice altă originalitate. Lucru meritoriu pentru un scriitor ardelean și la care Baudelaire abia Îndrăznea să aspire În ceasurile lui de deznădejde: Je veux créer un poncif! Je veux créer un poncif! [...] RAMIRO ORTIZ ERA UN ITALIAN DIN ACEA NAȚIE MÂNDRĂ de odinioară, mediocrizată prin concursul fatal al istoriei și ajunsă la condiția, aș zice, de ovrei al Europei, așa cel puțin cum i am cunoscut [eu] pe cei pripășiți În țara
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
schizoid ; el îl semnifică, la fiecare cadru, pe împărat, dar numai pentru a i se opune stupefiant și soporific. Căci Mutra lui dom Virgil, neputând fi, în mod logic, reprezentativă ea nu poate reprezenta o abstracție înlocuind-o printr-un poncif , va fi, în consecință, intertextuală ; va fi polemică ; se va opune atât ideii de domvirgilism (materializată în domvirgilismul vizibil, actant), cât și complicelui său latent (domvirgilismul imprevizibil, șiret, fără chip). Oricum ar fi, Mutra va afirma persoana, iar persoana va
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
de un om care vede tropii și convențiile vechilor epopei cu un simț modern al absurdului, dar care, în același timp, vede în ele singurul limbaj adecvat pentru epopee și speră să ajungă la sublimitatea de dincolo de absurd. Cum ? Multiplicînd poncifele (pe principiul enunțat de Umberto Eco în eseul său despre Casablanca : Două clișee puse unul lîngă altul provoacă rîsul, dar o sută de clișee provoacă emoție) și intensificînd vechea retorică vizuală. ̨ ntr-un film din 1939 era de-ajuns ca
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
altfel” (Lucian Boia), în orice caz insuficiente, incapabile de trans- figurări la scara universaliilor. Aceste insuficiențe sunt amplu analizate de către Emil Cioran în Schimbarea la față a României (1936). Am parcurs astfel o bună parte din itinerariul nu doar al poncifelor, dar și cel al teoriilor rafinate. Ce înseamnă însă a fi „contemporan” ? Termenul nu o cunoscut în spațiul românesc o dezbatere teoretică în măsură să pună în circulație sensuri noi. Să pornim însă de la accepțiile vehiculate și acceptate ale cuvântului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să-l rad ca pe un crap. G. CREȚEANU, M. ZAMPHIRESCU G. Crețeanu (1829-1887), autorul popularului "Cîntec al străinătății" ("Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea"), e un făcător de goale versuri, moralizatoare și pline de poncife, sau, când sunt erotice, cântând cu dignitate "copilițe rumeioare" și pe "gentila dona". Nici Mihail Zamphirescu (1838-1878), amintit mai ales pentru "bufoneria literară" Muza de la Borta rece, împotriva "Junimii", nu era mai talentat. Acesta cultiva o poezie pesimistă, de genul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în surtuc sau cu o pelerină pe umeri, vara își pune opinci în picioare și cu bocceaua la spinare și într-un costum neverosimil o ia la picior spre munți. În proza sa nesigură și genială se văd urmele profesorale, poncifele. Toate figurile din poetică sunt puse la contribuție, dar mai ales se recurge la elementul livresc. Gluma miroase a catedră, și prietenii de la Viața românească, prinzîndu-i mecanismul, îi trimiteau scrisori cu titluri de fantezie: "Bătrînule Fakir și delicioasă scrumbie", "Ilustrule
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ale sadovenianului rabi ,,Socrate” (Izu Vainștain), construcția secvențelor provinciale recuperând din încrâncenarea conflictului bine - rău, care antrenează aspirația auctorială de a fixa repere morale autentice. Volumul de eseuri, reportaje și tablete Istorie vie (1989) este scris în maniera și cu poncifele dogmatice ale anilor ’70-’80. Piesele de teatru O poveste cu povești (1978) și O aventură de zile mari (1980), reprezentate pe scene din Iași și Bacău, se adresează deopotrivă copiilor și celor maturi. SCRIERI: Sub zodia dragonului, Iași, 1975
ŢARANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290083_a_291412]
-
unei fotografii cu Marilyn Monroe. Text provocator, ca toate celelalte, Corpuri de iluminat - scris după Playback, dar publicat înainte de acesta - s-ar fi putut numi la fel de bine Romeo, Julieta și întunericul. Antiroman de dragoste, dinamitează metodic - prin deriziune și ridicol - poncifele romanțioase ale genului. Julieta lui T. viețuiește în lumea cu orizontul obturat a blocurilor-dormitor din ghetoul socialist, redusă la stereotip de farsa adevărată și lipsită de măreție sau de tragism în care e distribuită din oficiu într-un rol de
TANASE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
constructive” să dispară. Ștefan Tita se exersează în noul mod de a scrie în litera ideologiei oficiale, croind un „portret” al „ziaristului zilelor noastre”, M. Vescan urmărește Drumul artiștilor instrumentiști. Singurul articol mai echilibrat , Creator și operă, eliberat de puzderia poncifelor ideologice, îi aparține lui Ion Biberi. D.B.
FORUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287073_a_288402]
-
i s-a jucat la Teatrul Național din Iași piesa Un om care dă palme vieții (dramatizare a romanului Neastâmpăr), publicată în 1941 cu titlul Nu poți înfrânge viața. D. este și autorul „trilogiei dramatice” Mihail Viteazul (1967), minată de poncifele și stilul triumfalist al epocii. SCRIERI: Dragomir valahul, București, 1927; Zvetlana, pref. O. Goga, București, 1930; București, orașul prăbușirilor, București, 1931; Noroi, București, 1933; Neastâmpăr, București, 1934; Cartea cu minciuni, București, 1936; Turbă, București, 1936; Două chemări, I-II, București
DESSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286740_a_288069]
-
alese (1996), îndeosebi aceasta din urmă recuperând o parte notabilă din lirica religioasă scrisă de V. Voiculescu după 1944. St. O. Iosif. Doinirea ca vocație și destin (1985) revizuiește, într-o tonalitate polemică proprie criticului, opinii tradiționale și mai ales poncife provenite din definirea poetului „prin ceea ce nu are el și au ceilalți”. Miezul demonstrației stă în interpretarea doinei ca pattern al întregii creații și în decelarea deschiderilor către modernitate induse de reinterpretarea, ca tematică și muzicalitate, a modelului folcloric de către
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
un parlament al păsărilor domestice care pun în scenă toate aberațiile de limbaj, însoțind astfel uzura inevitabilă a unei căsnicii. Primele cronici ale spectacolului cu această comedie subliniau influența lui Teodor Mazilu. Cealaltă comedie, Fluturi de noapte, continuă să pastișeze poncifele, satirizând abuzurile și corupția din sistemul construcțiilor de locuințe, printr-un joc ambiguu între realitatea absurdă și fantezia caricaturală. Satira Balul lebedelor (1994), subintitulată „comedie satanică în patru infernuri”, demontează mecanismele monstruoase ale realității de ultimă oră: un primar de
GRIGORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
i se împart între realități contrastante. Ceva din grafica expresionistă a unor Georg Grosz și Franz Masereel, vibrații din Țara de piatră a lui Geo Bogza se reactivează în rostirea lui C., eșuând nu o dată în redundanță, în clișee și poncife. Fie pe latura monumentalizantă, fie pe cea polemică (violent antiburgheză), notații aparținând registrului vânjos, utilizat intens, sfârșesc în manierism și imoderație. Pe răzvrătitul Horia (văzut ca personaj congener), poetul îl invocase de câteva ori, înainte de placheta cu acest titlu (1935
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
CUGETAREA, publicație lunară a Asociației Române „Cugetarea”, apărută la București în iulie și august 1990. Redacția se află la Târgu Jiu, redactor-șef fiind Ion Mocioi. Revista se consideră o „publicație independentă”, dar este dependentă de poncifele la ordinea zilei. Poezie semnează Adrian Frățilă, Victor Barbu, Ariana Bălașa, Ion Cănăvoiu, Ana Smântânescu, Spiridon Popescu, Ion Popescu, Alexandru Ștefănescu, Dumitru Dem. Ionașcu, Mariana Popeangă-Cornoiu; sunt tipărite versuri inedite de Radu Gyr. Proză nu se publică, în schimb e
CUGETAREA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286556_a_287885]
-
mici narațiuni sau dialoguri alerte impresiile profesorului aflat într-un prelungit sejur torinez. În comparație cu dialogurile vii din aceste pagini, povestirile din volumul Întrebări în asfințit (1983) sunt infuzate de o ironie ascunsă (poate voluntar) în cutele limbajului greoi, impregnat de poncifele politice ale anilor ’80. Romanul Drum de piatră (1986) debutează cu scena revederii în străinătate a doi români, prilej cu care unul, „aflat în misiune”, îi spune celuilalt, universitar în Canada, povestea satului de mocani Sucodru, în timpul celui de-al
IANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287481_a_288810]
-
sunt puternic marcate de o perioadă nefericită a vieții, se refugiază adesea în amintiri, iar presiunea psihologică căreia îi cad pradă vine, invariabil, din „responsabilitățile” sociale. O încercare singulară într-o producție narativă în care pot fi întâlnite mai toate poncifele proletcultului o constituie romanul La Crimeea, peste mare (2002). Un lirism cald învăluie povestea țiganului Parnică, nevoit să înfrunte grozăviile războiului alături de fetița lui de șase ani. Sunt de reținut scene de un realism crud, cinematografic: țărani care mănâncă pământ
IGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287510_a_288839]
-
din prima fază de creație a poetului, situată în deceniul al patrulea. Cu o intuiție critică fină, C. descoperă chiar și în creația marcată de realismul socialist a lui Mihu Dragomir oaze de poezie autentică, poezii patriotice sincere, neafectate de poncifele epocii. A doua carte, Prejudecata Caracostea (2002), abordează prioritar, spre deosebire de studiile semnate de Titu Popescu și Ioana Bot, gândirea lingvistică a lui Caracostea, teoria limbajului, prezentă în întreaga sa operă. Convins că în ceea ce s-a scris despre autorul Expresivității
CHISU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286214_a_287543]
-
a se iubi, dar Colette declină propunerea de căsătorie făcută de tânărul german, refuzând această alianță mixtă care ar favoriza planurile germanizării Franței de către ocupant. Astfel dragostea cedează în fața atașamentului față de patrie. Textul lui Barrès suferă de caricaturi și de poncife referitoare la spiritul teuton greoi și la finețea spiritului francez, stereotipe de propoagandă care îngreunează considerabil această mică poveste a unei ospitalități efemere. Povestea lui Vercors, mai puțin prolixă și locvace, comparată cu cea a lui Barrès este de o
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
am ajuns la New York, și al doilea, piesa lui Brecht Omul cel bun din Sîciuan. A.V. Este bine ca un regizor tânăr, absolvent al unei universități, sau un actor, să intre într-un teatru național care, se știe, are poncifele, rețetele lui, sau e bine să ajungă într-un teatru cum a fost cel de la Piatra Neamț? A.Ș Cred că este un loc foarte bun un teatru al tineretului, în care te simți foarte bine, în care poți să încerci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
văzute frecvent ca niște erezii și tratate prin reacții punitive. Nu o dată, criticul își îngăduie a "ieși din rînd" spre a da glas unor puncte de vedere inuzitate și prin aceasta apte a învigora percepția lenevită, a concura (cu succes) poncifurile. Astfel, în cazul lui Arghezi, Marin Mincu crede că lupta cu divinitatea, viclean adulată ori fățiș contestată, inclusiv în aceleași secvențe, indică impasul dramatic al subiectului însuși care nu izbutește a-și găsi identitatea și, în consecință, intră în dispută
O antologie de Marin Mincu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12557_a_13882]
-
la nesfîrșit. Îmi place să cred că incipitul pe care tocmai l-ați citit nu e pînă la urmă atît de inutil. Încercați să-l definiți pe Italo Svevo în zece cuvinte și veți vedea că nu puteți scăpa de poncife, de truisme juvenile și de judecăți cu aspect de compunere școlară. Autorul italian în cauză n-a fost un ,clasic" în viață: iată un bun început de discuție (care nu se vrea un profil de scriitor, ci o viziune generală
De ce-l iubim pe Svevo? by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11352_a_12677]
-
eficiente în plan simbolic tocmai prin ambiguitatea lor întreținută cu o neobosită subtilitate. Și ceea ce ar părea, la o privire sumară, un comentariu obedient, lesne de integrat într-o mitologie previzibilă, se transformă subit în glosă ironică pe marginea unor poncife obosite. Dacă din punct de vedere plastic aceste compoziții sînt o sursă imensă de voluptăți senzoriale, moral ele oscilează între seriozitate și denunț, între tentația metafizică și scepticismul ghiduș al unei conștiințe postmoderne. De dimensiuni mici și medii, lăsate în
Sculptori români contemporani (IV) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14315_a_15640]
-
are și el grijile pe care i le face Anca, fiica sa îndrăgostită. Spre deosebire de episoadele precedente (Declarația de dragoste și Liceenii), Extemporalul... comite imprudența de a deplasa centrul acțiunii de pe adolescenți, pe dascălii lor, într-o înfruntare de „ars-pedagogica” și poncife comic-melodramatice.”"
Extemporal la dirigenție () [Corola-website/Science/308385_a_309714]
-
reda scriitorilor locul le li se cuvine; "Mouvances" („Dependențe“) definește un spațiu pe Internet spre a asigura o prezență continuă și suverană ecriturii creatoare; "Mouvances" („Dependențe“): o arie de intervenție pentru rezistența la utilitaristul discurs și, astfel, să se opună poncifelor / șabloanelor, gestionarilor oportuniști ai culturii prea adesea întoarsă la coeficientu-i cel mai elementar, al rentabilității; "Mouvances" („Dependențe“) - pentru a rezista dictatelor propagandiștilor unei culturi alimentare și nivelatoare...» (www. Mouvances. ca, nr. 1 - 2 / 2006). Din 1981 încoace, în spațiul spiritual
Claudine Bertrand () [Corola-website/Science/310355_a_311684]