521 matches
-
sunet. Știam desigur că omul căruia îi fusese făgăduită sora mea era în stare de multe fărădelegi și tocmai de-asta încercam să împiedic această căsătorie. Dar acum nu mai era vorba de a feri o adolescentă de o viață posacă și apatică; problema era s-o scap din ghearele unui asasin, ale unui monstru sângeros. Iscoditorul nu era mai puțin îngrijat decât mine, dar mintea lui nu pierdea niciodată vremea cu tânguielile: — Când trebuie să aibă loc ceremonia? Peste cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Warda sub același acoperiș. Mohamed își împărțea timpul între trei locuințe, cele ale soțiilor și casa de la țară, în jurul căreia culturile înfloreau. Am văzut-o și pe Fatima, pe care doliul, în mod evident, n-o făcuse nici mai puțin posacă, nici mai proaspătă, și care mi-a adresat o privire mâhnită. M-am întors din instinct să văd dacă nu cumva Hiba era în spatele meu. Brusc, am avut strania senzație că repet gesturile tatălui meu, prins ca și el între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a discutat despre percepție, reprezentare și adevăr. A vorbit despre vulnerabilitatea unei figuri urmărite pe ascuns - diferența dintre un portret și un studiu din imaginație. Distincția analoagă în cazul literaturii ar fi cea dintre naratorul conștient și cel reticent - naratorul posac, lipsit de strălucire. De ce ni se pare că suntem în stare să protejăm ființa iubită pe care o urmărim când ea nu știe că e privită? De ce ne doare inima când vedem pantofii stingheri? Sau iubita adormită? Poate că trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
te lupți cu un bătrân. Nu în felul ăsta. Nu cu pumnii. Și dacă ai fi bătut? Ce ai zice? Sau dacă i-ai trage una-n cap cu o cheie de mașină? Se uită la mine compătimitor, cu gura posacă deasupra bărbiei mari. — Așa ceva nu se va întâmpla niciodată, spuse el. Îl voi scoate din acțiune altfel. Există alte tehnici... hipnoză, puterea minții. Oricum, putem aranja împreună chestia asta. Herrick mi-a spus că veți face un prim proiect de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu se simțea câtuși de puțin eroic. în piatra de deasupra ușii de la Casa Grimus erau gravate cuvintele: TOT CE ESTE îNTREG ESTE ȘI MORT. Păsările se îngrămădiră pe ramurile giganticului frasin, în timp ce Vultur-în-Zbor și Media o urmară înăuntru pe posaca Prepelicar. Casa era un fel de labirint triunghiular neregulat, iar fața care dădea spre treptele ce urcau reprezenta baza ondulată a triunghiului. Ușa principală era amplasată spre colțul din stânga bazei. Celelalte două fețe erau încă și mai neregulate decât partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
caut. Aproape știam ce avea să urmeze. Mă îngrozea doar întâlnirea care urma. Momentul când aveam să intru în garsoniera ei de lângă piața Kogălniceanu și să-i spun ce? Pe la Chitila, Ester a plecat din ușa compartimentului. M-am despărțit posac de B. N-am vrut să o mai conduc. Aproape că am repezit-o, deși, știam, puștoaica nu avea absolut nici o vină. Decât că era nepăsătoare, îi plăcea muntele, mai ales Omul cu vârful lui, și prea puțin îi păsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în studenție și mă pierdusem cu totul în neprevăzutul întâmplării. Privind forfoteala din crâșmă, dezmeticindu-mă încet--încet din duhul beției de peste noapte, năuc, simțeam că pierdusem poate însăși puterea mea de a scrie, atâta câtă mi-o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a fost un parcurs nesigur prin ceața polară. Camera era oprită pare-se și când am coborât, grăbită, am lunecat de pe scara trăsurei și pe trotuarul sticlos, întocmai ca adinioarea, lin ca pe patine - și Mini surise misterios. Fratele meu, posac de nesomn, discuta nu știu ce litigiu despre etaj cu portarul gras și adormit. Eram așa de obosită încît nu puteam înțelege ce spun, și ușoara căldură din vestibul începuse a mă dezmorți, se vede: un fel de beție, specială desigur înghețaților
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
la chinezoaicele care confecționează evantaie și la Inuiții canadieni, care simulează că scot intestinele unei căprioare împăiate. În cele din urmă, se trezește aplecându-se peste un gard, uitându-se la un grup de negri îmbrăcați în șorturi kaki, stând posaci în jurul focului în fața unei colibe conice. Pe eticheta lor, stă scris: Satul Fotse Fotseland Africa Britanică de vest Îi privește tulburat, văzându-le chipurile inexpresive și șorturile date de guvern. Aceștia sunt oare cei pe care-i studiază profesorul Chapel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
zicem că era în elementul său. — Într-adevăr. La început râul este aglomerat, duzini de ambarcațiuni îl răscolesc în sus și-n jos, transportând mărfuri sau persoane, una din ele chiar cu un tun Maxim montat pe copertină, transportând soldați posaci, îmbrăcați în uniforme kaki. Opresc la pontoanele unde se face comerț cu băștinașii, unde ciorchini de colibe s-a ridicat în jurul depozitelor și magazinelor companiei, cândva un oraș, unde străzile înguste, cu case, s-au răsucit în jurul unei moschei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fondul cântecelor hamalilor adunați în jurul focului. Cântecele lor sunt jeluitoare, pline de durerea poverilor ca și de neajunsul de a fi departe de casă. Când se trezește din nou, cântăreții umblă în lumina fără culoare a zorilor, lovindu-și animalele, posaci, preluând sarcina de a ridica tabăra. Într-o dimineață, la orizont se vede o linie întreruptă. În fiecare dimineață după aceea, această linie este tot mai distinctă; este șirul de dealuri care marchează granițele Fotseland. În cele din urmă, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vlagă, costelivă, blânda noastră junicuță Nu putea să tragă plugul, deci o puse la căruță, Să se nvețe-ncet cu munca și să capete osânză, Ca în primăvară, poate, să dea lapte pentru brânză. Trecu iarna, primăvara, și, din cea juncă posacă, Apăru acu-n ogradă o frumoasă, mare vacă. Grasă, sobră, arogantă și cu ugerul prea plin, Aștepta să fie mulsă de țăranul Cătălin. Bucuros, nevoie mare, c-a scăpat de sărăcie Și gândind deja la brânza ce în putini o să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
holului de legătură. Nu poate fi decât a Majestății Sale, împăratul Hsien Feng. Mă cuprinde un sentiment puternic de teamă. Vocea îi sună neplăcut, ca și cum Majestatea Sa s-ar certa cu cineva. Vorbele îi par încordate, și starea de spirit posacă. Uurmează un moment de liniște, apoi vocea înjură: „Zadarnică mizerie imperială!“. Aud pași care se apropie. Mă acopăr cu pături și perne, încercând să îmi găsesc curajul de a-mi saluta soțul pentru prima dată. Sincer, nu-mi pot aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Sunt legată de pat și sub picioare mi se pun scăunele. Sunt necăjită, dar nu pot să fac nimic. Soacra mea crede foarte mult în astrologia pa kua. — Doamnă, mă întreabă An-te-hai băgând de seamă că sunt într-o dispoziție posacă, de vreme ce aveți timp, n-ați vrea să aflați câte ceva pespre pa kua? Puteți afla dacă veți avea un copil de tip munte sau de tip ocean. Ca de obicei, An-te-hai își dă seama exact de ceea ce am nevoie. Îmi aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
puse pe băut de-a dreptul din vadră. „Ia te uită, domnule!“, Își zise el cu bucurie și mirare atunci când Își privi chipul oglindit În vinul negru. Parcă se vedea pentru prima oară și-l Înveseli fața lui lungă și posacă, ca și cum ar fi fost singurul care ducea-n spinare toate grijile lumii. O picătură de vin căzută de pe bărbie Îi strâmbă În fel și chip oglindirea din găleată. Se adăpă iarăși Îndelung și cu plescăituri de plăcere. De-acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și, după ce fusese respins de toate galeriile din oraș, revenise la Chicago acrit și furios, spumegând de dispreț față de lumea artei și de toate curvele însetate de sânge și lacome de bani care o populau. Harry l-a botezat „geniul posac“, dar, în ciuda firii sale necioplite și uneori combative, pictorul cel arțăgos era, în adâncul sufletului, un cal de rasă pură. Știa ce înseamnă loialitatea și, odată ademenit în grajdul de la Dunkel Frères, nu a manifestat nici o intenție de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
stufoasă peste picioarele Încordate, cu Federigo, câinele tău de acasă! — Fede! Fede! strigi, dar câinele mârâie sub tren și amușină. Ce urmă caută? Nu cumva pe-a ta? Te-ai Întors cu spatele, să nu te recunoască cei doi soldați posaci care stau cu mâinile Încleștate pe armă. — Actele! — Unde mergi? Răspunde! — De unde vii? Arată actele! — Stai! Stai sau trag! Mergi grăbit, alergi, repede, tot mai repede, tot mai repede, gara o simți În spate cum se face, În urma ta, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
meargă și el la curvele de la Crucea de Piatră, unde rămăsese singurul din clasă care nu a pus piciorul. Sau poate singurul care avusese curajul să o mărturisească. Evita să-și zărească În imensa oglindă cu ramă aurită fața roșie, posacă, privind În jur, Încruntată. Singurul costum de ieșit În lume era plin de păr de la pisica roșcată, greoaie, cu burta umflată de pui pe care Încerca să o mângâie, stângaci, până când, nervoasă, ca orice femelă În starea ei, Îl scuipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
viață, de la care ar fi avut de învățat. Asta în vreme ce Vlăduț parcă ar fi strâmbat din nas, socotind poate că nu face soră-sa de ăsta, amărășteanu’ ăsta răpănos, care doar a rău și a pagubă trage de cât de posac și cenușiu arată, ros de toate supărările din lume ai care se mai dă și mare înțelept, ce să mă fac, gata să-i învețe pe alții cum să-și tragă chiloții pe ei. Care greutăți? Copiii ăștia doi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pe urmă că nu-i el chiar atât de rău, ăla bătrân, surioară, ba aș zice că abia așteaptă să vă împăcați și o să vezi c-ai să faci ce vrei cu el, dar Rafael tot îndoit și îndărătnic și posac, și nu-nțeleg, dacă abia așteaptă, ce a păzit patru ani de s-a ținut departe și cu nasu’ pe sus? Râsu’ dracului, deh, singura lui fată. Lui Vlăduț chiar îi arde de râs: cică ce să păzească? A păzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
despre el, despre ea, despre copiii lor, Îi spune glume, Îi citează poeme, Îi murmură parabole bogate În Înțelesuri; el nu se plictisește nici o clipă În brațele ei, Își făgăduiește să rămână În preajma ei În toate serile. În felul lui, posac, brutal, copilăresc, animalic, o iubește, o va iubi până la ultima suflare. Terken știe că el nu-i poate refuza nimic, ea este cea care-i face planul cuceririlor de moment, amante sau provincii. În tot imperiul, n-are alt rival
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ca și când ar fi o creatură însuflețită, mama spunea că acela care se trezește după asfințit, nu va mai zâmbi deloc în ziua respectivă, se pare că măcar în această privință avusese dreptate, privesc patul lat, apoi pe noi, o familie posacă, beată, în mijlocul zilei, sărbătoarea pe care încercasem să o pregătesc aici se întoarce împotriva mea ca o palmă peste față, ce să avem noi de sărbătorit, era destul de rău și înainte, ca să nu mai vorbim de acum. Tot elanul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la o cofetărie, fără să scoatem o vorbă. Lui Naoko îi plăcea când îi povesteam despre Cavalerist. Odată, acesta a avut întâlnire cu o fată (o colegă de la geografie, bineînțeles), dar s-a întors la cămin devreme și era foarte posac. Era prin iunie. — Ia ascultă, Watanabe, tu ce vorbești cu fe-fetele, în general? Nu-mi amintesc ce i-am răspuns, dar oricum nu și-a ales bine omul căruia să-i pună o asemenea întrebare. În iulie, în absența Cavaleristului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
puternic. — Ar trebui s-o inviți la cină, îi sugerez răutăcios, poate comandă ea porția dublă de cartofi. Chiar așa? zice îngrozit. Ce vorbești? Adunătura aia de oase? Oricum, am cam terminat-o cu femeile, adaugă el devenind din nou posac. Un cârd de gâște, bune de nimic! Nu spun nimic. Îl privesc doar. Îmi pare rău, Rebecca, spune el când se prinde. Nu m-am gândit la tine. De fapt, tu ești... colega mea. Iartă-mă, fir-ar să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
dilema dracului. Ce noapte! Un pic contrariat, Avocatul se saltă nesigur de pe scaun, anunțând în cifru: Mă duc să mă deșert! Plecând de la masă, acesta recepționează, în trecere, avanpremiera asediului năvârlioasei Gladiatoare, asupra Îngerului: Ce-mi stai tu așa de posac și de morocănos, ca un țap logodit, puiuțule? Păi, nu-i păcat de Dumnezeu, zii? Ești misogin? Ești răcit? Convertit? Pocăit? Ce te supără? Un băiețaș așa de frumos și de vânos ca tine! Moartea curviștinelor! Ia spune-mi tu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]