811 matches
-
vederile din toate părțile, de mai nu ne puteam distinge între noi. Apoi nourul a trecut lăsând pe mantalele noastre o pătură subțire de țurțuri de gheață; am întrevăzut câteva minute albastrul ceriului și alt nour proaspăt, mai negru, mai posomorât, năvăli asupra noastră sub care iarăși ne făcurăm nevăzuți; apoi un al treilea, un al patrulea și așa necontenit la scurte intervale unul după altul, parcă ceriul înadins ordonase batalioanelor sale de nouri să dea asalt asupra noastră, ca să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nu străbătea, dar din care se scurgea o mică ploaie subțire ca prin sită. Ceea ce am putut însă zări în locul soarelui au fost unele piepturi goale, unele brațe trandafirii rău acoperite de șaluri, care s-au retras iute în fața vremei posomorâte și a privirilor noastre indiscrete. M-am retras și eu și m-am culcat a doua oară, de astă dată cu altă viziune în ochi. La redeșteptare, m-am scoborât împreună cu tovarășul meu înapoi la Lucerna, am mai vizitat împreună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
când m-am urcat în trăsură, ca să merg la Iași, spre a-mi urma învățătura. O, atunci a fost o zi de mare durere pentru mine. Parcă mă despărțeam de orice plăcere, de orice bucurie în lume; mergeam fatal spre posomorâtele bănci ale școalei, precum a mers odinioară Dante de la lumină spre întuneric, și mi se părea că mai ușor aș fi putut opri călătoria pământului în jurul soarelui, decât călătoria mea spre urgisitele ziduri între care aveam să stau închis aproape
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ci însoțit de un bărbat destul de copt, care, din pricina spatelui lat, părea mai scund decât era. Ochii depărtați sporeau impresia că e făcut pe lățime, nu pe înălțime, ca toată lumea. Când l-a văzut pe locotenent, a luat un aer posomorât și a mormăit ceva ininteligibil, în timp ce învățătorul făcea prezentările. Drace, ce avea boxerul ăsta ratat? Temându-se să nu se instaleze o tăcere stânjenită, învățătorul începu să povestească cum se dusese la Cetatea Albă, cu câțiva elevi, să le cumpere
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
traficul avea să revină curând la normal, odată cu sosirea nemților. Fiind în bune relații atât cu ungurii, cât și cu românii, aceștia aveau să exploateze liber linia în cele două sensuri și în avantajul lor exclusiv. Gara era banală și posomorâtă. Constantin, care nu se atinsese niciodată de o țigară, începu să fumeze câteva pachete pe zi: Nel și Hector lâncezeau laolaltă, ghemuiți într-un colț, invizibili și tăcuți. Doar Caterina ținea piept, străduindu-se curajoasă să restabilească echilibrul în mica
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
inima unui prieten... Spre sfârșitul vieții, Grigore luase obiceiul de a face cure de nămol la Tekirghiol. Odată, așteptând în gara din Constanța poșta pentru mica localitate balneară, îl întâlnise pe vameș. Foarte în vârstă, dar ținându-se bine, veșnic posomorâtul Farcaș viețuia, așa cum îl anunțase pe Constantin, în scrisoarea lui funestă, pe țărmul Mării Negre. Singur, dar înconjurat de un mic cerc de tineri cărora le servea drept călăuză în viață. Ura și convingerile lui, rămase intacte, găseau în confuziile postcomunismului
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mister, aceste fețe o preschimbă în destin. La rândul său, istoria destinului Eminescu se răsfrânge asupra istoriei locurilor de origine; astfel, argumentele devenirii dobândesc o aură metafizică. Hyperion leagă de pământ cerurile reci. Luând de la istorie, de la păzitorul ei cel posomorât al trecutului cheile lui de aur cum se exprima poetul în Mira1 se deschid și porțile inimii, dar și cele ale documentului. Aruncând o privire asupra Ipoteștilor prin timpuri, Ipotești care vor deveni natala vâlcioară/ Scăldată în cristalul pârâului de-argint2
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
zile mari, dovadă că bucovinenii sunt oameni de suflet, plămădit din aluat descântat de zei; fără a vă cunoaște personal, v-am așezat deja lângă inimă. Am citit cu plăcere și interes „Orașul muzelor” (nu În Întregime, din cauza vremii mereu posomorâte, care mă Împiedică aproape total de la această plăcută Îndeletnicire, datorită acuității vizuale extrem de scăzute) și am răsfoit, doar, „Lovineștii” - destul ca să mă conving de calitățile dv. de cercetător hăruit, dublat de istoricul literar. Felicitări! Studiul din Anuarul Muzeului Suceava a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
eu... nu prea aș ști să-ți răspund. Uite, tot vorbind, am ajuns la școală. Nu ești prea încântat, te simt. Nici nu mă mir! Cum ar pu tea să se armonizeze mintea ta liberă, de artist, cu această clădire posomorâtă, cu gratii la ferestre, ca niște zăbrele de închisoare? Dar asta-i școala mea. Mult beton, puțină culoare. Aici îmi pe trec eu jumătate din viață. în uniforma asta searbădă, cu bentița pe cap. Halal moacă de scriitoare, ce să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
dintotdeauna lui Bobo ostilă și cu totul nepotrivită temperamentului său. Ferestrele - înguste și ele - care dădeau spre zidurile cenușii ale unui alt bloc îi tăiau pur și simplu respirația, îi dădeau o senzație insuportabilă de sufocare. Iar aerul închis și posomorât din cameră colcăia de o autosufici ență înțepenită și promiscuă, cu un inconfundabil iz de mediocritate. E însă mediocritatea mai prejos sau mai presus decât ratarea? Bobo își punea foarte des această întrebare. El, cu siguranță, se considera iremediabil ratat
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
un pulover mai gros și ieși din nou din casă, pornind spre mare. Nu se mai auzea vuietul surd al valurilor. în schimb, se au zea un huruit venit parcă din străfunduri. Dinspre larg se apro piau niște nori încruntați, posomorâți, ba chiar de-a dreptul războinici. Se pregătea o nouă repriză de ploaie. Ar fi trebuit să plece, să nu-l prindă ploaia, încă mai era răcit, însă ceva îl reținea acolo, nemișcat. Huruitul de furtună se întețea. Un val
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și să aștepte, ca pe o izbăvire, plecarea din casa familiei Martin. Desprinderea de sine. O va face după-amiază. De ani de zile, în fiecare vineri după-amiază, Clara își vizita tatăl, de la 3 la 5. 6. Era o după-amiază destul de posomorâtă. Clara luă un taxi până la tatăl ei. Cu toate că îl vizita săptămânal, cartierul în care locuia domnul Martin i se părea în continuare străin și rece. Iar apartamentul de acolo i se păruse dintotdeauna o locuință banală, impersonală ca într-un
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și gotice; pe ea hârtii, versuri, ziare rupte, broșuri efemere din câte se-mpart gratis, în fine, o neordine într-adevăr păgânească. Luna își vărsa lumina ei cea fantastică prin ferestele mari, albind podelele de păreau unse cu cridă; păreții posomorâți aveau, pe unde ajungea lumina lunei, două cuadrate mari argintoase, ca reflectare a ferestrelor; pânzele de painjin străluceau vioi în lună și deasupra cărților dorminde în colț se ivea o îngerească umbră de om. Era aninat într-un cui bustul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Capul aplecat asupra mesei, îmi făceam planuri de aur, cugetam asupra acelor mistere din viața popoarelor, din mersul generațiunilor care, asemenea fluxului și refluxului mărei, duc ca o teribilă consecință ici la înalțare, colo la cădere. Afară era un timp posomorât și gemător ca, gândirile murinzilor, ploaia vâjia bătând în ferestrele casei, focul se făcuse zgură-n sobă, lumânarea ardea palidă a stinse - și mie mi se părea că aud șoptirea acelor moși bătrâni cari, pe când eram mic, îmi povesteau în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ședea visătoare lângă fereastră și se uita în fruntea înflorită a unei roze ce lucea ca o stea înfocată alături cu-ale ferestrei flori de gheață. O bătrînă-și făcea de lucru {EminescuOpVII 192} lângă gura sobei. Ziua era așa de posomorâtă încît în casă părea sară. Ei mai nu simțiră intrarea noastră. Ioan s-apropie de fată, i-apucă mâna și zise c-o tandreță de frate: - Poesis, ce faci tu? - Ce fac? Nimic - vorbește-ncet... tata doarme, numai că somnul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era șeful general al curții. Punea în mișcare toată lumea. De dimineață până seara se auzea, de la grajduri și până sus, în odăile cele mari ale casei, vocea lui puțin răgușită; și, odată cu ea, Ghighinei îi venea în minte și chipul posomorât al vătafului. Avea o figură de om pregătit să dea cu parul. Doar când apărea spătarul Gongea, fața vătafului se lumina instantaneu, iar el devenea bun de pus la rană. Altfel, se făcea că n-aude ori mormăia ceva. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un morgon pe-acolo, care amplifica legătura. Morgonii aceștia sunt niște ființe jalnice, pe care Zogru le strivește fără milă ori pe unde îi ies în cale. Arată ca niște hârtii mototolite, cenușii, de fapt, ca niște fețe boțite și posomorâte ce se rostogolesc peste tot și se prind nebunește de mințile oamenilor, care nici măcar nu pot să-i vadă. Sug melancolia picătură cu picătură și, cu cât cer mai mult, cu atât omul le dă. Când vede oameni cu morgoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o armă. Spune-i Gailei că ești gata să poruncești depunerea în secret a cadavrului lui Romilde în apropierea unui zid de biserică, să zicem cea izolată și necunoscută de la Gruse. O fulgerare vestind interesul s-a citit în ochii posomorâtului meu prieten. S-a gândit o clipă, după care a spus surâzând: - Tu, Stiliano, ești în stare să faci din propriile greșeli un avantaj. Cred că este o idee bună. Mâine o s-o văd și am să-i vorbesc. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai cald, jur c-așa am să fac. Ce părere ai de Elveția? o întrebă Anna. La urma urmei, ai rude acolo. E al naibii de frig iarna, zise Darcey. — Totuși nu e umed, observă Anna. Nu e așa de cenușiu și posomorât ca aici. Și mai e și schiul. Se întâmplă și acolo să fie posomorât și cenușiu, o informă Darcey. Și-apoi eu sunt catastrofală când vine vorba de schi. Nu, nu mă văd în Elveția. Poate în Italia. Visam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
întrebă Anna. La urma urmei, ai rude acolo. E al naibii de frig iarna, zise Darcey. — Totuși nu e umed, observă Anna. Nu e așa de cenușiu și posomorât ca aici. Și mai e și schiul. Se întâmplă și acolo să fie posomorât și cenușiu, o informă Darcey. Și-apoi eu sunt catastrofală când vine vorba de schi. Nu, nu mă văd în Elveția. Poate în Italia. Visam la o fermă drăguță în Toscana cu livada mea de măslini, unde aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
dar așa stau lucrurile. Vrea vreuna din voi să se căsătorească? întrebă Darcey. —Odată și-odată da, oftă Amelie. Dar nici una din noi nu se pricepe să păstreze un bărbat lângă ea suficient de mult timp. —Ai dreptate, zise Darcey posomorâtă. Nu suntem bune de nimic. Se dădu jos de pe scaunul înalt și se duse la toaletă, unde se uită cum alte fete mai frumoase și mai tinere se aranjau ca să arate și mai bine, refăcându-și machiajul în oglinzile imense
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
încheietură. Așa că sună la birou și vorbi cu Anna, care o compătimi pentru accident, îi spuse să stea acasă cât de mult voia și promise să o viziteze în seara următoare. — Credeam că m-am lecuit de căzături, zise Darcey posomorâtă, stând cu Anna în sufragerie, mâncând rulouri de sushi (pe care le adusese Anna) și împărțind o sticlă de vin. Nici de colțurile biroului nu mă mai lovesc atât de mult cum mă loveam. Dar acum, cu accidentul din lift
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
la vremea aceea fragedă nu m-am dus atât de departe cu presupunerile, dar, cu convingerea liniștitoare că visasem peste noapte totul, l-am urmat pe Theo la masă, neîndrăznind să-i povestesc visul meu fantastic de teama să, El, posomorât, a mâncat pâine, ouă fierte de fratele Rafael, roșii, ardei și brânză, eu am băut și lapte și el avea cafeaua caldă pe-un colț al sobei din bucătărie, mirosea frumos a cafea fierbinte, îmi stăruie și acum în minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
frapară atenția fură Întunericul, umezeala și murdăria. Umilii slujbași care pregăteau mesele, fără a vedea soarele nici măcar la amiază, și bătrânul bucătar șef lucraseră, fără răgaz, ani În șir, În mirosul supei de alge. „N-o să meargă deloc,“ Își spuse posomorât Tokichiro. Nu suporta să stea În locuri mohorâte. Ce-ar fi fost să facă o fereastră mare În peretele de colo, ca să intre lumina și aerul? se Întrebă el. Dar la bucătărie se Înrădăcinaseră anumite obiceiuri și, de vreme ce șeful avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lucru. — Tot nu-i de-ajuns? — Ar mai fi multe. Mai lipsește ceva? — Modul de viață de la castel trebuie să le fie imprimat și orășenilor. — Hm. Înțeleg. Nobunaga Îl asculta pe Tokichiro. Vasalii săi Îi priveau Întotdeauna pieziș, cu mutre posomorâte. Puține erau cei care, ca Tokichiro, Într-un răstimp atât de scurt, să fi avansat de la munca de jos la a sta așezat În prezența stăpânului, și, chiar mai rar, se Întâmplase ca un servitor să i se Înfățișeze seniorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]