4,565 matches
-
grup conține termeni care îmbină ambele funcții - de indicatori cronologici-istorici, precum și, cu un sens mai slab, de indicatori stilistici: termeni periodizanți care fac referire la etapele istorice și indică „blocuri” temporale extinse - Antichitate, Ev Mediu, Renaștere, Modernitate (modernism) sau Postmodernitate (postmodernism); (2) în al doilea grup intră termeni periodizanți cu referire la conținutul stilistic al perioadelor istorice - Baroc, Preclasicism, Clasicism, Romantism, Postromantism, Impresionism și Expresionism; (3) al treilea grup conține termeni cu referire mai degrabă la aspectul componistic-tehnic, procedural intra-stilistic
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
a factorilor particulari prin a căror convergență lucrările acestuia devin reprezentative în sens valoric. Canonizarea lui Webern imediat după moartea lui de către reprezentanții ultimei avangarde (Boulez, Stockhausen), recanonizarea lui Mahler în a doua jumătate a anilor ’60 (deja în termenii postmodernismului emergent) sau canonizarea lui Schönberg în absența aproape totală a unei tradiții interpretative canonizate sunt exemple relevante în acest sens. footnote>. A doua ipoteză oferă un spor de plauzibilitate, deoarece semnificația canonicității unui stil se referă într-un mod direct
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
încadra particularitatea într-o imagine de ansamblu mai amplă. În egală măsură, focalizându-ne asupra detaliilor caracteristice, s-ar putea omite potențialitatea unor posibilități fecunde de reformulare a trecutului în termenii prezentului. 3.4. Colajul de stiluri drept concepție hiper-stilistică Postmodernismul reprezintă o ultimă perioadă istorică în care mai pot fi recunoscute caracterele generice a ceea ce, prin convenție, poate fi identificat și legitimat drept concepție stilistică. Sunt importante două observații: (1) doar situarea în postmodernitate și asumarea opțiunilor acesteia pentru fragmentarism
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
organică a citatului, reformulând semnificația idiosincratică a citatului stilistic în termeni de funcție tematică. Un termen generic pentru întreaga concepție polistilistică a lui Alfred Schnittke este cuvântul recuperare, însă oricât de mult ar consuna acesta cu o tendință majoră a postmodernismului în general, semnificația termenului se situează în opoziție cu detașarea neimplicată a atitudinii recuperative postmoderne și se prezintă drept o recuperare implicată, printr-o asumare organică a trecutului. Dacă Luciano Berio prezintă un șir de imagini caracteristice ale tipologiilor stilistice
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
dramaturgică în desfășurarea tuturor celor patru părți (cu durată de peste o oră). O altă idee lămuritoare a diferenței între convenționalismul lui Berio și organicismul lui Schnittke este și mediul în care au existat și creat ambii compozitori. Comparația între atmosfera postmodernismului emergent în care trăiește primul și climatul tradiționalist profund impregnat de idealurile realismului socialist și a fidelității față de sacrosanctul canon al muzicii naționale în care locuiește al doilea, se articulează în termenii dualității libertate-constrângere și prezintă concepțiile ambilor compozitori într-
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
într-o lumină mult mai încărcată de semnificații relevante. Concepția combinatorică a lui Berio poate fi înțeleasă în termenii unui „protest” împotriva exceselor esteticii seriale dominante și, în același timp, drept „cap de pod” al relaxării și chiar laxității unui postmodernism mult mai puțin crispat în responsabilitățile lui decât verva „totalizatoare” pan-serialistă a lui Pierre Boulez, pe când alegerile făcute și deciziile luate de Schnittke reprezintă consecința unor procese de sinteză incomparabil mai complexe ca implicație. Așa cum precizează compozitorul însuși: „Saltul înspre
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
integritatea. Continuitatea acestui model de definire tehnicistă a stilului îl putem observa până la limita anilor ’70, prin titulaturi ca minimalism, stocastism, aleatorism, inclusiv serialism, spectralism, toți termenii făcând referire la particularitatea organizării tehnice a materialului muzical; (4) al patrulea context, postmodernismul emergent al sfâșitului anilor ’60 - începutul anilor ’70, impune creația polistilistică a lui Alfred Schnittke drept concepție în care nu mai există departajarea în imaginea „vârstelor” sau a „compartimentelor” diferențiate pe criteriul unei alterități graduale sau exponențiale, calitatea de constituentă
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
polistilistică anulează diferențierea după criteriul privilegierii unei concepții stilistice în calitatea ei de dominantă culturală și se impune ca o ultimă formă plauzibilă a gândirii și realizării unui hiper-stil, în termeni corespunzători definițiilor consensuale ale acestuia; (5) al cincilea context, postmodernismul clasicizat al anilor ’80 - ’90, prezintă consecințele fenomenului de compresie stilistică, reluarea unor accepțiuni tradiționale ale stilului fiind articulabile doar sub forma de concepții manieriste. Predomină formele „slabe” ale fenomenului stilistic (cum sunt curentul sau orientarea), iar termenii de identificare
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
decenii ale secolului XX - începutul secolului XXI). Și chiar dacă definiția marelui naturalist iluminist francez care a fost Georges Louis Leclerc, Conte de Buffon (1707-1788) - “Stilul este omul” - rămâne valabilă în aplicabilitatea ei la o persoană concretă sau ca deziderat formativ, postmodernismul redimensionează conținutul sugestiv al acesteia, propunând o inimaginabilă pe vremea naturalistului francez libertate a alegerii și a asumării oricăror și oricâtor stiluri din multitudinea practic insondabilă a tipologiilor disponibile la momentul de față.
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
Ťoprimațiť & ignorați de parizieni, de newyorkezi. Degeaba se agită să le arate că și noi suntem textualiști, și noi scriem postmodern... ei (Ťcentraliiť) zâmbesc politicos și zic: ŤCe simpatic, ce interesant, există și un textualism român? E posibil și un postmodernism românesc? How nice.ť (...) Cum să-i concureze clujenii pe bucureșteni, când sistemul lor de referință, al clujenilor, sunt (maximum) expresioniștii începutului de secol, iar cel al bucureștenilor sunt beatnicii anilor '50. Dar - mai departe - cum să Ťle rupi gurať
Un hacker intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10044_a_11369]
-
nu doar o mentalitate de marginal, căruia îi e jenă de el însuși, ci și comoditate - iei ce ai la îndemână - și, mai ales, lipsă de curaj - de ce să riști din moment ce există rețete verificate? Și, iarăși, multă incultură." (pp. 65-66). ,Postmodernismul ot România" constituie o țintă predilectă a acestui veritabil hacker intelectual, Socrate de Brașov sau Pascal de Olănești care are curajul de a vorbi despre propria ratare. Și aceasta în condițiile în care atâția colegi de breaslă preferă să se
Un hacker intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10044_a_11369]
-
Dana Diaconu Mitul creat în jurul lui Odiseu - Ulise, recunoscut ca fiind cel mai complex și modern dintre eroii antici, îi prilejuiește scriitorului spaniol David Torres (n.1966, Madrid)1 nu numai o abordare actuală, sub semnul postmodernismului, ci și plăsmuirea ingenioasă a unui univers ficțional tulburător. În ultimul său roman, Marea în ruine 2 , aventura odiseică și figura lui Odiseu sînt plasate în centrul unui abil joc de oglinzi, de factură cervantină, care le pune într-o
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
Muzică postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității Oleg Garaz 1. Muzică postmodernă: schița unui "portret-robot" Întrebarea este una aparent simplă: există oare o muzică specific postmodernă, una în care preceptele ideologice ale postmodernismului și-ar găsi o realizare deplină<footnote O listă reprezentativă în acest sens o oferă cercetătoarea franceză Béatrice Ramaut-Chevassus în cartea intitulată “Musique et postmodernité” (Presses Universitaires de France, seria “Que sais-je?”, 1998), ideile acestei liste, formulate că titluri de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
titlul cărții. Diferența concepției noastre rezidă într-o atitudine mai puțin “enciclopedica” și cu o miză mai accentuată pe ideea sfârșitului metanarațiunilor, care în opinia noastră reprezintă un factor de importanță decisivă în reorientarea gândirii musicale înspre dominantele valorice ale postmodernismului. În termenii lui Jean-Jacques Nattiez această reorientare ar putea fi exprimată prin deplasarea de la muzică “poïetico-centrică” înspre una “estetico-centrică” (în: Jean-Jaques Nattiez, Le combat de Chronos et d’Orphée, Paris, Bourgois, 1993, pag. 180; în: Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 25
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
The Postmodernist Controversy, Bloomington, Indiană University Press, 1991; S. MILLER (s. la dir. de), The Last Post: Music After Modernism, Manchester, University of Manchester Press, 1993; M. CHANAN, Musica Practică: The Social Practice of Western Music from Gregorian Chant to Postmodernism, Londres, Verso, 1994; G. LIPSITZ, Dangerous Crossroads: Popular Music, Postmodernism, and the Poetics of Place, Londres, Verso, 1994; P. GRIFFITHS, Modern Music and After, Oxford, Oxford University Press, 1995; H. de LA MOTTE, La musique nouvelle en Allemagne depuis 1945, în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
s. la dir. de), The Last Post: Music After Modernism, Manchester, University of Manchester Press, 1993; M. CHANAN, Musica Practică: The Social Practice of Western Music from Gregorian Chant to Postmodernism, Londres, Verso, 1994; G. LIPSITZ, Dangerous Crossroads: Popular Music, Postmodernism, and the Poetics of Place, Londres, Verso, 1994; P. GRIFFITHS, Modern Music and After, Oxford, Oxford University Press, 1995; H. de LA MOTTE, La musique nouvelle en Allemagne depuis 1945, în: H. DUFORT et J. M. FAUQUET (s. la dir. de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
the Contemporary, Oxford, Blackwell, 1997; C. FLOROS, György Ligeti - Jenseits von Avantgarde und Postmoderne, Vienne, Lafite, 1996, U. MOSCH (s. la dir. de), Wolfgang Rihm ausgesprochen, Schriften und Gespräche, vol. 1, Winterthur, Amadeus, 1997; N. NEHRING, Popular Music, Gender and Postmodernism, Austin, University of Texas Press, 1997; S. SIM (s. la dir. de), The Routledge Critical Dictionary of Postmodern Thought, New York, Routledge, 1998. footnote>. În acest sens, este vorba despre o "specie" particulară a practicilor muzicale contemporane care răspund și corespund
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
atât că situare temporală după și în afara celui de-al treilea avangardism, cât și ca alteritate față de criteriile avangardiste în evaluarea calitativa a produsului artistic-muzical potmodern. Văzut că post-avangardism într-o opoziție cu un posibil neo-avangardism care ar sugera continuitate, postmodernismul muzical se raportează la etapa artistică anterioară prin prisma unei prezumptive detașări de aceasta, însă fără a secționa liniile de continuitate într-un mod definitiv. Această idee este formulată în alte cuvinte și imagini de către compozitorul John Rea atunci când el
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
meaning and even structure în listeners, more than în scores, performances, or composers.", în: Jonathan D. Kramer, "Postmodern Concepts of Musical Time", în: Indiană Theory Review, vol. 17/2, 1997 sau în: Jonathan Kramer, The Nature and Origins of Musical Postmodernism., în: Postmodern Music/Postmodern Thought, Judy Lochhead and Joseph Aunder (ed.), New York: Routledge 2002. ( ISBN 0-8153-3820-1), reeditat în: Current Musicology no. 66 (spring 1999): pp. 7-20. footnote> Putem considera această listă drept o sumă de calități care, în primul rând
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
trăim în interiorul acelui segment istoric-temporal care se identifică drept postmodernitate. Nimic mai simplu. Într-un al doilea moment, însă, ar apărea nevoia de a trasa cu o mai mare precizie anumite delimitări cronologice ale acestei postmodernități, si, respectiv, ale acestui postmodernism. Și atunci desemnam drept o perioadă incipientă a postmodernității, chiar dacă și cu un anumit grad de aproximare, segmentul temporal cuprins între limitele "punctului turnant" al anului 1968 și anul 1979, moment în care Lyotard își definitivează raportul său. Semnificația primului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sentiment de pierdere iremediabila a totalitatății - în sens de unitate - a ființei și a cosmosului.” (Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 22). Acest interes crescând pentru muzica lui Mahler coincide cu mai multe orientări conceptuale care ar putea fi grupate sub stindardul postmodernismului (după cum afirmă Gavin Thomas Dixon în lucrarea intitulată “Polystylism aș dialogue: A Bakhtian Interpretation of Schnittke’s Symphonies 3, 4, and his Concerto Grosso no. 4/Symphony no.5”, Goldsmiths College, 2007, pag. 3), iar partea a III-a din
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Votre Faust (compusă între 1961 și 1967, prezentată în 1969) de Henri Pousseur și Eight Songs for a Mad King (1969) de Peter Maxwell Davies. Al doilea reper temporal, anul 1979, prezintă evoluția aspectulului pur conceptual-teoretic, deoarece concomitent cu emergentă postmodernismului în câmpul gândirii și practicilor musicale, putem observa și un process de acumulare în planul gândirii teoretice despre musica, literatura, arhitectura și filosofie care se structurează că o succesiune convergență (și, implicit, de emergentă a noului mod de a conceptualiza
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Brown, The Future of Music (1974) de John Cage, Against Method (1974) de Paul Feyerabend, The rise of post-modern architecture (1975) sau The language of Post-Modern Architecture (1977) de Charles Jencks și multe altele. Însă, între aceste limite, sub "umbrela" postmodernismului vor intra, fără prea multe rețineri și nedumeriri, compozitori din mai multe generații, într-un spectaculos amestec de atitudini, școli și, important, vârste creative: creația târzie a lui John Cage și Dmitri Șostakovici, Luigi Nono și Luciano Berio, muzica stocastica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
chiar prin această abatere de la "puritatea" imaginii unui ansamblu de genomuri postmoderne înșiruite în lista lui Jonathan B. Kramer. Și nu este deloc surprinzător faptul că o asemenea imagine să ridice o multitudine de întrebări, așa cum le formulează Valentina Sandu-Dediu: "... postmodernismul se constituie oare în calitate de noutate radicală sau reprezintă mai degrabă o expresie radicalizata a modernului? Răspunsurile oferite au marcat multitudinea tipologica a gândirii ultimilor decenii. Conform unor opinii divergențe, postmodernul semnifică astfel fie o pierdere a subecitivității, fie o revenire
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mai putin, redusă până la nivelul unei plauzibilități acceptabile în cazul în care eliminăm din ecuația interogativa termeni precum „modernism” și „avangardă” și, într-un al doilea moment, recurgem la eșecul metanarațiunilor în calitate de grilă de lectură proprie fenomenului muzical postmodern<footnote Postmodernismul muzical reformulează imaginea eficienței sugestive, insă făcând-o într-o opoziție radicală atât cu impenetrabilitatea elitist-ermetizată a muzicii pan-seriale, cât și cu expresivismul rutinat al tradiției muzicii tributare, oferind o nouă concepție a accesibilității prin formularea unui al treilea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]