352 matches
-
obscure, larvare, preraționale sau infraraționale. Preferințele lui mergeau, cum se știe, în „sensul clasicismului” (deși a „experimentat” poetic, în chip deliberat, și formula neoromantică). Cu toată propensiunea lui pentru clasicism (de unde și predilecția pentru „neptunismul” pe care îl vedea în postume), el avea, totuși, o concepție despre lume apropiată de sistemele sincretiste, totalizante, trimițând la Boehme și mai departe la gnostici, concepție mistică ce stă și la baza romantismului (a se vedea eseurile lui din tinerețe, cu osebire Ascensiune, dar și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
e atras de inefabil, de obscur, de infinitudine, cu o predispoziție mai mult muzicală decât plastică, și ne îndreaptă spre ontic, care e non discursiv, neformulabil, ci doar sugerabil intuitiv. De aceea a mers la intuirea și denumirea „plutonicului” în postume. Evident, privind din afară, cu mijloacele cercetării critice și filozofice, G. Călinescu putea determina rațional, din punct de vedere ontologic, tema ființei în opera lui Eminescu, ceea ce, de fapt, a și făcut. Dar onticul nu poate fi determinat cu astfel
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și în „neptunic”. Mediația pe care o efectuează cizelarea expresiei, „arta” deci, îndepărtându-se de stadiul prim al „inspirației”, îl ocultează, fără a-i diminua câtuși de puțin esența. De aceea el e poate mai sesizabil în formele imperfecte din postume, fie ele neptunice ori plutonice ; plutonicul însă, chiar și cel din antume, e „mai ontic” prin natura sa. I. Negoițescu, prin așezarea sa „existențială” exclusiv plutonică din postume, se află mai aproape de centrul ontic al poeziei eminesciene, de „pirosfera” ei
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
esența. De aceea el e poate mai sesizabil în formele imperfecte din postume, fie ele neptunice ori plutonice ; plutonicul însă, chiar și cel din antume, e „mai ontic” prin natura sa. I. Negoițescu, prin așezarea sa „existențială” exclusiv plutonică din postume, se află mai aproape de centrul ontic al poeziei eminesciene, de „pirosfera” ei ; arsura acesteia îl face, firește, mai puțin sensibil la mișcarea sferelor mai îndepărtate, de unde și poziția restrictivă, oarecum „segregaționistă” în cuprinderea operei lui Eminescu. Dar aceasta rămâne un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
face, firește, mai puțin sensibil la mișcarea sferelor mai îndepărtate, de unde și poziția restrictivă, oarecum „segregaționistă” în cuprinderea operei lui Eminescu. Dar aceasta rămâne un tot solidar, cum spuneam, cu antume și postume, cu neptunic și plutonic. Când am numit postumele o dată „zăcământ subteran”, iar altă dată „masa subacvatică a ghețarului de la suprafață” (dacă aceste comparații au avut cumva norocul - ne întrebăm cu sfială - ca și cititorul să le găsească oarecum nimerite), foloseam, cum se poate remarca, în primul caz o
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
li văzut. Nu mai spun ce se întâmplă cu acest sentiment "după" ce ai cunoscut orașul. lașul are ceva de femeie fatală. Cine i-a căzut în plasă, este condamnat la iubire veșnică. Dacă s-ar aduna în altă viață, postumă, toți foștii ieșeni, aceștia s-ar grupa, foarte probabil, pe categorii determinate de cartiere, și mai puțin pe alte criterii. Cineva, ajuns foarte, foarte "mare" în rândul funcționarilor petrolieri, se lăuda, de câte ori ne vedeam, că este din "Tătărași", inventând cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
publicat de I. Scurtu cu titlul Despre politica de deznaționalizare.î 3 Prin revoluționarism înțeleg ideologia rezultată din concepțiile Revoluției Franceze de la sfârșitul veacului al XVIII-lea. E interesantă, din acest punct de vedere, poema sa Mureșanu din 1869 (vezi Postumele lui Eminescu), în care "e pătruns de curățenia idealelor, când nu era încă rănit de-ndoială", cum zice singur într-o însemnare scrisă de el însuși, mai târziu, pe manuscrisul acestei postume. Vezi în privința aceasta și G. Ibrăileanu: Scriitori și
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
de vedere, poema sa Mureșanu din 1869 (vezi Postumele lui Eminescu), în care "e pătruns de curățenia idealelor, când nu era încă rănit de-ndoială", cum zice singur într-o însemnare scrisă de el însuși, mai târziu, pe manuscrisul acestei postume. Vezi în privința aceasta și G. Ibrăileanu: Scriitori și curente. 1876, despre "Influența Austriacă", Eminescu nu mai face nici o concesie "revoluționarismului". El dezvoltă acum pe larg teoria domniei absolute, singura formă bună de guvernămînt 1. Acum el nu mai are o
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
preluate din „notesul” lui Eminescu. Variante ale poemelor se găsesc, însă, și în manuscrisele mai vechi ale poetului pe care el nu și le mai vede din 1883; asta îl face pe Perpessicius, în 1958, când editează notele sale la postumele eminesciene (vol. V din OPERE, p. 387 și 397) să pună dilema: „sau va fi existat o ultimă transcriere-Eminescu a poeziei, sau cel care a copiat în 1889, pentru Fântâna Blandusiei, a căutat să fie cât mai credincios indicațiilor manuscrisului
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Lumina de la răsărit. Dar chestiunea luminii din odaie nu este doar a lui Eminescu. S-o urmărim, tot în opera poetului, înconjurând, însă, un chip feminin într-o odaie a unei case cu cerdac. Desigur, ne referim la Sonetul cerdacului, postumă eminesciană descifrată și editată prima dată de Nerva Hodoș în 1902. Fiind un text ce trimite către misterul relației dintre poet și Veronica Micle, merită să-l recitim. Iată-l, în editarea lui Perpessicius : Stau în cerdacul tău...Noaptea-i
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
scenă Ioan Scurtu, ardelean de asemenea, inflexibil antimaiorescian până la un punct, apoi colaborator cu acesta, devenind repede mare editor al lui Eminescu. Nu edițiile Maiorescu ce reiau stereotip cele vreo 70 de poezii eminesciene ci completitudinea operei, și mai ales postumele vor contribuii la configurarea genialității lui Eminescu. Această genialitate a fost mai întâi trâmbițată și abia apoi s-a confirmat. în fond, însă, nu este vorba de recunoașterea ei sub forma unei pensii,etc.ci pur și simplu de cunoaștere
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
bine acest segment al creației eminesciene în poeziile postume, acelea care n au trecut prin prea multe mâini interpretative. Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citește și citează chiar din postume. Ca să vă dați, însă, seama ce efecte pot avea afirmațiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care și l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat și eu de abordări amatoriste și/sau
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Mai importantă pentru istoria literară, prin substanța ei documentară, ca și prin unele fulgurații de critică literară, e memorialistica lui T. referitoare la revista „Luceafărul” și la Octavian Goga. Paginile publicate în timpul vieții (1936, 1939), cărora li se alătură cele postume din Spovedanii (1976), precum și bogata lui corespondență, relevă un scriitor capabil să reînvie o epocă, să reconstituie atmosfera și să portretizeze unele personalități definitorii ale anilor pe care i-a traversat. Pe nedrept ignorată e proza de război a lui
TASLAUANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290094_a_291423]
-
despre critica literară a aceluiași moment, cu deosebire analiza aproape didactică a scrierilor lui Titu Maiorescu. Hazardată apare însă interpretarea fizionomiei spirituale a lui Mihai Eminescu, considerat un optimist și un spirit practic, pe baza gazetăriei politice și prin minimalizarea postumelor. În comediile lui I.L. Caragiale se evidențiază în mod exagerat filonul tragic, iar valoarea lui Duiliu Zamfirescu e supraapreciată. G. împinge aici, ca și cu alte prilejuri, sociologia literaturii spre sociologism, tendință căreia nu reușește să i se sustragă. Volumul
GAFIŢA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287124_a_288453]
-
lumineze înțelegerea”. Autoarea este convinsă că pentru Eminescu problema „cea mai acută” a fost determinarea „raportului dintre Dumnezeu și lume, dintre existența definită ca temporalitate și Ființa identificată cu Eternul”. Pentru susținerea acestei teze s-a bazat mai ales pe postumele poetului, fapt care a trezit unele rezerve (Vladimir Streinu), o postumă ca Învierea fiind socotită „autenticul testimoniu liric a ceea ce numim religiozitate eminesciană”. Pe lângă meritul de a fi examinat toate componentele esențiale ale operei eminesciene, de a fi văzut-o
DEL CONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]
-
acută” a fost determinarea „raportului dintre Dumnezeu și lume, dintre existența definită ca temporalitate și Ființa identificată cu Eternul”. Pentru susținerea acestei teze s-a bazat mai ales pe postumele poetului, fapt care a trezit unele rezerve (Vladimir Streinu), o postumă ca Învierea fiind socotită „autenticul testimoniu liric a ceea ce numim religiozitate eminesciană”. Pe lângă meritul de a fi examinat toate componentele esențiale ale operei eminesciene, de a fi văzut-o „într-un tot de o impresionantă măreție, corespunzând înseși amplitudinii gândului
DEL CONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286714_a_288043]
-
versuri în revista „Tânărul scriitor” (1953). Colaborează la „Luceafărul de ziuă” (Brașov), „Viața românească”, „Contemporanul”, apoi, după 1960, la „Argeș”, „Cronica”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „România literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Tomis”, „Ateneu” ș.a. Ca editor, după 1990, se preocupă de publicarea postumelor lui Darie Magheru, precum și a altor opere importante ca, de exemplu, romanul lui Hans Bergel, Dans în lanțuri. În 1978, îi apare prima carte, romanul Doi ori doi. În intervalul de aproape trei decenii de la debutul publicistic, până la apariția romanului
DRAGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286845_a_288174]
-
destul de diverse și, de asemenea, prin colaborări notabile. Astfel, dintre poeți se distinge prezența lui G. Bacovia (Toamnă), Aron Cotruș (Copilărie, alb pridvor părăsit...), Victor Ion Popa (M-a cunoscut), Al. T. Stamatiad (Spre alte înălțimi). De menționat și două postume, Cântec și Prorocie de Al. Vlahuță. Tot cu versuri sunt prezenți G. Tutoveanu, Agatha Grigorescu, Cincinat Pavelescu și o seamă de alți autori mai puțin cunoscuți: Sylvia Pan, Virgil Duiculescu, Zoe G. Frasin (Zoe G. Tutoveanu), Const. Goran ș.a. Deși
GRAIUL NOSTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287332_a_288661]
-
o influență livrescă, cât o trăire trecută în cuvânt, în ultimele cuvinte înainte de „ceremonia ceremoniilor”: „să mori / așa cum numai vulturii / își îngroapă singurătatea în aripi.” Antologia La marginea împărăției (1983) cuprinde, pe lângă poeziile din cele două volume anterioare, și câteva postume, definitivate pentru tipar de autor, texte care surprind prin grija pentru formă, rima și ritmul, ignorate până acum, fiind riguros respectate. Fără să piardă nimic din profunzime, din încărcătura ideatică, poezia devine astfel o incantație plină de dramatism. SCRIERI: Tăgade
GRIGORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287355_a_288684]
-
participa la respectiva conferință. Uneori, recunoașterea compatrioților vine după moartea savanților. Așa s-a întâmplat și cu profesorul Stahl. Studenții anului 2000 redescoperă cu interes o operă de mare complexitate. S-au reeditat unele lucrări și s-au publicat unele postume, s-au scris mai multe studii despre opera sa. La o conferință ținută la Institutul de Științe Politice al Universității din București, fostul președinte al României, dl Ion Iliescu, s-a folosit pe larg de teoria modului de producție tributal
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
carte, Primejdii lirice, îi apare în 1973. Colaborează la „România literară”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Tomis”, „Astra”, „Amfiteatru” ș.a. Moartea i-a fost violentă, în cutremurul din martie 1977. Volumele Adalbert Ignotus (1977) și Văzduhul de cuvinte (1979), postume, fuseseră alcătuite și depuse la edituri de către autoare. Dispariția prematură a curmat evoluția unei personalități lirice aflate în plină formare și limpezire de sine, copleșită de imboldul transcrierii unui cert preaplin lăuntric încă nedecantat, dar animată de sârguință și conștientă
CAUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
scurte, I, 243-246, 353-356, II, 62-64, III, 303-309; Alex. Ștefănescu, Retorica disperării, RL, 1992, 9; Mircea Zaciu, Exilul și împărăția... cerurilor, F, 1992, 9; Cristea, A scrie, 42-45; Geo Șerban, Ion Caraion - la țărmul eternității, RL, 1993, 4; Gh. Grigurcu, Postumele lui Ion Caraion, VR, 1993, 2-3; Ion Bălu, Coborârea în universul concentraționar, ST, 1993, 5; Ioana Pârvulescu, Ultima încercare, RL, 1994, 16; Negoițescu, Scriitori contemporani, 76-79; Simuț, Incursiuni, 250-259; Constantin, Complicitatea, 87-90; Ovid S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate, București, 1994, 129-141
CARAION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286096_a_287425]
-
cultura poetului (volumul II). Sunt relevate influențele kantiene și schopenhaueriene, gândirea social-poitică, antiliberalismul, naționalismul. În stabilirea largilor hotare ale culturii poetului, criticul se arată cu multă măsură, combătând interpretările și calificările excesive. Descrierea operei pune pentru prima dată accentul pe postume și își propune cartografierea amănunțită a temelor romantice la Eminescu. În capitolul Cadrul psihic se recompune registrul afectiv eminescian, cu evidențierea câtorva note fundamentale (vocația neptunică și uranică, erotismul, înclinația spre extincție). În Cadrul fizic se trec în revistă temele romantice
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
oară o profundă analiză estetică a întregii opere eminesciene, din care nu lipsesc obiecțiile și afirmațiile, uneori, poate prea categorice. E argumentat încă o dată romantismul lui Eminescu într-o largă demonstrație ce culminează cu examinarea Luceafărului. Atenție specială este acordată postumelor, socotite egale și uneori superioare antumelor. Întrucât i s-a părut că descrierea operei e prea extinsă, prea detaliată, că se produc unele repetiții, autorul a concentrat mai târziu, în 1947, întreaga serie în două volume (1969-1970). Cu Viața lui
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Voltaire și Condillac la marea "conversație europeană", care nu au avut o tradiție literară și filosofică suficient de puternică încât producțiile lor să fie relevante pentru destinul "ideii de geniu". Putem ilustra acest fapt chiar în cultura română. Există între postumele lui Tudor Vianu schița unui curs despre ideea de geniu, redactat în ultimii ani de viață și rămas neîncheiat 78. Nici în paginile deja scrise, nici în planul de dezvoltare a lucrării nu există poziții pentru esteticienii români. Și asta
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]