386 matches
-
altă alegere decât să aibă Încredere În el. Plecaseră de mai bine de un ceas când o gloată dezlănțuită vine să prade casa lui Khayyam și să-i dea foc. La sfârșitul după-amiezii, observatorul e jefuit. La aceeași oră, trupul potolit al lui Djahane era Îngropat la temelia zidului care mărginește grădina palatului. Nici o lespede nu marchează locul mormântului ei pentru posteritate. Parabolă extrasă din Manuscrisul de la Samarkand: „Trei prieteni se plimbau pe platourile Înalte din Persia. Se ivește o panteră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Nu am nici‐ o bucurie Decât să plâng în tăcere. Mângâierea mea de‐acuma, E credința‐ n Dumnezeu. El ne dirijează viața și la bine și la rău. Bucium, 15.07.1998 RUGĂCIUNE Mama plânge și suspină și cu dorul potolit, Se roagă mereu să vină Copilașul ei iubit. Moartea surdă, nemiloasă, I‐a răpit ce‐ avea mai drag; și de‐ atunci așteaptă‐ntr‐una, Să apară poate‐ n prag. În zadar, deșartă casă Nu mai este cum a fost; Nu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
în proză” (2008),” Cântecul lebedei”‐ poeme, Editura Cronica, Iași, 2009. 165 MAMA Aveau o casă plină de copii frumoși, sănătoși, harnici și poznași. Grijile, animația necontenită, bucuriile și necazurile constituiau viața familială care se scurgea lin, ca apa unui râu potolit. Părinții și copiii alcătuiau o minusculă comunitate unită, ai cărei membri se acordau sufletește până aproape de identificare, iar evenimentele, fericite și triste, erau trăite la unison. A sosit și timpul când, pe măsura maturizării depline, copiii au început să părăsească
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
oțelit Privirea lor de ghiață ne‐ar ucide. O, cât am ispăși atunci de crud Invidia, trufia, ciuda, ura, Ce ne‐ au oprit cu jocul lor zălud Să ascultăm cuminți învățătura Pe care, cu blajin, profetic glas și înțelepte vorbe potolite, Au picurat‐ o morții ceas cu ceas, In inimile noastre împietrite și care împietrite au rămas !... O, vis deșert! Sub lespezile‐aceste Se află doar ciolane și țărână. De ce să m‐ amăgesc cu o poveste Dintr‐ o credință stoarsă și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ochiul tău mare Făcuși pe-al meu înger cu spaimă să sboare, El, veghea mea sfântă, amicul fidel? Ori poate!... O-nchide lungi genele tale, Să pot recunoaște trăsurile-ți pale - Căci tu - tu ești el. {EminescuOpI 42} NOAPTEA... Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin; Dintr-un colț pe-o sofa roșă eu în fața lui privesc, Pîn-ce mintea îmi adoarme, pîn-ce genele-mi clipesc; Lumînarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nu a venit băiatul - asta însemnând că nu-i nici o primejdie - lotrul a pornit spre han. Mergea totuși cu grijă, având pistoalele încărcate la îndemână. Luminile din curtea hanului erau stinse. Doar felinarul de noapte se legăna în bătaia vântului potolit. A bătut în poartă, rămânând în așteptare. ― Cine-i acolo? - a întrebat hangiul, ieșit în prag. ― Om bun. Deschide! - a răspuns lotrul cu voce joasă. ― Îndata mare - a venit răspunsul. Când poarta a fost întredeschisă, lotrul a intrat. ― Bună seara
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
strigat: ― Băieți, în coloană, câte patru, adunarea! În timp ce executau ordinul cu mișcări precipitate, împiedecându-se în valize sau desagi, unul a apreciat: ― Să știi, domnule sergent, că trebușoara asta începe să-mi placă, fiindcă îmi aduce aminte de tinerețe. Un râs potolit a cuprins formația. De la geamurile vagoanelor din urma garniturii se ițeau capetele altor concentrați, care probabil făceau parte din alte specialități militare și plecau mai departe. După un timp, a apărut și locotenentul. S-a apropiat cu pas grăbit și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
venele sparte și bulbucate care tronau pe nasurile lor. Dar ceva îmi spunea că, dacă nu mă calmez și nu vorbesc rațional cu el, n-o să ajung nicăieri. Vă rog să mă ascultați, i-am spus pe un ton mai potolit. Nu e nevoie să ne certăm din cauza asta. Dar eu am fost de acord să vin aici numai pentru că am crezut că e vorba de o fermă de sănătate. Billings a dat din cap. încurajată, am continuat. — Iar aici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
care ar fi putut să-l atragă mai degrabă pe un sculptor decât pe creatorii de modă. Părul ei negru și bogat era aranjat simplu, fața era foarte palidă, iar trăsăturile frumoase, dar lipsite de distincție. Avea ochi cenușii foarte potoliți. Îi lipsea ceva ca să fie de-a dreptul frumoasă și asta o făcea să nu fie nici măcar drăgălașă. Dar când Stroeve vorbea de Chardin avea dreptate, căci, într-adevăr, în mod ciudat, îmi amintea de acea drăguță gospodină cu basma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
lăsau să se întrevadă o colaborare ulterioară cu Discipolul. - Leej, zise el fără să o privească, există neclarități în săptămânile ce vin? - Nu este nimic! răspunse ea. Ca și cum a fost suprimat totul. Viitorul este gol. - Poate, zise Discipolul cu glas potolit, dar încă sonor, pentru că Gosseyn este pe punctul de a muri. Adăugă numaidecât: - Amice, ai cinci secunde ca să te hotărăști. Cele cinci secunde se scurseră în tăcere. Gosseyn prevăzu trei feluri de atac. Mai întâi, Discipolul va încerca să utilizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
supărării devine slabă de tot, capătă riduri pe față, vânăt împrejurul ochilor, pistrui mulți, iar mișcările sunt fără grații. Dar uneori apare minunată cu profilul ei perfect de statuie greacă, fruntea limpede și mare sub arcurile sprîncenilor, ochii profunzi, dar potoliți, fără nimic turbure în ei, gura tăiată de un mare artist, părul bogat, încadrînd-o superb. Și o siluetă elegantă, înaltă, subțire, pe care o prinde admirabil negrul, și căreia i s-ar potrivi rochiile unei regine. Aparițiile Ioanei sunt uneori
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fi dat primului venit. Viky mă vedea neliniștită și încerca să mă potolească: "Ești nebună, dragă, a întîrziat poate pentru că a avut treabă". Vorbă plată, pentru că ea nu mă putea înțelege, pentru că nu iubea sau pentru că avea o fire mai potolită. Întotdeauna, la urmă, se vedea că ea avusese dreptate și că toate bănuielile mele fuseseră nebunii. Realitatea era mult mai simplă. Viky făcea morală: "Ei, nu ți-am spus eu?!" Ai întîrziat pentru că mergea prost ceasul, pentru că n-ai găsit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trecutului și planuri pentru viitor. Când era deznădăjduită își începea lamentația obișnuită: Nu mă iubești, Sandule". Mă irita vorba aceasta, dar nu puteam să mă supăr când vedeam că ea crede - cu atâta tristeță! - în ea. Când o observam mai potolită însă, exclamam și puneam tot atâta vehemență ca să o conving, cât și să mă conving. Ceea ce nu înseamnă că nu o iu-beam, ci numai că aveam scrupule să dau o calificare unui sentiment căruia îi vedeam limitele. Limite vedeam chiar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
inventiv ca ea, cu inițiativă și ascuțime a minții... Portocala a acceptat încântată să facă parte din grupul expediției. În echipă am mai inclus Hamsterii doi băieți care, deși erau frați, se cam ciondăneau pentru că unul era mai gânditor și potolit, iar celălalt mai decis și cu inițiativă, dar adeseori vorbeau în cor, și mi-a trebuit un timp ca să ajung să-i deosebesc. Hamsterii erau harnici, serioși și dibaci să improvizeze tot felul de lucruri din crengi, plante sau să
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
pe Western Avenue și de-a lungul ambelor rampe ale podului rutier, se întindea uriașul trafic congestionat pricinuit de accident. Eu, în mijlocul uraganului paralizat, mă simțeam absolut liniștit, de parcă obsesiile centrate pe infinita înmulțire a vehiculelor îmi fuseseră în sfârșit potolite. Vaughan, dimpotrivă, părea să-și fi pierdut interesul față de accident. Cu aparatul foto ridicat deasupra capului, își croia violent drum printre spectatorii care coborau încet podul. Catherine îl privi cum face ultimii trei metri dintr-un salt și cum țâșnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa părintească de la marginea orașului. Reveneam, în tovărășia familiei, pe străzi cu zgomotele potolite și trotuarele pustii (...) Așteptam... așteptam... și nu știam ce. Așteptam probabil ca vremea să ne apese mai puțin și totuși să ne zdruncine mai mult. Ne omora monotonia acelui sfîrșit de veac de liniște stăruitoare și de „neutralitate definitivă”. Vacanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt un lucru minunat cînd sînt lucide, și cînd Țara ar rîde după ochelari și Marciulică și-ar stăvili hohotul în bucile-i faciale de gornist. Marcel, îmi placi că ești și fervent, și flăcău teribil — și supun rîndurile astea potolitului Jules — iar Țara punctificat în lutul în care maestrul Dumnezeu i-a întemnițat talentul, amuzant și angelic cînd copleșește burghezimea”. Primatul lucidității și talentul sînt — așadar — condițiile de valabilitate pe care Vinea le pune, discret, „fumisteriilor” Dada. Aflat la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fie profetice, fie numai exaltate”. Sînt enumerate apoi cîteva dintre însușirile acestei mature „poezii de compoziție”, „cosmice” și imagiste. Criticul remarcă suflul umanitar și profetic de sursă whitmaniană („elan cosmic, arborescență imagistă și pînă și briza cînd expansivă și cînd potolită a imnurilor de extensie umanitară din poemele «firelor de iarbă» ale lui Walt Whitman”), făcînd o revelatoare conexiune - prin intermediul criticului francez Jean Cassou - cu Omul aproximativ al lui Tzara: „În treacăt, să notăm o observație identică, din partea criticului Jean Cassou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar pe eroul, că n-ajută la nimic!... Nando își ascultă sora, pufăind gânditor din țigară. Când Mafalda își sfârși pledoaria, mai tăcu încă o vreme, părând să-și cumpănească bine răspunsul. Vezi tu, sorella, zise el pe un ton potolit, tocmai asta e problema, că pe mine soarta lui Pătrășcanu mă privește... Moise ar fi trebuit să adauge la decalogul lui încă o poruncă: să nu fii indiferent!... Fiindcă indiferența e o crimă. Eu sunt prea bătrân, ca să mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și de presa din RPR, dar mai ales de acei colegi care aveau rude la granița de vest a țării, ca și de posturile de radio occidentale, ascultate de mulți. Discuțiile studenților de la matematică pe această temă erau, însă, destul de potolite și, în general, fără nimic sentimental în ele. Mai erau și unii care ridicau din umeri, cu indiferență sau chiar cu o anumită iritare. Ei, și?... Ce ne privește pe noi?... Asta e treaba ungurilor, nu a noastră! Lăsați-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-și de satrap Zace într-un colb fără de nume Întunecat ca un harap. Tată și mumă și-e chibritul Butucul frate pe deasupra Dușman vei fi de-acum în pururi Celor ce-mbrățișează umbra. Din vâlvătăi abia pornite Îmi spuse focul potolit: Din tot ce-mi dați eu fac cenușă Când mintea voastră e chibrit. Stins, orb și fără vlagă Port noaptea-n mine ca pe-un sloi, Din certurile voastre toate Pădurile aprind de voi. Împacă-te barem cu-n frate
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de la locurile copilăriei mele. Am rămas singur lângă băncuța de lemn care se odihnește la umbra unui nuc falnic, cocoțat de încercările mele de a ajunge în vârf. M-am așezat ghemuit, cu bărbia sprijinită de genunchi. Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar. Obosită se așeză pe băncuță. Pe frunză văd cum o gărgăriță pictată cu un roșu intens se odihnea în bătaia lină a vântului. Am luat-o încet cu degetele din culcuș și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
care sunt acelea ale papei Bonifaciu. Ergo, ale lui Dumnezeu. Ochii poetului scăpărau, În timp ce pumnii i se Încordaseră. Lăsă să treacă un moment Înainte să răspundă. — Silogismul domniei voastre e unul Îndrăzneț, cardinale, replică el Încercând să mențină un ton potolit. Eu fac deosebire Între infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri, Încă dinainte de a Îmbrăca straiele de prior, am avut prilejul de a constata opoziția dintre intențiile papei și sfatul, cuvântul și faptele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și, de asemenea, cât era ziua de lungă, în timpul numeroaselor și nesfârșitelor lor vacanțe. Nu erau încă destul de mari ca să se joace în liniște, dar se arătau îndeajuns de puternici ca să umple apartamentul cu certurile și cu râsetele lor. Trebuiau potoliți, mustrați, amenințați cu bătaia. Rufăria trebuia spălată, nasturii cusuți; Louise nu mai prididea. Fiindcă nu puteau să găzduiască o servitoare și nici măcar s-o introducă în strânsa intimitate în care locuiau, Jonas sugeră că n-ar fi fost rău să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ultimului rost; Sub piatra unei mânăstiri, Să izvorâm ca în minuni, La praznicul Bunei-Vestiri, Doi stropi de rouă-n rugăciuni ... Mestecenii Mestecenii îmbâtrânesc în mine Mi-e trupu-n coaja lor albit, Ca niște lumânări nearse pe coline, Ne spunem rugăciunea potolit. Au fost tineri, verzi precum câmpia Și-au albit apoi crescând în timp, Ascunzând în crengi melancolia Despletirii frunzei peste anotimp. Vântul iernii spulberă omătul, Albăstrie-i neaua prin mesteceni suri, Herghelii de nori au pornit dezmățul, Cuprinzând câmpie și
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]