573 matches
-
disperare de cauză pentru că știa că nimic liniștitor nu-i putea fi oferit de deprimantul spectacol al serelor de plastic întinse cât vezi cu ochii, de o parte și de alta, până la orizont, cum mai bine se distingea din vârful povârnișului pe care furgoneta îl urca în acest moment. Și asta se numește Centură Verde, își zise, această dezolare, acest camping sumbru, această turmă de blocuri de gheață murdară, topită de sudoarea celor care lucrează în interior, pentru multă lume serele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Dar dintr-o dată Lorenza se oprise, văzuse venind niște oameni pe care Belbo nu-i cunoștea, prieteni de-ai lui Agliè, zicea ea, și nu voia să fie văzută. Situație umilitoare, ea stând sprijinită de un podeț suspendat deasupra unui povârniș cu măslini, cu fața acoperită de un ziar, ca și cum ar fi murit de curiozitate să știe ce se petrecea În lume, iar el la zece pași depărtare, fumând ca și cum ar fi trecut pe acolo Întâmplător. Invitații lui Agliè trecuseră, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
să vină aici cu Gaston, când o să fie zăpadă. După ce au ajuns la vârful Itaya, numărul pasagerilor care vorbeau în dialectul Tōhoku a sporit simțitor. După Fukushima, cerul s-a mai înnorat. Se vedeau livezi peste tot. Vița-de-vie de pe coama povârnișului atingea înălțimea unui om. Toamna, strugurii reflectau probabil lumina apusului de soare. Castanii, învăluiți în florile lor albe, se remarcau vizibil printre ceilalți copaci. Merii și piersicii își aveau fructele protejate cu pungi de hârtie; cireșele roșii atârnau greu. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
el. - „Cine batjocorește pe cel sărman îl insultă pe Creator, cine se bucură de nenorocirea altuia n-o să rămână nepedepsit.“ Așa e scris, și așa am împlinit, după cum ne-a îndemnat rabinul Methibtha, mi-a zis, conducându-mă pe un povârniș spre locul care le fusese concesionat pentru cimitir. Era un teren în afara zidurilor, în spatele suburbiei unde încă locuiesc evreii, în care îngroparea unui mort întrecea ca preț moartea însăși. Corpul lui Romilde era îngropat la un picior mai încolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am uitat în sus și l-am văzut cum se apropie de noi în fugă, cu o țeavă lungă de fier într-o mână, iar în cealaltă cu un baros, alerga, lovindu-le între ele pe deasupra capului, de răsuna tot povârnișul dealului, în timp ce striga, victorie, victorie. Avea pe cap o cască de miner, cum zăceam acolo, pe pământ, am văzut că becul de la cască îi strălucea în soare, de parc-ar fi luat foc. Csákány a venit întins la mine, ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și țara asta, țara mumă. A tăcut, a băut și restul de bere, i-a făcut vânt, pe urmă, sticlei în direcția orașului din vale, după câteva secunde s-a auzit cum se face țăndări, jos, pe bolovanii de la poalele povârnișului, eu priveam orașul în continuare, nu se vedea nici blocul nostru, nici terenul de fotbal, nu știam ce să-i răspund, așa c-am dat numai din cap, iar bunicul m-a întrebat dacă luasem aminte la ce-mi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
duse să dea o mînă de ajutor pompierilor care, după ce legaseră strîns trupul lui Gildas culcat pe o targă, Îl trăgeau În sus prin forța mîinilor, În timp ce jos, un bărbat cu un Început de chelie conducea manevra devenită primejdioasă din pricina povîrnișului abrupt. Stéphane se duse lîngă Marie, căută În mod vizibil ceva ce ar fi putut să-i spună, se mulțumi să-i adreseze o privire pe care o spera grăitoare pentru tot ce simțea și o șterse apoi să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strigă. Fugi! Pruncii de acasă și din Runa o să vorbească cu vorbe de-ale tale! Fugi! Tată care poate că nu ești, am grăit eu adânc, dar am zbughit-o fără să mai privesc Îndărăt. M-am trezit pe un povârniș care cobora abrupt și am simțit răcoarea unei ape. Stk, stk, stk! Uriașii alergau la adăpostul copacilor, undeva pe mâna mea tare, și am luat-o la goană În partea cealaltă până ce m-am trezit pe o limbă de nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe ea, ne scoate În cel mult două zile la Marea cea mare. - Marea cea mare? - Așa spun bătrânele că-i zice, dar nici ele n-au văzut-o vreodată, ne mărturisi Runa. Când se făcu lumină, ajunseserăm deja pe povârnișul unui munte Înalt. Când și când, priveam Îndărăt, spre câmpiile acoperite de copaci, dar niciodată n-am văzut semne de-ale urmăritorilor noștri. Runa ne-a Îndemnat să mergem pe căi Întortocheate, pășind mai mult pe stâncă și pe pietriș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Întors. Se miră că nu dau de urmele noastre. - Vinas o să știe, zise Runa. Ticăloasa aia știe mereu până la urmă. O să se Întoarcă de-a lungul malului ca să ne caute. Atunci o să ne găsească urmele. Pfuuuh. Ne-am uitat spre povârnișul care urca pe mâna tare. Era singura cale pe care-o mai puteam urma. - Iar trebuie să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
coate În culcușul lui, doar-doar ar vedea și el ceva. Numai că, deodată se strânseră norii, ca la un semn. Se auziră primele tunete, rostogolindu-se peste munte Înainte să se prăvălească spre noi, puternice și curățind totul În cale. Povârnișul se umplu de fire de apă ce se repezeau la vale. Apoi, stropi grei și deși de ploaie prinseră să cadă asupra noastră, de parcă Tatăl dorea să ne Înece. Pământul s-a făcut clisă. Pășitorii au Început să ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
neamuri. Anumite prietenii, zicea el, fac bine. - Ooh, da, făcu Minos și scuipă Într-o parte. Se ridică de pe piatră și mă Îndemnă să vin după el. Era după-amiază, era senin și era răcoare. Îmi arătă satul lui răspândit pe povârnișul muntelui, cu case pierdute printre copacii aceia În care creșteau fructele mărunte ca niște boașe de berbecuț. Dincolo de sat, câmpia acoperită de păduri bogate și grele. Dincolo de pădure, Marea cea mare. Era liniște. De undeva se auzeau copii chirăind: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
adusese prunci pe lume, dar de data asta se holbă la femeia sa cu ochii umezi. Ne uitarăm de jur Împrejur. Nu erau decât stânci, un pământ roșcovan, și câteva smocuri de iarbă. Cu chiu cu vai, urcarăm pe un povârniș și ne trezirăm pe o câmpie Întinsă cât vedeai cu ochii. Undeva departe: un pâlc de copaci. Începu să bată un vânt rece, iar cerul se acoperi cu nori cenușii. Se porni ploaia. Apoi văzurăm și câțiva fulgi de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lumină, ziceai că nu iese din soare, ci chiar din adâncul nisipului. - Eh, mare Încredere am În tine, măi Krog, măi, căci altfel nu te aduceam să vezi apa noastră ascunsă. O luă pe o potecă ce cobora pe un povârniș abrupt și, după o vreme, ajunserăm la poalele stâncilor, chiar În locul din care Începea nisipul acela nesfârșit. Mai merserăm un timp pe lângă stânci și, deodată, Aban se opri. Se uită la unul dintre tineri, iar acesta dădu deoparte o lespede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
urcat și am coborât nenumărate coline de nisip și, când să se crape de ziuă, am chiuit toți trei, trezindu-l și pe micuțul Unu care se apucă să plângă. În fața noastră se mai Întindea doar o mică bucată de povârniș molcom Înainte să ajungem pe culmea unei dune. Nu ne-am mai oprit, așa cum ne era obiceiul, ca să săpăm groapa pentru casa din piei și am făcut ultimii pași În fugă. Am ajuns pe culme. Ce-ai făcut, Tată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
apă la fel cum știi tu să te cațeri printre stâncile cele mai Înalte ca să privești capra neagră, dacă mai faci cumva asta. Se făcuse noapte când am ajuns noi pe Gemeni. Era un ghețar atât de mare! Unul dintre povârnișurile lui molcome se afunda blând În apă, precum un mal de baltă cuminte și, până și Marea cea mare părea să se potolească În preajma lui. Cei ce ajunseseră Înaintea noastră aprinseseră deja primele focuri, iar câțiva ridicau adăposturi din blănuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a venit un gând bun doar după ce m-am obișnuit cu mirosul - nu puteam să mă odihnesc, le-am spus celor din neamul Cipusik, Înainte să-i văd pe toți ai noștri ajunși pe Gemeni. Am petrecut toată noaptea pe povârnișul molcom al ghețarului, văzând cum luntre după luntre trăgea la malul lunecos. Spre dimineață, apăru și ultima luntre. Logon era palid și avea cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ne-am uitat În jur și abia atunci am văzut cât de mare era valea - era Într-atât de mare Încât zăceau În ea de-a valma munți Întregi cum sunt cei de pe la noi. Nenumărate ape se repezeau de pe niște povârnișuri pe care abia cum le dezveliseră cețurile și, când privirăm În sus, rămaserăm muți de spaimă. Un munte mai uriaș decât toți se ridica spre cer, acoperit cu o cușmă de gheață ce-ți lua ochii, așa de tare strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Scept. Călăuzele ne spuseră că nici n-aveam cum să-i vedem, căci valea râului Cenung o pornea de tare departe, din spatele unor munți pe care n-aveam cum să-i zărim de unde ne aflam. Se făcuse miezul zilei când povârnișurile de pe marginea văii se molcomiră. Munții rămăseseră În spatele nostru. La un moment dat, zărirăm undeva În depărtare, strălucirea șerpuitoare a unui râu. - Cenung, ne spuseră călăuzele, dar noi n-aveam ochi decât pentru câmpiile nesfârșite Întinse dincolo de râu. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
furoul. Lucra Îmbrăcată Într‑un sutien uriaș și niște șalvari de zuav. La vederea lui Ravelstein În scaunul cu rotile, fața Wadjei a oscilat Între compasiune și ironie - cu o sprânceană În sus. Un șuvoi de comentarii nerostite aluneca pe povârnișul feței ei de mops. Mă rog, era un lucru foarte trist! Dar, pe de altă parte, era un evreu. Uneori o puteai auzi bombănind „Moișale”, În timp ce lustruia obiectele. Slăbit În primele zile, Ravelstein o saluta cu degetul arătător Înălțat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
raze pe lungimi de undă diferite. Cea pe care emiteam eu, foarte puțini o captau. În cea de a treia zi, pe înserat, zăriră orașul Santa Marta, care se înălța - murdar și fierbinte - la un cot al râului, pe un povârniș de unde se putea distinge acum, la Nord-Vest, silueta decupată a primelor culmi andine. Santa Marta - punct al civilizației înaintat în selvă, capitală a „muntelui“ amazonian, sediu al guvernatorului civil, al comandantului militar și al episcopului - figura pe hărți ca oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
puținii bani pe care-i aveau, unele fete au cumpărat șiraguri de covrigi. La căderea serii, ajung la Închisoare. „Într-un târziu, când soarele se Îndrepta spre asfințit, am coborât panta abruptă care pornea de la Închisoare. Coborârea sugera, Într-adevăr, povârnișul spre iad. Prima impresie a fost o uluire. Închisoarea domina coama lină, aproape plată, a unei coline, În mijlocul unei grădini cu pomi fructiferi. Iadul ni se prezenta În Înveliș de rai. Pere aurii, mere roșii, lăcuite de lumina apusului, străluceau
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
medicul, destul de grăbit și grijuliu. Grigore. Grigore Emilian... Vă salut! În tot acest interval de timp, cel căzut pe caldarâm trăia în altă lume, la mare distanță de tot ce se întâmpla pe șosea în jurul său. Era departe, pe un povârniș lipsit de vegetație, aplecat mult din mijloc pentru a susține greutatea rucsacului prins bine pe spate și a putea urca prin minim de efort. Aerul cald era împrăștiat ușor de o boare ce abia punea în mișcare vârful puținelor fire
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
șapte adrese la care-mi distribuisem, cu atâta ușurătate, averea, mi se șterseseră cu aceeași eficiență atât de pe cortex, cât și din înscrisurile borsetei. Pe căi ocolite, m-am interesat de camionagiul ce-mi hurducase, cu atâta tembelism, clavecinul, pe povârnișul străduțelor 123 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Lîngă-un ghiveci cu asparagus, un domn pântecos, cu ștaif funcționăresc, absorbea, pe la un capăt, ibrice de ceai și urina printr-o verighetă, pentru a-și recăpăta vigoarea sexuală. La următorul stâlp al
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a omorât în el îngerul e menit pieirii. Fără erori, nu se poate respira nici măcar o clipă. Ochii stinși nu se aprind decât de dorul morții; sângele nu se-nflăcărează decât într-un imn de agonie. Scobor sau urc spre povârnișurile firii? Un animal care a văzut viața și care vrea încă să trăiască: omul. Drama lui se epuizează în această îndîrjire. Într-o inimă în care s-a așezat nimicul, irupția dragostei e atât de nespus de sfâșietoare fiindcă ea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]