327 matches
-
Unul însuși.42 Aristotel "optează", în privința problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul formulei S este (nu este) P; (2) formularea unui sistem al categoriilor (predicamentelor) care își capătă sensul prin operația de predicare, adică în structura judecății (de predicație); (3) încadrarea logic-judicativă a "ființei veșnice", prezentarea acesteia printr-o descriere suficient întemeiată prin raportare la exigențele predicativității (adică ale judicativului). De aceea putem găsi în filosofia aristotelică temeiurile judicative ale întregii metafizici occidentale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logic în orizontul semantic al predicatului, și pe judecata: Orice lucru este pipăibil. Lucrul (S) a trecut în calitatea de a fi pipăibil (P); el a părăsit spațiul ontic, adică "locul său natural", trecând în spațiul logic propriu operației de predicare (atribuire de calități). Trecerea este parțială, deoarece el nu este epuizat prin această predicare (atribuire), devenind doar ceva-pipăibil; el posedă și alte calități, care i-ar putea fi predicate (atribuite) și care, astfel, l-ar putea atrage în același spațiu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
S) a trecut în calitatea de a fi pipăibil (P); el a părăsit spațiul ontic, adică "locul său natural", trecând în spațiul logic propriu operației de predicare (atribuire de calități). Trecerea este parțială, deoarece el nu este epuizat prin această predicare (atribuire), devenind doar ceva-pipăibil; el posedă și alte calități, care i-ar putea fi predicate (atribuite) și care, astfel, l-ar putea atrage în același spațiu logic; dar, după cum stau lucrurile, niciodată el (S) nu va fi atras complet în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiect, acesta fiind constituit propriu-zis ca "obiect"). Inițial, toate aceste elemente, subiectul și predicatele sale (posibile), au semnificație ontică: ceea ce înseamnă că ele sunt deja constituite, într-o oarecare măsură (aparțin ante-predicativului); apoi, prinse în acest joc al operației de predicare, ele devin semnificative propriu-zis logic. O tematizare firească a acestor probleme, aparținând fenomenului dictaturii judicativului, este posibilă pe baza tehnicilor fenomenologice, pentru că ele admit, ca regulă de metodă, diferența dintre cele două atitudini, naturală și fenomenologică, în felul acesta căpătând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tehnicilor fenomenologice, pentru că ele admit, ca regulă de metodă, diferența dintre cele două atitudini, naturală și fenomenologică, în felul acesta căpătând șansă dezvăluirea "condițiilor de constituire" atât ale semnificației ontice a ceea ce socotim că există evident și obiectiv (subiectul înainte de predicare, neobiectualizat), cât și ale resemnificării "logice" a acestui ceva (subiectul logic, împreună cu predicatele sale; S obiectualizat); de aici și rostul operării reducției judicative (apoi non-judicative) a judicativului însuși. Desigur, devenind indispensabilă, în contextul acesteia, și luarea în seamă a lingvisticului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos-ului, pentru că tocmai ele adăpostesc normele de corectitudine stipulate de logică, fiind și rezultate ale multiplicării formei S P și ale asocierii aspectului alethic de această formă, pentru a căpăta semnificație toate elementele fundamentale ale cunoașterii: adevărul, "subiectul", "obiectul", "predicarea", "însușirea", "dispoziția către cunoaștere", "sensul", "semnificația", "proba adevărului" (criteriile lui) etc. Ideile, teoriile așezate în tiparele analiticii și dialecticii, sau care participă la scenariul normativ pe care ele îl presupun, au toate șansele de a fi acceptate în spațiul semnificativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
strict lingvistic, fiindcă ea ar opera între elemente de aceeași natură, logică sau lingvistică, așa cum se întâmplă la Frege, respectiv la Tarski, structura sa și-a păstrat "pozițiile" concentrate în sensul de "substrat" (S) și în cel al operației de "predicare" (P). Preluând astfel de funcții de administrare a regulilor privind adevărul (de la bun început luat în sens "tehnic", ca valoare de adevăr), analitica și dialectica reglează elementele discursivității, adică le predetermină, constituindu-le. În fapt, ele capătă, cuprinse de toate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structurii formale originare S P, care, la o primă privire, exprimă, direct și simplu, nu cine știe ce poziții și funcții logice, ci însăși structura adevărului corespondență: S este un "substrat" (real sau reel) despre care se predică o anumită însușire P, predicarea fiind o "formă" logică, fiindcă atât S cât și P pot fi "interpretați". În acest moment al cercetării poate fi stabilit acest fapt: formal, structura logică originară (S P) reprezintă însuși adevărul corespondență; nu avem nici un fel de indiciu asupra
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel de "substrat", pe ceva care să fie întărit în dimensiunea sa ființială și să devină o ființare fermă în însuși faptul ei de a ființa, suficient de puternică pentru a suporta greutatea predicativității, adică a tuturor a operațiilor de predicare și a predicatelor corespunzătoare. În plus, întrucât predicarea, care constă în alăturarea (legarea) "predicatului" la un "subiect", reprezintă o funcțiune pur formală (S și P pot primi fel de fel de interpretări, iar P se raportează, predicativ, în același mod
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întărit în dimensiunea sa ființială și să devină o ființare fermă în însuși faptul ei de a ființa, suficient de puternică pentru a suporta greutatea predicativității, adică a tuturor a operațiilor de predicare și a predicatelor corespunzătoare. În plus, întrucât predicarea, care constă în alăturarea (legarea) "predicatului" la un "subiect", reprezintă o funcțiune pur formală (S și P pot primi fel de fel de interpretări, iar P se raportează, predicativ, în același mod al alăturării, sau legării, cum spune Aristotel, însă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
noțiunea (am putea spune foarte bine "termenul") investită prin însăși esența sa cu sensuri judicative; căci ea este un "obiect" constituit prin operații judicative determinate și în structuri obiectuale proprii doar judecății. Prima evidență în privința ei este tocmai disponibilitatea către "predicare", așadar către legarea de un "subiect" (care are sensul de substrat). De aici și sensurile epistemice ale categoriei, pentru că, în acest ultim caz, se mizează pe faptul că operația de căutare a unui predicat pentru un subiect (dat) reprezintă act
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de subiectul logic; mai mult, are o preeminență funcțională, pusă în evidență mai devreme. "Ființial", el poate reprezenta o însușire a unui subiect; și se întâmplă aceasta, pentru că el se predică despre un subiect: de aici însuși numele său: "predicat". Predicarea nu este la voia întâmplării, ci după anumite reguli de constituire judicativă, corespunzătoare celor deja intrate în funcțiune în constituirea pozițiilor logice; de fapt, aceste reguli se reiau prin fiecare act de predicare, fiindcă fiecare trebuie să "actualizaze" cele două
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiect: de aici însuși numele său: "predicat". Predicarea nu este la voia întâmplării, ci după anumite reguli de constituire judicativă, corespunzătoare celor deja intrate în funcțiune în constituirea pozițiilor logice; de fapt, aceste reguli se reiau prin fiecare act de predicare, fiindcă fiecare trebuie să "actualizaze" cele două poziții logice, S și P. Logic, regulile predicării sunt legate intim de aspectul alethic al judecății; ele vizează de la bun început o funcțiune logică, nu o "ființare" (deși aceasta nu poate fi anulată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
anumite reguli de constituire judicativă, corespunzătoare celor deja intrate în funcțiune în constituirea pozițiilor logice; de fapt, aceste reguli se reiau prin fiecare act de predicare, fiindcă fiecare trebuie să "actualizaze" cele două poziții logice, S și P. Logic, regulile predicării sunt legate intim de aspectul alethic al judecății; ele vizează de la bun început o funcțiune logică, nu o "ființare" (deși aceasta nu poate fi anulată). Dacă lucrurile stau astfel, atunci funcțiunea predicatului (aflată în relație cu aspectul alethic al judecății
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici un temei, dar, chiar în aceste condiții, propoziția este ea însăși o ființare. Această aporie trebuie tematizată din perspectiva noului statut predicativ al celor doi termeni fundamentali în reformalizarea logos-ului: propoziția și starea de fapt (primul preluând funcții de predicare, al doilea, funcții de substrat, de "subiect" timporizat). Menționez că ideea de corespondență nu se află în raport de excluziune cu ideea de coerență; dimpotrivă, aceasta din urmă își primește sensul de la cea dintâi, devenindu-i "caz particular". De fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sine" kantian, nici de felul lucrului exterior conștiinței din realismul filosofic; starea de lucruri, deși ar putea fi ceva în ea însăși totuși, este în el însuși doar "lucrul" din "starea de lucruri" -, nu reprezintă, în acest joc al predicării simbolice, decât tot o formă logică (sau cel puțin ceva identic acesteia). Pentru a rezolva astfel de probleme, la care conduce formalizarea excesivă a limbajului, Russell construiește teoria tipurilor, iar mai târziu, în alte condiții epistemologice, Tarski pune la punct
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Din ultimul fapt a rezultat o întărire a sensurilor judicative, care s-au distribuit acum către "formele" fundamentale proprii logicii simbolice, așa încât, cum precizam mai sus, "stările de lucruri" preiau funcția de "subiect" (substrat), iar semnele, propozițiile, preiau funcții de predicare, împreună cu ceea ce este cel mai specific acestora, anume calitatea de general. Tocmai faptul că "stările de lucruri" preiau funcții judicative ale poziției "subiect" din structura judecății constituie cel mai clar indiciu al constitutivității judicative în planul reformalizării logos-ului; căci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici, ci o poziție logică anume, aceea care constituie un "model" de timporizare, deoarece tocmai ea această poziție logică numită "subiect" primește maximum din ceea ce poate oferi (dona) timpul atunci când timporizează (în-ființează) înlăuntrul structurii judecății: el este "substratul" care suportă predicarea; iar aceasta din urmă, ca act de a lega, nu este posibilă altfel decât prin intervenția temporală a verbului. Faptul că subiectul are o preeminență pozițională față de celelalte trei elemente ale judecății a mai fost susținut în această lucrare; acum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
loving Mary 'a o iubi pe Maria') și propoziții − p (John runs ' Ion aleargă', John loves Mary 'Ion o iubește pe Maria'). u și p sunt tipuri speciale de indivizi − e. Relația de predicație − ˘ − leagă π de argumentul ei. Rezultatul predicării unei π a unui e prin intermediul unei ˘ este o p: Dacă r este o proprietate și u este un individ de orice tip și ˘ este relația de predicație, atunci ˘r este propoziția că u are proprietatea r. Pentru fiecare proprietate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dusă împotriva lor de profeții lui Yhwh. De fapt, în aceste secole sunt datate începuturile atât ale tradițiilor narative ale profetului Ilie împotriva cultului lui Baal promovat de regele lui Israel, Ahab (1Rg 16,29 ș.u.), cât și ale predicării profetului Osea împotriva lui Baal (Os 2,10-24). Conform narațiunii biblice, regele Ahab și soția sa ar fi promovat cultul zeului fenician Baal, construind un altar dedicat lui chiar în capitala Samaria (1Rg 16,32), în timp ce ingenioasa povestire despre secetă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
aparținea Buddha prin naștere a influențat probabil componența anturajului său, dar mai mult decât aceasta, esența filosofică a discursurilor sale este factorul principal care a determinat caracterul aristocratic al doctrinei buddhiste primare. Buddha își împărțea timpul între grijile comunității și predicările în fața adunărilor de călugări, a reuniunilor brahmanilor, ieșind constant învingător din disputele cu aceștia. Vărul lui Ănanda era omul lui de încredere. Ănanda îl slujea ca un fel de secretar avant la lettre (la fel cum a fost și Porphyrius
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
carierei și al vieții acestor simboluri, ei simt nevoia de "un dumnezeu" (adică o Autoritate Supremă, care să le confere un climat de securitate mentală în fața diverselor "amenințări", așa cum Hitler a jucat acest rol pentru Heidegger!). Ayatollahul gândirii lor... Problema predicării intelectualiste și problema "dumnezeului", simțit ca o necesitate de Heidegger, nu ne conduc decât spre aceeași problemă de fond: principiul reprezentării (în politică) și (în cunoaștere). Nevoia de ocrotire și nevoia de securitate sunt profund exploatate de politicianul modern în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
modul serios, reprezentările și credințele unor religii tradiționale (Islamul, Mozaismul, Creștinismul). Un soi de ritualizare publică și solemnitate discursivă traversează sexul modern, transformant și transformator (de energii umane în plăceri indistincte). Foucault comenta cu umor această reorientare discursivă 69 a predicării sexului în era revoluțiilor sexuale. Sexualitatea ca religie dă frâu liber instinctelor, pasiunilor, (libidoului, ar spune Freud) într-un contrast evident cu cele trei religii monoteiste. Sexualitatea creștinului medieval și modern a urmărit, prin sex, raporturile suflet-adevăr; raporturile dintre adevărul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Se consideră în genere că școala are de-a face numai cu gândirea, argumentarea și reflecția, proverbialul turn de fildeș. Biserica, din contra, e considerată locul specific al practicii sau al exercitării credinței creștine, așa cum se poate vedea din cult, predicare, formarea credinței și rugăciune. Deși reală, întrucât este accentuată de unele grupuri care aparțin acestor entități, această separație dihotomică este artificială pentru că ea nu recunoaște contribuțiile bogate și variate care s-au născut în sânul bisericii și în mediul academic
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
în care comunicarea liberă a ideilor era permisă mai multor organisme și partide, însă nu și instituției pe care o reprezenta. În scrisoarea sa Inter gravissimas 108 a prezentat faptul că preoților din Marele Ducat al Toscanei le fusese interzisă predicarea Evangheliei, în timp ce erau permise atacurile publice îndreptate către Biserică 109. Din acest motiv, era mai preocupat de scrierile pamfletare și de cărți decât de publicații în sens strict, pentru că le considera asemănătoare cărților; în consecință, s-a adresat ziariștilor, intelectualilor
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]