1,599 matches
-
-i apară în fața ochilor. Așadar, adevăratele situații tragice sunt fără de ieșire. Nu situațiile-limită din care scapi ca prin minune și apoi îți faci cruce că ai scăpat, ci acelea în care te duci la fund împotrivindu-te din răsputeri, chiar dacă presimți că zarurile au fost aruncate. Acelea pe care le înduri neavînd nici o perspectivă de a le depăși. Cine înfruntă absurdul și implacabilul fără să poată da sens absurdului și fără să poată îmblînzi implacabilul are implicit o latură tragică. Dacă
Tragic sau creștin by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7379_a_8704]
-
deschisă. V-ați schimbat codul?/ - N-am schimbat niciun cod doamnă locotenent, ne-am schimbat orientarea. Noi nu mai colectăm note informative. Dumneavoastră vorbiți acum cu directorul fabricii ŤArtificii pentru tineť, răspunse el galeș./ Ce-i aia? Se răsti Frida, presimțind ceva sarcastic în moliciune vocii interlocutorului. Adică ce faceți acolo?/ - Armament" (p. 31). Personajul nu-și pierde însă speranța și își continuă această viață în ficțiune sub privirile foarte răbdătoarei Tina. La fel ca personajele lui Almodovar, eroii Alexandrei Târziu
Ruleta vieții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6887_a_8212]
-
1847, "după cum o știu mai cu osebire toți aceia care scriu, și prin urmare cunosc influența ce are limba asupra stilului". Dar această conștiință a limitelor multiple de care se afla condiționată literatura română pașoptistă nu l-a împiedicat să presimtă viitoarele capodopere și să fie convins că le-a pregătit el însuși prin poeziile lui. Rareori a adus cineva, în secolul al XIX-lea românesc, un mai vibrant elogiu Poeziei, decît Alexandrescu: "...poezia e cea mai antică artă a spiritului
La Fontaine al nostru by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7936_a_9261]
-
pe aceleași tonuri. Însuși faptul că un critic literar, James R. Kinkaid, a simțit nevoia, la cincizeci de ani de la prima publicare în SUA a cărții, să scrie un articol dedicat istoriei ce-o înconjoară spune ceva despre primejdiosul potențial presimțit de vigilenții de serviciu în paginile ei. Ca oameni normali, ar trebui să citim Lolita mai ales pentru splendoarea stilistică și pentru drama umană conținută în ea. O dramă în care plonjăm de la primele, uimitoare, rânduri, ca într-o nouă
Vă plac fetițele de cincizeci de ani? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7946_a_9271]
-
care îți explică senin principiile politicii este nu numai o apariție improbabilă, dar chiar reprobabilă. Nu există filozofie politică nepărtinitoare, ci doar propagandă camuflată în spatele obiectivității. Citindu-l pe Fărcășanu, realizezi că un om nu pricepe decît acele probleme care presimte că-l exprimă în chip intim. Că așadar suntem ghidați în înțelegere de opțiuni care nu au nimic rațional în ele. Restul e umplutură verbală pusă să atîrne de grinda de protocol a zorzoanelor publice, fîșii colorate din postavul ideologic
Rex sacrorum by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6819_a_8144]
-
Crișan Andreescu, crisan andreescu Realizatorul emisiunii "În gură presei", Mircea Badea, are o bănuiala - că ar putea fi papagal sau șobolan, pentru că a început să presimtă unele lucruri. Am o bănuiala despre mine, cred ca sunt papagal. Un prietem îmi spune că sunt mai mult șobolan", a spus Mircea Badea, după care a început să explice și de ce. "Azi-noapte când a fost cutremurul, eu am visat
Mircea Badea crede că este papagal sau șobolan. Vezi de ce by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/68444_a_69769]
-
visat oribil și m-am trezit din coșmar cu 10 secunde înainte să înceapă cutremurul. (...) Când să mă întorc pe partea aialaltă, hopa, s-a simțit foarte rău. D-aia zic că am simțuri de papagal sau de șobolan, am presimțit cutremurul", a spus Badea.
Mircea Badea crede că este papagal sau șobolan. Vezi de ce by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/68444_a_69769]
-
care m-am născut (chiar și atunci când, împreună cu ea, mă mișc într-o direcție greșită!), nu vreau să retrăiesc nici o secundă din trecut și nici să avansez în viitor atât de mult încât să fiu contemporanul unei generații pe care presimt că n-aș înțelege-o, iar dacă aș înțelege-o, aș dezaproba-o. Începe să mă deranjeze bascularea violentă a întregii noastre civilizații în direcția plezirismului deocheat, complet lipsit de haz, mă scoate din țâțâni superficialitatea și lipsa de proiect
Ați vrea să trăiți o sută de ani? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7537_a_8862]
-
a se consubstanția cu aspectele acesteia, conectîndu-și energia subiectului la tabloul siderant al absurdului cosmic. Ori a dispărea în vria absurdității transpersonale (o modalitate de sinucidere în efigie): "Cîntecul curge și saltă / se domolește pe ape plutind în trupul meu. / Presimt succesiunea sinucigașă a anotimpurilor / și flautul întunericului, / simt foșnetul curgerii planetare - / asfințitul ca o lacrimă de înger. // Și în privire - convoaie de copaci și zgîrie-nori / dansul păpădiei / și plînsul peniței / în tușul care-mi înfăptuiește dispariția" (Hipersensibil). De cele mai multe ori
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
ale lui criticului interbelic, o metaforă extraordinară a realității metodologice pe care Nicolae Manolescu o enunță în chiar primul paragraf. Căci cele două dimensiuni ale desenului sunt, matematic vorbind, ireconciliabile. De consistențe diferite, mâinile nu se ating, ci doar se presimt una pe cealaltă: Când am publicat, în 1990, prima ediție a primului volum din Istoria critică a literaturii române, nu cunoșteam litografia lui M. C. Escher în care două mâini se desenează una pe alta. Abia la ediția a doua
Câteva constatări by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7470_a_8795]
-
naționale sau congresul cuielor, le dau amenzi, le deschid procese. Cei doi nu renunță la privirea reciprocă. Până la urmă, el este arestat și ea, rămasă tot sub supraveghere, dar singură, are de înfruntat o viață fără priviri - pe care o presimte lungă, mult prea lungă. Valoarea acestei piese a sporit când, în 1983, Arthur Koestler și cu soția lui s-au sinucis parcă împlinind scenariul Monicăi Lovinescu: "Au fost regăsiți a doua zi în față ceștilor de ceai, pașnici în fotoliile
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
retorice, pe confesiunea când vibrant-afectivă, când numai prinsă în alint. Dar aceasta presupune efortul de a distila emoția, căci poeziile "eseistice" nu fac altceva decât să atârne ca un lest enunțiativ într-un câmp ce se vrea al diafanității. Poeta presimte, visează mereu în stare de veghe, cu viziuni fremătătoare, transformă în cuvinte, cum însăși spune, un fulg de zăpadă, transcrie ceea ce trăiește, cu limpezime dusă, însă, până la sublimare. Trece ușor de la discursul patetic la intimismul candid, de la neliniște la beatitudine
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
Macedonski, sub forma unui simbolism cu totul personal. Chiar dacă temele unora dintre rondeluri păstrează amintirea registului retoric (indignări de natură socială, pamflete adresate contemporanilor), muzica simbolistă stinge violența făcînd din rondel o poezie a detașării superioare, a muzicii suave ce presimte sfîrșitul. Chiar dacă forma rondelului i-a fost sugerată de Rollinat și de Banville ("ressusciter... un de nos vieux rythmes français, dont l'harmonie et dont la symétrie sont charmantes", dorea acesta din urmă), nu încape îndoială că Macedonski și-a
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
poeziei; a prevăzut cu angoasă societatea tehnicistă și inumană proprie secolului care tocmai se deschidea și a produs viziuni apocaliptice asupra orașului-iad, asupra progresului material transformat în nebunie (vezi unele rondeluri, piesa de teatru Le fou? sau parabola Oceania-Pacific Dreanought). Presimțind pentru viitorul apropiat o nouă etică proprie literaturii, a descris scene de sexualitate dezlănțuită, de neconceput în literatura de pînă atunci (vezi acuplările frenetice din Idile brutale și din Thalassa), a făcut mai ales elogiul exaltat al corpului uman; atras
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
retrăirea întîmplărilor trecute. Numai că dorința aceasta nu ține de vanitatea unei conștiințe care, folosindu-se de trecut ca de o pîrghie subiectivă, își arată ostentativ virtuțile apuse, cît mai degrabă de o firească reacție de conservare: reacția celui ce presimte că, fără readucerea în minte a trecutului, identitatea i s-ar preschimba în aburi. Ne întoarcem în trecut spre a nu uita cine sîntem. Partea delicată a acestui regres temporal este că nimeni nu-și poate sări etapele vieții și
Gustul vieții în exil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7172_a_8497]
-
două cărți. Unitare tematic și stilistic, duse, ca gând, până la capăt (în măsura, desigur, în care cărțile lui Cioran sunt duse până la capăt) și, mai presus de toate, cu subiecte integrate organic gândirii cioraniene. Existența amândurora era, de fapt, cumva presimțită de specialiști, chiar fără a cunoaște conținutul arhivei scriitorului de la Biblioteca Literară Jacques Doucet, din Paris. Evoluția gândirii filosofului făcea, într-un anume sens, inevitabilă o carte despre Franța, după cum pașii reflecției din ultimele sale cărți românești făceau posibilă o
Un eveniment cultural: Cioran inedit by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4916_a_6241]
-
trimitere polemică la Tezele din iulie care preconizau, siluind istoria, o întoarcere din drum „imposibilă”, adică de neacceptat. Scrisă mai înainte de a se fi ivit Tezele, cartea nu avea cum să trimită la ele prin titlu, dar putea să le presimtă ca fenomen. Să avertizeze, să pună în gardă. Să prevină asupra resuscitării forțelor întunecate ale dogmatismului. Și o și face atunci când Marin Preda vorbește despre activarea „spiritului primar agresiv”, acea „stihie care apare în timpul unor intense frământări sociale și care
Recitind Imposibila Întoarcere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5961_a_7286]
-
din savurarea parfumurilor și a culorilor, chemarea adîncă spre extincție, cultul morbid al trecutului, întrupate într-o scriitură rafinată, într-un elogiu continuu al Artei cu majusculă, toate acestea aveau să înceteze odată cu Primul Război. Fără să știe, dar probabil presimțind-o instinctiv, Dimitrie Anghel s-a retras tocmai la timp.
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
cam în felul jazzului instrumentat de Tinto Brass. Ordinea succesiunii (care merită urmărită la cuprins) nu e întâmplătoare. Pe ea stau întoarcerile-n timp și proiecțiile peste timp care structurează episoadele, mai cu seamă pe acelea intens afective. Ce se presimte doar într-un loc se elucidează mai apoi, în alt loc, printr-o altă voce, printr-o altă lungă depoziție, căci, cu toată înclinația lor spre izolare, și Adrian, și Dan Parfenie, și Lidia, ca să-i numesc numai pe câțiva
Cartea devoratorilor de poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6289_a_7614]
-
din anul Unirii, și de o poezie, modestă, apărută în Scena: „cu zborul greoi/ Încet ni se stinse vederii./ De-atunci nu-l văzură nici alții, nici noi/ Rotind în luminile serii.” (Vulturul). Dispariția va fi mai oarbă decât o presimțeau aceste rânduri, fiindcă posteritatea și-l va aminti pe autorul lor, cel mai adesea, ca pe un scriitor de divertisment școlar. Există, însă, oarece motive de a deranja, pe ici, pe colo, o asemenea, puțin măgulitoare, etichetă. O fac, acum
Modernitatea lui Coșbuc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4860_a_6185]
-
Poate că acesta este și motivul pentru care dorește să-și urmeze familia în Germania. Numai că, vai, ajunge prea târziu și mult prea obosit, după calvarul trăit prin anularea funcțiilor sale publice și interioare, de către regimul comunist, înainte de plecare! Presimte deriziunea cu mult înainte, atunci când studiile pe tuberculii de cartofi îi relevă chipul prăbușit în substanța expiată a legumei. Nu se cade să nu-i amintim pe ceilalți eroi ai Grupului Sigma, Constantin Flondor și Doru Tulcan, prezenți în studiul
Ștefan Bertalan, un experimentalist al gândirii bionice by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5262_a_6587]
-
trompeta este cea care anunță și triumful derizoriu, și strigătul de luptă, și melancolia proferată public a funerariilor, este instrumentul gălăgiei, al zarvei, al încleștării, al încăierării, este glasul Marelui Circ al Istoriei. De la un moment încolo, ceea ce este cumva presimț it de la început devine certitudine, filmul devine o farsă tragică, o parabolă pentru Spania de sub frunte, o Spanie miraculoasă, încă rcată de pasiuni și conflicte, Spania ca un mare spectacol de circ după scenariul pe care Istoria îl oferă. Actorii
Istoria și circul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5455_a_6780]
-
găsește absurd tot acest travaliu care prelungește doliul într-o căutare dificilă, dat fiind că rădăcinile femeii se găsesc în zona Orientului Mijlociu, undeva în Liban, în schimb, Jeanne se dovedește receptivă la acest mesaj și ia în serios provocarea, presimțind importanța ei. Tardiv, iar explicația acestei întârzieri se construiește pe parcurs, mama îi provoacă pe cei doi copii să plonjeze în istoria lor, a familiei, istorie care se află într-o relație aproape simbiotică cu cea a țării din care
Ex Oriente Incendium by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5408_a_6733]
-
fapt, cât de mărunt, și orice fărâmă de realitate capătă semnificație, elementele ajungând (ca în elegiile abstracte ale lui Nichita Stănescu) să facă una cu conștiința ce le percepe și integrează”, scrie de pildă Cristea-Enache despre primul volum citat. Abia presimțită până acum, trăsătura aceasta devine tutelară în Motocicleta de lemn. Cu abnegație aproape, Ștefan Manasia complică, aici, limbajul. O mai făcuse și alteori. (Dovadă ciclul Ostroveni. Viața și contactele, pe care îl preia din Amazon.) Dar nu la fel de dezinvolt. În
Deducții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5130_a_6455]
-
discriminări - este fată și nu băiat, îi place să citească nu să se supună autorității numeroșilor bărbați din familie, alege singurătatea și caută prietenia unor străini ca să evadeze. Scriitoarei îi reușesc spectaculos două personaje: doctorul Yacine, căruia Sultana i-a presimțit moartea este marele absent, în jurul absenței lui gravitează toți, prin pasiunea lui pentru pictură el țese firele nevăzute care îi leagă unul de altul pe cei rămași în viață. Cel de-al doilea este un personaj inexistent: Dalila își inventează
Femei by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6703_a_8028]