KorAP: Find »[drukola/base=prință & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...21 >

502 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

vă plac grozav frumusețea și eleganța formelor, numai asta contează, nu-i așa? (De mult bănuiam eu că numai ele contează pentru voi!) Aflați dar că nimeni dintre domniile voastre, poate, nu și-a iubit atât de mult mama ca Burdovski. Prințe, știu că prin Ganecika i-ați trimis în secret bani mamei lui Burdovski și sunt gata să pariez (hi-hi-hi! hohotea el isteric), sunt gata să pariez că tot Burdovski vă va acuza acum de nedelicatețea formelor și de lipsă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i se adresă el deodată, neliniștit și enervat, lui Evgheni Pavlovici; acesta într-adevăr râdea. — N-am vrut decât să vă întreb, domnule... Ippolit... scuzați-mă, v-am uitat numele de familie. — Domnul Terentiev, spuse prințul. — Da, Terentiev, vă mulțumesc, prințe, ați spus mai înainte, dar mi-a zburat din cap... am vrut să vă întreb, domnule Terentiev, dacă-i adevărat ce am auzit, că sunteți de părere că, dacă ați sta un sfert de oră de vorbă cu poporul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
omuleți“ cu o curiozitate disprețuitoare. După ce Ippolit termină, generalul dădu să strângă din umeri; ea îl măsură furioasă din cap până în picioare, ca și cum ar fi căutat un răspuns în mișcarea făcută de el, apoi se întoarse imediat spre prinț. — Mulțumesc, prințe, excentric prieten al casei noastre, pentru seara plăcută pe care ne-ai oferit-o tuturor. Cred că acum inima ți se bucură că, în sfârșit, ai izbutit să ne amesteci și pe noi în neroziile dumitale... Ajunge, drag prieten al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aceia“. În această clipă, de „aceia“ se apropie o birjă, după care, cu un sfert de oră înainte, Doktorenko avusese grijă să-l trimită pe fiul lui Lebedev, gimnazistul. De îndată ce soția tăcu, generalul își strecură și el cuvântul: — Într-adevăr, prințe, nici nu mă așteptam... după toate, după relațiile noastre de prietenie... și, în sfârșit, Lizaveta Prokofievna... — Cum se poate așa ceva! exclamă Adelaida, care se apropie repede de prinț și îi întinse mâna. Prințul îi zâmbi cu un aer pierdut. Deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i? Lizaveta Prokofievna continuă să-l privească încă vreo două secunde; în cele din urmă, porni cu pași repezi și apăsați spre casa ei, urmată de toți ceilalți. Exact peste un minut pe terasa prințului reveni Evgheni Pavlovici, extrem de surescitat. — Prințe, chiar nu știți ce înseamnă asta? Nu știu nimic, răspunse prințul, stăpânit și el de o încordare extremă și bolnăvicioasă. — Nu? — Nu. — Nici eu nu știu! râse deodată Evgheni Pavlovici. Zău, n-am avut nici un fel de relații cu ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îngrijorat de ele - e imposibil. Și nu poate fi la per tu și în relații atât de amicale cu Nastasia Filippovna. Aici e aici. El jură că nu înțelege nimic, iar eu îi dau deplină crezare. Problema e, însă, dragă prințe, că am vrut să vă întreb: nu cumva știți ceva? Adică, printr-o minune, n-a ajuns vreo vorbă la urechea dumneavoastră? Nu, nu știu nimic, puteți fi convins că n-am fost deloc implicat în această istorie. — Ah, prințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințe, că am vrut să vă întreb: nu cumva știți ceva? Adică, printr-o minune, n-a ajuns vreo vorbă la urechea dumneavoastră? Nu, nu știu nimic, puteți fi convins că n-am fost deloc implicat în această istorie. — Ah, prințe, cum v-ați schimbat! Pur și simplu, nu vă mai recunosc astăzi! Cum puteam să bănuiesc că ați putea fi implicat în această tărășenie?... Da, astăzi sunteți indispus. Îl îmbrățișă și îl sărută. — Cum adică să fiu implicat în „această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cumva te ponegrești singur, cu bună știință? — Numai dumneavoastră vă mărturisesc și o fac doar cu scopul de a-mi favoriza dezvoltarea intelectuală! N-o să mai spun nimănui; când o să mor, voi lua cu mine sub giulgiu această taină! Dar, prințe, dacă ați ști, numai dacă ați ști ce greu e să faci rost de bani în vremea noastră! De unde să-i iei, dați-mi voie să vă întreb după asta? Există un singur răspuns: „Adă încoace aurul și briliantele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am mai stat. „Dar pe smaralde, zic, îmi dați?“ „Și pe smaralde, zice, îți dau.“ „Foarte bine“, răspund eu, îmi iau pălăria și plec; naiba să vă ia de ticăloși, zău așa! — Chiar aveai smaralde? — Ce smaralde să am! O, prințe, cu ce seninătate naivă, aș zice chiar bucolică, priviți viața! Până la urmă prințul simți dacă nu milă, cel puțin un fel de jenă. Chiar îi trecu prin cap gândul: „Oare nu s-ar putea face ceva din omul acesta prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
hohote, ca smintiții. Principalul e că ai un fel de credulitate copilărească și o sinceritate neobișnuită, spuse, în sfârșit, prințul. Știi că prin asta ajungi să fii foarte simpatic? — Sunt gentilom, gentilom și cavaler! întări cu înduioșare Keller. Dar, știți, prințe, asta numai în vise și, ca să zic așa, când sunt cu curaj, însă în realitate nu-mi izbutește niciodată! Și de ce-o fi așa? N-am nici cea mai mică idee. — Nu dispera. Acum se poate afirma că ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în fața mea toate dedesubturile; cel puțin, mi se pare că, la cele pe care mi le-ai povestit acum, nu se mai poate adăuga nimic, nu-i așa? — Nu se mai poate?! exclamă Keller cu un fel de regret. O, prințe, dacă ați ști cât de elvețian, ca să zic așa, este modul în care înțelegeți omul! — Oare chiar se mai poate adăuga? spuse prințul cu mirare sfioasă. Atunci, Keller, la ce te-ai așteptat de la mine și de ce ai venit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
parcă întrucâtva sfios. Keller chiar se cutremură; repede, cu aceeași uimire, îl privi pe prinț în ochi și bătu tare cu pumnul în masă. — Uite, tocmai cu asta îl faceți pe om să-și piardă capul cu desăvârșire! Iertați-mă, prințe: aveți atâta naivitate, atâta nevinovăție, cum nici măcar în veacul de aur nu s-a mai pomenit și, în același timp, vedeți prin om, profunda dumneavoastră ascuțime a observației îl străpunge ca o săgeată. Însă, dați-mi voie, prințe, asta cere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Iertați-mă, prințe: aveți atâta naivitate, atâta nevinovăție, cum nici măcar în veacul de aur nu s-a mai pomenit și, în același timp, vedeți prin om, profunda dumneavoastră ascuțime a observației îl străpunge ca o săgeată. Însă, dați-mi voie, prințe, asta cere explicații, pentru că eu... sunt pur și simplu derutat! Desigur, la urma urmei, scopul meu era să vă cer bani cu împrumut, dar întrebarea despre bani mi-ați pus-o ca și cum nu ați găsi în ea nimic reprobabil, ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
împrumut, dar întrebarea despre bani mi-ați pus-o ca și cum nu ați găsi în ea nimic reprobabil, ca și cum chiar așa trebuie să se întâmple. — Da... din partea dumitale, chiar așa trebuia să se întâmple. Și nu sunteți indignat? — Păi... de ce? — Aflați, prințe, că am rămas aici de ieri seară în primul rând pentru că-l respect foarte mult pe arhiepiscopul francez Bourdaloue 52 (am tot destupat sticle cu Lebedev până la ora trei) și, în al doilea rând, ceea ce-i mai important (și îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-mi numai douăzeci și cinci și basta! Atât îmi trebuie, pentru două săptămâni, în orice caz. Mai devreme de două săptămâni nu mai vin să vă cer bani. Am vrut s-o răsfăț un pic pe Agașka, dar nu merită. O, dragă prințe, să vă binecuvânteze Dumnezeu! În sfârșit, intră Lebedev, care tocmai se întorsese acasă, și se încruntă zărind hârtia de douăzeci și cinci de ruble din mâna lui Keller. Însă Keller, văzându-se cu banii, se și grăbi să plece, așa că se retrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l prind pe om, cum să-l aduc în starea ca, vărsând în fața lui lacrimi de pocăință, să câștig ceva de la el. Zău că așa-i! Altuia nu i-aș spune - ar râde de mine și ar scuipa; dar dumneavoastră, prințe, judecați omenește. — Uite, exact același lucru mi l-a spus și el mai înainte! strigă prințul. Și amândoi parcă v-ați lăuda. Chiar mă și mirați, numai că el e mai sincer, pe când dumneata ți-ai făcut din asta o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
alții și, ca să zic așa, e mai degrabă o fantezie decât o intrigă. — Păi despre ce-i vorba? Explică-mi, pentru numele lui Hristos! Chiar nu înțelegi că mă privește în mod direct? Doar este împroșcat cu noroi Evgheni Pavlovici. — Prințe! Prealuminate prințe! începu iarăși să se strâmbe Lebedev. Doar dumneavoastră sunteți cel care nu-mi permite să spun tot adevărul; doar am mai început să vă spun adevărul; nu m-ați lăsat să continui... Prințul tăcu și chibzui. — Bine, spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ca să zic așa, e mai degrabă o fantezie decât o intrigă. — Păi despre ce-i vorba? Explică-mi, pentru numele lui Hristos! Chiar nu înțelegi că mă privește în mod direct? Doar este împroșcat cu noroi Evgheni Pavlovici. — Prințe! Prealuminate prințe! începu iarăși să se strâmbe Lebedev. Doar dumneavoastră sunteți cel care nu-mi permite să spun tot adevărul; doar am mai început să vă spun adevărul; nu m-ați lăsat să continui... Prințul tăcu și chibzui. — Bine, spune adevărul, rosti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar cu siguranță se mai întâmplase o pacoste, de care prințul nu știa. „Desigur, n-am spionat și n-am vrut să descos pe nimeni: de altminteri, am fost primit bine, mai bine decât m-am așteptat; însă despre dumneavoastră, prințe, nu s-a suflat o vorbă!“ Dar cel mai important și mai amuzant era că Aglaia se certase cu ai casei din pricina lui Ganea. Habar n-avea cum s-au petrecut lucrurile, dar știa precis că Ganea fusese motivul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înseamnă că Lizaveta Prokofievna îl socotește primejdios pe fratele dumitale, deci speranțele lui, pe care le știm, se confirmă. — Ce, care speranțe? strigă uluit Kolea. Doar nu credeți că Aglaia... asta nu se poate. Prințul tăcu. — Sunteți teribil de sceptic, prințe, adăugă Kolea peste vreo două minute, am observat că de la un timp ați devenit extrem de sceptic; începeți să nu mai credeți nimic și să tot faceți presupuneri; am întrebuințat corect, în cazul de față, cuvântul „sceptic“? — Cred că da, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e un iad, s-a instalat acolo un sfinx misterios, iar eu umblu aiurea, fără să înțeleg nimic. În ce mă privește, cred că, dintre noi toți, ești cel mai puțin vinovat, deși multe s-au întâmplat datorită ție. Vezi, prințe, e plăcut să fii filantrop, dar nu prea mult. Poate ai și simțit gustul acestei plăceri. Mie, desigur, îmi place bunătatea și o respect pe Lizaveta Prokofievna, dar... Generalul continuă mult timp în felul acesta, însă cuvintele lui erau uimitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din altă parte. Cât despre Evgheni Pavlovici, strigă el cu o însuflețire neobișnuită, totul e calomnie absurdă, cea mai mare dintre calomnii! E o defăimare, o intrigă, cineva dorește să strice totul și să ne facă să ne certăm. Vezi, prințe, îți șoptesc la ureche: între mine și Evgheni Pavlovici încă nu s-a rostit nici o vorbă, pricepi? Nu suntem legați prin nimic, însă această vorbă poate fi rostită și chiar curând, poate chiar foarte curând! Deci, totul a fost cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
El ți-a transmis vorbele ei? strigă ea iarăși. — Am primit un bilet, spuse prințul. — Unde-i? Dă-mi-l! Imediat! Prințul chibzui cam un minut, totuși scoase din buzunarul vestei un petic de hârtie rupt neglijent, pe care scria: „Prințe Lev Nikolaevici! Dacă, după toate cele întâmplate, aveți intenția să mă uluiți vizitându-ne casa, fiți sigur că nu mă veți găsi printre cei care se bucură... Aglaia Epancina.“ Lizaveta Prokofievna stătu pe gânduri cam un minut; apoi se repezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
observă în treacăt că Alexandrei Ivanovna, se pare, nu-i plăcea deloc că Evgheni Pavlovici vorbește prea vesel, că vorbește despre o temă serioasă și parcă se însuflețește, dar în același timp parcă o ia în glumă. Am afirmat aici, prințe, chiar înaintea venirii dumneavoastră, continuă Evgheni Pavlovici, că până acum liberalii noștri au provenit numai din două pături sociale, din foștii moșieri (o clasă desființată) și din seminariști. Și întrucât ambele categorii s-au transformat, în cele din urmă, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în primul rând de un fost moșier rus. Dușmănia, ura, inteligența lor sunt de moșieri (chiar înainte de Famusov!); încântarea, lacrimile lor, poate, sunt lacrimi adevărate, sincere - dar sunt de moșieri! De moșieri sau de seminariști... Iar râdeți; și dumneavoastră râdeți, prințe? Nici dumneavoastră nu sunteți de acord? Într-adevăr, toți râdeau, zâmbise și prințul. Încă n-aș putea spune de-a dreptul dacă sunt sau nu de acord, rosti prințul, încetând brusc să zâmbească și tresărind ca un școlar prins cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]