382 matches
-
stările emoționale, promovează expectanțe legate de performanțe, exercită o disciplinare conștientă (prin consens, ajutor reciproc, calitate, standarde, excelență, controlul performanței), reduce restricțiile, creează oportunități de afirmare și rezolvare, utilizează un stil democratic, sprijină emanciparea, practică reflecția și autoreflecția asupra performanțelor, problematizează continuu pentru stimularea participării grupului/clasei, sunt preocupați și de cercetarea științifică tematică. În alți termeni, sunt menționate drept competențe de bază pentru un bun leadership promovat în școala/clasa-organizație: viziune asupra viitorului organizației, inspirație pentru utilizarea resurselor ei, strategii
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
practica relațiilor internaționale este ideea că statul modern este forma naturală de comunitate politică. Statul suveran a fost "fetișizat", ca să folosim termenul lui Marx, ca model normal de organizare a vieții politice. Cu toate acestea, teoreticienii critici internaționali doresc să problematizeze acest fetișism și să atragă atenția asupra "deficiențelor morale" create de interacțiunea statului cu economia capitalistă globală. În această secțiune vom evidenția cercetarea filozofică a teoriei critice internaționale asupra bazelor normative ale vieții politice și critica făcută de ea particularismului
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
și divizată politic. În particular, după cum notează Kimberly Hutchings (1999: 125), ele au determinat teoria critică internațională să "pună la îndoială statul-națiune ca model normativ dezirabil de organizare politică". În acord cu alți teoreticieni critici internaționali, Hutchings (1999: 122, 135) problematizează "ontologiile rigide idealizate" ale națiunii și ale statului ca subiecți ai autodeterminării. Hutchings merge mai departe decât Linklater, problematizând de asemenea "sinele" individualizat al liberalismului. Intenția ei este de a examina statutul tuturor pretențiilor normative de auto-determinare, expresie în care
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
la îndoială statul-națiune ca model normativ dezirabil de organizare politică". În acord cu alți teoreticieni critici internaționali, Hutchings (1999: 122, 135) problematizează "ontologiile rigide idealizate" ale națiunii și ale statului ca subiecți ai autodeterminării. Hutchings merge mai departe decât Linklater, problematizând de asemenea "sinele" individualizat al liberalismului. Intenția ei este de a examina statutul tuturor pretențiilor normative de auto-determinare, expresie în care "auto" este înțeles ca referindu-se la individ, națiune sau stat. Dar atâta timp cât critica ei are ca scop punerea
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
rațiunea pură. Avertismentul lui Kant (1970: 115) conform căreia "deținerea puterii corupe inevitabil libertatea de judecată a rațiunii", este un exemplu clasic al acestei viziuni. Aceasta este ideea pe care Michel Foucault, și postmodernismul în general, au început să o problematizeze. În loc să trateze producerea cunoașterii ca pe o simplă problemă cognitivă, postmodernismul o consideră o chestiune normativă și politică (Shapiro 1999:1). Foucault a încercat să găsească o matrice comună care să unească domeniile cunoașterii și puterii. Potrivit lui Foucault, există o
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
situație se aplică și în cazul refugiaților și imigranților. Ei relaționează altfel spațiul, prin comparație cu cetățenii. Având un caracter nomad mai degrabă decât sedentar, ei sunt definiți prin mișcarea pe care o practică prin și între spațiile politice. Ei problematizează și desfid "imperativul teritorial" al statului suveran (Soguk și Whitehall 1999: 682). Într-adevăr, mișcarea lor de rătăcire dislocă norma ontopologică ce caută să fixeze identitățile oamenilor în cadrul frontierelor spațiale ale statului național (1999: 697). Drept consecință, conceptele pe care
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
suveran (Soguk și Whitehall 1999: 682). Într-adevăr, mișcarea lor de rătăcire dislocă norma ontopologică ce caută să fixeze identitățile oamenilor în cadrul frontierelor spațiale ale statului național (1999: 697). Drept consecință, conceptele pe care le avem despre centralitatea statului sunt problematizate, la fel ca și înțelegerea pe care o avem despre caracterul și localizarea politicului. Argumente similare sunt aduse și de Peter Nyers și Mick Dillon privind imaginea refugiaților. Așa cum afirmă Nyers (1999), figura refugiatului, o persoană ce nu poate pretinde
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
studiul relațiilor inter-naționale. În primul rând, prin metoda genealogică pe care o adoptă, el caută să demaște legăturile strânse dintre pretențiile asupra cunoașterii și pretențiile asupra puterii și autorității. În al doilea rând, prin strategia textuală de deconstrucție, caută să problematizeze toate pretențiile de totalizare epistemologică sau politică. Acest fapt are implicații importante în mod deosebit pentru statul suveran. Asta însemnă că statul suveran, ca mod primar de subiectivitate în relațiile internaționale, trebuie analizat îndeaproape pentru a expune practicile sale de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
puterii genizate. Spre exemplu, autoarele cărții The Man Question in International Relations (1998) afirmă că politica și instituțiile internaționale sunt ele însele spații vitale pentru construirea masculinității și identității masculine (Zalewski și Parpart 1998; vezi și Hooper 2000). Analizele feministe problematizează dihotomiile definitorii ale domeniului Relațiilor Internaționale, care sunt consolidate prin asocierea lor cu dihotomia de gen masculin-feminin: spre exemplu asocierea femeilor cu pacea, cooperarea, subiectivismul și politica internă "soft", iar a bărbaților cu războiul, competiția, obiectivitatea și politica internațională "la
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în mare măsură modurilor de înțelegere tradiționale, care sînt limbajul zilnic și culturile subiacente, la care acest limbaj face apel. Or, în Lebenswelt, există un holism de bază. Totul este dat cu ușurință ca venind de la sine, și nu e problematizat decît în mod incidental. Aici putem rezuma contribuția lui Habermas: comunicarea este în social, în limba care este socială, în implicit, în prejudecată. Comunicarea nu este mecanică, ci comprehensivă. Ea apare la suprafață, în momentul rupturilor. Lumea vieții este ademenită
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
totdeauna nisipul. E tot ce-a rămas din filele rupte ale faliilor distruse de oameni. E scrierea Profetului proscris. Fiecare grăunte de nisip ar putea fi holografic întregul. Sau poate de acolo începe un alt univers". Desigur că autorul însuși problematizează raportul dintre inițiat(i) și o alteritate pentru care comprehensiunea simbolisticii sacre este o pură utopie, de nu cumva chiar o inutilă, rizibilă pierdere de vreme. Din această perspectivă, rețin atenția, pe de o parte, lexemele care polarizează ideea unei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lesniciune încorporată medicamentelor ideale. Rebreanu, descriind țărani, descria forțe și mulțimi; literatura lui e parcă o literatură a biologiei. Sadoveanu, povestind țăranii, a poetizat instincte, înțelepciuni și elemente; literatura lui e parcă o simfonie cvasivegetală. Marin Preda, urmărind prosopopeea rurală, problematizează și adună sub proiectoarele gândirii circumvoluțiuni și conștiințe care sunt ale unei pături socotite amorfă, dar care nu-s amorfe, și pe care parcă le auzi murmurând introspectiv: „Prea multă mare, noi am văzut destulă mare” (l-am citat pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
de o discursivitate superfluă, stridente chiar în raport cu cele mai anticlasice structuri. Dar tot ceea ce e de natură să contrarieze norme și gusturi, tot ce solicită cititorului și spectatorului eforturi de percepere se legitimează, în intenție cel puțin, prin demersul care problematizează. Căci invarianta operei dramatice (ca și a prozei) lui P. e problematizarea. În prima lui piesă, Mama (publicată în „Steaua”, 1960), este adus acasă din război, prin visele protagonistei, fiul acesteia și astfel se creează o poezie tragic duioasă a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
definește în raport cu Dumnezeu, care l-a făcut după chipul și asemănarea sa, și în raport cu fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, activarea naturalismului și raționalismului grecești tind să integreze omul în physis. Sub presiunea acestei antinomii, statutul omului se problematizează, și va continua să se problematizeze necontenit. Începînd cu Renașterea, există numeroase speculații care încearcă să articuleze relația Om Natură Cosmos. Ulterior, Umanismul filozofic, chiar dacă se delimitează de Credința creștină, va păstra statutul supranatural al Omului, devenit subiect unic al
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
făcut după chipul și asemănarea sa, și în raport cu fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, activarea naturalismului și raționalismului grecești tind să integreze omul în physis. Sub presiunea acestei antinomii, statutul omului se problematizează, și va continua să se problematizeze necontenit. Începînd cu Renașterea, există numeroase speculații care încearcă să articuleze relația Om Natură Cosmos. Ulterior, Umanismul filozofic, chiar dacă se delimitează de Credința creștină, va păstra statutul supranatural al Omului, devenit subiect unic al Universului, și îi va atribui vocația
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
asupra culturii europeane. Privită sub acest unghi, devenirea neîntreruptă a culturii europene nu este altceva decît efectul neîntreruptei problematizări, care a condus la problematizarea generalizată și radicalizată de astăzi. Europa a cufundat orice lucru, omul, viața, cosmosul, în devenirea care problematizează orice. Ea și-a închipuit vreme îndelungată că Devenirea, Istoria, Progresul eludau problematizarea, de vreme ce erau problematizatorii. Or, acestea au pătruns în sfera sa, dacă nu cumva au fost înghițite. Ele constituie probleme, și așa vor rămîne pururi. Cum spunea Patocka
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
bune?”. În timp ce monitorizarea presupune: urmărirea evenimentelor zilnice, acceptarea regulilor și politicilor, acceptarea planurilor și obiectivelor urmărite, verificarea activităților relativ la obiective, accentuarea relația input-output, efectuarea de rapoarte în termeni de progres - evaluarea ar consta în: a privi pe termen lung, a problematiza politicile și regulile existente, a te întreba dacă planurile și obiectivele propuse sunt adecvate, a verifica obiectivele relativ la conținutul realității, a te uita la lucruri neplanificate, cauze și asumpții, a accentua scopul proiectului, a efectua rapoarte în termeni de informații
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
locul privilegiat, teatrul ab sur dului, farsa tragică, drama de idei, dramaparabolă etc. fiind un „teatru fără eveni mente“. Dra maturgia contemporană propune spectatorului un desen epic minimal, o situație exis tențială, o ipostază a condiției umane, pe care le problematizează, le dezvoltă prin dialo gul conflictual, prin simboluri audiovizuale, prin metaforă scenică sau para bolă ori alegorie. Construcția subiectului în opera dramatică este influențată de imperativul duratei limitate a spectacolului (23 ore) și de cel al convențiilor teatrale: - Expozițiunea este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Wallace, 1999Ă. Fascinația narcisistă manifestată în cadrul realității virtuale sau seducția nemuririi și a indestructibilității, dincolo de biologia degradabilă, din discursul cyberspațial sau cel a ingineriei genetice sunt emblematice pentru aspectele psihologice ale identității virtuale (vezi Adams, 2000Ă. Identitatea la interfață este problematizată în conjuncturile dislocării eului unitar și referențial, în ocurențele sciziunii dintre teama față de efemeritatea umană și speranța în supraviețuirea digitală, în circumstanțele insecurității și ale dezordinii vieții interioare. De la anxietate la paranoia, impactul psihologic negativ al identității transmutabile se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în relație cu alteritatea, mai degrabă decât să se închidă în sisteme impermeabile, își descoperă limitele și își acceptă îngrădirile, de la cele subiective la cele social-etice. La fel cum cyborgul este un fel de hacker al circuitelor securizate ale umanului, problematizând atât înțelesul mașinii, cât și pe cel al organismului, avatarul își creează propriul spațiu afectiv, propria senzorialitate și dorințele virtuale, dar și alienările și anxietățile. Neunitar, dar nici dual, pare a savura infinitudinea noilor posibilități și conexiuni, deși își poartă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
culturii franceze, fiind o personificare a unei sensibilități și trăiri specifice. Femeia pariziana este cea care face istoria femeii mai pertinenta, o valorifica și o schimbă. Acest personaj feminin ambiguu repune în discuție statutul identității feminine, identitate pe care o problematizează sub un unghi specific. Imaginea Europei secolului al XIX-lea este una virila, de la acțiunile lui Napoleon până la Revoluțiile și Restaurările alternative. Interpretarea pe care o dăm face posibilă o reconsiderare a textelor artistice din perioada vizată. Specific pentru femeia
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
filosofică este posibilă prin postularea unei esențe a omului, a unui atribut specificator având statutul de "natură umană"; tocmai prin acest atribut omul se deosebește de celelalte existențe ale lumii. Or, Kant, deși afirmă esența rațională, natura liberă a omului, problematizează această esență, afirmând finitudinea omului, dar nu ca "natură", ci doar ca stare de fapt pe care omul trebuie să și-o asume. Neasumându-și-o, cunoașterea devine, cel puțin într-o parte a sa cunoașterea metafizică "ne-științifică", adică
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
re-specificat. Scopul "ontologiei fundamentale" instituită de Heidegger este refundarea metafizicii și întemeierea ontologiei, ca teorie a "ființei ființării", printr-o teorie a ființei omului (Dasein), a ființării către care se deschide ființa. Kant socotește omul ca ființă finită și îi problematizează esența, dar intenția sa nu este construirea unei ontologii chiar dacă, potrivit probelor formulate de Heidegger, "critica rațiunii pure" este o ontologie 28 ci, dimpotrivă, formularea condițiilor de posibilitate ale metafizicii (metafizică ce poate cuprinde ontologia); iar ceea ce realizează el este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
existență a omului; filosoful german consideră de la bun început unitatea în cauză, asumându-și-o, întâi, ca o supoziție a demersului său (în Critica rațiunii pure, ea apare ca idee despre unitatea subiectului cunoașterii, în formula "eu sunt"), apoi o problematizează (în Critica rațiunii practice, ea este supusă unei "critici" în contextul discuției despre dubla determinare a unității de existență a omului ca persoană și personalitate), iar în final o reconstruiește filosofic (în Critica facultății de judecare, în forma ideii despre
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
luării la cunoștință asupra sensului metafizicii. Și al doilea fapt este semnificativ pentru ceea ce discutăm acum. În termenii lui Heidegger, Kant reinstaurează fundamentul metafizicii. Fundamentul primar natura ca atare a omului (metafizica este o dispoziție naturală a sufletului omenesc) este problematizat și apoi așezat în cadre teoretice noi (este necesară întrebarea despre posibilitatea metafizicii-știință și rezultatul demersului pe care aceasta îl pune la cale, anume ideea despre "critica rațiunii pure" ca un demers de scoatere la iveală a limitelor facultății de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]