383 matches
-
pe zone întinse, din rândul cărora Emil Toroiman menționează: - să promoveze explicit obiective educaționale adecvate; - să cunoască ce teorii ale instruirii și învățării sunt adecvate pentru atingerea obiectivelor sau conținuturilor alese; - să cunoască principiile de planificare a învățării; - să cunoască procesualitatea învățării și să planifice unitățile de învățare prin corespondența lor cu cele de instruire; - să descifreze natura proceselor interne implicate într-un anumit tip de învățare; - să identifice comportamentele umane care pot fi modificare eficient prin învățarea dirijată sau nondirijată
Politici educaţionale de formare, evaluare şi atestare profesională a cadrelor didactice by PETROVICI CONSTANTIN () [Corola-publishinghouse/Science/91525_a_92853]
-
argumentează că "Atât în regimurile liberale, cât și în cele leniniste (în contrast cu societățile rurale), acțiunea socială este orientată preponderent înspre norme impersonale. Ce particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă: "Lenin a preluat noțiunile fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
idee” lexicală, prin perspectiva pe care o introduce în desfășurarea funcției denominative a cuvântului finit: statică, la substantivul luptă, care definește ca ‘substanțialitate’ o realitate extralingvistică reflectată în conștiința vorbitorului ca substanță, dinamică la verbul luptă, care o definește ca procesualitate: E o luptă cu morile de vânt. vs El luptă cu morile de vânt. Substantivul izolează în sine, închide, absolutizează conținutul lexical. Verbul îl raportează la un substantiv sau la un substitut. În complementaritate cu aceste sensuri lexico-gramaticale, care condiționează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorii morale) etc. Prin aceasta se manifestă cea de a doua trăsătură semantică definitorie, prin care substantivul se distinge de verb: substantivul interpretează static realitatea extralingvistică, denumește substanța fixată, „imobilizată”, închisă în „obiecte”; verbul interpretează realitatea dinamic, denumește substanța în procesualitate: M-a prins o ploaie strașnică. vs M-a plouat strașnic. Perspectiva dinamică este prezentă în planul semantic al substantivelor postverbale (plecare, renaștere, citire, mers, stins etc.) sau al substantivelor exprimând acțiuni (luptă, bătălie etc.) dar coexistă aici cu perspectiva
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, P.L., p. 12); • temporalitatea: „...La lucru-i osândiră/ Și le subjugă munca vieții lor întregi (M.Eminescu, I, p. 56). Când relația sintactică dintre cei doi termeni ai grupului nominal are caracter intrinsec, genitivul dezvoltă alte valori semantice: procesualitatea, caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea procesualității, caracteristică planului semantic al regentului: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” (M.Eminescu, I, p. 85); • genitiv obiectiv: sintagma maschează nominal o relație de dependență verbală, în care determinantul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” (M.Eminescu, I, p. 85); • genitiv obiectiv: sintagma maschează nominal o relație de dependență verbală, în care determinantul este elementul pasiv (complement direct, în sintagma verbală corespunzătoare), în desfășurarea procesualității conținută în planul semantic al regentului: „Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării/ Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării.” (M. Eminescu, I, p. 136) Caracterizarea se realizează prin trei variante: • genitivul însușirii; se dezvoltă într-o sintagmă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensului dinamic, procesual, într-un sens static; termenii nu mai exprimă acțiuni încheiate, ci însușiri: glas ascuțit, vârful ascuțit al săgeții, voce ruginită, frunze ruginite, arme ruginite etc. Sunt participii verbal-nominale termenii care păstrează în planul lor semantic sensul de procesualitate, concretizat în sensul de „pasiv” sau numai de „acțiune încheiată”: „Cu perdelele lăsate/Șed la masa mea de brad.” (M. Eminescu, I, p. 105)1 Clase semantice de adjectivetc "Clase semantice de adjective" Prin sensul lor lexical, adjectivele se înscriu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ-predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică deopotrivă) definitorie a verbului - procesualitatea. Din perspectivă logico-semantică, prin funcția denominativă, în desfășurarea raportului la nivel lexical, verbul, reprezentat, în ansamblul nedeterminat al vocabularului, prin infinitiv, este alături de substantiv, cea de-a doua categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care exprimă noțiuni și care, pe această
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verb nu au alte raporturi între ele: a călători - călători etc. Când, însă, termenii corelativi au aceeași origine, opoziția este relativă: a pleca - plecare, a sosi - sosirea etc.; substantivul provenit din infinitivul lung păstrează în planul său semantic dimensiunea verbală ‘procesualitate’: „Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adânc o liniștește, Ca răsărirea stelei în tăcere.” (M.Eminescu) La nivel sintactic, verbul este, prin înscrierea raportului limbă gândire ¬ lume într-un act de comunicare om-limbă-lume, centrul predicațional
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al discursului și aceasta face din el un element esențial al construcției frazei.” (O. Jespersen)3. Acest rol central al verbului în dezvoltarea discursivă a limbii în procesul de comunicare lingvistică este ca și impus de trăsătura lui semantică definitorie: procesualitatea/dinamismul, care implică: • aflarea unor limite între care să se fixeze conținutul lexical concret al verbului; verbul impune/generează structuri sintagmatice în măsură să dezvolte componente semantice - expresie sintactică a acestor limite: a vedea Ț cineva Ț cineva + a vedea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se întrerupe, a repeta, a se porni, a se apuca etc.; • verbe meteorologice: a ploua, a tuna, a fulgera, a se însenina etc. La cel de-al doilea nivel, verbele se diferențiază, (a) în funcție de specificitatea, determinată ontologic, de desfășurare a procesualității, (b) și, în strânsă legătură cu acest specific dar dintr-o altă perspectivă, în funcție de desfășurarea raportului dintre subiect și dinamica planului semantic al verbului. Raportul dintre conținutul semantic-concret al verbului și natura procesuală a acestui conținut impune constituirea a cinci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbe existențiale; procesul se desfășoară în interiorul subiectului; se disting de verbele de stare, cu care sunt în mod curent grupate de lingviști, prin aceea că „procesul” interpretat verbal nu își are cauza în exterior, ci în interiorul subiectului; trăsătura semantică definitorie - procesualitatea este asigurată la aceste verbe mai ales gramatical - prin categoria gramaticală a timpului: a fi (considerat de T. Cipariu, verb substantiv), a exista, a se afla, a trăi, a muri etc. • Verbe de relație; procesul se desfășoară, de asemenea, în interiorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de relație; procesul se desfășoară, de asemenea, în interiorul subiectului dar, spre deosebire de verbele de stare, cu care sunt, de asemeni, în mod curent grupate, ele implică un „obiect” exterior căruia procesul i se circumscrie; ca și la verbele de existență (existențiale), „procesualitatea” își are originea în categoria gramaticală a timpului: a avea, a poseda, a aparține, a semăna, a simboliza, a reprezenta etc. • Verbe de devenire; procesul implică existența a doi poli temporali în interiorul subiectului; subiectul trece printr-un proces de transformare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de plecare: cauza, originea acțiunii, stării etc.; • un punct de sosire: rezultatul acțiunii etc. Prima limită (originea, cauza, punctul de plecare) a (al) procesualității introduce în conținutul semantic al verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de plecare: cauza, originea acțiunii, stării etc.; • un punct de sosire: rezultatul acțiunii etc. Prima limită (originea, cauza, punctul de plecare) a (al) procesualității introduce în conținutul semantic al verbului o componentă specifică, dezvoltată în interiorul categoriei gramaticale de persoană, care condiționează și sintaxa sa, în primul rând în interiorul relației sintactice subiect predicat. Situată în perspectiva semantico-sintactică descrisă de raportul dintre procesualitatea verbală și originea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plecare) a (al) procesualității introduce în conținutul semantic al verbului o componentă specifică, dezvoltată în interiorul categoriei gramaticale de persoană, care condiționează și sintaxa sa, în primul rând în interiorul relației sintactice subiect predicat. Situată în perspectiva semantico-sintactică descrisă de raportul dintre procesualitatea verbală și originea acestuia, opoziția personal-impersonal implică două direcții, interdependente, dar care se relevă una la nivel morfologic (sau morfo-sintactic), cealaltă la nivel sintactic, reflectând: - reacția verbului față de categoria gramaticală a persoanei, comportamentul său (în planul formei și în cel
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termeni corelativi modali). 1. Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea și cu detașarea obiectivă; subiectul vorbitor constată doar desfășurarea unei acțiuni, existența unei stări. Acțiunea este sigură pentru că este reală; subiectul vorbitor nu se implică, pentru că el descrie doar procesualitatea, sau se implică în acest fel doar - situează acțiunea sau constată situarea acțiunii (stării) în perspectiva realului. Este propriu acest plan semantic modului Indicativ: „A plecat de vineri la mânăstiri.” 2. Incertitudinea se combină cu irealitatea; acțiunea este nerealizată sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lexical al limbii, așa cum forma absolută a substantivului, acauzală, denumește „obiectual” substanțe - „obiecte” interpretate lingvistic: a călători - corabie Infinitivul poate fi, în acest sens, și chiar este în mod frecvent în limba română, o variantă verbală (deci, dinamică, purtând marca „procesualitate”), în sistemul lexical al limbii, paralelă, alternativă la primul nivel de interferență cu sistemul gramatical - nivelul categoriilor (claselor) lexico-gramaticale -, la varianta substantiv/statică (purtând marca „substanțialității”), cu care intră în raport de sinonimie lexicală și de opoziție lexico-gramaticală: a călători
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din care face parte verbul, prin sufixul tematic: „De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
își asumă predicația și determină generarea funcției sintactice de subiect: „Viața noastră e o ironie / Minciuna-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu) În afara situațiilor în care s-a întrebuințat adjectival - în limba română a secolului trecut, mai ales: „Pe-un pat alb ca un lințoiu zace lebăda murindă.” (M. Eminescu), gerunziul își păstrează componenta semantică adverbială concomitent cu componenta verbală - procesualitate ‘nedeterminată’ - și în sintagmele în care se realizează funcția sintactică de atribut (atribut calificativ), în relație de dependență față de un regent-substantiv: „Ulcioare-nchipuind s-adape au forma fetele parc-ntr-adins alcătuite să ne scape.” (L. Blaga) „... numai așa te pot vedea și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
măsură să asigure o interpretare coerentă cu alte soluții date problemei realizării altor funcții sintactice ca „părți de propoziție multiple” - ca să rămânem în termenii gramaticii curente - subiectul, înainte de toate. Prin planul său semantic, întemeiat pe complementaritatea celor două componente semantice: procesualitatea și temporalitatea, verbul are rolul fundamental în organizarea enunțului sintactic dar își îndeplinește acest rol prin nucleul predicațional, condiție existențială și marcă distinctivă a propoziției; nucleul predicațional, a cărui esență este relația sintactică de interdependență Subiect Predicat, este, prin aceasta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor posibile erori sau lacune. „Este o etapă complexă de elaborare, revizuire, cizelare” (I.Căpâleanu, 1978, p. 129Ă. Ea presupune gândire sistematică și logica, abilități evaluative și de selecție, capacitate de finalizare. „Procesul creativ nu este exclusiv imaginativ, el transcede procesualitatea imaginativa...presupunând capacitatea de a converti procesele imaginative în produse creative autentice, utile și valoroase din punct de vedere social” (Willis cît. în I.Căpâlneanu, 1978, p.130Ă. Nu orice inspirație rezista verificării. Uneori o inspirație poate fi greșită, iar
CREATIVITATEA ÎN CONTEXTUL EDUCAŢIEI ESTETICE / Metode și tehnici de dezvoltare by Marieana Lucianu/Adriana Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/756_a_1051]
-
a semnificației fiecărei creații poetice. Se Întâlnesc În „Luceafărul” substantive derivate din verbe la infinitul lung ori la supin. Aspectul acestora este Întâlnit, de altfel și În limba vorbită. Infinitivele substantivizate adâncesc expresivitatea limbajului În direcția sensibilizării imaginii prin relevarea procesualității. Poetul spune: „ - Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea Iar cerul este tatăl meu Și mumă-mea e marea...” Metamorfozarea limbajului se produce la „chemarea” patetică a fetei de Împărat. Un alt termen folosit În locul acestui substantiv
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]