375 matches
-
mod esențial fragmentate și care fragmentează (Deleuze și Guattari, 1972, p. 11Ă. Ca o posibilă parte a „dorinței” mașinice, cuplarea biologicului și a artificialului contribuie la organizarea corpurilor/mașinilor dezirante, un tip de organizare aflată într-o stare permanentă de procesualitate. Organizarea mașinică nu este niciodată finală sau imutabilă întrucât deține posibilitatea de schimbare imprevizibilă sau de trecere - organismul de tip mașinic se poate oricând dezorganiza, funcționând mereu prin ruptură, prin destabilizarea binarismului (inclusiv acelui specific limbajului digital în cadrul rețelei Internetă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
al doilea rând, sintagma „corp fără organe” se află în strânsă legătură cu sintagma „mașinilor dezirante”, mașini care sunt conectate între ele în circuite nesfârșite: mașinile dezirante sunt mașinile conectate corpului fără organe. Prin urmare, corpul fără organe înseamnă o procesualitate cu un potențial infinit de actualizare: un corp dezorganizat de fluxul perpetuu al dorinței, o stare de trecere, o multiplicitate latentă ca și intensitățile unui ou traversat de fluxurile devenirii (Deleuze și Guattari, 1972, p. 26Ă. Corpul fără organe este
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cadavrul său a fost digitalizat, fiind „bărbatul vizibil” al proiectului, pentru simularea corpului masculin și oferit drept un model anatomic accesat pe pagină Web sau pe CD-ROM („Body Voyage”, publicat de Time-Warneră, fapt care adaugă o serie de dileme în ceea ce privește procesualitatea specifică pentru acțiuni de tipul „a supraveghea și a pedepsi”. În continuarea proiectului, „femeia vizibilă”, digitalizată online în 1995, „imortalizată” la vârsta de 59 de ani, este o femeie obișnuită din Maryland. Aceste cazuri de prime intervenții biomedicale cu ajutorul tehnologiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
care deconstruiește ideile fixe de reprezentare și de obiect, își manifestă concretețea și condiția fizică, noua materialitate biologic-tehnologică și subiectivă. Deși într-o anumită măsură se poate considera că, în instalația interactivă, obiectul și-a pierdut regimul privilegiat în favoarea accentuării procesualității creației și a spațializării, la Eduardo Kac, obiectul artistic își manifestă în continuare însemnătatea și funcționabilitatea, în noile dimensiuni însă, subiective și evolutive: Deși arta transgenică a lui Eduardo Kac stabilește noi frontiere ale practicii artistice care provoacă granițele biologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a unei viziuni fenomenologice (merleau-pontyeneă care restaurează relația dintre entitatea virtuală și spațiu/lume cu o viziune a producerii mașinice a lumii și a subiectivității (deleuzo-guattarieneă. Din cadrul acestui sistem ființă umană - tehnologie nu lipsește vitalismul, implicit în sensul de viralism, procesualitatea conectării fluxurilor existențiale și materialitatea senzorială asigurând subiectului virtual condiția întrupării. Conștiinței i se recunoaște statutul de existență într-un continuum ontologic-cognitiv cu trupul și cu spațiul/lumea, în cadrul unei încorporări și a unei spațializări complexe, astfel că încercarea de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
17 1.3. Imaginația sociologică 28 1.4. Nivelurile de complexitate ale analizei sociologice 31 1.5. Sociologia și celelalte științe sociale 33 Cap. 2 CUM SE FACE SOCIOLOGIA 2.1. Cantitativ și calitativ în cercetarea socialului 36 2.2. Procesualitatea cercetării sociologice 40 2.3. Metode de cercetare 55 Partea a II-a DINAMICA SOCIETĂȚII Cap. 3 PERSPECTIVE TEORETICE ASUPRA SOCIETĂȚII ȘI INTERACȚIUNII UMANE 3.1. Macrosociologia 1: perspectiva funcționalistă 68 3.2. Macrosociologia 2: perspectiva conflictualistă 73 3.3
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
să conducă la generalizarea rezultatelor și la formularea legilor generale. În ultimele două-trei decenii, metodele cantitative au fost abordate din perspective critice variate, care au arătat limitele acestei abordări majore a socialului: scoaterea din contextul social a variabilelor studiate, eludarea procesualității fenomenului, ignorarea interpretării acțiunilor, a scopurilor și motivaților subiecților investigați în numele obiectivității, impunerea disjuncției dintre unicitatea situației particulare și descoperirea legilor generale. În aceeași perioadă de timp, tot mai mulți cercetători din unele discipline fundamentale și, în egală măsură, dintr-
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
cunoaștere a lumii. Caracterul științific este dat de metoda folosită. Metodele și regulile folosite oferă caracterul științei și unitatea sa. În acest sens, știința este o activitate socială cu adevărate "efecte eliberatoare" atâta timp cât contribuie la rezolvarea problemelor oamenilor. 2.2. Procesualitatea cercetării sociologice Orice cercetarea socială are trei faze: planificarea (designul sau logica anticipației), execuția și raportul. În unele tipuri de cercetare, aceste faze sunt distincte și secvențiale. În alte tipuri, cele trei faze se pot amesteca. În cele ce urmează
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
trece în procesul definirii și soluționării acesteia a fost enunțată pentru prima dată de americanul Richard Fuller (1941, p. 320-328) și elaborată de alți doi americani, Malcom Spectator și John Kituse (1975, p. 145-159). Seria de patru etape care acoperă procesualitatea unei probleme a fost denumită "O istorie naturală a problemelor sociale" (Horton, P. B., Leslie, G. R., Larson, R. F., Horton, R. L., 1997, p.27 ). Le prezentăm succint. Etapa 1: necazurile personale în contextul problemelor sociale. Multe situații care
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
-l unei funcții de ordin tehnico-pragmatic (învățarea scrisului și cititului în clasele primare), în timp ce manualul își va însuși sarcina superioară de formare morală. Alternanța bucoavnă-abecedar-manual reflectă prefaceri structurale petrecute în compoziția țărilor române și, mai târziu, a societății românești, evocând procesualitatea secularizării treptate a culturii autohtone. În perioada de dominație timpurie a bucoavnei, un hrisov al domnului Moldovei, Grigorie Ghica, din 1748 este relevator pentru înțelegerea funcției sociale atribuite școlii: "Scólele sunt ca o fŏntănă din care se adapă obștescul norod
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
martirologia se preface în encomiastica de partid. Din acest moment, periodizarea istoriei României se face în funcție de Congresele PCR. Tragând linie și făcând bilanțul general al perioadei național-comuniste (1964-1989) în privința gestionării politice a trecutului, trebuie punctate două aspecte, primul legat de procesualitatea revoluției mnemonice, al doilea referitor la caracterul intra-sistemic al revoluției mnemonice survenite în regimul socialist. Modelul evolutiv al memoriei colective propus în această lucrare prevede că fiecare schimbare majoră produsă în sistemul social va fi urmată la scurt timp
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unui simbolism socio-cultural care generează meta-imaginea, transformând formele de manifestare ale unui genius loci în categorii poetice. Arhitectura imaginii are ca temelie ritul și ritualul, devenite categorii ale imaginarului cultural, în timp ce meta-imaginea este reprezentată de ceremonie, înțeleasă ca devenire și procesualitate. Receptarea unei duble fețe a imaginarului, socio-cultural și poetic, reconstruiește imaginea ca o structură intermitentă a complexului de sensuri descifrate. Manifestarea artistică a mărcilor semantice ale orizontului socio-cultural se desfășoară în trepte, inițiatic: imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea. Imaginea arhetipală
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de fapt, o creație în care cuvântul începuturilor s-a transformat în imagine. Sălășluirea în imagine transformă dublul aspect al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și obiectiv, între microcosm și macrocosm, își are obârșia în procesualitatea imaginilor arhetipale, înțeleasă ca ritual. Dynamis-ul arhetipurilor dă naștere unui nou tip de imagine, imaginea mitică, transfigurând a-temporalitatea inițială în spațialitate cognoscibilă și imagistică. Prin ritual are loc inițierea omului în cunoașterea și construirea universului. Legăturile primordiale se desfac
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; 2. matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Relaționarea dinamică dintre cele două structuri de semnificație se realizează printr-un complex de limbaje complementare (text, muzică, dans) care transformă starea existențială primordială ritul în procesualitate semantică ritualul , generând nucleul artisticității ceremonialul. Universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale mitului, se află într-o continuă metamorfoză, de la elementul primar, static, prins în mrejele rostirii și rostuirii, prin rit, al lumii dintru început, la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sub trei aspecte: elementul calm (zeul egiptean al atmosferei, Shu, ca mediator între cer și pământ; element violent, personificat de divinitățile vântului și ale furtunilor, și elementul vital, "prăná", forța de viață, dobândită prin yoga172. I.2.2. SEMNIFICAȚIE ȘI PROCESUALITATE Până în mileniul al II-lea î.e.n. a apărut teoria chineză privind cultul celor cinci elemente: apa, focul, lemnul, metalul și pământul, care corespundeau primelor cinci numere 1, 2, 3, 4, 5. Aceste cinci elemente au foste definite în deplină comuniune
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și s-au retras în lături și pământul stă deasupra apelor mereu până la vremea de apoi...".193 A. OBICEIURI FAMILIALE 1. APA În ritualurile de trecere, la români, apa antropomorfică descrie cadrul universal al desfășurării ceremonialului, făcându-l părtaș la procesualitatea logos-ului întemeietor de noi praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
posibilităților de existență; ele precedă orice formă și susțin orice creație(...). Cufundarea în apă simbolizează (...) regresiunea în preformal, reintegrarea în modul nediferențiat al preexistenței." 196 Cele trei "praguri" existențiale nașterea, nunta, înmormântarea construiesc o matrice semantică a apei a cărei procesualitate este realizată de interferența simbolismelor: distrugerea maleficiilor, denominația, consacrarea socială, trecerea și pe-trecerea lumii. Metamorfoza apei deschide porțile dintre lumi, lumea "de aici" și lumea "de dincolo", convertind "trecerea" și "petrecerea" la etern: de exemplu, în Africa de Nord, se aruncă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
descătușând instanțele poetice de statismul semnificațiilor. Dinamica instanțelor poetice construiește interdependența textualitate/metatextualitate, generând spațiul discursiv ca manifestare continuă și sincronică a țesăturii semantice. În ceea ce ne privește, considerăm "epistema" ca structură de semnificații textuale și metatextuale, punerea în act, procesualitatea, fiind posibilă printr-un discurs integral, polifonic, în care circumstanțele textuale acționează ca instanțe discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale creează polifonia semnificațiilor care devin manifeste, la nivelul pattern-ului discursiv, pe care îl vom numi epistemă. Epistema
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
originară, ca temelie a cunoașterii umane, la stările ontologice, ca punere în act a imaginilor primordiale. Interacțiunea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale construiește matricea semantică activă a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea text metatext ca procesualitate discursivă. "Vocile discursive", specifice nivelelor de analiză, reprezintă, pe de o parte, complexul dinamic de imagini, prezent în devenirea de la arhetip la mit imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea , iar pe de altă parte, complexul constant de imagini, existent la nivelul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
marcate de discordia concors și de concordia discors. Ambiguitatea necesară textului poetic stă în strânsă legătură cu această stare de lucruri, căci matricea ambiguității o constituie tocmai polaritatea, coincidentia oppositorum".19 Formele de existență a limbajului poetic, menite să asigure procesualitatea textuală ca "act hermeneutic", sunt "textualizarea", "contextualizarea" și "transtextualizarea", aflate într-un continuu dinamism inter-relațional.20 Cele trei forme de manifestare a poeticității textualizarea, contextualizarea și transtextualizarea au fost definite ca o "configurație de semne"21 : "caracteristica principală a textului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
discurs/enunț (enunțul urmărește structurarea textului din punct de vedere lingvistic. Astfel, discursul studiază condițiile producerii textului într-un context dat.28 În științele limbii, discursul a devenit domeniu de sine stătător, prin anii `88, prin intermediul unor caracteristici care stabilesc procesualitatea discursivă: organizarea transfrastică, orientarea, punerea în act, interactivitatea, contextualizarea, instanțele discursive, normativitatea, interdiscursivitatea.29 Astfel, analiza discursului, ca domeniu nou apărut, presupune studierea relației dintre text și context, dintre organizarea textuală și contextul social, determinat.30 Această relaționare dintre text
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
acel n-o fost ras, / Jumătate cu necaz."216 Interiorizarea liricului construiește un spațiu poetic al împlinirilor, ca paliativ al zbuciumului vieții. "Cântul", ca modalitate de structurare a discursului poetic, are atribuțiile unui personaj liric care transformă actul poetic în procesualitate semantică, determinând metamorfoza sensurilor și realizat de paralelismul sinonimic: " Cine fluieră și cântă / Nu i-ar fi lumea urâtă / Și fața posomorâtă; Cu amar de-l bate vântul, / El mai uită cu cuvântu; / Jalea drumu de i-l trece, / El
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sate / Că eu mult te-am mai cătat / Și de urmă nu ț-am dat."229 Norocul-antropomorf este supus unui ritual al purificării, prin "cânt" și "muncă", paliative care anulează discrepanța dintre certitudine și virtualitate. Imperativul reflexiv și imprecativ transfigurează procesualitatea semantică în plan simbolic: "Frunză verde busuioc, / Ardă-te focu, noroc, / Că n-ai crescut pe-a meu loc. / Nu știu ce nu ț-o priit, / Că de la mine-ai fugit, / M-ai lăsat nenorocit; / Nu știu ce nu ț-o plăcut, / Că pe
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ai părăsit, / Că nu te-am văzut mai mult, / Da de-aș umbla lumea toată, / Tot dau peste tine-odată. / Am să cânt ș-am să muncesc, / Din nou să mă norocesc."230 Determinanții adjectivali, antepuși și postpuși, transformă "norocul" în procesualitate narativă, ilustrată de notațiile explicative: "Săracu, norocu meu, / L-o băut boii-n părău, / L-o băut un bou bălan / Noroc pe lume să n-am, / L-o băut un bou urât / Să n-am noroc pe pământ."231 Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Astea sunt ghemele cu firul vieții fiecărui om. Când s-a mântuit firul, traiul omului s-a sfârșit și eu mă duc de-i ieu sufletul."245 Creația populară din Bucovina, privită în devenirea sa, de la nucleul constant, arhetipal, la procesualitatea artistică își dezvăluie semnificațiile prin intermediul celor trei "semne poetice nucleare": "Cosmosul antropomorf", "Omul-Cosmos", "Ghemul vieții". CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV În sens filosofic, de-a lungul timpului, categoria a fost înțeleasă ca "ultimul și cel mai general predicat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]