559 matches
-
era căruța de nebuni ce-ardea magnific" (Magia de tine, din Beggarland Poema inițierii (Falii 5), editate în 2004). Pe de altă parte, vocabule ale inițierii, ale accesului la o transcendență al cărei cod nu poate fi parcurs de orice profan. Doar inițiatului, desigur, îi este dăruită "din sorii altei lumi o scară/ ca sufletu'mi ce prin fântâni coboară/ să fie tânguire unui clopot" (Stelele umbrite, din Falii 2, Poema focului 1985). Întreaga creație a lui Liviu Pendefunda este plină
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
măsură./ Ascultați că vă grăește amorul prin a mea gură") nu le era străină o atitudine ce presupunea, după cum a observat G. Călinescu încă din Poezia realelor, "continua raportare a empiricului la metafizic", "alunecarea continuă și savantă între mistic și profan". Conjugarea în diferite proporții a celor două coordonate avea ca rezultat o paletă variată de trăiri și atitudini: și dorința nerușinată, "pohta" de carne, adică sexualitatea frustă, și metafizica erosului, spiritualizarea nevoii de femeie și împlinire; și plăcerea vânătorii ("Ochi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
textelor și imaginilor este impusă și de epocă cercetată, care favorizează dialogul între literatura și artele plastice. Reprezentările scrise, pictate sau de altă natură, formează un ansamblu complex și polisemic 36. Imaginile se modernizează pe parcursul secolului, evoluând de la sacru la profan. Anne Higonnet [2002, p.304] consideră că există o anumită dinamică a schimbării tematice și de forma a arhetipurilor, legată de perioadele de criză ale secolului, una către anul 1860, cealaltă la sfârșitul secolului. Astfel, catre 1860 provocările lansate de către
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
burgheza scăldându-și fiica întruchipare a maternității, marchează declinul subiectelor religioase în arta), Liberté guidant le peuple de Delacroix (incarnare inegalabila a Marianei, femeia din popor care antrenează bărbații în revoluție). Ele se modernizează pe parcursul secolului, evoluând de la religios la profan (Judith de Gustav Klimt) [2002, p.335-339]. Nouă cultură a imaginilor și difuzarea lor transforma Fecioara Maria, actrițele, modistele, modelele pictorilor în idoli, mituri, vedete. Odată cu inventarea fotografiei, acest proces ia amploare. Publicitatea elaborează o nouă definiție a feminității, plecând
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pe Pământ. Mitul și intertextul ne ajută să ieșim din situație [!], fie că suntem creatori de opere sau doar de amintiri. Mijloace de eludare a prezentului și a propriei condiții, mitul și intertextul comportă consecințe întrucâtva similare în dialectica sacru/profan. Omul modern (în urmă cu jumătate de secol contemporan cu Mircea Eliade), ca și cel postmodern, ilustrează nevoia de a fugi pentru a supraviețui: Dar "ieșirea din timp" realizată prin lectură îndeosebi prin lectura romanelor e ceea ce apropie cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nimic nu o egalează: "Demersul unui mare scriitor contribuie nu numai la configurarea viitorului, ci și la aceea a trecutului" (Borges). Dacă ne mutăm obiectul atenției dinspre intertext spre mit, blocul temporal apare ca realitate deja rostită. Disocierea sacrului de profan, ca dimensiuni distincte ale timpului, calitatea supraumană și densitatea ideală a celui dintâi îi conferă un statut aparte. Aneantizarea cronologiei este chiar premiza demersului nostru hermeneutic ce analizează raportul omului cu mitul. "Pentru Buddha, nu există nici trecut, nici viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a eternității" (ibidem, 11). În dialectica repetare/diferire ce definește mecanismul inter textual, Ion Negoițescu pare mai atent la diferire. În ceea ce privește dihotomia timpului în creația eminesciană, ea dezvoltă sentimentul a/cronologic, așa cum îl regăsim în Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian: sacru/profan. Ion Negoițescu surprinde diferențele de aspect și de intensitate dintre cele două forme temporale 5, pe care le putem asimila blocului temporal (vezi supra) vs convenționalei succesiuni trecut-prezent-viitor: [...] în focul selenar, în recea combustrie a realului, se întâlnesc acum timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
îmi imaginam că ar fi putut fi catalogată și rezumată viața mea" (p. 396). Fundalul așa-zicînd "mare" al istoriei rămîne, pentru individ, pînă la urmă, o abstracțiune, chiar dacă una, paradoxal, cu efecte letale. Pentru el, sens are numai spațiul mic, "profan", al propriei existențe. Acolo, "liderii maximi", "comandanții supremi" și "generalissimii" nu valorează nici măcar cît un abțibild ori o piatră colorată. Din nefericire însă, nu sensul este cel care direcționează traiectoria istoriei. Aceasta descoperă personajele lui Sofer la finalul inițierii lor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
clară a scopului vieții este marcată stilistic prin prezența interogațiilor, devenite un șir filozofic de problematizări. Tototdată, într-o primă ipostază, lumea de acum Anei Blandiana este o lume "a opozițiilor, a contradicțiilor, ordonate într-un lanț de antinomii: sacru profan, viață și moarte, senzație și conștiință pur impur. Fiecare element al dubletului enumerat ocupă, pentru scurt timp locul principal, în lumea poetei. Alternarea lor va duce la construirea unui univers sferic, în care sentimentele și trăirile se amestecă, până la confuzie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de exemplu, La nuit du Vojd (Noaptea lui Vojd), prim roman al scriitorului Hervé Bel (text foarte bun, de altfel), publicat în 2010, care a și obținut un premiu literar elitist (Edmée de la Rochefoucauld). E greu de explicat, pentru un profan, ce anume din această formulă, și de ce, acționează decisiv asupra subconștientului unui cititor, dar se pare că funcționează... Lucrurile merg însă mult mai departe în ziua de azi. Potrivit unor comentatori avizați, comunitatea virtuală a cititorilor influen țează de acum
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
se bazează oamenii obișnuiți de revelația ce o pretind clericii și, uneori, principii cu voințele și sistemele lor de informații că ar deține-o; a doua, separarea cosmosului de om prin teoriile lui Galilei și Descartes și reducerea sacrului la profan, prin mecanicismele și determinismele secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea; a treia, ipostazierea istoriei și transformarea omului într-o jucărie a unei "fatalități oarbe", așa cum se poate vedea la iluministul Condorcet, la pozitivistul A. Comte, la dialecticianul Hegel
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în special din cartea Copilărie berlineză la 1900. Jacobson punctează sensul apelului la imagine pe care Benjamin îl face în reprezentarea caracterului mesianic al istoriei. Sursa biblică este oferită de Geneză, în care prezența divină se face sim țită în profan ca imagine (chip) al lui Dumnezeu în om. Imaginea este, în acest context, forma imediată a prezenței, cea care pune lumea în relație tensionată dialectic cu originea ei. Limbajul este, dimpotrivă, forma mediată, căzută a acestei relații: „Das Wort soll
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
beneficiază de un grup raisoneur, compus tot din trei femei. De asemenea, dacă în cazul Dragostei spirituale, pieptul miresei este expus, posibilă sugestie mariologică, aici, se întâmplă exact pe dos, mireasa este complet îmbrăcată. Distincția dintre erosul spiritual și cel profan funcționează astfel la nivelul acestei distincții dintre nuditate și vestimentație codificate cultural. Cecilia Cuțescu-Storck nu utilizează denudarea corporalității ca simbol negativ al carnalității amorului, ci dimpotrivă, într-un registru înalt, alegoric, al inocenței. Este evidentă transpunerea simbolică a unui topos
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
rămas sacre pentru adepții lor, au intrat în laicitatea dezbaterii. Ceea ce a introdus ipso facto în aceasta din urmă ideile paria care, atîta vreme cît domneau ideile Irecuzabile, rămîneau Intangibile. Astfel, sacrul a putut fi discutat și criticat public de către profan fără a fi fost invadat și devastat de profanare. Cu toate că era înscrisă încă de la origine în logica Renașterii, laicizarea a fost o consecință tardivă, rămasă de altfel incompletă în unele țări, și a fost nevoită să regreseze, în cursul acestui
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
dihotomia eliadescă între istoricitate și sacralitate. Sacralitatea nu este absentă din istorie. N-a fost nici la Hegel, nici la Eliade, ultimul nefiind așa de categoric în această disociere. El a vorbit, dimpotrivă, de o permanentă prezență a sacrului în profan și de obligația de a pune mereu în valoare dimensiunea sacră. Dar raportată negativ la istoricitate. Până la un punct. În cele din urmă, descoperă în istoricitate planul divin. Aceste direcții sunt oarecum complementare, se intersectează. Fără prezența divinității, istoria nici
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
presupunerilor sale și să le numească "generalizări provizorii", dar naturalistul își adaptează mintea la noua situație, ghicind și el ca orice om obișnuit. Iar profanul nu este deloc surprins să audă că naturalistul merge pe ghicite, ca și el. Unui profan este posibil să i se pară un pic mai surprinzător faptul că și matematicianul merge pe ghicite. Rezultatul efortului creator al matematicianului este raționamentul demonstrativ, o demonstrație, dar demonstrația este descoperită printr-un raționament plauzibil, pe ghicite. Dacă așa stau
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
și se lasă condus de catalogul de taină al „semnelor”. Ele ne înconjoară, fără să ne dăm seama și se cuvine a fi descifrate dacă vrem să viețuim cu adevărat; altfel spus, să deosebim sacrul (realitatea „vie” și nemărginită) de profan (formele accidentale, aparente, fără șansă de ființare). Dar abstracționismul teoretic al lui Van Gennep (impecabil, de altfel, în logica discursului), scapă de sub control autenticul și palpabilul, aspecte prin care se identifică riturile în pulsația lor concretă. Ritmica formelor se subînțelege
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
a nostalgiei paradisiace o încerca și autorul cînd, cum se știe, se cufunda în lectura unor texte alese (capodopere literare, scrieri religioase consacrate), în momente faste, mai precis întru preîntîmpinarea unor sărbători importante, favorabile resacralizării timpului și spațiului. Simbolurile sacru/profan întemeiază și ele realități opozante (și totodată, conexe): lumină/întuneric, sus/jos, viață/ moarte. Timpul sacru este adevărat și viu, ca și mitul receptat în sens eliadesc, de „istorie sacră”. De aici ar trebui să rezulte că profanul își asumă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ca și mitul receptat în sens eliadesc, de „istorie sacră”. De aici ar trebui să rezulte că profanul își asumă atributele căderii și ale morții. Din acest punct avem acces pe terenul unei dialectici mai subtile: nu tot ce înseamnă profan și moarte intră în contabilitatea agentului negativ. Adesea, profanul intră în relație cu sacrul, cel puțin așa cum nu se raportează la da. În cosmogonie, Dumnezeu, înainte de a deveni „cel ce sunt”, pare a „conlucra” cu Diavolul. Pe asemenea căi, negativul
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
periferic mai numeroase, condiționale, contextualizate și variabile. Thêmata: noțiune propusă de Holton (1981), apoi reluată de Moscovici și Vignaux (in Guimelli, 1994), pre-zentîndu-se în general sub formă de idei-surse, arhetipuri, scheme de opoziții (bărbat/femeie; elită/popor; libertate/constrîngere; sacru/profan), implicînd o "the-matizare" generică și modulații socio-istorice, argumentative și spațio-culturale, integrate mai mult sau mai puțin în RS. Index de nume A Abric (Jean-Claude), 18, 70-71, 76, 89-90, 92-93, 111, 117-119, 123-125, 129, 134, 154, 165, 193-194, 197, 202, 212
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
conștiinței colective (...) o sferă de forțe create de societate și suprapuse realului"19, în care totemul era înțeles asemenea unei surse generatoare de sacru, un simbol al colectivității ce impunea respect și anumite interdicții. Teoria lui Durkheim delimitează sacrul de profan, înțelegând aceste noțiuni ca "genuri separate, două lumi complet distincte"20, definite printr-o disjuncție ce constituie în cazul de față trăsătura cea mai specifică a gândirii religioase. Observând superioritatea lumii sacre față de cea profană, el departajează ferm aceste categorii
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a se adapta oricărei entități existențiale, pe care o poate poseda. În acest fel, un obiect care se sfințește, trece din lumea ordinară, în cea extraordinară, făcând un transfer de energie între două spații diferite. Recurgând la separația fermă de profan, Caillois nu pierde din vedere importanța apropierii de sacru, care, în mai toate culturile și orientările religioase, presupune un fapt extraordinar, accesibil doar celor inițiați și celor cărora le este permis. În diferite locuri apare ideea că apropierea de sacru
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
aduce forță și prestigiu ori rană și moarte în caz de eșec"37. Caracterul contagios 38 al sacrului impune însă la Caillois o serie de restricții, putându-se vorbi, prin urmare, de un sacru "interzis"39, a cărui relaționare față de profan poate fi mediată prin intermediul riturilor de consacrare și desacralizare. Autorul separă astfel teoriile despre sacru în două direcții diferite, cea a limitărilor 40, definitorie asupra unui sacru al respectului 41, și cea a sărbătorii 42, înțeleasă ca o întrerupere a
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
-l pe om să încerce, să îndrăznească și să se apropie ca de un lucru oarecum știut. Nu întâmplător, Nichifor Crainic vorbește de o nostalgie a celor sfinte. Există, prin urmare, posibilitatea transgresării temporare a granițelor ce demarchează sacrul de profan, atingând prin aceasta o axă spirituală primordială față de care omul se raportează în întreaga sa existență. Dacă sacrul exprimă idealurile și eternitatea, prin antinomie, profanul urmărește necesitățile lumii fizice îmbrăcate în valorile, de cele mai multe ori, hedoniste ale vieții cotidiene. Trecerea
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
prin aceasta o axă spirituală primordială față de care omul se raportează în întreaga sa existență. Dacă sacrul exprimă idealurile și eternitatea, prin antinomie, profanul urmărește necesitățile lumii fizice îmbrăcate în valorile, de cele mai multe ori, hedoniste ale vieții cotidiene. Trecerea din profan în sacru poate avea semnificația unui urcuș, în timp ce alunecarea de la sacru la profan ar deține sensul unei căderi spirituale. Din această privință, chiar mai mult decât în alte religii, ideea apropierii de perfecțiune se manifestă în creștinism asemenea unui principiu
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]