7,270 matches
-
sau în clișee hollywoodiene, încercînd totodată să rămîi fidel documentului și să nu aluneci prea adînc în groapa ficțiunii. Recentului film al lui Oliver Hirschbiegel, Ultimile zile ale lui Hitler ( Der Untergang), i s-a reproșat o excesivă umanizare a protagonistului în dauna adevărului istoric. Ceea ce nu înțeleg cei care au formulat obiecții de acest tip e că cinematografia, ca și literatura, funcționează după alte legi decît cele ale perfectei adecvări la adevărul istoric. O dată prins în rama ficțională - pe orice
În sens invers by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11549_a_12874]
-
locuiesc. Atenție, indiciu de vizionare! Dacă există un personaj reconfortant de normal în acest lungmetraj, atunci el nu există de fapt. La atmosfera de care vorbeam dau o mână de ajutor și aluziile livrești: Dostoievski și Kafka, cam asta citește protagonistul (filmul e spaniol, nu american). Faptul că rolul principal îi aparține lui Christian Bale e un plus, talentul lui pentru interpretarea unor indivizi cu consistente probleme psihice era deja evident în American Psycho. Da, s-a spus deja că scenariul
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
abundă în această peliculă. Miza ei va interesa cu siguranță un psiholog: se știe că, în cazul unei traume, memoria e automat amputată. Dar dacă adaugi la asta o lipsă de somn - cam de un an - care e reacția scontată? Protagonistul e bombardat cu bucăți de amintiri și singura lui șansă pentru a relua contactul cu realitatea e să pună cap la cap o imagine defavorabilă pentru el. Cât de defavorabilă, asta veți afla văzând filmul, n-ar fi o pierdere
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
Ioan Holban După ce a debutat strălucit în proză cu volumul Nevasta lui Hans (1996), poetul Nichita Danilov revine cu romanul Tălpi. Șotronul (Ed. Polirom, 2004), o primă carte dintr-o anunțată serie unde protagoniști sînt bizarul Bikinski, orașul Iași și mijloacele de transport. Nichita Danilov este unul dintre cei mai buni prozatori între poeți, dar și un expresiv poet între prozatori; altfel spus, poetul nu transferă mijloace ori materie literară prozatorului, ci îl convoacă
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
apoi", prin care se construiește romanul lui Nichita Danilov. Umanitatea e una marginală, a hoților de buzunare și a violatorilor, a borfașilor, chefliilor și țăranilor din comunele mărginașe, cu tot felul de boccele; personajele cu identitate, care se adună în jurul protagonistului sînt, în fond, figuri ori, mai exact, expresii ale unor stări pe care le traversează (le creează, pentru a le înfrunta) Bikinski; colonelul beat care urinează în tramvai, prin somn, fostul ginecolog Papil Mazuru care colecționează scame și ațe căutînd
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
de comunicație terestră, (pe)trece personajul în coșmar și iluzie: ,Circul pe roți ieșea din Depoul Gării la orele 4,30 dimineața și dădea reprezentații pînă la orele 23,30, cînd tramvaiele erau retrase din circulație. Fiecare vagon își avea protagoniștii săi, care se schimbau din timp în timp. Nu lipseau nici numerele cu omul-șarpe, omul-cămilă, omul-leopard și omul-struț, care își ascundea capul în nisip atunci cînd cineva îl lua în obiectiv. Femeia-păianjen cu șapte sîni și trei rînduri de picioare
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
lui Bikinski, adică, macină asfaltul prefăcîndu-l într-un ,covor de sunet și lumini". Cosmic și teluric, orașul e personajul creat de tălpile, tramvaiul, plicurile, alcoolul, pantofii și adidașii antieroilor din romanul burlesc/carnavalesc al lui Nichita Danilov; din această perspectivă, protagonistul din Tălpi. Șotronul e Iașul, devenit, iată, ceea ce se numește un topos, o paradigmă literară, cum, la fel, va fi fiind urbea moldavă în proza lui Val Gheorghiu, Cătălin Mihuleac ori Lucian Vasiliu: e orașul cum se vede (cu piețele
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
organizate recent că este probabil cea mai importantă dramă germană fiindcă descrie traiectoria de la virtute la trădare și simultan mersul invers. Războiul este aici materia primă, în fiecare ungher te ciocnești de militari, logica atacului și a contraatacului fixează psihologia protagoniștilor. Pe masa de lucru, când pe Schiller l-a lovit ultima criză și n-a mai putut duce la bun sfârșit proiectul, zăcea drama despre un uzurpator, Demetrius. Am pomenit de exegeza unui filosof, Rüdiger Safranski, care e convins că
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
în conjurația cu fanatica ei derulare și se lasă captivat și de voluptate, avid să guste plăcerile vieții. Din adnotările scriitorului rezultă că până aproape de final nu era sigur pentru care variantă se va decide. Și în artă libertatea asigură protagonistului o anume autonomie. Nu e un hazard ce se întâmplă, un joc cu zaruri, dar determinarea nu e previzibilă. Schiller purta un dialog cu personajele sale, nu le impunea o alternativă, se căznea să descopere prin dibuire itinerarul nimerit. Acolo
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
autoreferențială, te familiarizezi cu atmosfera unui spleen social care străbate volumul de la un capăt la altul. Toate personajele suferă de lipsa unei inițiative existențiale, ale cărei motive autorul nu le formulează explicit. Un blocaj ambiguu dar puternic îi ține pe protagoniștii monologurilor în afara fluxului vieții sociale. Nu sunt niște ratați, dar voluntar inadaptați și blazați, mai mult martori decât actori sociali, iar revolta, atunci când poate fi detectată, se consumă muțește, undeva într-un for interior. "Criza" este oarecum confuză, poate doar
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
sus e naturală și nu cere neapărat o sforțare în sensul unui dezechilibru senzațional. Între subiect și discurs se creează, așadar, o mai bună rezonanță, ritmul narativ fiind cel potrivit. Altfel, nici aici nu sunt multe de spus: X este protagonistul unei povești de dragoste chinuite sfârșite confuz. Un love story care se pretează foarte bine jocului de perspective și temei degradării individuale de care vorbeam. La polul opus, Șapte zile, ultimele șale Dosarelor Xț este o glumiță de proză SF
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
motive mai degrabă de conjunctură. (Cele câteva pagini din Analiza Spectrală a Europei, în care, după ce, în trecere, ni se nega "forța interioară" care ne-ar fi putut asimila complet cu rușii, ni se certifica drept consolare calitatea de posibili protagoniști ai unei viitoare renașteri a spiritului bizantin, teză adoptată cu explicabil entuziasm de adepții autohtoni ai ortodoxismului interbelic.) Și în genere, una din acele celebrități care, după propria-i expresie, "asemenea lui Liszt, par să-și fi luat gloria cu
Carl J. Burckhardt: Contele Hermann Keyserling by Mihnea Moroianu () [Corola-journal/Journalistic/11615_a_12940]
-
Îngerul de la benzinărie sunt tot atâtea incursiuni într-o realitate specifică personajului, în medii familiale și profesionale investigate minuțios, iar nu panoramate dintr-o perspectivă de înălțime auctorială și centralitate narativă. Prozatorul se apropie - la propriu și la figurat - de protagoniștii săi, însoțindu-i în întâmplările pe care le parcurg, ascultându-le ofurile, dar lăsându-i să se descurce singuri, fără salutare intervenții de la Centru. Cadrul general fiind realist, miza volumului e pusă pe întâlnirea, aproape insesizabilă, a două planuri: existența
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
și mie..." Urmăresc trecerea lui peste podul îngust. nu se mai poate scrie poezie. Ba da. Dar altfel. Acest spectacol se naște firesc din Experimentul Iov, pus de Mihai Măniuțiu acum ceva vreme la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu. Unde protagonist era tot Marian Râlea. Este un fel de prelungire a lui, poate mai puțin spectaculoasă, mai puțin eclatantă. Este un fel de obsesie, exploatată altfel. Măniuțiu și actorul-însoțitor, Râlea, investighează un alt tip de emoție, de mărturisire, de experiment, la
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
puțin. Valsul îl conduce, după efortul confesiunii, către moarte. Îmi amintesc imaginea din filmul Pianistul al lui Roman Polanski. O imagine de sus. Valize, valize, zeci de valize în ghetou. Oameni ca niște umbre stau pe ele, lîngă ele. Apoi, protagonistul, singur printre ele. Aici, pantofi. Și valsul. Și Primo Levi. Și copacul cenușiu, suspendat deasupra scenei cu vîrful în jos și rădăcinile în sus, devitalizat, aberant, înfricoșător. Și Liliachiul(Petre Panait). Și Corul care se plimbă fantomatic, în strădania discretă
După Auschwitz by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11657_a_12982]
-
mînuței sale". Dar, pentru că "duelurile-s proibate ș= prohibiteț", tinerii găsesc o chichiță legislativă: "Legile opresc numai duelurile cu pistol, cu sabie, cu rapieră șspadăț, ele nu prevăd nici o pedeapsă pentru dueluri cu carabină". Duelul imaginar produce o rană imaginară. Protagonistul "rănit" este înfășurat la cap de un doctor prieten și drogat cu "afion". La vederea falsului rănit, duduca leșină de emoție: "Mamuca a căzut în capcana lui Toderiță în însăși ziua închipuitului duel". Și, pentru că tot tîrgul vuia despre acest
DUELUL LA ROMÂNI (urmare din nr. trecut) by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/11656_a_12981]
-
Câtă vreme ne spune ceva despre modul de a fi al unui scriitor, despre figura spiritului creator, complexul respectiv are funcția și valoarea lui. Când însă, defulat, modifică datele realității pentru a le face să coincidă cu desenul interior al protagonistului, se impune o corecție în spiritul adevărului. Întrucât ceea ce este dezirabil în ficțiune nu se potrivește cu spațiul realului. Fiecare are o logică distinctă, o conformație pe care, spre binele nostru moral și psihologic, o respectăm. Publicistul trece cu facilitate
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
balastul narațiunii directe, detaliate și, mai ales, la persoana întâi. Această distanțare face bine prozei lui Dumitru Ungureanu. Finalul "contaminează" însă proza. "De ce totuși în seara aceea m-am certat totuși cu soția?" se întreabă naratorul incurabil, tele-martor și nu protagonist, de data aceasta, martor frustrat al jocului erotic performat de celălalt. Răspunsul se află în celelalte proze. A doua povestire notabilă este Muncă veche, oameni vechi, o pastișă bucolică și paideică după Sadoveanu. Eliberat de tema sa preferată și concentrat
Cum se dezbracă o femeie by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11716_a_13041]
-
Șerban. Aceleași sunete, spuneam, repetitive, pe care le rostesc personajele în situații diferite, exprimînd stări diferite, raporturi diferite între ele, tensiuni, grade ale conflictului, ură, violență, iubire, durere, revoltă, patimă. Felul în care sînt emise, "interpretate" aceste sunete, rostogolite de protagoniști, de Cor, sunete ale unei visceralități profunde, elementare, un amestec bizar cu un soi de primitivism la limita animalității creează un efect extraordinar. La limita raționalului cu iraționalul, al vinovăției cu nevinovăția. Se crează o energie specială, care se plimbă
Patima Medeei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11705_a_13030]
-
găsit că devine aici nu doar un simplu comentator, rezoneur, ci unul dintre vinovați. Un Cor destrăbălat, un Cor al destrăbălărilor. Foarte inspirat definit vizual de Carmencita Brojboiu în toate aparițiile. Aici, în Medeea lui Tompa, Corul este unul dintre protagoniști, urît, grotesc, grobian, ridicol, eșuat în vulgaritate și derizoriu. Corul sîntem noi. De fapt, toți sînt la fel de vinovați. Tăcerea este o formă de participare la crima Medeei. Deși îi știu decizia, nu fac nimic ca să o împiedice. Acceptîndu-i gestul, crima
Patima Medeei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11705_a_13030]
-
că ar fi vorba despre o anume incompatibilitate între președinte și al său consilier. Eu cred că este vorba despre diferența dintre două domenii de activitate: filozofie și marină. Emisiunea de la Realitatea Tv, intitulată "Cap și pajură", avându-i ca protagoniști pe Emil Hurezeanu și Cristian Tudor Popescu, mi s-a părut excelentă, în orice caz, cu mult peste altele de gen... * Despre Mutu - nimic în ultima vreme? Era vorba că în luna mai...
Natură vie cu prim-ministru by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11735_a_13060]
-
sacri ai literaturii americane, Saul Bellow și Philip Roth, și a fost distins, în anul 2003 cu Premiul Pulitzer. În prezent, Eugenides trăiește în Berlin, împreună cu soția și fiica sa. Middlesex este, înainte de toate, povestea unui hermafrodit american. Naratorul și protagonistul romanului, Cal(liope) Stephanides, suferă de o anomalie genetică rară, denumită sindromul deficitului de 5-alfa-reductază, care apare în special în comunitățile izolate. În buna tradiție a Greciei antice, soarta i-a fost hotărîtă pe muntele Olimp, însă nu de către zei
De curînd în librării - Jeffrey Eugenides - Middlesex by Alexandra Coliban-Petre () [Corola-journal/Journalistic/11707_a_13032]
-
mai mulți, pentru alții, mai puțini sau, privind tineretul din sală, deloc. E halucinant! Brusc, n-am mai știut unde sînt și, mai ales, în ce an! Atmosfera de atunci a dat năvală peste mine. Pe scenă, dincolo de cei cîțiva protagoniști, toți foarte buni, fără să iasă o secundă din convenția stabilită de regizor, se adună, se alcătuiesc coruri. Femei, bărbați, tineri. Mă frec de multe ori la ochi. Dincolo de costum, de îmbrăcămintea propriu-zisă, amărîtă, uniformizatoare, proletară, kitschoasă, descopăr chipuri, atitudini
Gaura din steag by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11729_a_13054]
-
și mai mereu ceva scapă desenului, iese din conturul înțelegerii lui. Ziua întâi, a interiorului casnic, și ziua a doua, a exteriorului social și a debordării peste pragurile morale, sunt perfect complementare sub raport simbolic și ca gradație dramatică. Fiindcă protagonistul e mai întâi static, vegetativ, legumă umană ascunsă după frunzele late ale ipohondriei; iar apoi activ, dinamic, în plină acțiune, în aerul greu al realității provinciale. Pe cât de natural în mișcări, pe atât de atent elaborat (până la detaliul infinitezimal), "funcționarul
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
tipologie clară și ordonatoare. Ce diferență față de romanul realist tradițional, al formației unui erou ambițios, trecând prin varii încercări și momente potrivnice, pentru a izbândi sau a cădea, la final! Aici, ficțiunea cade, ca o pelerină, pe umerii tari ai protagonistului, care alege să o îmbrace sau să o lase deoparte, cu dezinvoltura demonilor lui Lermontov, Gogol ori Dostoievski, înfricoșându-i pe colegii de la Dealu-Ocna prin secreta sa putere. Cine știe tace; și Antipa, știind câte ceva despre data morții unuia și
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]