383 matches
-
dialecte și graiuri cunoscute. În aceeași vatră s-ar fi mani- festat epicentrul culturii universale, în care își au rădăcinile cea egipteană, indiană, babiloniană, persană, chineză, greacă etc.” (6). Am citat mai mult din acest articol, pentru a arăta că protocronismul românesc, activ în epoca național-comunismului, dăinuie - și încă în forme dintre cele mai radicale și ridicole. Limba română a intrat în competiție mult mai târziu, dar în forță. 2. Experimentele suveranilor și disputele teologilor După cum se vede, patriotismele locale și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
române în orizontul neomodernismului. Ea și-a asumat ostentativ postmodernismul de influență americană, în încercarea de resincronizare la mișcarea ideilor literare occidentale. De aceea, noi eram în vizorul Securității niște "vânduți" Occidentului. Securitatea, prin scriitorii racolați de ea, a inventat protocronismul, care încerca să demonstreze preeminența noastră culturală europeană de la Burebista la Ceaușescu... Ea a cultivat lupta generaționistă, pentru a divide și controla mai bine această breaslă care îi crea insomnii. Istoria breslei oferită de Securitate este o enormă mistificare (vezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Protocoalele Lacan (Editura Aula), Lucia Simona Dinescu, Corpul în imaginarul virtual (Editura Polirom), Angelo Mitchievici, Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente (Editura Institutului Cultural Român), Andrei Simuț, Literatura traumei (Editura Casa Cărții de Știință), și Alexandra Tomiță, O istorie „glorioasă“. Dosarul protocronismului românesc (Editura Cartea Românească). » Premiul special al redactorilor va fi acordat lui N.C. Munteanu pentru volumul Ultimii șapte ani de-acasă. Un ziarist în dosarele Securității, o ediție îngrijită și adnotată de Doina Jela, apărută la Editura Curtea Veche. » Premiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
care dacii liberi supraviețuiseră până hăt, târziu, după retragerea aureliană, care se pare că nu Îi afectase, mărețul spectacol avea drept temă și protagoniști vitejia dacilor și dacii anului 1985, care se perpetuaseră, nemuritori, până În zilele noastre. La modă era protocronismul. Așa că cele două terase erau pline de daci chercheliți, care beau voinicește, fără să-și dea jos cușmele de pe cap, cu sabia din recuzită la brâu, jucându-se cu nemaipomenitul stindard din piele de lup sau dezlipindu-și inevitabilele bărbi dacice
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
mare de nonsensuri și absurdități din literatura populară l-ar fi putut influența. Ar fi, fără îndoială, nu prima și nici ultima enormitate demnă de deriziunea lui Urmuz — căci este probabilă, dacă nu sigură, totala sa ignorare a folclorului”. Apariția protocronismului și transformarea acestuia în ideologie culturală a regimului Ceaușescu oferă criticilor literari noi argumente strategice în susținerea lui Urmuz și a avangardei autohtone. În cuvîntul introductiv la volumul Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Ed. Eminescu, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ignorare a folclorului”. Apariția protocronismului și transformarea acestuia în ideologie culturală a regimului Ceaușescu oferă criticilor literari noi argumente strategice în susținerea lui Urmuz și a avangardei autohtone. În cuvîntul introductiv la volumul Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Ed. Eminescu, București, 1977, p. 8, promotorul acestui pseudoconcept comparatist, Edgar Papu, ridica problema validării externe a „precursorilor” avangardiști autohtoni: „Trei mari fenomene de avangardă ale veacului XX, dadaismul, „absurdul”, lettrismul, fenomene de un amplu răsunet, se constituie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru timpul lor”? Sau că Urmuz ar fi un „textualist” en herbe, mai „avansat”, deci, decît suprarealiștii? Discursul lui Mincu este, de fapt, un tipic discurs de (auto)legitimare teoretică: prin Urmuz, criticul pare a încerca să acrediteze ideea unui „protocronism” al avangardei istorice românești și, totodată, al unei moderații „experimentaliste” (și ea, avant la lettre...), în sensul lui Angelo Guglielmi. Într-un articol din Revista de istorie și teorie literară nr. 4/1983 - și reluat în volumul Singura critică - despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bene, în versiunea românească a lucrării lui Gustav Réné Hocke Manierismul în literatură, Ed. Univers, București, 1976, Nicolae Balotă completa antologia de texte manieriste din literatura europeană cu două poeme de Ion Barbu și cu „fabula” „Cronicari”...) Între sincronism și protocronism - noile metode critice Ultimul deceniu al „Epocii Ceaușescu” este dominat de două mari „bătălii culturale”: avem, pe de o parte, conflictul dintre adepții naționaliști sau național-comuniști ai protocronismului și adepții „internaționaliști” ai umanismului estetic occidentalist și sincronist. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două poeme de Ion Barbu și cu „fabula” „Cronicari”...) Între sincronism și protocronism - noile metode critice Ultimul deceniu al „Epocii Ceaușescu” este dominat de două mari „bătălii culturale”: avem, pe de o parte, conflictul dintre adepții naționaliști sau național-comuniști ai protocronismului și adepții „internaționaliști” ai umanismului estetic occidentalist și sincronist. Pe de altă parte, scena literară începe să fie dominată de intrarea în arenă a „generației ’80”, de discuțiile în jurul textualismului și - după 1985 - de bătălia pentru postmodernism... În interiorul complicatelor jocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semantică”, o „abordare sintactică” (motivată psihanalitic) și una „pragmatică” a celor două tipuri de scriere. Eseul începe însă printr-o critică vehementă a „complexelor criticii” noastre. Ținta polemicii este „ceea ce Edgar Papu numea cu o frumoasă, însă puțin pertinentă metaforă, «protocronism românesc»”. În bătălia ideologică dintre adepții sincronismului și cei ai protocronismului, Victor Ivanovici își precizează ferm poziția. Scopul teoriei lansate de E. Papu ar fi, în opinia lui, acela de „a ne consola de eventualele complexe” provinciale prin invocarea obsesivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două tipuri de scriere. Eseul începe însă printr-o critică vehementă a „complexelor criticii” noastre. Ținta polemicii este „ceea ce Edgar Papu numea cu o frumoasă, însă puțin pertinentă metaforă, «protocronism românesc»”. În bătălia ideologică dintre adepții sincronismului și cei ai protocronismului, Victor Ivanovici își precizează ferm poziția. Scopul teoriei lansate de E. Papu ar fi, în opinia lui, acela de „a ne consola de eventualele complexe” provinciale prin invocarea obsesivă a precursoratului absolut: „Însă calitatea de precursor, chiar aceea de precursor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu, postmoderni!), sesizînd caracterul său marginal, excentric, excesiv-tehnicist și steril, bref — contraproductiv. La fel de contraproductivă s-a dovedit a fi însă și invocarea — cu argumente protocroniste! — a „textualismului” urmuzian, în plină bătălie cultural-politică între sincronism și protocronism... Analizele din Arca lui Noe despre „Arghezi & Urmuz” duc mai departe observațiile lui Nicolae Balotă, polemizînd cu prejudecățile criticii tradiționale de autoritate. Primii vizați sînt G. Călinescu și Tudor Vianu. Ideea „echivocurilor” lingvistice emisă de cel din urmă e negată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
său Bacovia, «Sînt mai mulți morți în oraș, iubito/ Tocmai de aceea am venit să-ți spun»” (corect „Sînt cîțiva morți în oraș, iubito/ Chiar pentru asta am venit să-ți spun”), și încearcă o „recuperare patriotică” în consonanță cu protocronismul oficial: „S-a pierdut enorm din ceea ce va fi fost Urmuz om viu, s-a pierdut uriaș din tainicul său spirit patriotic, cînd se scuza într-o scrisoare de familie că nu a putut lua parte la întîia parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și în toate timpurile”, o reproducere „pînă la incredibil” a realității, o „oglindă a existentului”... Fiecare fabulă urmuziană „e o capodoperă și o operă deschisă”. Încercînd, pesemne, să împace toate „taberele” culturale, autorul ține să se delimiteze... nuanțat de orgoliile protocronismului: „E foarte greu să demonstrezi, ca scriitor de limbă locală cum este în fond limba română, că ideea cutare sau cutare stil au fost lansate de un scriitor român înaintea unui confrate francez sau britanic”, invocînd, ca pe o scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Boris Groys) în momentul cînd încetează a mai fi resimțită ca ofensivă/primejdioasă la adresa establishment-ului. Ulterior, odată cu progresiva „închidere” față de Occident a regimului ceaușist, recuperarea va căpăta conotații naționaliste tot mai apăsate: apariția, spre sfîrșitul anilor ’70, a teoriei protocronismului, elaborată de către comparatistul Edgar Papu, confiscarea și transformarea ei în ideologie culturală cvasioficială (după un model stalinist) va exalta argumentul priorității cronologice a avangardei românești în raport cu avangardele europene, flatînd conștiința identitară și complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
produce ca urmare a apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și ca o expresie a domesticirii avangardismului, integrat intertextual în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv”, „antiautoritar”, „demofil” (v. „coborîrea poeziei în stradă”) și „detabuizant” (la modul ludic, ironic, parodic și experimental) al acesteia. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
teoriilor lui Angelo Guglielmi și ale Gruppo ’63 (Avangardismul poetic românesc, 1983), va fi oarecum marginalizată. (Ovidiu Morar vede în această propunere teoretică „o nouă teorie protocronistă”; de fapt, e vorba chiar de cea „veche”, adeziunea lui Marin Mincu la protocronism avînd incidențe vădite în teoriile sale asupra avangardismului, experimentalismului și textualismului autohton). Cu excepția unor experimentatori radicali ai limbajului, tributari tel-quel-ismului și neoavangardelor europene ale anilor ’60, reprezentanții amintitei generații par să respingă însă, pe ansamblu, și ideea unei filiații avangardiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ideile mai tinerilor Eugen Ionescu și Emil Cioran. În mod semnificativ, teza „modernismului românesc de export” și a precursoratului european absolut - emisă în repetate rînduri de către Vinea - avea să fie redimensionată oficial în anii ’70-’80, pe coordonatele ideologice ale protocronismului național-comunist... Preocupările Contimporanului cu privire la promovarea artei românești în străinătate au fost discutate prin comparație cu cazul revistelor Integral și unu. La fel și atitudinea amintitelor publicații în raport cu ideologiile totalitare, ilustrativă în privința caracterului preponderent estetic al avangardei autohtone din anii ’20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1925 Overy, Paul, De Stijl, traducere de Anda și Andrei Bantaș, prefață de Paul Constantin, Editura Meridiane, Colecția „Curente și Sinteze”, București, 1979 Pană, Sașa, Sadismul adevărului, Editura unu, București, 1936 Papu, Edgar, Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Editura Eminescu, București, 1977 Pàssuth, Krisztina, Avant-garde de l’Europe Centrale, Flammarion, Paris, 1993 Pavel, Amelia, Pictura românească interbelică. Un capitol de artă europeană, Editura Meridiane, București, 1996 Perpessicius, Mențiuni critice, București, Editura Casa Școalelor, I (1923-1927), 1928; Fundația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vixit qui bene latuit. Trăiește bine cine-și incifrează bine ideile opozante. Ce n-ar fi făcut Milucă să nu-l irite pe iritabilul director? Doctorul în Bolliac își alegea subiecte fără însemnătate. Despre Ieminescu scria doar Mistrie. Cred că protocronismul a fost mai puțin nociv decît tendința de a-i dezgropa, de a-i "restitui" pe toți osîndiții pe drept la anonimat. Tot comentînd autori mici și mulți, se duce la fund barca istoriei literaturii, cu cei mari cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ieșirii din timp (ucronia), și prelucrându-l în registrul SF, scriitorul realizează un lapidar poem epic despre geneza națională, conotat însă cu un sens ironic, polemic în momentul apariției - 1976 - în raport cu naționalismul exagerat al ideologiei oficiale, care își va asocia protocronismul. Jocul intelectual al prozatorului sfidează tabuurile, clișeele plicticoase, obișnuințele de lectură și falsele distincții de gen. În Argonautica sunt vizate nu doar problematica și procedeele genului SF, ci și chestiuni general umane (de pildă, tema puterii), cristalizând un mod al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288558_a_289887]
-
că România este deasupra normelor, adică orice interogație, orice preocupare în privința nivelului este inadmisibilă. Întîrzierea în dezvoltare nu este acoperită, dar nu se mai poate considera că este degradantă, deoarece există o esență superioară a romanității. Patrioții intră în spațiul "protocronismului": măsura valorii este internă. Curentul se structurează la începutul anilor '70 și își găsește formularea în 1974 în scrisul criticului literar Edgar Papu, în articolul intitulat "Protocronismul românesc". Ideea centrală este negarea influențelor exterioare, în special a influențelor occidentale. România
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
este degradantă, deoarece există o esență superioară a romanității. Patrioții intră în spațiul "protocronismului": măsura valorii este internă. Curentul se structurează la începutul anilor '70 și își găsește formularea în 1974 în scrisul criticului literar Edgar Papu, în articolul intitulat "Protocronismul românesc". Ideea centrală este negarea influențelor exterioare, în special a influențelor occidentale. România, dimpotrivă, ar fi anticipat creațiile occidentale. Atacurile lui Papu sînt îndreptate împotriva intelectualilor care aleargă după modele și aprecierile Vestului, împotriva urmașilor lui Lovinescu. Lucrarea lui Papu
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
modele și aprecierile Vestului, împotriva urmașilor lui Lovinescu. Lucrarea lui Papu este un ecou al pozițiilor lui Ceaușescu, care se revoltă în 1972 împotriva tendințelor de supraevaluare a ceea ce vine din străinătate, contra atitudinii servile în fața producțiilor din străinătate. Receptarea protocronismului este extrem de ambiguă: mișcarea îi satisface pe tradiționaliștii antiliberali, antiburghezi, și pe comuniștii exasperați de pretențiile occidentale de amestec în treburile interne, pe patrioții care sînt convinși de adevărata autonomie a națiunii susținute de Ceaușescu împotriva limitelor suveranității enunțate de
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
extrem de ambiguă: mișcarea îi satisface pe tradiționaliștii antiliberali, antiburghezi, și pe comuniștii exasperați de pretențiile occidentale de amestec în treburile interne, pe patrioții care sînt convinși de adevărata autonomie a națiunii susținute de Ceaușescu împotriva limitelor suveranității enunțate de sovietici. Protocronismul este un antidefetism și creează o imagine identitară în opoziție cu mizeriile subliniate de observatorii comitetului Helsinki ai Ligii Drepturilor Omului... În timp ce disidenții explică de ce se pleacă din România, protocroniștii înscenează o Românie luminoasă. Protocronismul este un fel de răspuns
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]