1,094 matches
-
suflet și trup, conștiință și gest, act și expresie”. D. Stăniloaie susține că „sufletul este somatomorf”. I. Gobry consideră trupul ca fiind instrumentul spiritului în acțiune, când mușchii execută ordinele voinței. În felul acesta, în sfera psihologiei, dar și a psihopatologiei, trupul poate fi considerat ca fiind un instrument de expresie sufletească al persoanei umane. Deși este determinată prin trupul biologic ca prezență obiectivă, limitele persoanei mele depășesc limitele anatomice ale propriului meu corp, acoperind întregul meu câmp perceptiv, dincolo de „trupul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
un auto-spațiu care se poate „dilata” dincolo de câmpul perceptiv printr-un mecanism de proiecție. Prin aceasta își depășește atributele sale anatomice devenind un spațiu al experiențelor sufletești. Această manifestare apare în mod deosebit de pregnant în situațiile descrise și analizate de psihopatologie (alcoolism, intoxicații cu droguri psihotrope, psihodisleptice, halucinații, delir, stări ipohondriace, aure epileptice, vis, hipnoză, stările crepusculare isterice, stările de extaz, derealizare, anorexie mintală etc.). J.P. Sartre afirmă că de regulă în condițiile de normalitate „corpul este trăit în tăcere”. H.
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de „a-avea-un-corp”. Ea este expresia unui conflict între trup și suflet, a unui dezacord. Se produce un clivaj, o „dedublare” a persoanei între „trup” și „suflet”, resimțită în sfera propriului Eu (A. Tatosian). Aceste aspecte capătă conotații specifice în sfera psihopatologiei. În cazul ipohondriei Eul își reflectă propriul său corp printr-o „poziționare excentrică” a acestuia. Pentru persoana ipohondră, preocuparea principală este reprezentată prin „grija” de a nu-și pierde posesiunea propriului său corp. Este o stare de tensiune permanentă, de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestuia sunt cantonate în sfera corporalității bolnavului. Chiar și în cazul derealizării sau al influențelor xenopatice, a stărilor delirant-halucinatorii, deși acestea au, aparent, o „origine exterioară” ele sunt tot în raport cu corporalitatea trăită a bolnavului. Din acest motiv, asistăm, în sfera psihopatologiei la o „dilatare corporală” care este necunoscută stării de normalitate psihologică. Problema existenței trupului este pusă în discuție numai în condiții psihopatologice, atunci când se produce „clivajul trup/suflet”, fapt care ne permite să tragem concluzia că starea de normalitate reprezintă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
existenței trupului este pusă în discuție numai în condiții psihopatologice, atunci când se produce „clivajul trup/suflet”, fapt care ne permite să tragem concluzia că starea de normalitate reprezintă un echilibru de complementaritate reciprocă între trup și suflet, pe când în cazul psihopatologiei, fenomenul psihic morbid operează o separare a acestei conexiuni, care poate merge până la situația dramatică a unui conflict între trupul și sufletul bolnavului. 4. Sănătatea, suferința, boala Aspectele antropo-culturale ale sănătății și bolii Sănătatea și boala au un caracter mult
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și importante ale acestuia. Conceptul de normalitate Pentru a înțelege și defini „patologicul”, anormalul, trebuie să facem referință la sfera „normalității”, întrucât boala mintală nu poate fi înțeleasă și explicată decât în raport de comparație cu sănătatea mintală 1. Pentru psihopatologie problema normalității este deosebit de importantă întrucât ea reprezintă criteriul de evaluare al tulburărilor clinice, considerate ca „abatere de la normalitate” (D. Canguilhelm, F. Duyckaerts, G. Deshais). M. Sabshin distinge o anumită paletă de varietăți în sfera normalului, după cum urmează: a) normalitatea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este prin urmare sănătos atunci când simte, judecă și hotărăște potrivit cu experiența, și bolnav atunci când se îndepărtează sau chiar se înstrăinează de ea”. Această definiție formulată de I. Kant este cea care corespunde concepției despre normalitate și boală psihică în sfera psihopatologiei. Limitele de variație ale „normalului” permit ca să distingem câteva aspecte nepatologice, care nu pot fi considerate nici chiar ca anomalii. Acestea sunt conceptele de „diferit” și „divers”. Intervine în acest caz un nou cadru lărgit al „acceptabilului” în care sunt
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
disproporția, dizarmonia fenomenelor normale constituie starea de boală. Dacă privim problema normalității și a anormalității dintr-o perspectivă antropologică, sănătatea va avea un caracter relativ, iar tipul de „om normal” devine, în cazul acesta, o abstracție ideală. Aspectele dezorganizării în psihopatologie Am stabilit că „normalitatea” este condiția naturală a stării de echilibru psihic, dar concomitent ea reprezintă și criteriul de evaluare al abaterii de la normă. În cazurile oferite de psihiatria clinică, dincolo de aspectul „tablourilor clinico-nosologice”, J. de Ajuriaguerra vede, din punct
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
abaterii de la normă. În cazurile oferite de psihiatria clinică, dincolo de aspectul „tablourilor clinico-nosologice”, J. de Ajuriaguerra vede, din punct de vedere psihopatologic un proces de dezorganizare al normalității psihice. În cadrul acestei dezorganizări se disting mai multe forme specifice. Dezorganizarea în psihopatologie trebuie considerată din punct de vedere dinamic, ca un proces extrem de complex. Ea trebuie înțeleasă ca reprezentând noi modele funcționale adaptate condițiilor patogenetice care au produs dezorganizarea. Aceste „modele patologice” provin din structurile normale ale persoanei și ele depind de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavului este un tip de analiză supusă reflecției, reprezentând un anumit model de gândire. În sensul acesta se poate recunoaște înrudirea imediată, în planul teoretic, al medicinei cu filozofia. Acest aspect este cu atât mai revelant când ne referim la psihopatologie și psihiatrie. Medicina este câmpul clinicii care oferă „vizibilul suferinței” reflecției filozofice, prin introducerea acesteia ca metodă de a gândi domeniul patologicului. În felul acesta remarcăm faptul că „suferința umană” devine o temă de reflecție pentru filozofie și morală, iar
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Kierkegaard, M. Scheler, H. von Keyserling, M. Florian). Stabilind faptul că suferința este tema centrală, a oricărei forme de gândire medicală, să urmărim în continuare aspectele gândirii medicale având ca temă suferința psihică, în special din punctul de vedere al psihopatologiei. Dacă în cazul medicinei somatice, acest aspect al „gândirii medicale” ca reflexie asupra suferinței este mult estompat de aspectul somatic-formal la care se face în mod permanent referință, în cazul psihiatriei și mai ales în cazul psihopatologiei situația ne apare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de vedere al psihopatologiei. Dacă în cazul medicinei somatice, acest aspect al „gândirii medicale” ca reflexie asupra suferinței este mult estompat de aspectul somatic-formal la care se face în mod permanent referință, în cazul psihiatriei și mai ales în cazul psihopatologiei situația ne apare complet schimbată. În psihopatologie metoda filozofică pare chiar că înlătură, în mod aparent, gândirea clinică. De fapt avem de-a face cu un „transfer metodologic”. Ceea ce se modifică este „atitudinea observatorului” față de obiectul cunoașterii sale, precum și scopurile
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medicinei somatice, acest aspect al „gândirii medicale” ca reflexie asupra suferinței este mult estompat de aspectul somatic-formal la care se face în mod permanent referință, în cazul psihiatriei și mai ales în cazul psihopatologiei situația ne apare complet schimbată. În psihopatologie metoda filozofică pare chiar că înlătură, în mod aparent, gândirea clinică. De fapt avem de-a face cu un „transfer metodologic”. Ceea ce se modifică este „atitudinea observatorului” față de obiectul cunoașterii sale, precum și scopurile urmărite de acesta. Obiectul psihopatologiei nu mai
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
schimbată. În psihopatologie metoda filozofică pare chiar că înlătură, în mod aparent, gândirea clinică. De fapt avem de-a face cu un „transfer metodologic”. Ceea ce se modifică este „atitudinea observatorului” față de obiectul cunoașterii sale, precum și scopurile urmărite de acesta. Obiectul psihopatologiei nu mai poate fi surprins, ca în cazul psihiatriei. El este intuit, ca esență, și nu perceput ca fenomen clinic, sau ca manifestare exterioară. Ceea ce interesează psihopatologia este „nebunia”, iar aceasta este interioară și proprie persoanei bolnavului psihic. Nebunia este
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este „atitudinea observatorului” față de obiectul cunoașterii sale, precum și scopurile urmărite de acesta. Obiectul psihopatologiei nu mai poate fi surprins, ca în cazul psihiatriei. El este intuit, ca esență, și nu perceput ca fenomen clinic, sau ca manifestare exterioară. Ceea ce interesează psihopatologia este „nebunia”, iar aceasta este interioară și proprie persoanei bolnavului psihic. Nebunia este vizualizată prin manifestările sale exterioare, atitudinile sau relatările bolnavului și mijloacele de expresie sau producțiile acestuia. Din acest motiv, modelul de gândire în psihopatologie va avea un
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
exterioară. Ceea ce interesează psihopatologia este „nebunia”, iar aceasta este interioară și proprie persoanei bolnavului psihic. Nebunia este vizualizată prin manifestările sale exterioare, atitudinile sau relatările bolnavului și mijloacele de expresie sau producțiile acestuia. Din acest motiv, modelul de gândire în psihopatologie va avea un dublu caracter: intuitiv și deductiv. Se va ajunge în acest caz la o analiză pur hermeneutică urmărindu-se explicarea „sensurilOR” persoanei bolnave psihic pentru a se putea deduce din acestea semnificația fenomenului psihic morbid. Studiul fenomenului morbid
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de raționament inductiv. Laboratorul construiește „modelele patologice” în mod artificial, prin experiment, pe când clinica descifrează semnificația „modelelor naturale” apărute în sfera normalului. În felul acesta putem spune că experimentul de laborator introduce în mod dirijat „patologicul” în normal. Întrucât obiectul psihopatologiei nu se experimentează, ci este supus unei înțelegeri reflexive, vom aborda în continuare aspecte legate de spațiul clinic, considerat ca domeniu al gândirii în sfera psihopatologiei. Spațiul clinic se construiește ca un „spațiu epistemologic” în care își dau întâlnire limbajul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
spune că experimentul de laborator introduce în mod dirijat „patologicul” în normal. Întrucât obiectul psihopatologiei nu se experimentează, ci este supus unei înțelegeri reflexive, vom aborda în continuare aspecte legate de spațiul clinic, considerat ca domeniu al gândirii în sfera psihopatologiei. Spațiul clinic se construiește ca un „spațiu epistemologic” în care își dau întâlnire limbajul, privirea și suferința. Acesta reprezintă spațiul vizionar în și prin care comunică între ei medicii și bolnavii. În acest spațiu al clinicii bolnavul își expune simptomele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta, în final, orice adevăr al clinicii medicale este un „adevăr sensibil”. 5. Doctrina bolii psihice Caracteristicile psihologice generale ale stării de boală Boala, ca stare modificată a persoanei umane, este o temă importantă pentru psihologie dar și pentru psihanaliză, psihopatologie și psihoterapie. Deși „obiect al medicinei”, boala trebuie privită și ca atitudine sufletească trăită subiectiv de bolnav, aspect care îi pune în evidență caracteristica sa principală de factură psihologică de care suntem absolut obligați să ținem seama în toate situațiile
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deosebită acordată acestuia creează o stare de dependență de medic a bolnavului, crescând sugestibilitatea și, prin intermediul acesteia, „accesul” formelor de psihoterapie, adesea cu un mare succes terapeutic, mai ales în cazul bolilor psihosomatice, a stărilor reactive, nevrozelor etc. Boala psihică Psihopatologia este disciplina care studiază modul în care o persoană ajunge să-și piardă libertatea interioară devenind un alt tip de „ființă” umană - o „ființă a anormalității”. Bolnavul psihic este o persoană desprinsă parțial (nevroze, psihopatii) sau total (psihoze) de realitatea
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
inteligibilă cu realitatea lumii posibile exterioare bolnavului. Această schimbare face ca bolnavul să devină o prezență stranie în spațiul realității externe, o „prezență negativă” (antisocialul, conflictualul, paranoicul) sau chiar un „individ absent” (bolnavii cronici degradați, demenții). După K. Jaspers, sectorul psihopatologiei este cunoașterea și înțelegerea vieții psihice anormale în ceea ce privește realitatea ei, mijloacele de expresie ale acesteia, raporturile sale de ansamblu și cauzele care o determină. În sensul acesta au valoare următoarele aspecte: a) calitățile subiective ale sufletului ca fenomene trăite în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
g) sinteza bolilor psihice în raport cu personalitatea. Rezultă din cele de mai sus caracterul particular al bolii psihice, diferența esențială care există între aceasta și bolile somatice, deși ambele categorii aparțin sferei medicinei. Faptul ne obligă să vedem legătura existentă între psihopatologie și medicină, care, deși sunt două domenii de activitate practică și două moduri de gândire, se întâlnesc în același cadru al obiectului comun de studiu care este omul. Deși medic, psihiatrul este plasat într-un „spațiu clinic” diferit de cel
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medic, psihiatrul este plasat într-un „spațiu clinic” diferit de cel al medicinei somatice, el având de-a face cu „o lume diferită” din punct de vedere patologic și utilizând o altă gamă de metode în comparație cu cele din medicina somatică. Psihopatologia reclamă studii preliminare de psihologie și filozofie, dar și o formație de clinică psihiatrică. Practicarea psihiatriei bazată exclusiv pe medicină, dar nedublată de cultura psihologică și filozofică va face din psihiatri niște „savanți diletanți” afirmă K. Jaspers, adăugând că „psihiatrii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că răspunsurile pe care le avem nu acoperă problema, nu satisfac și nu numai că lasă deschisă poarta unor interminabile discuții, dar, în plus, generează confuzii. Din aceste considerente „lărgirea” cadrului „bolii psihice” prin plasarea sa în sfera antropologiei, ca psihopatologie, este una din căile care completează și chiar răspund la aceste probleme. Pentru R. Jaccard „nebunul” este acea persoană cu un comportament bizar, straniu, irațional, cel care „nu se conduce într-un fel normal”. Extinzând acest cadru, F. Laplantine susține
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Etiologia bolilor psihice studiază cauzele și condițiile care duc la apariția tulburărilor psihice. Acest model de înțelegere al producerii fenomenelor psihice morbide este preluat ca modalitate de gândire din sfera medicinei somatice, dar în cadrul clinicii psihiatrice el dobândește particularități noi. Psihopatologia este interesată de problemele etiologiei, numai în măsura în care aceasta explică geneza fenomenelor psihice morbide, motiv pentru care vom prezenta acest aspect într-o manieră sintetică. Din punct de vedere etiologic bolile psihice sunt de două categorii: boli exogene - care recunosc o
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]