764 matches
-
iar un cal pentru căruță, căci vacile noastre nu erau obișnuite să tragă la jug. Gazda a plâns după noi, ne-a dat ceva de drum și ne-a rugat să-i vizităm în vremuri mai bune. Acasă am găsit pustietate: buruienele crescuseră cât gardul, poarta de la ogradă furată, geamuri sparte, o poartă de la șură căzută în iarbă. Am trecut plângând pragul și-am intrat în odăi. Și mobila era furată. Tata ne încuraja spunându ne mereu, că e bine cât
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
ziditoriul cel dintâi acestii mănăstiri” (Frumoasa). E drept că el este printre cei care, împreună cu Movileștii, au terminat de zidit prima biserică, cea pornită de Melentie Balica. - Apoi Grigorie Ghica vodă mai spune că „rămâind această mănăstire de totu la pustietate, cum și domniia mea am aflat-o di totu pustie, până ce de iznoavă am zidit-o.” - Aici vine cronicarul Ion Neculce, care îi micșorează puțin meritele lui vodă: „Iar în al treile an a domniei lui Grigorie vodă s-au
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
acum țelină, prin cioate de copaci dați jos nu de mult de barda oamenilor din acele părți; oameni ciudați cari dorm ziua pe semne în vizunii, sub pământ, căci mai mult de jumătate de drum cât trecem prin acele înverzite pustietăți, peste patruzeci de dealuri și peste patruzeci de văi, nu dăm peste nici o ființă care să ne poată spune o vorbă, să ne poată da o îndreptare. Numai într-un colț de pădure, din desișuri, se arată un cap sperios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un creștin ne spusese că avem de făcut o bună bucată de drum, pe la moșia cucoanei Roza, prin pământurile lui domnu Teodorescu, pe lângă lanurile lui cuconu Dumitru. Și acuma mergem cale lungă, fără de sfârșit parcă. La început, poate pe hotarul pustietăților, lângă niște hambare, aproape de o casă pitită, mormăia o batoză pitică, purtată de cai. De după un gard de spini, cum ne-apropiem cu corabia noastră de cruce roșie, deodată se arată un om bărbos și negru care aleargă în fugă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vieață de nevoi. Tabăra noastră e așezată pe un podiș trist și sărac, ars de soare, bătut de vânturi care nu mai contenesc. Cât vezi cu ochiul, dealuri și iar dealuri; afară de un buchet de stejari îndărătul casinului ofițeresc, încolo pustietate goală. Zări triste și pustii, arșiță nemilostivă și nici o umbră, unde să pleci capul. O apă turbure și sălcie nu poate potoli setea buzelor uscate și a gurilor arse de vânt. Diminețile exerciții de lupte. Sui dealuri, dealuri nesfârșite și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
oarbe, cu disperare, în sudoarea frunței; amărâți ascultăm în izbeliștea vântului, printre spinările câmpului critica manevrei, care pare a nu se mai sfârși; cu picioarele grele ne îndreptăm spre corturile înfierbântate ca niște cuptoare; ne răcorim cu apa sălcie a pustietății, ne curățim de colbul fin al dealurilor și văilor, ne îndreptăm spre popotă ca înspre laptele și mierea Canaanului. După amiezile triste și melancolice se scurg pustii până la ceasurile trei. Abia se mișcă ici-colo soldați printre corturi, câte un ofițer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
răsuflat. Tu, cumetre, om de 103 chilograme, alungat la deal și alungat la vale, nu știu cum s-a făcut că ai început a te înnăbuși și ți-a venit rău. Tu, ofițer de rezervă, erai să mori lângă movila Onești, în pustietățile Șipotelor, în loc să aștepți vremea când țara va avea nevoe de tine. Și acuma, după ce ți-ai îndeplinit menirea ca orice militar, adică după ce n-ai făcut nimica, acuma șezi în cortul tău, în căldura apăsătoare a verii, te gândești la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
De când cu calea ferată valea aceasta s-a populat și s-a îmbogățit. De-aici la Săveni mai stăruește încă oleacă de drum ca oamenii, dar de la Săveni, într-o regiune bogată de pământ negru, și printr-un fel de pustietate, printr-o lipsă de mare de sate, apucăm pe drumuri aproape impracticabile. Administrația Dorohoiului pare că s-a făcut din vremuri depărtate în condiții triste; și azi pare a se face ca și-n vremurile acelea depărtate. Dimitrie Moruzi, fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
rușine de situația în care se pusese aplicând legea! Ciobanul Vasile Roșu și altul au găsit în 1921 toamna 4 zimbri pe poleiu în muntele Fluturul, jud. Ciuc, Transilvania miază noapte de Bicaz pe când se duceau să caute pășune în pustietăți pe Hăgimaș și Fluturul la hoști (iarbă mare care nu înghiață iarna, la gloduri) au găsit locul unde stătuseră noaptea și i-au și văzut 3 tauri și o vacă. Aurel Conșitu Crișan-Bicaz, jud. Neamț (comunică) POVEȘTI LA HANUL ANCUȚEI
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
grapefruit", cuțit de curățit măr, furculiță de mâncat măr, furculiți și cuțite pentru prăjituri. Câte paisprezece feluri de pahare, farfurii, cuțite, cuțitașe, lingurițe, lopățele, cești și toate câte nici nu-ți mai trăznesc prin minte. Du pe acești oameni în pustietățile Călimanilor la noi și dă-le numai un ceaun, o custură, amnar și iască, baltag și tohoarcă, și lasă-i să se descurce. Să văd cum au să facă foc, cum să-și gătească masa, casa și culcușul. A face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
drept încălțăminte, broboada, torsul lânii (dovadă că sunt oieri); însuși numele autorului Arsene Cațoi, care a trăit la Tbilisi; și alte observații deocamdată puține și superficiale, ne-ar îndreptăți să cercetăm de unde au venit acești ciobani ai Caucazului. Izolați în pustietatea muntelui, necunoscând valea și orașele, exploatați de stăpâni feudali și de popi ortodoxi, care este acuma soarta lor? Să fie ardeleni duși cu turmele spre Crâm și Caucaz și rămași aici, ori Cuțovlahi? Poate ne înșelăm, dar mi-am simțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aceasta o provoacă. Apare astfel oscilația între lumină și întuneric, care duce la involuția și la stingerea sentimentului. Privirea, ca oglindă a interiorității, devine aproape un laitmotiv, ilustrând gama largă a sentimentului, de la suferință la plenitudine și din nou la pustietate. La pierderea iubirii, durerea este resimțită fizic, iar singura alinare rămâne protecția dragostei materne: „Mamă, sub pleoapa primordială a pântecului/ ascunde-mă/ acum când orice lucru atins/ se schimbă-n durere.” Versul piere și el odată cu pierderea sentimentului: „Despre iubire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287549_a_288878]
-
vârtejuri, care se urcă uneori mai sus decât sburăm noi. Rafale neașteptate ne scutură tot timpul. De când am venit aici nu a fost o zi să sburăm liniștit. Sunt singură cu doi răniți în imensitatea Stepei Calmuce. Sunt singură în pustietatea câmpurilor nesfârșite. Când eram mică îmi părea o adevărată expediție să ajung la capătul depărtat al grădinii; acum, la zeci de kilometri împrejurul meu nu e țipenie de om. Și cei pe care i-aș întâlni, sunt necunoscuți și chiar
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
și-au făcut apariția trei - tinere italience ale căror voci cred că se aud și la hanul municipal de peste drum. Mă gândeam astăzi, mărșăluind ore în șir prin arșiță, pe un pământ semiarid, că viața are și momentele ei de pustietate, de singurătate, de lipsă de perspective surâzătoare. Momente în care deasupra și împrejur simți ceva dezagreabil, când în fața ta nu se profilează nimic care să te atragă, când în ființa ta, în adâncul inimii și al gândurilor simți un gol
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
-mi înlătura spaima de singurătate. Mă joc cu umbrele făcute de raze pe linoleumul galben cu verde (figuri geometrice curate și regulate). Am închis radioul și număr în gând orele și zilele care mi-au mai rămas de locuit în pustietatea asta albă. Iar mă întreb ce mai e și cu mine pe pămâtul ăsta și... Mă ține credința că într-o zi voi afla. Mi-am amintit de o întrebare pe care ți-am pus-o astă-vară când urcam spre
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
le vizităm. Acea „așezare” pe care am colindat-o la întâmplare timp de vreo trei ore parcă era un decor de carton pentru un film romantic sau siropos. Nici nu știu cum sau ce să scriu despre așa ceva pentru că în afara sentimentului pustietății citadine care îți invadează sufletul alte observații n-ai de făcut. Ca și cum a-i picta un tablou pentru a imita realitatea, lucru care nu-ți trezește nici o emoție. De altfel până acum emoții puternice n-am trăit. Poate
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
că leșii așa le zic, molteani” (p. 269). Dar să vedem concret cum sunt manipulate datele pentru a închipui istoria fără istorie a românilor. 1. Deși „eroii romani dinainte vreme fură prefăcuți în satiri de vremea cea lungă petrecută în pustietăți și prin locuirea lor în munți, totuși nu s-au sălbăticit cu totul” (p. 227), rămânând în esență ceea ce au fost, căci Vladislav, regele Ungariei, porni asupra tătarilor „pe toți romanii din ascunzișurile lor de acolo, atât pe cei care
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
specific pentru traseul inițiatic, fiindcă el purifică eroul de însușirile umane și are valențele unei cufundări în subconștient. Doar așa călătorul se cunoaște cu adevărat: „A trecut el văi și munți și mări, până când a ajuns în mijlocu la o pustietate. Calu putea să fie-ntr-o secundă cu el la Roșumpărat, dar n-a vrut. A mers așa pă pământ (...). A intrat într-o pustietate mare. Dă-ncolo...dăncolo ...Ce era să mai facă? Ei! Pică de pe cal jos, mort
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
A trecut el văi și munți și mări, până când a ajuns în mijlocu la o pustietate. Calu putea să fie-ntr-o secundă cu el la Roșumpărat, dar n-a vrut. A mers așa pă pământ (...). A intrat într-o pustietate mare. Dă-ncolo...dăncolo ...Ce era să mai facă? Ei! Pică de pe cal jos, mort de sete”. Setea semnalează intrarea pe un tărâm malefic, solicitant al resurselor umane și, în același timp, creează necesitatea apariției anti-eroului. Efortul călătoriei se creionează
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
al resurselor umane și, în același timp, creează necesitatea apariției anti-eroului. Efortul călătoriei se creionează mai ales prin punctele de pauză în povestire și relativizarea maximă a acțiunii și a spațiului în care se mișcă. Ceea ce se întâmplă în această pustietate se conturează prin prezentul acțiunilor reiterate, în timp ce drumul dinspre uman și comentariul „înțelegător” al instanței naratoare se înscriu în durată, deci sunt exprimate prin timpuri ale trecutului. „Setea mortului”, care ocupă un loc important în practicile funebre, constituie un alt
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în numeroase culturi fiind identificat cu Centrul Lumii: „Meru în India, Haraberezaiti în Iran, muntele mitic numit «Muntele Țărilor» în Mesopotamia, Gerizim, căruia i se spunea și «Buricul Pământului» în Palestina”. În basmul cules de Ovidiu Bârlea remarcăm ieșirea din pustietatea cathartică a stadiului primar de inițiere și pătrunderea în matricea minerală: „To mergînd așa pîm pusti¬etăți, ani întregi, încî nu mai avea nevoie dă hrană, a intrat într-o peșterăașa, în drum, în stînga piatră, în dreapta piatră, cît vedea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mănânce carnea”. Scoaterea din planul ordonat este trasată deja, cu aceeași valoare ca în basm, unde jefuitorul arborelui mitic indică direcția prin spațiul inițiatic prin propria substanță vitală: „Se luară, deci, după dâra sângelui și merse, merse, până ce ieșiră la pustietate, de acolo mai merse oleacă pănî ce dete de o prăpastie, unde se și pierdu dâra”. Două variante ale colindei cu motivul șarpelui, consemnate de C. Mohanu în colecția Fântâna dorului se intitulează Din jariștea șarpelui și Din staroștea șarpelui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
care definește o etapă formatoare. Neofiților li se impun acum tabuuri comportamentale, ca mijloc de purificare pentru intrarea în mit. Fertilitatea lumii trebuia obținută de la zeii vegetaționali și, de aceea, tabuul hranei deschidea seria actelor de separație. Copii rătăcitori prin pustietatea minerală, din basmul cules de Ovidiu Bîrlea în Bughea de Sus, Argeș, în fecioara sălbăticită din balada Iovan Iorgovan sau cea din basme, izolată în pădure au omologi, de exemplu, în neofiții înfometați și însetați, cum sunt cei din tribul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
cognitive pot funcționa în serialul de televiziune. În acest episod de început, personajul John Locke apare și pe . insulă în timpul vânătorii unui mistreț și în flashback-uri care-l prezintă în biroul lui din lumea civilizată, proiectând o expediție în pustietățile australiene. Privitorul procesează aceste întâmplări distanțate în timp folosind ipoteze legate de scene care se desfășoară pe insulă și în care Locke se deplasează cu dificultate, într-o încercare disperată de restabilire posttraumatică. El procesează întâmplările folosind și ipoteze legate
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
Îl Întreabă unde merge. - Cobor la oameni, Îi răspunde Zarathustra. Eu iubesc oamenii și am să cobor la ei. - Biet călător, Îi răspunde bătrânul pustnic, dar de ce crezi Tu că am fugit și m-am ascuns aici, În păduri, În pustietate? Tocmai pentru că Îi iubesc, pentru că iubesc oamenii!... Într-adevăr, adeseori, În existență, trebuie să-i ferim „pe oameni” de propria-ne prezență, dându-ne, poate, nouă Înșine, impresia că fugim „de ei”. Dar, dincolo de aceasta, eu cred că una dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]