1,913 matches
-
și nicio sete. Posibil, veți mototoli aceste pagini și le veți arunca; posibil, veți aprinde cu ele altare deasupra singurătății... Faceți cum vă rabdă inima, fraților! Al dracului mai arde, Doamne, durerea când sub ea așterni strat gros de amintiri putrede! Până la cer s-au ridicat limbi de foc, dorul topea cărămizi în intenția zidarului, credeți-mă! Vă scriu, sau mai bine spus mă rostesc vouă, consemnări pe câteva certificate A5: litere, cifre, coduri de bare cam atât despre identitatea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
vara mirosea a levănțică și a peliniță, iarna a grâu încolțit; mămuța a rămas cu mine și cu îngerii ei zgribuliți, mămuța doarme acoperită cu frunze, nu cu pământ. Orașul era invadat cu dughene SH (movile de saci cu boarfe putrede, vândute la kilogram). Deșeurile celor bogați, veșminte peste scheletele ambulante ale târgului: "Slavă ție, mult milostivă piață liberă!" Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. Mușuroaiele securității ascundeau firimituri pentru îndulcit simțurile. Buzunarele capitalismului îndestulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio diferență între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru a nu putea îmbrățișa i-au fost scoși. Iacov a murit cu o inimă plină de cer. Durerea, când nu mai este durere, dezgust și scârbă este; corpul împrumutat, fie și pentru o noapte, se leapădă ca o cămașă putredă. Dumnezeu' mă-ti, dacă-ți aud gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul firului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un ciob de oglindă: obrajii căzuți, ochii spălăciți, buze vineții, bucle tip Ludovic al XVI-lea... A iubit-o copii! În parcul Copou, toamna, elevii de la internat adunau frunze uscate; Petru și Genia îngrijeau spațiul dintre între două statui; frunzele putrede împrospătau memoria cimitirelor. Toamna se întregește ca un puzzle, particulă cu particulă niciodată nu a fost definitivă atâta timp cât în livadă a mai rămas fie și o singură frunză neclintită. Toamna este o stare intermediară între viață și moarte, așa cum bătrânețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îți dau patru sute... Uite, ține cinci și lasă-mă să te fut puțin. Stropii de transpirație erau ca niște beșici pe fața buhăită de excitare, pe fruntea șifonată ascunsă după o pereche de chiloți, pe obrajii fleșcăiți ca niște mere putrede, pe buzele lăbărțate a animal în călduri. S-a îndepărtat puțin, s-a apropiat din nou, iar s-a îndepărtat îi era frică. A stins becul, l-a aprins, și-a scos penisul ca pe o statuetă de mare preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
veghe. În carnea cetății se aruncau pietre, sângele mlaștină sub copitele îngerilor, oasele fluiere cioplite din cumpăna fântânii, cineva cântă a sete, altcineva ascultă a ploaie: "Nani, nani, puiul meu drag, nani, nani, în leagăn laptele are gust de stea putredă." Ca după topitul stâncilor, primăvara, o deltă albă, vâscoasă, inunda odaia. O să am grijă de tine, fetița bunicului, o să-ți dau bani, o să te îmbrac ca pe o păpușă, numai să nu spui la nimeni. Câteva ore s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fute-mă, fute-mă o dată. Ți s-a fleșcăit, mama ei de scobitoare, am pierdut timpul degeaba cu tine, pleacă în pizda mă-ti de lângă mine. Pleacă am spus! Râuri de salivă și de putoare pe valea Sărății, lipicioasă și putredă piele de broască acoperea cerul. Dacă află tanti Eugenia, te fac de râs la tot satul, auzi fătălăule, la tot satul. În acea dimineață, soarele l-a sărutat cald pe buze: Mamă?! 21. În '87, trimestrul doi, făceau practică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
crematoriu, semănată sub brazdă, despicată de copitele cailor, stropită pe tocuri de ușă, pironită pe cruce. Măști pentru toate nefericirile lumii și nici un ciob de lumină. Chipul lui Petru schimonosit de absență: Doamne, cu ce frunze pot împodobi un catarg putred? Au înmugurit vâslele, bube negre puroiază albastrul din carnea corăbiei, se desprind viermi din pânze, necuprinsul, într-un cocoloș de mătase, cade pe gânduri. Durerea fecunda stropii de ploaie; Cibinul, o maternitate de avortoni. S-au înfundat canalele de scurgere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ceea ce a excitat vederea? Nicio diferență! Chipul celui plecat din inimă se întregește în fiecare căutare. Chipul așteptatului se confundă cu cerul. Trece străinul cel de toate zilele și de toate nopțile pe alee, pașii se deșiră ca un pulover putred scame, al doilea pas a uitat de primul pas, al treilea îl neagă pe al doilea, al patrulea se rușinează de al treilea, al cincilea se crede unic. Mersul este o încremenire în uitare. Trece neștiutul dintotdeauna; pașii, o simfonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ei, acolo unde inima se rupe în două părți inegale și fiecare parte râvnește același trup, acolo unde inelarul mâinii stângi se ceartă cu inelarul mâinii drepte de la aceeași Evă, acolo se deschidea hăul. Petru împletea punte din sânge, fire putrede într-un țol de cordele peste lume. Ochiul trupului privește, primește, cerne, reține, oferă; ochiul sufletului, ca un copil mofturos, face valuri în sticla cu lapte. Terapeutul urmărea fondul psihologic al sintetizării, percepției și prelucrării imaginii în toate dimensiunile conștientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de incest când în burțile scoicilor abia că se mai aude furtuna? Încerci sa resuscitezi fotografiile, imagini descompuse sub o grindă! La dracu cu toate actualizările tale, nu mă regăsesc în nici un ungher, poveștile acestea miros a biserică de lemn putred. Au îmbătrânit hainele pe tine. Despre ce tinerețe vorbești? Gata, ajunge! Nu observi, pe partea nevăzută a lunii răsar brusturi? Domnule doctor, nostalgia este o oală cu lapte pusă la fiert: crește, crește și, brusc, dă pe plită. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Promisiunea lozului în plic, trei colți și o limbă despicată. 45. Pe hol, un singur felinar stropit cu var și excremente de muște. În jurul luminii, fluturii prinși într-un dans tribal invocau ploaie. Zborul deșira flacăra ca pe un pulover putred, geometria intențiilor intersecta obsesiile licuricilor. Mirosul de gaz lampant tămâia înserarea până dincolo de fereastră. La demisol, medicul de gardă, euharistic, împărțea vise necoapte, pilulele de diazepam înmugureau iluzii în luna octombrie. În bucătărie, cazanele sunau a clopote desfundate. Gratiile, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
umerii. Un om singur nu-și așterne pat în podul palmei. Am ucis. Prima dată mi-a fost mai greu. Aveam 18 ani. Tramvaiul a lovit soarele în plin. Conturul de lumină s-a așternut ca un țol din cordele putrede peste șina de cale ferată. Sângele, o ploaie reversibilă, s-a cules până la ultimul strop în cer. Aveam 18 ani, am pășit șotronul ca o trecere peste ape. În fiecare dimineața, la 4 pășesc dincolo: oglinda, fereastra, icoana, fântâna, felinarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
șotronul Geniei plin de rouă, alt șotron vinețiu, cu ochii ieșiți din orbite, cu buzele galbene de nicotină, cu mâinile noduroase și pline de negi, cu țigara arsă pe jumătate între degete miroase a hoit acest contur lăbărțat de pământ putred. Se desenează singur în mijlocul drumului, are forma pașilor ce fug, părinte. Eu am ucis fetița din grădina botanică. Avea 9 ani și era atât de frumoasă! Alerga după fluturi, semăna cu o statuetă galbenă, de ceară. Nu trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cel inspirat în cimitire nu-ți aparține). De la o vreme, trâmbiță moartea în vene. Tu le desfaci cu o lamă să audă prostimea glasul sângelui, dar prostimea râde de tine ca de un clovn ce se destramă precum un pulover putred, ca de un gramofon cu discul zgâriat. Râde prostimea cu guri de morminte căscate, în timp ce tu, tristul aleilor, îți asumi rușinea frunzei de brusture crescută lângă statuia poetului și atât. Destinul, o lașitate asumată. Când vrei să renunți, ești eroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fereastră, masa, candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o tulpină de crin veșted; sub grindă, într-un lăstar de răchită, respira gârla, brumă de octombrie peste chipul lui Dumnezeu. Deasupra mesei, calendarul: anul 1993, octombrie, pe 26, sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fagii, diaconii codrilor, mereu înaintea stăpânului; Dumnezeul pădurilor avea veston verde și pușcă de vânătoare. La 8 se toca pe o inimă de mesteacăn veșnica pomenire în sfeșnicul bradului se aprindeau lumânări. O salcie plângăcioasă începea să jelească niște grinzi putrede de cerdac. În biserică, la fel ca în pădure, în pădure, la fel ca în cer. Sus, la 500 m, spre est sau spre vest, viața se rostogolea pe roți într-o inerție a clipei. Sfinții, unul câte unul, coborau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
despre o cale ferată crescută în podul palmei și despre un tramvai ce alerga de-a curmezișul destinului. Ultimul rând s-a desprins de pe hârtie, după el a mai tras unul și apoi altul, spovedania se deșira ca un pulover putred, ca o zăpadă dintr-o aripă de înger, ca un tren ieșit din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tulbure aluneca a secetă. Maică-sa l-a născut sub o brazdă înțelenită; Dumnezeu, ostenit, și-a abandonat plugul într-o intenție de primăvară; ursitoarele i-au semănat singurătate în scutece; lumea o burtă de cal mort, destinul un intestin putred. Copăcel, puiule, copăcel! Vei sfârși ca orice lehamete a cerului, copăcel! Iisus a dus în spate crucea neputincioșilor, lui Petru, după ce a învățat pașii, pe umeri i-a crescut o grindă. Mântuitorul s-a înălțat din semnul păcatului, Petru, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul a scuturat brumă peste chipul Fecioarei. Fratele Maxim spunea că Preacurata plânge a toamnă, a dor plânge, părinte. Copoul și-a însușit abuziv partea de primăvară timpurie: a cules o floare de păpădie și a ascuns-o într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru morți, monahii coceau intenții pe ambele părți, ugerul nopții avea gust de tămâie și ceară topită; în mânăstiri, tresărea inima la fiecare aromă de sânge tânăr, ploaia avea gust de cer rânced, râul de salcie plângătoare, oceanul de corabie putredă. În mănăstire, durerea dădea pe dinafara paharului plin pe jumătate, cealaltă doime lăcomia ochilor întredeschiși. Pentru care parte să te întristezi, frate, pentru care gol să te veselești? Zumzăie muștele deasupra neștiinței de a fi singur, pune-ți un pampers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
armuri. Straturile de flori din jurul fântânii roșeau privind stelele în ochi. Băncile, parcă bolnave de osteoporoză, își oblojeau încheieturile. Peste morminte creșteau lumânări. Era primăvară. Lacul, la lumina lunii, semăna cu fața egumenului dezgropat după 7 ani, valuri de carne putredă încrustau cerul. Rogozul aducea a barbă crescută pe năsălie. (Omul, după ce moare, mai trăiește câteva zile în unghii și în fire de păr; lacul, pe vreme de secetă, la început moare în burțile peștilor.) A deschis ușa încet, foarte încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pleoapelor. Închide ochii, în lume, culoarea resuscitează fotografiile, aici Dumnezeu stabilește ordinea în care cad frunzele. La început toamna vine în inimă. Așteaptă până ți se scutură cuiburi din vene, până păsările negre te vor sfâșia ca pe un hoit putred, până se va face târziu în gușile cerului. Coboară înserare peste felia de pâine, noaptea sub aripile îngerilor, întunericul în sticla cu lapte. Așteaptă, dragul meu, așteaptă! Moartea, docilă, îngăduie numărătoarea pe sărite. Așteaptă, Dumnezeu a trudit 6 zile; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din ceară curată îndoită o dată și încă o dată. Un fel de treime ce-și plia sângele în fața sângelui. Pe catapeteasmă, Botezătorul capul plecat aștepta securea, tipsia, Salomeea, dansul. Dansează, Petre, dansează, botezul este o scufundare în nemărginit, securea înseamnă trunchiul putred! Vin braconierii de stele, nu te teme, fiecare ia cât să-și amăgească întunericul. Liniștea stătea tolănită în strană ca o babă leneșă, lumina candelei desena umbre de sfinți pe covoare, pendulul bătea ora două. Petru, nedumerit, privea timpul stalactită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
indiferent de foamea sfinților. Orice risipire din mine este o înfrângere, îmi ajunge! Petre, vorbești despre viață ca despre un morman de deșeuri nereciclabile: pom, floare, grâu, fântână, casă, necurății în intențiile Tatălui. Taie ce-i uscat, arde ce este putred, aruncă peste umăr ce-i vechi, îngroapă necinstea și o ia de la capăt! Păstrează pentru tine atât cât să-ți umezești buzele, păcatul zace cu limba uscată doar în sângele ce a uitat curgerea spre izvor. Ești în lume cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]