1,122 matches
-
e adevărat, tot mai rar, ca o veche amintire dar cu aceeași prospețime ca-n dimineața când le-am revăzut întâmpinându-mă. Ana dispăru de îndată, apoi sora ei, ca după câteva minute să revină amândouă cu trei scaune de răchită ce urmau să se adauge măsuței rotunde și celor două fotolii, tot din răchită, aflate în cerdac, pentru a grupa - luând în seamă și bancheta de lemn de lângă zid - asimetric, dar cu intenția intimității, viitoarea adunare ce aveam s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-n dimineața când le-am revăzut întâmpinându-mă. Ana dispăru de îndată, apoi sora ei, ca după câteva minute să revină amândouă cu trei scaune de răchită ce urmau să se adauge măsuței rotunde și celor două fotolii, tot din răchită, aflate în cerdac, pentru a grupa - luând în seamă și bancheta de lemn de lângă zid - asimetric, dar cu intenția intimității, viitoarea adunare ce aveam s-o formăm. Deocamdată intrai în casă condus de doamna Agripina să-mi las valiza cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
va sfârși într-o zi, dar se întreabă când și cum? Căldura de vară înmuie, spre prânz, asfaltul curții. Rex aleargă de colo, colo, a înnebunit de căldură. Domnul Pavel și cu mine stăteam în curte pe două fotolii din răchită, la o masă asemenea, cu câte o cafea dinainte. Începu să depene amintiri, mândru de respectul ce i-l purtau cetățenii de vază ai orașului, asta înaintea ultimului război; îmi povesti apoi cancanuri politice din Parlamentul din vremea lui Carol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
bucurie necunoscută, dar îmi revenii, controlându-mă. Nu știu ce gândea, era, în orice caz, veselă, rochia-i de mătase i se foia pe trup odată cu mișcările umerilor. După câțiva pași, în fața cofetăriei din centru cu mesele din tablă și scaunele de răchită, scoase pe trotuarul larg, aflate sub lungi copertine colorate, se opri și spuse scurt: - Aici! - Ce? - Mâncăm prăjituri și vorbim. - Perfect! spusei, și ocuparăm masa liberă de lângă noi. „Cofetărița” - cum îi spunea Marga Popescu - (ea zâmbi), ne servi, avea 18
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
complimente. Ghiciți! - și mă pofti la o cafea în bucătăria lui încălzită de soba cu plită de tuci. Coborârăm treptele de la intrare și ne duserăm la el. Luați loc, luați loc, continuă de cum deschise ușa. Ne așezarăm în fotoliile de răchită aduse special, - bucătăria era pe o lărgime parcă anume pentru taifas. - De la cine? întrebai în adevăr curios, pentru că rareori primea câte o scrisoare, dar numai de la un văr al lui din Dorohoi, o știam din spusele lui, dar niciodată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cărei melodii, sau era numai un semn de plictiseală, ori nerăbdare, și când ieșirăm, amurgul tocmai căzuse peste oraș, venit din întinderea fără sfârșit a câmpiei. Doamna și domnul Pavel ne așteptau în curte, la masa rotundă cu fotolii de răchită, deasupra cărora bătea un bec, balansându-se de un fir adus de improvizația domnului Pavel, cimentul curții udat, într-o curățenie perfectă, era spre lăsarea serii, iar vara pe sfârșite. - Bine ați venit! ne întâmpină el, sincer vesel de aglomerarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dus, la ritmul vieții care era altul decât cel de azi. Oamenii aveau timp, zilele se scurgeau lent, curțile grădinii cu frunzare boltite, bănci și mese, taifasuri, altă lume... Ce oameni! Își întrerupse vorbirea și aduse masa și fotoliile de răchită și ne lungirăm la taclale, și tot vorbind, trecu o lună, două, câteva luni și veni toamna și ploile, apoi un vânt nefericit de noiembrie, câteva zile știu, că domnul Pavel părăsi această lume, era acum în sufragerie, întins, drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu să se încovoaie lung și tărăgănat într-o vale. În fund, o fântână își înălța de la marginea păpușoaielor cumpăna neagră singuratică. Lângă ghizdele, adăpătoare pentru vite - ș-alături o răchită deasă, care răsfira ramuri neclintite în jos. Amândoi oamenii priveau într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
opri boii: —Aho, aho, băieți, zise el domol. Ia să vă dau o leacă de apă... Își dădu pălăria pe ceafă și scoase răsteiele. Jugul căzu. Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie săltară trei oameni, trei țigani. Pe cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în păpușoaie. Dar cositorii îi vedeau de pretutindeni, le zăreau capetele, vedeau învăluirile porumbiștei, se chemau cu glasuri aspre, și-i țărcuiau risipindu-se, dându-le ocol. Băieșu cuprinse de subt umeri pe Hazu și-l trase la umbră, sub răchită. Cămașa, în dreptul coastelor din stânga, era numai sânge, năvălit din răni. Românul abia sufla, cu ochii deschiși mari, cu fața dintrodată întristată, subt umbra pe care o cernea frunzișul verde cenușiu al copacului. În liniștea și-n căldura zilei, glasurile întărâtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din ochi, de sus în jos, și îndată șopti: —Eu de-acu mor. Să mă duci acasă și să spui nevestei cum a fost... După vorbele acestea, muri. Fața-i rămase neclintită, în umbra plină de mâhnire a frunzișului de răchită. Băieșu îl privi un răstimp, apoi își șterse de iarbă mâna stângă iar umplută de sânge. Întinse degetele și coborî pleoapele mortului. Oftă, parcă se deștepta din gânduri, și se sculă în picioare. Larma de glasuri creștea, venea ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
izbucniră din desiș, strânși alături, încolțiți de toate părțile de românii care săltau în juru-le și-i ajungeau. —Îs de la Ciohorăni! strigă cineva. Îi cunosc. Cel lung a fost și la ocnă! Țiganii voiau să se năpustească peste mort, pe lângă răchită, spre huceagurile apropiate ale Moldovei. Dar din toate părțile deodată, scurt, izvorâră oamenii întinzând cu brațe tari toporâștele; coasele încovoiate fulgerară în lumină, se atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ochii, a rostit încet aceste cuvinte pe care mi le amintesc și acum: „Pentru noi, femeile din Granada, libertatea este o robie vicleană, iar robia, o subtilă libertate. „Apoi, fără să mai adauge nimic, a scos din coșul ei de răchită un minuscul flaconaș verzui. „În seara asta, ai să torni trei picături din acest elixir într-un pahar cu sirop de migdale pe care ai să-l oferi tu însăți vărului tău. O să vină la tine așa cum fluturele vine spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
lui Mesia Issa - pacea fie cu el! -, Sara cea Bălțată a venit să mă vadă aducând o cărticică învelită cu grijă într-o eșarfă de mătase mov, pe care a scos-o cu mare atenție de pe fundul coșului ei de răchită. „Bine, dar nici tu, nici eu nu știm să citim“, i-am spus, silindu-mă să zâmbesc, însă părea că-și pierduse toată voioșia. „Am adus asta ca s-o arăt vărului tău, mi-a debitat ea pe tonul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
violet. Or, nu! s-aprind luminile-n oraș... Sunt alții, și un alt poet - E mult de când dormeam în umbră, În cimitirul violet... Muzeul nopții Frunzișul acum pornit-a O leneșă, jalnică horă; Și plâng, și cu plânsul în noapte Răchita de-afară mi-e soră. S-apropie-ncet miezul nopții, Și sună a frunzelor horă - Eu trec din odaie-n odaie, Când bate satanica oră. Vânt Toamna a țipat c-un trist accent, Văzul cade neatent, Vântul sună lemnăria, Bate gol, în
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
crud... Mugur alb, și roz și pur, Vis de-albastru și de-azur, Te mai văd, te mai aud! Oh, punctează cu-al tău foc, Soare, soare... Corpul ce întreg mă doare, Sub al vremurilor joc. Dintr-un fluier de răchită, Primăvară, O copilă poposită la fântână Te îngînă Pe câmpia clară... Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru și de-azur. Amurg de vară Histerizate fecioare pale, La
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
el. Domnul Jones se ridică trudnic, ținându-se de pantaloni. Se mișcă prin cameră, clipind în direcția șemineului, acolo unde o oală mică atârna deasupra jarului scânteietor. — îl ține cald, spuseel, apoi adăugă: Blestemăție! Tocmai răsturnase o măsuță scundă, de răchită. La locul accidentului piesele unui puzzle mare se împrăștiară la întâmplare de jur împrejur. — Mare drăcovenie! continuă să înjure domnul Jones. Ziua în care mi-am spart ochelarii a fost una neagră pentru umanitate. Vă cer iertare pentru ocări, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o podea de pământ - dar o podea măturată meticulos. Mătura, un mănunchi de crengi, era rezemată leneș de un perete. Pereții erau făcuți din bușteni acoperiți cu noroi uscat, iar acoperișul la fel. Un șemineu și o măsuță joasă, de răchită, răsturnată. Câteva oale. într-un colț îndepărtat un cufăr vechi. Nimic pe pereți. Nici un fel de ornament nicăieri. Era ceva atât de departe de reședința somptuasă, să zicem, a Liviei Cramm, pe cât de îndepărtată era China. Și totuși era prietenoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Da și nu, răspunse distant Vultur-în-Zbor. Domnul Jones se încruntă. Știa că ar fi trebuit să găsească un subiect mai puțin serios, dar nu-i trecuse prin cap nici unul la lumina mohorâtă a lumânării. Erau strânși în jurul mesei joase de răchită, Vultur-în-Zbor iarăși fără rochie și Virgil fără pălărie, gândindu-se fiecare la lucruri diferite. — Muntele este de-a dreptul irezistibil la ora aceasta a înserării, începu Virgil Jones și nu primi drept răspuns decât câteva silabe. — Da, da, este, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
notă discordantă, de dezordine, dn încăperea meticulos ordonată. Patefonul cânta un cântec vechi, vechi. Era după-amiază și ceața se transformase din auriul dimineții în galbenul post-meridian. Galben pentru viață, își aminti Vultur-în-Zbor, cum stătea în fața lor, pe un scaun de răchită cam prea drept. Un abur ușor plutea prinn încăpere. Timpul trece mai încet acum, cugetă Vultur-în-Zbor și se simți aproape fericit. Să te afli în K însemna să recapeți conștiința istoriei, a vremurilor bune, ba chiar a națiunii: O’Toole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vicherny, de unde prezida activitățile Tenebrarium-ului și cultiva artele iubirii proaspăt sosite din Orient, printre aburi și uleiuri parfumate. Din acea splendoare Îndoielnică mai rămăseseră doar aburii și parfumurile, deși de altă natură. Jacinta Coronado zăcea prăbușită Într-un scaun din răchită, Înfășurată Într-un pled. — Doamna Coronado? am Întrebat ridicînd glasul, temîndu-mă că sărmana era surdă, țicnită sau amîndouă aceste lucruri. Bătrîna ne cercetă pe Îndelete, cu o anumită rezervă. Avea o privire nisipoasă și doar cîteva șuvițe de păr alburiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fusese marcat, măcar simbolic, de viforul de pistrui al masterandului, ce plutea peste dealuri și lunci și În Întreg spațiu cosmic, În căutarea crinilor sălbatici Înfloriți cândva pe câmpul biblic. Crinii erau de negăsit. Consecințele acestor acte au fost dezastruoase. Răchitele de pe deal, dar și cele din vale au Început să aibă grețuri, iar Oliver s-a ales și el cu o bolă rușinoasă. Din mădularul lui a curs mai Întâi lapte și miere, apoi puroi amestecat cu sânge. Oliver s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
amestecat cu sâmburele luminii scurs din lună plină și urdorile s-au vindecat ca de la sine, fără să lase nici o urmă... Deși masterandul Își achitase obligația În natură, plătindu-le prestația În flori și frunze culese din propriile sale ramuri, răchitele se Înfățișară una câte una la geamul lui, amenințându-l că-l vor târî prin tribunale. Rememorând În minte toate aceste Întâmplări, Oliver se gândea la viitorul său. Nu-i era teamă nici de boala rușinoasă, nici de amenințările cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
un efort de voință, el Își aminti vag de jeturile de apă ce țâșneau din toate părțile, dar și de mulțimea adunată În cerc care-l privea de pe margine și de guguștiucii ce se fugăreau unul după altul prin crengile răchitei aplecate peste mese, gângurind cu gușile umflate, precum și de copiii ce se apropiau de bazin, arătându-l cu degetul. Medicul Își mai aduse aminte, de asemeni, și de monumentul lui Cuza, ce se afla undeva În dreapta sa, precum și de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ploaie, devenind până În mijlocul verii arbuști În toată legea, Înăbușind fasolea pe care ar fi trebuit s-o susțină și dându-i posibilitatea celui care Îi plantase să se hrănească apoi cu ceva ce semăna cu fructele plopului sau ale răchitei (pere, micșunele etc.). Am mai apucat să văd, În câmpie, și aracii strâmbi și mărăcinoși de salcâm, la fel de obraznici atunci când ploua (Înfrunzeau adică) și deodată pretențioși pe timp de secetă; se transformau În sperietori, urâțeau și mai mult peisajul deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]