405 matches
-
parte din trupele de cavalerie ale regaliștilor. Întors din armată organizează rezistența țăranilor din localitate, care se opun înrolării forțate în armata republicană. Cu un grup de peste 300 de oameni se alătură armatei lui Cathelineau și ia parte la luptele răsculaților din Vendée. Rănit în timpul bătăliei de la Pontorson din 18 noiembrie, 1793, moare după câteva zile la La Flèche. Un vitraliul al bisericii Saint-Pierre de la Chanzeaux este dedicat începutului răscoalei din localitate, inițiate de René Forest la 12 martie 1793. Scena
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
printre care Charles-Henri-Félicité Sapinaud de la Rairie, Antoine-Philippe de La Trémoïlle, principe de Talmont și Gaspard de Bernard de Marigny Primele două din scenele ale vitraliului dedicat războiului din Vendée al bisericii Saint Jacques din Pouzanges prezintă începutul războiului și anume: "Plecarea răsculaților din Vendée la luptă" și "Jurământul răsculaților de a-și apăra credința". Vitraliul a fost realizat de Roger Degas în 1950. Tot momentul ridicării armelor și începutului luptei este prezentat într-un vitraliu al bisericii Saint-Martin din La-Salle-de-Vihiers, realizat de
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
de La Trémoïlle, principe de Talmont și Gaspard de Bernard de Marigny Primele două din scenele ale vitraliului dedicat războiului din Vendée al bisericii Saint Jacques din Pouzanges prezintă începutul războiului și anume: "Plecarea răsculaților din Vendée la luptă" și "Jurământul răsculaților de a-și apăra credința". Vitraliul a fost realizat de Roger Degas în 1950. Tot momentul ridicării armelor și începutului luptei este prezentat într-un vitraliu al bisericii Saint-Martin din La-Salle-de-Vihiers, realizat de maistrul sticlar R. Desjardins în perioada 1931-1939
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
plecarea lui Frederic al II-lea din Acra, răscoala baronilor s-a extins în Siria, apoi a cuprins și insula Cipru. După 3 ani de lupte între partida imperială și grupul anarhic, conflictul s-a stins, victoria fiind de partea răsculaților. Din punct de vedere juridic, regatul Ierusalimului rămânea mai departe să recunoască suzeranitatea împăraților germani și a aparținut imperiului până în 1268, adică și sub cei doi succesori ai lui Fredric al II-lea, Conrad al IV-lea (1250-1254) și Conradin
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, în care a dezvoltat « "Moldovenismul" ». La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, să popularizeze în străinătate imaginea unei Românii represive care ar fi « "ocupat în mod nedrept un
Unirea Basarabiei cu România () [Corola-website/Science/318857_a_320186]
-
anul 132, punct culminant în Războaiele evreilor împotriva ocupației Imperiului Român. Revoltă fiind temporar victorioasa, a pus bazele unei noi entități statale independente evreiești, pe care a condus-o cu titlul de "Năśī’" (conducătorul: נָשִׂיא). Statul răsculaților israeliți a avut o scurtă durată, căci în 135 a fost recucerit de români. Numele Bar Kohba a devenit cunoscut din surse creștine. El este menționat, de exemplu, Βαρχωχεβας, de către Eusebiu din Cezareea (Istoria ecleziastica 4:6.2). Sursele antice
Bar Kohba () [Corola-website/Science/320036_a_321365]
-
fost de scurtă durată. Răscoală a fost în cele din urmă zdrobita de legiunile române. Inițial, românii au avut dificultăți în fața unei forțe militare evreiești care era unită, spre deosebire de primă Mare Revoltă a iudeilor, cănd după mărturia lui Josephus Flavius, răsculații erau divizați în trei oștiri care vreme de trei săptămâni s-au luptat între ele pentru controlul Muntelui Templului,asta după ce românii străpunseseră deja zidurile cetății și își făceau drum spre centrul orașului. De aceasta fiind inferiori numeric și după ce
Bar Kohba () [Corola-website/Science/320036_a_321365]
-
XIV ale părții a II-a. De asemenea mai apare un element care ridică semne de întrebare legate de evenimentele narate de Poe. Acesta nu îl mai menționează pe câinele Tigru după ce Pym și ceilalți au recuperat "Grampus" din mâinile răsculaților; asta a dus la presupunerea că animalul ar fi murit în timpul furtunii. Reapariția câinelui pe Tsalal duce la concluzia că el a supraviețuit și că se afla la bordul lui "Jane" în momentul pătrunderii în apele antarctice. Acest lucru ar
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
furtunii. Reapariția câinelui pe Tsalal duce la concluzia că el a supraviețuit și că se afla la bordul lui "Jane" în momentul pătrunderii în apele antarctice. Acest lucru ar însemna că Pym și ceilalți de pe Grampus l-au măcelărit pe răsculatul Parker și l-au mâncat în timp ce Tigru încă mai trăia. Mai mult decât atât, faptul că Tigru a supraviețuit coșmarului înfometării implică faptul că și el ar fi fost hrănit cu trupul lui Parker. Dacă Poe descrie eronat zona antarctică
Sfinxul ghețarilor () [Corola-website/Science/321321_a_322650]
-
Chania și Rethimno. Guvernul elen, aflat sub o uriașă presiune a opiniei publice, a elementelor naționaliste, dar și în fața unor puteri europene care nu erau dispuse să intervină militar, a decis să trimită vase de război și militari în ajutorul răsculaților cretani. Marile Puteri nu au găsit nicio altă soluție decât ocuparea insulei, dar au luat această decizie mult prea târziu. 1.500 de militari eleni au debarcat pe 1 februarie 1897 la Kolymbari, iar comandantul acestei expediții, colonelul Timoleon Vassos
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
cazul lui Hannibal. Cronicarii antici relatează cazuri în care dezertori, prizonieri de război și criminali militari au fost executați de către elefanți. Perdiccas, devenit regent al Macedoniei când a murit Alexandru cel Mare în 323 î.H., i-a condamnat pe răsculații fracțiunii lui Meleager la moarte prin călcare în picioare de către elefanți în Babilonia. Scriitorul roman Quintus Curtius Rufus scrie astfel în lucrarea sa „Historiae Alexandri Magni”: „Perdiccas a văzut că răzvrătiții erau paralizați de frică și erau la bunul său
Execuție cu ajutorul unui elefant () [Corola-website/Science/315426_a_316755]
-
sediul principal al Marelui Duce. Ultima scânteie care s-a produs în Varșovia a fost un plan rusesc de a folosi armata poloneză pentru a suprima Revoluția franceză din iulie și Revoluția belgiană, care încalcă în mod evident Constituția poloneză. Răsculații au reușit să intre în Belvedere, dar Marele Duce Constantin a scăpat în haine de femei. Răsculații apoi s-au întoars spre arsenalul principal al orașului, capturându-l după o luptă scurtă. În ziua următoare, civili polonezi înarmați au obligat
Revolta din Noiembrie () [Corola-website/Science/321345_a_322674]
-
rusesc de a folosi armata poloneză pentru a suprima Revoluția franceză din iulie și Revoluția belgiană, care încalcă în mod evident Constituția poloneză. Răsculații au reușit să intre în Belvedere, dar Marele Duce Constantin a scăpat în haine de femei. Răsculații apoi s-au întoars spre arsenalul principal al orașului, capturându-l după o luptă scurtă. În ziua următoare, civili polonezi înarmați au obligat trupele ruse să se retragă la nord de Varșovia. Acest incident este numit uneori Insurecția din Varșovia
Revolta din Noiembrie () [Corola-website/Science/321345_a_322674]
-
Gallica și Legiunea IV Scythica. Războiul a durat trei ani până în anul 135 d.H. Bătălia finală s-a dat la Betar, sediul general al lui Bar Kohba. După luptă aprigă, terminată într-o baie de sânge cu învingerea totală a răsculaților, luptatorii evrei au fost schingiuiți, crucificați, iar restul populației a fost trimisă în robie. (132-135 C.E.)", http://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Judaism/revolt 1.html Accesat: 10 mai 2013.
Revolta lui Bar Kohba () [Corola-website/Science/321385_a_322714]
-
el va ataca castelul Karnan din Helsingborg. Armata lui Frederik concentrată în ținutul Scania respinge cu eficiență gloata de 8000 de tărani adusă de Soren, iar generalul Johannis Rantau îl învinge la bătălia dela Lund din aprilie 1525. În urma bătăliei, răsculații au dat bir cu fugiții; au pierit însă și nevinovații care s-au găsit în calea lor. Metoda aceasta de a presăra moarte în cale și de a folosi scutul uman a fost practicată și în Europa de Est și Asia de către
Frederic I al Danemarcei () [Corola-website/Science/321409_a_322738]
-
fost atrași de perspectiva unei vieți idilice pe insula Tahiti din Pacific și au fost indignați de presupusa cruzime a căpitanului lor. Optsprezece răsculați l-au izgonit pe căpitanul Bligh și pe majoritatea celor loiali lui pe o ambarcațiune mică. Răsculații s-au stabilit apoi în 1789, unii în Tahiti în 1789 alții pe insula Pitcairn, împreună cu băștinașii cu care se împrieteniseră. Vasul "Bounty" a fost ars pentru a evita detectarea și a preveni dezertarea. Descendenții unora dintre răsculați încă mai
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
vărsare de sânge și aparent fără opoziție violentă din partea loialiștilor, cu excepția lui Bligh. Din cei 42 de oameni de la bord, în afară de Bligh și Christian, 18 s-au alăturat revoltei, doi au rămas pasivi, iar 22 au rămas loiali lui Bligh. Răsculații i-au pus pe Bligh, pe navigatorul vasului, doi marinari, ajutorul medicului (Ledward) și funcționarul vasului în barcazul lui "Bounty". Alți câțiva au preferat să se alăture lui Bligh în loc să rămână la bord, deoarece știau că cei ce rămâneau la
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
au deturnat-o. "Pandora" a ajuns în Tahiti la 23 martie 1791. Patru dintre cei de pe "Bounty" au venit la bordul "Pandorei" la scurt timp după sosirea sa, și încă zece au fost arestați în câteva săptămâni. Acești paisprezece, atât răsculații cât și loialiștii sechestrați, au fost închiși într-o celulă improvizată pe puntea vasului "Pandora", pe care au poreclit-o în glumă „Cutia Pandorei”. La 8 mai 1791, "Pandora" a plecat din Tahiti, colindând timp de trei luni insulele de la
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
improvizată pe puntea vasului "Pandora", pe care au poreclit-o în glumă „Cutia Pandorei”. La 8 mai 1791, "Pandora" a plecat din Tahiti, colindând timp de trei luni insulele de la vest de Tahiti în căutarea vasului "Bounty" și a restului răsculaților, găsind doar resturi plutitoare (inclusiv câteva vergi și o curte pe Insula Palmerston). Deplasându-se spre vest prin strâmtoarea Torres, "Pandora" a naufragiat pe un recif de corali (parte a Marii Bariere de Corali) la 29 august 1791. Vasul s-
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
au lăsat la mal șaisprezece oameni în Tahiti în septembrie 1789, Fletcher Christian, opt alți marinari, șase tahitieni și 11 femei, dintre care una cu un copil mic, au plecat cu "Bounty" în speranța de a scăpa de Marina Regală. Răsculații au trecut prin insulele Fiji și Cook, dar s-au temut că vor fi găsiți acolo. În căutarea unui loc sigur, la 15 ianuarie 1790 au redescoperit Insula Pitcairn, care figura într-o poziție greșită pe hărțile Marinei. După ce s-
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
a murit soția lui Jack Williams și acestuia i s-a „dat” o consoartă polineziană drept „înlocuitor”. În pofida eforturilor lui Fletcher Christian de a păstra pacea, polinezienii s-au revoltat. În 1793, a izbucnit un conflict pe Insula Pitcairn între răsculații de pe Bounty și tahitienii care i-au însoțit. Patru dintre răsculați (Jack Williams, Isaac Martin, John Mills și William Brown) precum și Fletcher Christian au fost uciși de tahitieni. Toți cei șase tahitieni au murit în luptele sporadice, unii de mâna
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
Bounty și tahitienii care i-au însoțit. Patru dintre răsculați (Jack Williams, Isaac Martin, John Mills și William Brown) precum și Fletcher Christian au fost uciși de tahitieni. Toți cei șase tahitieni au murit în luptele sporadice, unii de mâna văduvelor răsculaților uciși și alții din cauza tovarășilor lor. Fletcher Christian a lăsat-o în urmă pe soția sa Maimiti și pe copilul lor Thursday October Christian (denumit uneori „Friday October Christian”). Au circulat zvonuri cum că Christian ar fi plecat de pe insulă
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
în viață, Ned Young și John Adams (denumit și Alexander Smith), au preluat conducerea și a urmat o perioadă de liniște, până când William McCoy a înființat o distilerie și a inceput să fabrice o băutură alcoolică dintr-o plantă locală. Răsculații au început să bea în exces și au făcut viața grea femeilor. Femeile s-au revoltat de mai multe ori — bărbații „grațiindu-le” permanent (amenințând de fiecare dată cu execuția conducătoarelor următoarei revolte) — și unele dintre femei au acceptat să
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
sub termenul generic de vlahi . Curând, răscoala din 1185 s-a întins cu repeziciune, insurgenții reușind să alunge garnizoanele bizantine. Vâlvătăile mișcării au cuprins, treptat, noi și noi localități, lățindu-se spre târgurile și așezările mai depărtate . S-au alăturat răsculaților mase importante de bulgari, precum și grupuri de pecenegi, uzi și cumani, toți nemulțumiți de fiscalitatea excesivă bizantină și de incapacitatea împăratului de a le asigura, cel puțin, liniștea . Exploatată de puterea bizantină, împovărată de dări suplimentare, arăta istoricul bulgar Borislav
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]
-
în sine marca instituirea unei noi autorități statale care se considera urmașă a tradiției bizantine. Astfel, în Peninsula Balcanică își făcea apariția o nouă putere, statul vlaho-bulgar, în care rolul principal a revenit, într-o primă perioadă, vlahilor apoi bulgarilor. Răsculații s-au îndreptat, apoi, spre răsărit și au ajuns în regiunea Preslavului, distrugând așezări, dobândind prăzi bogate și luând prizonieri din rândul bizantinilor. În dezacord cu cele pe care ne lasă să le înțelegem cronica lui Nicetas Choniates, se pare
Isaac al II-lea Angelos () [Corola-website/Science/316306_a_317635]