514 matches
-
Cluj-Napoca, 1998; Dicț. esențial, 345-350; Ghițulescu, Istoria, 151-152; Dicț. analitic, III, 380-381, IV, 60-61; Eugen Simion, Introducere la Octavian Goga, Opere, I, îngr. Ion Dodu Bălan, București, 2001; Mircea Goga, Octavian Goga. Geografie intimă, Cluj-Napoca, 2001; Ilie Guțan, Octavian Goga. Răsfrângeri în evantai, Sibiu, 2002. Al.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
a temei abordate, care ar fi implicat o exegeză pluridimensională, ci s-a oprit numai asupra unor momente din istoria vieții bisericești basarabene, însă aceste „momente” se constituie în etape istorice, de un secol și câteva decenii, cu o covârșitoare răsfrângere asupra destinului românilor din Basarabia. Cartea circumscrie perioadele 1812-1918, de la răpirea Basarabiei până la Marea Unire, apoi de la 1918 până la cotropirea bolșevică din 1940 și, în sfârșit, revenirea la patria-mamă din 1941 până în 1944. Redactor la cel de-al doilea (ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285974_a_287303]
-
poate c-ar fi stat vecinic, poate că, prin o repetare a promisiilor vechei legende, ar fi trăit vecinic. Dară ochii ei căzură pe Venus și Adonis, pe Orion și Aurora, limbele albastre ale flacărei căminului începură, să-și tremure răsfrângerile lor pe păreții sculp [t]ați, Venus părea a râde cu șireție de inocența amicului ei, Aurora dezvelea pieptul lui Orion, inima Cezarei începu să tremure, ea-ncepu să plângă, și, plângând, *** sub sărutările ei gura tânărului amic care, înlănțuit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Teodolinda și Gundeperga împodobiseră templul antic. Când și când însă, o fărâmă din acele odoare părea să lucească în el, ca și cum ar fi ascuns o piatră prețioasă sub stratul de murdărie. Desigur, era vorba despre o iluzie optică, despre o răsfrângere a luminilor pe aurul icoanelor. Totuși, mie îmi plăcea să cred că fulgerarea aceea era simbolica strălucire a cunoașterii sale, a celor ce aflase în timp ce pândea moartea care destramă meticulos tot ce a fost țesut de către Cel Nevăzut. Știința lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și cu Pompeianus, carul fiind flancat de două șiruri de soldați călare. Pe când treceam peste podul lui Hadrian, încercam să-mi închipui cum arăta locul considerat de catolici buricul creștinismului. De departe un apus de soare dădea strălucire acoperișului, cu răsfrângeri ce mergeau de la roșul aurului topit la galbenul sclipitor al aurului solid. Adeodato m-a lămurit: - Apostolul Onoriu a căpătat în dar din partea împăratului Heraclion țiglele îmbrăcate în aur de pe templul ce odinioară îi fusese dedicat lui Venus; cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a treia scară, foarte abruptă, ajutați să înaintăm în beznă de o vagă lumină venită parcă tocmai din fundul pământului. Auzeam valurile spărgându-se zgomotos de stânci. Ne-am trezit într-o grotă cu podeaua jilavă și nisipoasă, în care răsfrângerea razelor pe apă lumina un străvechi templu transformat în altar. Grilajul masiv și ruginit care despărțea grota de mare era dat de perete. I-am făcut semn camaradului meu să se oprească și n-am scos capul decât ca să privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
doilea) atestă sincronizarea formulei cu poezia generației. În următoarea etapă, marcată de versurile din Gramatică târzie (1977) și Soarele și uitarea (1985), imaginarul se deschide, în bun spirit echinoxist, invaziei înșelătoare a livrescului: ecartul sau consonanța dintre limbaj și lume, răsfrângerea limbajului asupra lumii sau doar asupra lui însuși constituie teme favorite ale meditației lirice. Practicând o poezie a poeziei, autorul e, totuși, mai puțin atras de mecanismele de funcționare a textului, cât de modalitățile de a prinde realul în plasa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
Cluj-Napoca, 2000 (în colaborare cu Marian Papahagi). Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Doi poeți, CNT, 1966, 43; Ilina Grigorovici, „Avangardismul poetic românesc”, LCF, 1969, 25; Grigurcu, Teritoriu, 232-235; Piru, Varia, I, 312-314, II, 365-368; Petrescu, Scriitori, 78-85; Grigurcu, Idei, 147-151; Tomuș, Răsfrângeri, 148-156; Dimisianu, Valori, 182-186; Piru, Poezia, II, 490-494; Zaciu, Lecturi, 185-187; Regman, Colocvial, 208-210; Iorgulescu, Al doilea rond, 96-100; Popa, Dicț. lit. (1977), 438-439; Vlad, Lectura, 63-67; Poantă, Radiografii, I, 236-238; Zaciu, Alte lecturi, 184-191; Iorgulescu, Scriitori, 333-336; Dobrescu, Foiletoane
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
Munteanu, Maturitate artistică și erudiție, FLC, 1982, 46; Lucian Alexiu, Eternă reîntoarcere, O, 1986, 30; Liviu Papadima, „Întoarcerea gladiatorului”, TBR, 1986, 326; Mircea Iorgulescu, Centrul de greutate, RL, 1987, 52; Gabriel Rusu, Poeme pentru despărțire, TMS, 1988, 3; Pia Brânzeu, Răsfrângerile toamnei, O, 1988, 11; Grețe Tartler, Fulgere în labirint, RL, 1996, 29; Dicț. scriit. rom., III, 490-492; Popa, Ist. lit., ÎI, 447; Firan, Profiluri, ÎI, 126-129. Il.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]
-
arătat că soția postelnicului Năsturel a fost „nobila doamnă Despina”, înmormântată în biserica din Fierești. Vezi și Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători..., p. 214. 13. Nicolae Iorga, op. cit., p. 35. 14. Ibidem. 15. O frumoasă și bogată „literatură” (cu răsfrângeri în beletristică: Elisabeta Movilă, Chiajna), s-a alcătuit în jurul acestei femei (soții, fiice, mame de Voievozi) unele ajunse figuri ilustre ale istoriei noastre. Spicuiesc doar câteva titluri (unele deja citate mai sus), altele vor fi evocate mai jos în această
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
urma a fi un semn limpede al gloriei ctitorului, al puterii sale voievodale și o emblemă a pietății - cu trimitere fără echivoc către un „model” asumat (hramul bisericii era al Sfinților împărați Constantin și Elena), un centru de elaborare și răsfrângere culturală (Vodă întemeiase aici o bibliotecă menită a se transforma în „depozit național”), un model pentru viața spirituală românească a acelui timp și, totodată, un gest de mântuire și lăcaș de odihnă privată, căci biserica urma să slujească drept necropolă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Lupașcu [...]. Hipersensibilul Delavrancea va fi avut atunci vise nenumărate [...]" (1975: 149). 57 Pentru o expunere completă, cf. Delavrancea, 1975: 176-83. 58 În legătură cu acest număr, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant susțin că reprezintă un "[s]imbol al opoziției, al conflictului, al răsfrângerii" (1994: I, 452). Mai mult, doi "exprimă deci un antagonism care din latent devine manifest; o rivalitate sau o reciprocitate care poate fi aceea a urii sau a iubirii; o opoziție care poate fi contrară sau incompatibilă sau, tot atât de bine
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de-subiectivizare despre care va vorbi, ceva mai târziu, și Ion Barbu. „Elementele considerate în spațiu” - aici, cuvintele - subliniază de fapt însemnătatea sintaxei textuale, jocul relațional al elementelor constitutive, „ordinea proprie” impusă universului verbal de către spiritul creator. Or, o atare „răsfrângere” a „sistemului constructivist” în poezie fusese urmărită, cu puțin timp înainte de intervenția lui Voronca, de „neoplasticianul” olandez Theo Van Doesburg - nume de rezonanță în cercurile constructiviste, prezent cu articole și în Contimporanul și Punct, publicații foarte atente, între altele, și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
lui Voronca, ce subminează proiectul acelei „ordini sinteză obiectivă, clasică, integrală”, pregătește o atare tranziție. În plin „integralism”, el reabilitează conceptul de inspirație, scriind, de exemplu, în Note despre poem și antologie, că: „Poetul comunică cu Dumnezeu; glasul lui are răsfrângeri de dincolo” și că: „Asemeni Ioanei d’Arc, poetul aude voci”. Cu cât înaintează în timp, această reabilitare e tot mai explicit afirmată, astfel încât în eseurile-poem tipărite în paginile revistei unu, inspirația (acompaniată de „transfigurare” și „revelație”) devine una din
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
unul feeric și muzical, scenă a unui spectacol neîntrerupt: un univers-scenă și vitrină, o lume-oglindă, un cosmos melodios, în care se “încearcă instrumentele” cele mai diverse, într-o orchestrație imnică, cu „acorduri”, „arpegii”, „accente” și „ecouri” traducând în sunet aceeași răsfrângere a obiectelor în obiecte, a ființelor în ființe. Fiecare poem din Act de prezență conține asemenea pasaje în care se concentrează, ca în tot atâtea embleme, obsesia structurantă a viziunii specifice poetului. Iată unul din Poemoterapie, dintre cele mai caracteristice
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai atenuat, dacă nu în spiritul său programatic afișat, cel puțin în litera... poemului. Am avut ocazia, de altfel, să semnalăm că, în plin „integralism”, Voronca nu renunță la ipostaza romantică a „inspiratului” („Poetul comunică cu Dumnezeu; glasul lui are răsfrângeri de dincolo”, „Asemeni Ioanei d’Arc, poetul aude voci”) și declară că “între a trăi aventura și a o scrie prefer(ă) ipostaza din urmă”). Iar autorul, altminteri fidel preceptelor constructiviste pe care încearcă să le aplice în versurile ce
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pentru pictura românească ceea ce Chardin, cu iubirea sa sinceră față de obiectele uzuale, aceleași, neînsuflețite, dar atât de grăitoare, a însemnat la timpul lui pentru arta franceză și europeană, căutând “mereu natura și adevărul” pentru “a înțelege armonia culorilor și a răsfrângerii luminii” (Denis Diderot, Scrieri despre artă,Editura Meridiane, București, 1967, pag. 158 și 174). Vorbind despre Chardin, vom afirma că prin operă și concepție plastică picturală, per- sonalitatea sa a iradiat timp de un secol și ju- mătate asupra multor
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
detașare ironică de un narator sensibil la ridicolul, dar și la tragismul insului anonim, incapabil să-și depășească propria condiție. Romanele de analiză psihologică ale lui D. au un fundal bine precizat, căci autorul se arată interesat cu deosebire de răsfrângerile existenței sociale în conștiințele individuale. În Al doilea pasaj (1975), întâmplări neobișnuite dereglează existența mecanică a unor muncitori navetiști, pentru a evidenția resorturile interioare ale personajelor, iar în Cora (1977), problemele vieții într-un mare combinat se inserează în experiența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
să arunce în joc ipoteze interesante - unele lăsate în stadiul de fulgurații și nedezvoltate - care, reordonate, compun o perspectivă nouă asupra liricii barbiene: poetul face parte din aceeași familie spirituală cu Mihai Eminescu și Lucian Blaga, viziunea balcanismului purificat prin răsfrângerea în oglindă din ciclul Isarlâk ar fi opusă celei crepusculare a lui Mateiu I. Caragiale, consubstanțialitatea artei cu știința este demonstrată, in extremis, odată cu interpretarea poeziei Grup prin prisma simbolurilor matematice ș.a. Un punct de plecare al ideii care tutelează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288450_a_289779]
-
cu un om de știință, își amintea că „a fost teribil de surprins“ atunci când, în liceu, a aflat că anatomia găinii se aseamănă foarte mult cu cea a omului. Cartea de față se adresează, în primul rând, celor interesați de răsfrângeri ale cercetării științifice a istoriei vieții asupra imaginii naturii și a omului, ca și asupra conștiinței de sine a științei naturii. Studiile pe care le conține discută teme relevante în această privință: motive și orientări ale gândirii care au făcut
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
George Bacovia”, CRC, 1970, 15; Constantin Călin, „George Bacovia”, ATN, 1970, 4; George Gibescu, „George Bacovia”, R, 1970, 5; Eugen Luca, „George Bacovia”, VR, 1970, 5; Stănescu, Poeți și critici, 199-203; Piru, Varia, I, 354-356; Georgescu, Printre cărți, 58-61; Tomuș, Răsfrângeri, 157-167; Iorgulescu, Al doilea rond, 54-59; 9 pentru eternitate, îngr. Mircea Micu și Gheorghe Tomozei, București, 1977, 345-366; Georgescu, Volume, 100-102; Pillat, Itinerarii, 352-356; Florin Mugur, Profesiunea de scriitor, București, 1979, 55-69; Felea, Prezența, 7-10; Dicț. scriit. rom., III, 730-732
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
ca zi a Parusiei (a doua venire a lui Iisus, deschiderea Cerurilor și sfârșitul timpului sau abolirea universală a morții). Iată ce-i ține pe creștini treji, în stare de veghe. Ei nu trăiesc în timp, ci trăiesc timpul ca răsfrângere a Parusiei în propria lor viață. Pentru a exemplifica și mai convingător relația sedus-seducător, Gabriel Liiceanu se oprește la câteva exemple celebre din istoria literaturii și a filosofiei tip Romeo și Julieta; Martin (Heidegger) și Hannah (Arendt), studenta filosofului căsătorit
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a suprastructurii de către baza economică. Ceea ce îl deranjează pe autorul "discursului nerostit" este mai ales "opinia simplificatoare a lui Marx că nu există activitate revoluționară decât pe plan economic și că revoltele spiritului, manifestările libertății sociale, nu sunt decât o răsfrângere a tendințelor de clasă" (L'écrivain..., p. 76) și, cum spune mai departe, faptul că "Marx îi refuză spiritului, ideii, culturii, orice autonomie" (Op. cit., p. 99). Pusă în acești termeni tranșanți, chestiunea evidențiată de Fondane își ia, la rândul ei
Istrati, Fondane și revoluția by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12263_a_13588]
-
Samain), poetul român compune un tablou alb-argintiu, în tonuri deschise, echivalent perfect al unei pînze de Monet; majoritatea cuvintelor din această unică strofă-poem evocă luminiscența: "Pe balta clară barca molatică plutea... Albeți neprihănite curgeau din cer; - voioase Zîmbeau în fundul apei răsfrîngeri argintoase; Oh! alba dimineață și visul ce șoptea, Și norii albi - și crinii suavi - și balta clară, Și sufletul - curatul argint de-odinioară. Oh! sufletul! - curatul argint de-odinioară. (Pe balta clară) Aliterațiilor și coloristicii simbolice din Zori roze li
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
Tudor-Anton, pentru "evoluția morală" a prozatoarei, o "costisitoare experiență" care "va impune un aer grav, o aură de tragism" atât romanului Balaurul, cât și celorlalte care i-au urmat. O critică de reconstituire care valorifică, așadar, sugestiile biograficului, urmărindu-le răsfrângerea în operă. Se simte că textele adunate în carte au fost scrise în epoci diferite, unele, probabil, în urmă cu mult timp, autoarea nerevizuindu-le în vederea omogenizării stilistice. Poate ar fi fost bine măcar să le dateze. Păstrează, în orice caz
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]