384 matches
-
cauză, fără a aștepta repoziționările de care este capabilă energia inconștientă corect canalizată. Aceasta cu atât mai mult cu cât rezistența unei asemenea constelații ține adesea tot de realități raționale, de o anomalie a guvernării ideale, de excesul de lumină răsfrântă asupra unei fragilități interioare copleșite. Prin urmare, conștiința de sine are menirea de a opera în prealabil schimbările necesare în spirit, pentru a deschide posibilitate de reușită celor din suflet. Dacă, pentru a face loc influenței culturale a unor eterne
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
legitimă autenticitate și cu garanția unei virtualități oricând preluabile în acte superioare de sinteză. Dihotomia nu funcționează aici cu rigiditatea unei separații exclusive, ci permite, prin jocul microuniversului individual, condensarea mântuitoare de contradicție a unei ample desfășurări normative, obținerea imaginii răsfrânte a unei lumi în care regula pare a fi cea a izolării inter-elementare (asamblarea în structuri fiind opera rațiunii, adică o intervenție strict omenească). Apoi, natura intimă a eticului face din capul locului tranșabilă o altă distincție: cea între cerințe
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
mult mai îndepărtate - de aceeași vârstă provine din aceea că între cei doi există un decalaj în privința posibilităților materiale de a recurge la asistență medicală de înalt nivel, că între cele două societăți e o diferență de calitate a vieții, răsfrântă și asupra sprijinului pe care-l poate primi cetățeanul aflat în situație de boală sau dizabilitate, precum și o diferență de obișnuință în a recurge la tratamente și la alte intervenții medicale. Mai mult, cu timpul apar cheltuieli clasificate la rubrica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
lumea este reflexie în oglindă a divinității. A doua modalitate de prezentare a acesteia se referă la cunoaștere aceasta fiind considerată ca reflexie în oglindă a realității. Lucrețiu atunci când descrie posibilitățile de cunoaștere ale omului folosește această metaforă: "Orice imaginii răsfrânte în corpuri lucioase ori apă / Ca-ntr-o oglindă, de-asemeni nevoie-i să fie cu toate / Chipuri desprinse desigur de fața răsfrântelor lucruri, / Căci au întocmai cu ele aidoma înfățișare. / Sunt în ființă, deci, fine imagini la fel cu
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
în oglindă a realității. Lucrețiu atunci când descrie posibilitățile de cunoaștere ale omului folosește această metaforă: "Orice imaginii răsfrânte în corpuri lucioase ori apă / Ca-ntr-o oglindă, de-asemeni nevoie-i să fie cu toate / Chipuri desprinse desigur de fața răsfrântelor lucruri, / Căci au întocmai cu ele aidoma înfățișare. / Sunt în ființă, deci, fine imagini la fel cu un lucru, / Care, în părțile lor, n-ar putea fi văzute cu ochii, / Totuși mereu ca întreg înapoi îndreptate statornic, / Pot să s-
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
au întocmai cu ele aidoma înfățișare. / Sunt în ființă, deci, fine imagini la fel cu un lucru, / Care, în părțile lor, n-ar putea fi văzute cu ochii, / Totuși mereu ca întreg înapoi îndreptate statornic, / Pot să s-arate privirii răsfrânte de fața oglinzii; / Cum lămurire-ai altfel că-s atâta de bine păstrate / Și că trimise-s leit c-un lucru la chip și făptură?"37 Mintea este reprezentată ca oglindă, iar rolul acesteia este dublu: în primul rând reflectă
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
limbilor, cel primar că și cel secundar, e întunecat prin neajunsul datelor istorice; unde nu se poate urmări rolul limbii naționale în sânul unui grup dialectal, ba până și grupurile dialectale ne sunt cunoscute mai adesea prin vreun singur dialect, răsfrânt și acela numai în oglindă cea înșelătoare a limbei literare; unde limba onomastica e redusă la cea mai mica expresiune; unde studiul circulațiunii elementelor linguistice, în loc de a ne lumină, adesea ne rătăcește. Calea cealaltă șanț limbile moderne" (Hașdeu, 1881/1984
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
stelele,/ stelele mele,/ pe care încă niciodată/ nu le-am văzut 16". Poemul comprimă în expresia sa stilizată procesul subtil al expunerii imaginii transparente în contre-jour, developarea în negativ sau prin estomparea ecranului mundan pe care ea își proiectează efigia răsfrântă. Ce se vede ieșind din ascundere este imaginea tremurată a oglindirii în primordial, în pre-ființial, în "ape,/ din care curcubeul/ își bea frumusețea și neființa 17". "Mugurul de lumină" nu e atât o imagine, cât mai curând profilul unei epure
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ce păruse a fi frunzișul". Un ultim prag în calea ascensională a inițierii văzului căci, pentru a vedea cu adevărat, ochiul trebuie "să suie și să vadă", să se înalțe până la nivelul de unde se deschide noua perspectivă a adâncului, ascunsul răsfrânt, dat pe față. Atunci îi e dat să vadă "râzând sub maldăr de foi și păr gălbui -/ În loc de arbor, însăși străvechea lui Driadă". Limbajul însuși - posibila rostire - se frânge, dizolvându-se în tăcere, în imposibila vorbire despre ce este vorba
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prin ex-fondarea oricărui fondat - desfundă posibilitatea întâlnirii cu altul inaugural, cu natura unui increat inaparent, cu adevărat refondator: nimicul și tăcerea, natura - alta decât cultura - sălbatică, virgină, cuvântul frânt de anarhia sensului. Răzbătător prin palimpsestul faldurilor suprapuse, prin fisura cuvântului răsfrânt, traversat în tăcere, inaparentul se revelează el însuși în imaginea increatului nevăzut, epifanie a originarului în vederea creației. B. Fundoianu sau inimaginabilul priveliștii Lumină și transparență: o viziune a sufletului Atunci când B. Fundoianu proclamă, în prefața din 1929 la volumul Priveliști
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
urmă, prăbușește-mi lumina din văzduh,/ îngroapă-mă sub toată lumina din văzduh" (Rugă simplă)6. Îngroparea în lumină - precum mistuirea în azur7 - răstoarnă întreaga perspectivă; acum ceea ce luminează vine din ochiul pe care-l deschide, din vederea unui ascuns răsfrânt, iradiant. Tot ce era nevăzut se vede, iese cu lumina - ca lumină - arătând priveliști ne(pre)văzute. "Și iată: noaptea-și sparge haotica păstaie/ și leapădă, prea coapte, semințele de sus" (Herța, VIII) - semințe care "sunt lumină" (Coincidențe) - iar "sub
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cade sub măsura propriilor limite 44. Or, condiția sa ontologică definitorie este să existe nu în măsura în care e degradare a esenței, "nu în măsura în care e cutremurat de vântul sălbatec al lucrurilor lumii, ci în măsura în care el e armonie, formă cristalină a totului, zâmbet răsfrânt al unității"45. Atunci însă când vede lumina doar în nălucire, e sufletul care și-a pierdut aripile, esența zborului zeiesc, fiind "doar o fărâmă de zeu;/ Căci ce-i zeul ce-și pierde arìpele?". Zborul e posibilul imponderabil, înălțarea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
creator 17. În acest context, imaginile nu fac decât să înfățișeze actul unitiv care strânge laolaltă, în aceeași acoladă, frumusețea manifestărilor fenomenale înfășurate în frumosul acestei nebănuite desfășurări: "Doar pura-ți frumusețe în mine se-nfiripă,/ Ca-ntr-un cleștar răsfrântă de mii și mii de ori"18. Este o trecere prin lumină ca punere în lumină, arătând splendoarea dintre lumi, acolo unde la "albă răspântie-adâncă,/ Între cerul străin/ Și lutul ce ne mănâncă" se ridică o a treia lume, a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
venirea, se arată în alb și în argint, nevestit de cuvânt: "Trece prin crengi,/ Din stelele izvoarelor lunecă spre ochi -/ Nici vântul nu l-a întâlnit,/ Nici fiarele însetate de sânge - ". Ceva vine de sus, din răscrucea înaltă a adâncului răsfrânt, coboară în lumea evacuată, își începe drumul spre rostire. Mare incognitum, lunecă spre ochi, dar nu e văzut; invizibil al vizibilului, se strecoară precuvântând. "Stelele izvoarelor" îl arată deja în chipul transparent pe care se întrepătrund înaltul și adâncul, chip
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
plăsmuirii, sensul invers al dizolvării. Dar ce sens poate avea această frângere pe dos, răsfrângerea unui gol care se arată drept ultimul posibil? Și apoi, ceea ce se întoarce astfel și creează locul întâlnirii nu arată ceva în chiar miezul golului răsfrânt, acolo unde solzii timpului se dizolvă-n fântâni? Imaginea aceasta, apărută din gol, e forma pe care o ia ceea ce nu poate să apară decât autorevelându-se într-un altul propriu, pe care îl generează din sine: arătarea unui semn plin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
solzii timpului se dizolvă-n fântâni? Altfel spus, ne dă fenomenologia doar apariția ca atare, fără hermeneutica prin care, în chiar vizibilul apariției, să înțelegem ceea ce apare?15 Dar ar avea vreun rost să înțelegem timpul întâlnirii într-un gol răsfrânt, cu prețul dizolvării întâlnirii înseși? Un răstimp al neînceputului al cărui conținut e gol, atunci "când nu știu dar fulgeră/ totul și fețele tale/ se aprind de înc-o lumină/ mai veche". Nu știm ce vedem, dar fulgeră totul 16. Inteligibilul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dar fulgeră totul 16. Inteligibilul nu suferă aici nicio amputare; semnificatul nu e diminuat în preeminența sensibilului. Nu e destul că fulgeră totul, că fețele imaginii se aprind și luminează? Căci nimic nu fulgeră prin sine; totul străfulgeră în golul răsfrânt, într-o lumină mai veche decât golul. Încă o lumină - alta - peste cea pe care o arată imaginea; străluminată, aceasta nu dă numai de văzut, ci și de înțeles în lumina care o premerge. Dar ceea ce apare se pune în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
față nu va mai fi și nici față/ ce ar putea ține loc de față"14. Se poate coborî mai adânc, în muțenia lăuntrică, în non-peisajul acestei răsfrângeri, în fractura întoarcerii pe dos? Dar abia întors pe dos, frânt și răsfrânt, poemul spune ceva; abia în chipul gol al morții se vede dincolo, mai presus de orice închipuire: "Pulverizează-te, fii lumina pe care o vede limbajul/ când îl simte în tine/ pe cel care va muri"15. "Arătarea ce ne
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de aur nu arată faptul de a fi în care poemul se (în)scrie, ci faptul de a apărea din nimic. Fondul cernit al lumii reduse la cenușa nimicului nu e luminat; el e miezul orb prin care lumina trece răsfrântă în sine12. Dincolo de antinomia de recuzită (demonic - angelic), ceea ce strălucește în miezul dispariției și ceea ce tocmai dispariția dă de văzut e lumina inaparentă în registrul mundan, de nevăzut și de neînțeles în dimensiunea vizibilului, care face însă imagine, arată ceea ce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceruri". Golul nu are aici doar natura unei ființări care umple vederea în chiar lipsa de ființă. Pe de o parte, într-o fenomenologie a inversiunii apariției, el pune forma în eclipsa vizibilului, arătându-se pe sine în lumina interiorului răsfrânt, în condiția esenței care dă de văzut 84. Pe de altă parte, ceea ce se dă este transparența prin care se trece, albul lucrurilor sau miezul incolor în care vederea se înmormântează 85. Dar ceea ce e astfel expropriat - din vedere, ca
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imaginea inaparentului, face în schimb cu putință pasajul, peisajul unei noi perspective: "în adânc lacul subteran sclipește/ semințele au germinat în tăcere/ am putea adormi la marginea lor./ Deasupra sunt dealuri și păduri,/ irisul verde întunecat o insinuare a/ luminii răsfrânte mângâind/ pielea răcorită de vântul nopții". Peisaj de subtext, căci eul desprins de sine nu se vede în imagine; creează însă, în chiar distanța pe care o pune în vedere, imaginea altuia în sine. Eul e altul - am spune, parafrazând
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
incipientului, în odihna somnolentă - maternă - a premanifestării. Deasupra se vede peisajul conturat al deja-existentului, apariția în lumină a unei imagini la care ochiul participă aproape vegetal. Se pune în vedere cu insinuanța clarității. Totuși, o imagine oblică văzută prin lumina răsfrântă; întunecarea nu închide vederea, la fel cum vântul nopții nu aduce eclipsarea vizibilului, căci lumina nu e a ochiului și nici a imaginii văzute. Ea aparține intermediului transparent - diafan - ce face cu putință atât nașterea imaginii cât și vederea ei
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să Întregească mănunchiul de sensuri, asemenea acestui haiku disimulat În inima altei poezii: ,,Sunt că până/ Pe apele culorilor/ Fir de tăcere” (,,Culoarea apelor”). Volumul se lasă văzut ca un tablou al poeziei În tuse suprapuse, un palimpsest al succesivităților răsfrânte. Din obiect pur al căutărilor, poezia devine ea Însăși căutare a elementelor pure din straturile existenței: ,,Plâns ritual În speranța/ În vers, alergare spre suflet;/ Pustiu spre pustiu/ Distruge pasărea/ Strivesc neputincios aparențele./ Pășesc În amăgire/ Mai caut,/ Viermele inocentei
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
mai ales de o ciudată bucurie de a fi! - și declar a fi, a deveni cu adevărat, dacă nu scopul, atunci oricum centrul acelei demonstrații gigantice de materie și mișcare: prin simpla, consecventa mea spiritualitate, ea Însăși un alt firmament, răsfrânt Înlăuntru. Spre care... Înlăuntru?! Nu știu. Nu știu, dar... oricum, dacă nu spre hăurile instinctelor și spaimelor mele milenare, atunci spre acea zestre formidabilă de intuiții și presimțiri, moment și loc În care suntem egali cu zeii, cei creatori și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
conică, destul de înaltă, cu ciucur în vârf, și cu podoabe de pene de struț și flori în jur. Conul dintr-un fel de răsucitură alternantă de matasă verde și galbenă. Deasupra frunții, flori. Surugii cu fes roș ori albastru cizme răsfrânte larg, cu bordura în flori cusute. Unii cu șalvari. Alții cu fustanelă. Pe un portret al lui Scarlat Calimah, în jurul stemei Moldovei, județele cu stemele lor: Iași (cal) Cârligătura (cal mai mic și mai urât) Hârlău (stejari) Botoșani (coasă) Dorohoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]