368 matches
-
telefonul zbârnâi strident. Deși receptorul era alături de mine, am pregetat să întind mâna ca să-l ridic. (Poate acesta să fi fost singurul semn.) Soneria continua să țipe, strident, asurzitor, ca un semnal de alarmă. ― Alo, cine-i? am întrebat aproape răstit. ― Tudor, vino repede! îmi răsună în ureche o voce gâtuită de emoție. Atât. Închise brusc aparatul, fără să arate cine telefonase și mai cu seamă despre ce era vorba. Nu mai aveam nevoie de așa ceva. Am strâns receptorul în palmă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
amatori de pescuit, cu undițele pe umeri și cu un mic pekinez după ei, pleacă să-și încerce norocul. Jos, în golf își fac antrenamentul obișnuit elevii unei școli de karate, îmbrăcați în cămeșoaie albe. Antrenorul lor scoate niște sunete răstite, de parcă îi ceartă mereu, elevii execută, disciplinați, comenzile, lovind aerul, cu mâinile, cu picioarele, și totul are ceva caraghios. Mă întorc în cameră și deschid radioul cu grijă, ca să nu se audă sunetul la vecini. In București, plouă. Cu atât
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
meu, privind spre ușa altarului de unde apare, înalt, ușor gârbovit și cu o bărbuță albă, bătrânul preot Alexandru Popa, care mi-a pus în mână prima carte de mitologie, scrisă de fratele său, Gheorghe Popa Lisseanu... Un pocnet. Niște vorbe răstite. Mă scol să închid ușa ce dă spre balcon. Îi voi lăsa pe contemporanii mei să se certe, să se înjure după pofta inimii și să aștepte ce vor. Pe mine, îi rog să mă scuze. Eu nu mai aștept
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fac ceva cu mine. Acum e prea tîrziu." Repeta vorbele aspru, fără modulații, că pe o lecție pe care și-o învățase, din vreme. Am certat-o, i-am adus aminte de trecut, dar ea repeta tot cu aceeași voce răstită: "Acum, nu, dar poate mai tîrziu!" Nu recunoșteam aluatul moale căruia îi putusem da orice formă. Mai ales nu semăna deloc cu aceea pe care mi-o descrisese Vana. Se întîmplase ceva între timp, poate câteva argumente venite bine. Care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
zâmbet viclean cu care Daniel o văzuse apropiindu-se de el cu doar câteva clipe mai înainte. În apropiere, un bătrân îmbrăcat într-o pufoaică gri, murdară și zdrențăroasă, cu căciulă pe cap, se oprise în mijlocul intersecției și i adresa răstit lui Daniel; răstit și plin de reproș, dar și de compătimire, compătimirea unui vagabond: Acuma du-te și ia-l și tu de ureche pe adevăratul vinovat! Dar nu mai era nimeni în jur s-audă. Horia Victor chicotea din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care Daniel o văzuse apropiindu-se de el cu doar câteva clipe mai înainte. În apropiere, un bătrân îmbrăcat într-o pufoaică gri, murdară și zdrențăroasă, cu căciulă pe cap, se oprise în mijlocul intersecției și i adresa răstit lui Daniel; răstit și plin de reproș, dar și de compătimire, compătimirea unui vagabond: Acuma du-te și ia-l și tu de ureche pe adevăratul vinovat! Dar nu mai era nimeni în jur s-audă. Horia Victor chicotea din nou, nerușinat, din
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-l întreb: „Ce e? Atât?”, dar mă simțeam împlinită doar privindu-l, fără a vorbi; ceea ce înrăutățea situația. Cred că meriți o explicație, șuieră ușor. Am râs. Asta a fost o insultă la adresa mea. Crezi? L-am întrebat mai mult răstit, mânia deja declanșându-se în mine și puteam să și explodez dacă nu ar fi început să vorbească. Nici nu m-a auzit, ori se prefăcea, astfel continuând: În acea seară, când te-am sărutat fără motiv și regret acest
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe pancardă numele stației. E "gară mică", îmi spun și gândurile încep să-mi zboare aiurea, când tocmai ea trece prin dreptul geamului meu. Izbutesc să-i pun întrebarea ce m-a torturat tot timpul mesei, direct, fără menajamente, aproape răstit și răspicat. Prin urmare o întreb, în sfârșit, cine este. Îmi zâmbește straniu și ridică mâna dreaptă fină și suavă, schițează cu ea un gest fulgurat, abia perceptibil, exact ca odinioară. Degetele lungi și expresive călcau ușor aerul în semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și câteva focuri pentru gătit. Dar aici era un sat întreg; zeci de femei cu capul acoperit se mișcau încolo și încoace, cărând urcioare cu apă și lemne pentru foc. Țipetele copiilor acopereau murmurul de voci vorbind în limba mea, răstită și cântată în accente care îmi erau și nu-mi erau familiare. Dar mirosul a fost cel care mi-a umplut ochii de lacrimi: ceapă prăjită în ulei de măsline, praful moscat al turmelor amestecat cu parfumul pâinii coapte. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dat, mai rău ca atunci, în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. „Ce vrei? Ce cauți aici?” mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect cu care să se apere. Asta m-a azvârlit brusc în realitate. Nimerisem ca un nătărău într-o situație penibilă luându-mă după poveștile lui Aristide. Furios, am trântit o înjurătură. Apoi am bâlbâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
săgeată în creștet, poate că i-ar fi speriat pe soldați! murmură Auta. Cârmaciul veni lângă el și-i spuse ceva. Apoi Auta îl chemă pe Iahuben și-i tălmăci pe șoptite. Sutașul înțelese. Se înțepeni în fața soldaților și vorbi răstit: - Bine! Acest sclav se va duce în Marele Oraș să aducă dezlegare de la strălucitorul Puarem. Dar tu, câine cules din smârc (și privi spre ajutorul de sutaș),, tu, copită de bou, tu, rât de porc, ai să plătești scump!... Rânduiți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai fost tu momeala din capcană, Nefert? Spune sau te ucid! Nefert izbucni în plâns. - Dar ai spus că știai că am să vin! spuse Auta mai moale. Fata îl privi drept în ochi. O bătea luna în față
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ochii lui părea că se scurge milă pentru toți cei de față, milă pentru prostia și neștiința lor. Rosti cu glasul său puternic: - Enoh! Lumea îl privi uluită. Numai preotul clătină din cap cu mânie și cu ciudă și răspunse răstit: - Enoh nu mai este de mult. Enoh a fost ridicat pe carul vântului și numele lui s-a șters dintre oameni. Și Enoh a umblat în căile Domnului, de aceea nu s-a mai văzut, căci Dumnezeu l-a luat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
noapte, băiatul, care la-nceput nu-i crâcnise, se trăsese lângă el și-l trezise, se pusese în fund pe marginea priciului lui Gărgăriță, îl scuturase cu ambele mâini de umărul de luptător de circ și-l interpelase spumegos și răstit: - Dar ce, n-are voie omul să se căsătorească? Nu-i dați voi permisiune omului să se căsătorească?... N-are el voie să se însoare?... E cumva un păcat?... Se opune cineva?! Gărgăriță, harță care fumase la viața lui multe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
largul tău. Desigur, doar dacă vrei să afli câte ceva despre noi. — Vă rog, spuse Vultur-în-Zbor și mai potrivi încă vreo alte trei piese în puzzle. Virgil Jones se încruntă. — Cred că aia merge în capătul de sus, zise el puțin răstit. Vultur-în-Zbor încercă - nu se potrivea. — O, înțeleg! spuse Vultur-în-Zbor. Merge aici! Piesa fu potrivită la locul ei la capătul de jos al jocului. Știi, întotdeauna mi-am dorit să fiu arheolog, spuse Virgil Jones, schimbând subiectul. Din nefericire, viața are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Pentru amândoi. La revedere, domnule Vultur. Vultur-în-Zbor trecuse prin atâtea emoții de când pășise în această încăpere, încât se simți obligat să-și dea frâu liber mâniei. Sunt bucuros că nu am sfârșit aici, înconjurat de curve și nebunie, spuse el răstit. — Ești sigur că-i așa? întrebă Virgil Jones. — Da, strigă Vultur-în-Zbor. La dracu’, da. Poate că nu sunt sigur de multe lucruri, dar de asta sunt sigur. M-am descurcat mai bine decât tine. — Eu am ceva împotriva certitudinilor, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
complet goală, cu flăcările lămpilor cu ulei pâlpâind și aruncând umbre pe pereți: prima cameră vizitată care nu avea un perete exterior. Pe peretele din fața lor, imprimată cu roșu pe piatra cenușie, se afla această formă: ڨ — Litera Kâf, spuse răstit Prepelicarul. Vultur-în-Zbor nu înțelegea rostul acestei camere - dacă nu cumva era o anticameră, din moment ce călătoria lor se apropia de sfârșit. Prepelicarul ieși printr-o ușă din peretele de pe stânga și se treziră amândoi într-o cameră luminoasă, aerisită și frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
i-o mai văzusem niciodată. Era Însoțită de un tip solid, care, după ce a dat buzna-n casă Împrăștiind un miros puternic de after-shave si a trecut pe lângă mine ca pe lângă un mobilier, i-a spus Melaniei, pe un ton răstit, că are un sfert de oră „să-și strângă boarfele”. După care s-a așezat pe balansoarul meu din lemn de bambus, și-a aprins o țigară și a Început să o urmărească insistent cu privirea și să bată darabana
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ș-aminte luătoare Plivește flori albastre și fire de pelin. {EminescuOpIV 320} Cunună împletește, o-ncaieră sălbatec În pletele îmflate, în părul încîlcit Și ochii râd în capu-i și fața-i e jeratec - A lanurilor zână, cu chip sumeț, răstit. Apoi în codru trece și cântă doina dragă. Sălbatec este glasu-i, vioiu, copilăros, El sună-n codru verde, trezește lumea-ntreagă, Picioarele-i desculțe îndoaie flori pe jos. "Ah! cum nu sunt - ea strigă - o pasere măiastră, Cu penele de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a binelea, a realizat dimensiunea Întâmplării și s-a Înfricoșat, s-a rușinat și chiar a simțit cum popa vine cu un foarfece enorm ca să-i taie limba, așa ca pe un cordon mai lat. A vrut să spună ceva răstit și să se scoale pentru explicații, dar o mână moleșită l-a apăsat către poziția de somn și o palmă delicată i-a astupat gura În timp ce o voce pierdută șoptea diafan: Hai, stai locului! Nu te simți bine?! Ei au
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
corp. Dacă tată-său și bunicu-său nu s-ar fi dezis de zartoshti, ar fi fost el însuși ervad, laolaltă cu băieții de preot. Într-o zi, cel care pregătise surcelele și barsom-ul cu nuia de curmal i se adresase răstit: — Dar tu, ce mai vii pe aici? Ești bărbat de-acuma! Nu mai poți să stai cu copiii la templu! Palmele îi ajungeau la genunchi și i se schimba vocea. Se simțea atât de stângaci că venea la templu s-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în schimb un pasdar apărut dimineața, ca să-i spună cum s-o îngroape: — Nu o s-o duci înapoi, în Yazd, ci direct la Zahra. — Dar e zartoshtă, nu s-a convertit, cutezase să îi spună. — Cui îi pasă? îi spusese răstit. În Iran e o singură religie bună. Poți să-ți chemi aici mazdeenii, dacă au cu ce să ajungă, dar ai s-o îngropi ca șiită. Tu te-ai dat Profetului nostru, că mai ai ceva minte, iar ea e
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
încenușa și rafturile abia se mai vedeau. Clinchetul paharelor ciocnite, izul de vin risipit pe mesele de fag, toate o făceau să fie veselă fără să știe de ce. Când venea bărbatul în prăvălie, îl lăsa la tejghea și aștepta comenzile răstite ale mușteriilor amețiți. - Mai adu un chil! striga vreun lucrător cu hainele lustruite de cărbune. Ea înfigea pâlnia în gâtul unei sticle, răsturna damigeana grea și pântecoasă până o umplea și așeza triftărul la locul lui, pe un raft. Oamenii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
strânse pe pulpele groase, pline de praf, cu ținte de fier pe tălpi, descusute la carâmbi. Pungașii, cu sergentul lângă ei, rămăseseră încremeniți lângă ușă. Gheorghe își scoase pripit șapca, ascunzînd-o la spate. 235 - Ăștia sînt? întrebă șeful cu voce răstită. -Da. - Noi, să trăiți! se repezi codoșul. - Vorba! se făcu sergentul spre el. Presarul mormăi, privindu-i. Se uită la cel tânăr. - Cum îți zice? îl întrebă. - Paraschiv. - Și ăsta cine e? arătă spre cârcotaș. - Gheorghe, să trăiți! răspunse repede
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Karanphilou am văzut cum, în noaptea de demult, voi lua felia aceea de tort, voi mânca, nu-mi va plăcea, îmi va sări din nu știu ce pricină țandăra, mă voi rățoi dintr-odată la femeia aceea, îmi va răspunde și ea răstit, repezindu-mă, va părea că ne certăm, va veni prietenul J.J. și-mi va șopti, „Vezi că te-ai matolit, strici distracția, du-te la baie“, îl voi asculta, mă voi ridica împleticit de la masă, voi nimeri totuși baia, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]