312 matches
-
și literară fiind dominantă. În planul gândirii filosofice autohtone s-a plecat de la premisa că modernitatea este unică, universală, fiecare societate fiind obligată să parcurgă întocmai aceleași etape și aceleași procese ca țările care s-au modernizat. Așa au gândit raționaliștii, cu deosebire Maiorescu și școala sa - C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, I. Petrovici. Trăsătura fundamentală a gândirii filosofice românești este criticismul, și, în mică măsură, evaluarea diversității de proiecte de modernizare, a pluralității doctrinelor și a modelelor de modernitate, din care
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]
-
ci în trup. Intelectul nu este de altă natură decât trupul, așa cum s-a considerat, pe linie platonico-aristotelică. Trupul și sufletul sunt perfect compatibile; marea dihotomie, care în Occident va da naștere imenselor dispute nominaliste și apoi, în modernitate, curentelor raționalist și empirist, nu este valabilă pentru Palamas. Ceea ce nu înseamnă deloc că sufletul este material. El este necorporal, fără a fi însă detașat de simțămintele trupești. În acest sens, în vederea contactului cu Dumnezeu, inteligența omului trebuie să coboare în trup
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
care] coincid cu instincte fundamentale ale omenirii, [ei] sunt, în general, misterioși.” În aceeași notă, Sadoveanu creează, de asemenea, înțelepți populari, ale căror opinii cu privire la viata sunt de o natură umanistă naturii, și de multe ori descris în contrast cu principiile raționalismului raționalist ale culturii occidentale. Comentând pe baza acestui aspect, prietenul lui Sadoveanu, George Topîrceanu, credea că opera lui Sadoveanu a depășit noțiunile mai intelectuale [și] mai mult artificiale ale „tipologiilor”, și că "el creează [...] oameni.” Subiectul principal al operei sale ulterioare
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
cunoașterii, care este deopotrivă larg diseminată în forma sa, dar nu este limitată în interpretare. Postmodernismul care și-a dezvoltat rapid un vocabular cu o retorică anti-iluministă, a argumentat ca raționalitatea nu a fost niciodată atât de sigură pe cât susțineau raționaliștii și că însăși cunoașterea era legată de loc, timp, poziție socială sau alți factori cu ajutorul cărora un individ își construiește punctele de vedere necesare cunoașterii. Pentru a te salva din acest construct al cunoașterii a devenit necesară critica ei, și
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
îl constituie o singură persoană. De asemenea, nașterea artificială reprezintă țelul conducătorilor societății, iar necesitățile de natură sexuală reprezintă o caracteristică importantă a personajului principal feminin (prezentată conform standardelor din anii '50). a fost un ateu, un umanist și un raționalist. El nu s-a opus convingerilor religioase ale altora, dar a luat frecvent poziție împotriva credințelor superstițioase și pseudoștiințifice care încercau să treacă drept știință veritabilă. În timpul copilăriei sale, tatăl și mama lui au urmat tradițiile iudaismului ortodox - deși nu
Isaac Asimov () [Corola-website/Science/297103_a_298432]
-
era caracterizarea de către Strauss a elementelor miraculoase din evanghelii drept „mitice”. Cartea lui Strauss a încheiat o perioadă în care cercetătorii s-au luptat cu natura miraculoasă a Noului Testament în conformitate cu vederile raționale ale Epocii Luminilor. Un grup consta din „raționaliști”, care găseau explicații logice și raționale pentru evenimentele aparent miraculoase; celălalt grup, „supranaturaliștii”, apărau acuratețea istorică a povestirilor biblice și a elementului de intervenție divină directă. Strauss a destrămat caracterul istoric al „întâmplărilor” și le citește doar la nivel mitic
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
al treilea Mare Dezbatere", de către cei care resping descrierea disputa paradigmelor că o mare dezbatere. Această dezbatere se referă la teoria cunoașterii știențifice ca bază de burse de a relațiilor internaționale și este, de asemenea, descris ca o dezbatere între "raționaliști" și "reflectiviști". Această dezbatere se referă la epistemologia baza de burse de relații internaționale și este, de asemenea, descris ca o dezbatere între "raționaliști" și "reflectiviști". dezbaterea a fost începută de către Robert Keohane în dezbaterile Asociația Studilor Internaționale în 1988
Marile Dezbateri () [Corola-website/Science/329349_a_330678]
-
bază de burse de a relațiilor internaționale și este, de asemenea, descris ca o dezbatere între "raționaliști" și "reflectiviști". Această dezbatere se referă la epistemologia baza de burse de relații internaționale și este, de asemenea, descris ca o dezbatere între "raționaliști" și "reflectiviști". dezbaterea a fost începută de către Robert Keohane în dezbaterile Asociația Studilor Internaționale în 1988 și poate fi considerată o dezbatere epistemologica, despre cum putem ști "lucruri" decât una ontologica, care este o dezbatere cu privire la ceea ce putem pretinde să
Marile Dezbateri () [Corola-website/Science/329349_a_330678]
-
era caracterizarea de către Strauss a elementelor miraculoase din evanghelii drept „mitice”. Cartea lui Strauss a încheiat o perioadă în care cercetătorii s-au luptat cu natura miraculoasă a Noului Testament în conformitate cu vederile raționale ale Epocii Luminilor. Un grup consta din „raționaliști”, care găseau explicații logice și raționale pentru evenimentele aparent miraculoase; celălalt grup, „supranaturaliștii”, apărau acuratețea istorică a povestirilor biblice și a elementului de intervenție divină directă. Strauss a destrămat caracterul istoric al „întâmplărilor” și le citește doar la nivel mitic
David Strauss () [Corola-website/Science/328670_a_329999]
-
modernă”. Acest articol se va concentra pe istoria filosofiei începând cu Rene Descartes până la începutul secolului 20, terminând cu Ludwig Wittgenstein. Figurile majore ale filosofiei minții, epistemologiei și metafizicii din secolele 17 și 18 sunt împărțite în două grupuri principale. „Raționaliștii”, mai ales cei din Franța și Germania, susțineau că cunoașterea trebuie să înceapă de la anumite „idei înnăscute” în minte. Mari raționaliști au fost Descartes, Baruch Spinoza, Gottfried Leibniz și Nicolas Malebranche. „Empiriștii”, din contra, susțineau că cunoașterea trebuie să înceapă
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
Figurile majore ale filosofiei minții, epistemologiei și metafizicii din secolele 17 și 18 sunt împărțite în două grupuri principale. „Raționaliștii”, mai ales cei din Franța și Germania, susțineau că cunoașterea trebuie să înceapă de la anumite „idei înnăscute” în minte. Mari raționaliști au fost Descartes, Baruch Spinoza, Gottfried Leibniz și Nicolas Malebranche. „Empiriștii”, din contra, susțineau că cunoașterea trebuie să înceapă cu experiența senzorială. Figuri majore pe această linie de gândire sunt John Locke, George Berkeley și David Hume (Acestea sunt categoriile
Filosofie modernă () [Corola-website/Science/335069_a_336398]
-
un compositum din ceea ce primim noi prin impresii și ceea ce facultatea noastră proprie de cunoaștere (nefiind provocată decât de impresii sensibile) produce din ea însăși”. Spre deosebire de empiriști, Kant consideră că judecățile a priori sunt independente de orice experiență, iar spre deosebire de raționaliști, acesta consideră că judecățile a priori, în forma lor pură, lipsită de material empiric, sunt limitate la deducția condițiilor de posibilitate ale experienței. Aceste condiții transcendentale (sau a priori) își au originea în gândirea umană și sunt independente de orice
A priori și a posteriori () [Corola-website/Science/332716_a_334045]