386 matches
-
fața i se congestiona, îl cuprinse o tuse spasmodică din cauza indignării. August Stoicescu se văzu silit să intervină: "În fața autorității, pentru că în primul rînd se va instala o autoritate. O autoritate adevărată, care va fi respectată și temută". "Ahaa", făcu Radul Popianu și înțelese foarte clar că nu el va fi acea autoritate, ci, în mod evident, chiar colonelul Stoicescu. Nu va îngădui pe nimeni altcineva, el singur va fi autoritatea. Frumoasă perspectivă, n-avea ce să spună. "Ahaa, făcu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe nimeni altcineva, el singur va fi autoritatea. Frumoasă perspectivă, n-avea ce să spună. "Ahaa, făcu din nou, acum înțeleg, în sfîrșit se va instaura ordinea. Că pînă acum n-a fost..." N-au mai avut ce discuta. Pentru Radul Popianu era destul de limpede ce voiau cei doi ofițeri și era limpede chiar și ceea ce avea să urmeze în Vladia. Colonelul Stoicescu și prietenul său nu erau chiar foarte lămuriți dacă adjutantul avea să-i sprijine, dar erau siguri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trebuia. Ba, mai mult, a trecut de fiecare dată cînd a avut treabă în Comana pe la biroul respectiv, după cum era obișnuința, și n-a găsit nimic pentru Vladia, nici o corespondență, nici măcar obișnuitele circulare și afișe de propagandă. Nimic. În schimb, Radul Popianu a văzut cu ochii săi primele măsuri puse în practică planului ce i se prezentase în odăile dinspre grădină ale Vilei Katerina. Întîi au fost închise cîteva dughene de mărunțișuri, mare lucru nu însemna, cifra de afaceri era neglijabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
punerea pe picioare a trei bucătării de campanie, care străbăteau toată Vladia și distribuia porție cu porție zeama de cartofi ori de varză, ori de fasole, care îi punea pe toți în același rînd măcar de două ori pe săptămînă. Radul Popianu credea că pricepe mai mult decît ceilalți tîrgoveți ce vor și încotro se îndreaptă cei doi noi veniți în așezare, dar mai toate din cîte făcuseră îl amuzau și nimic altceva. Dacă ar fi putut, ar fi chicotit, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
introdusese apelul de seară, toată lumea ieșea în fața casei și se număra, ca la armată, "șefii de sector" se strîngeau în fața vilei și raportau efectivul, din fericire nimeni nu se gîndea să plece ori, cel puțin, n-o făcuse pînă atunci. Radul Popianu simțea că nu mai are nici un rost în Vladia. Chiar Vladia se schimbase, avea ceva de vis, totul era ca într-o somnambulie, se putea întîmpla orice, puteai să faci cu oricine ce-ți doreai, să-l pui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se dea mai încolo se dădeau, dar atîta tot. Era o așezare adormită, trăind fără să-și dea seama că trăiește. Cu toate că era îngrijorat, cu toate că încolțise în el o teamă pînă atunci neștiută, teama că pînă la urmă și el, Radul Popianu, va adormi la fel ea toți ceilalți, nu se gîndise să plece pe ascuns din Vladia și să-l caute pe Bîlbîie. Trimisese raportul și aștepta ordinul de sus. Era un adjutant disciplinat, cel mai bun adjutant din Prefectură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
intre în voie. Era vorba de un alt personaj, de un alt aviator, de altcineva care trebuia să aterizeze pe neașteptate în capătul acesta de țară, dar, oricum ai lua-o, totuși în țară. Nu îi trebui prea mult lui Radul Popianu ca să ajungă la un răspuns plauzibil atunci cînd și-a pus întrebarea cine? Cine trebuia să vină pe ascuns în Vladia, cine trebuia să fie convins că merita să vină, cine trebuia să fie adus spre a vedea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
renunțat o dată și a ajuns în situația de a renunța a doua oară, putea să jure iarăși și iarăși, tot de atîtea ori de cîte ajungea să fie sperjur. Speriat de gîndul său, de descoperirea făcută chiar împotriva dorinței sale, Radul Popianu și-a dat seama că nu are încotro, va trebui să încalce toate regulamentele existente tocmai pentru a se păstra un adjutant corect și disciplinat. La Comana și în Oraș, la Prefectură, nu mai avea ce căuta, însemna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atunci cînd lucrurile erau privite de acolo, de jos. Singurul lucru care conta era faptul că totuși, undeva, ceea ce se năștea în imaginație, în dorința lor, își găsea un loc de adăpost, era îngăduit de realitate. Foarte țeapăn, acru chiar, Radul Popianu trecu printre cei doi centurioni care nici măcar nu-l priviră, grija lor era să arate cît mai țepeni, cît mai marțiali, fiecare își pusese cîte o mască, la fel ca toți confrații lor din așezare, împiedicînd pe oricine, împiedicîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întinde atît de mult și de sus înseamnă că nu mai este vorba de o conspirație, de un complot, ci de o realitate, de o normalilate, pentru că niciodată nu conspiră cei mulți împotriva celor puțini, ci invers. Iar el, adjutantul Radul Popianu, va fi întotdeauna cu cei mulți și nu este el omul care să nu-și dea seama la timp unde se află majoritatea. Dar în acele clipe e era convins că se găsește in tabăra celor normali cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu toate că vara mai că începea, aerul nu se încălzise, o luă pe Calea Griviței către Calea Victoriei. Unde în altă parte să dea de Leonard Bîlbîie decît în centrul Bucureștilor? Zeii sînt imparțiali și dau fiecărui om cîte o șansă. Șansa lui Radul Popianu a fost că i s-a făcut foame și a intrat în aceeași lăptărie unde Leonard Bîlbîie mînca la prima oră, înainte de a se prezenta la birou, două borcane de iaurt de oaie și o plăcintă cu brînză de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și plăcinta caldă îl făceau să se simtă cu adevărat bine dispus, capabil să reziste pînă aproape de orele 18 în cămăruța lui cu telefon din aripa cea mai întunecată a clădirii în care fusese instalat Serviciul încă de la înființare. Lui Radul Popianu nu-i venea să-și creadă ochilor. În fața lui, aplecat peste borcanul de un sfert de litru, mînuind lingurița cu coadă lungă, argintată, mînca preocupat, cu înghițituri mici, însuși Leonard Bîlbîie, omul pe care putea, foarte bine să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
foarte, foarte ciudat, putea să jure că într-o clipă lumea s-a întors pe dos pentru el, o curiozitate nemaipomenită se vedea pe fața lui, în vreme ce în ochi apăruseră semnele unei frici de nestăpînit, aproape animalică. "Un prinț adevărat?" Radul Popianu a înclinat din cap, știa el ce știa, despre astfel de lucruri e mai bine să nu vorbești. El sugera și încuviința, dar nu mai voia să scoată un cuvînt. "Vrei să spui că e vorba de... de domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
hazardul se înfățișa sub chipul chinuit, boțit, nedormit al lui Popianu, unul dintre puținii săi prieteni. Prieten pentru că îl învățase să trăiască în Vladia fără să fie bîntuit de gînduri foarte negre. Un profesor de supraviețuire asta fusese pentru el Radul Popianu. Cred că de data aceasta coincidența trebuie să fie considerată o înlănțuire logică." L-a dus acasă și i-a dat un rînd de haine pe care tocmai și-l făcuse în Griviței, nu departe de slujbă, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o exagerare. Nu un neadevăr, dar o exagerare, Avramescu fiind chemat de cîteva ori de un prieten de-al său care era plotoner de ață la regimentul de gardă, să ajusteze pantalonii de uniformă ai flăcăilor care făceau de caraulă. Radul Popianu se învîrtea prin camera de burlac a lui Leonard Bîlbîie, plesnindu-și palmele de pulpanele hainei, repetînd la fiecare mișcare "taman ca un anarhist!" Arăta ca un funcționar de bancă, nimic mai mult, dar șleampăt. Costumul stătea rău și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pasul pe care îl făcuse Mihai Mihail, Șerban Pangratty continuă istorisirea evenimentelor. Nu fusese chiar foarte sincer atunci cînd declarase că a amînat cumva povestea din motive emoționale. Emoționat n-a fost niciodată, nici cînd Bîlbîie l-a adus pe Radul Popianu, un ins aproape sfîrșit, dacă nu alcoolic, atunci măcinat cu totul de meschinăria vieții de provincie, în care se afundase cu plăcerea porcului ajuns în noroi, nu s-a emoționat cînd adjutantul, intrînd în casă și văzîndu-l după atîția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trenul ori dormise în săli de așteptare, prin Obor ori în Basarab, cît de jalnic era, tot reușise să-l înveselească rîzînd caraghios, arătîndu-și dinții acoperiți cu tartru, de la vinul negru de Vladia i se trăgea. Nu știa sigur dacă Radul Popianu se referea la ultima lor întîlnire, cînd jucaseră o ciudată Loterie a cărei miză era izgonirea sa din Vladia, ori la cine știe ce altă întîmplare din care ieșise cu fața curată în ultimul moment. Din acestea fuseseră cîteva, dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în acele clipe. Poate nici nu era prea bine spus "consecință", mai exact ar fi fost "prelungire", chiar așa, o prelungire firească a sentimentului, o continuare normală din impalpabil în palpabil a îngrozitorului sentiment pe care îl crease istorisirea lui Radul Popianu despre noutățile introduse în Vladia de către Comitetul de Acțiune al colonelului Stoicescu. "Nu știu dacă răposatul Bîlbîie a făcut bine, acum că nu mai este nu vom ajunge să-l vorbim de rău, dar avînd în vedere circumstanțele..." Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în curînd, foarte curînd, însă nu avea încotro. Cel care trebuia să o facă era Bîlbîie, dar Leonard Bîlbîie murise aproape prostește, de necrezut, însă moartea lui era adevărată și se petrecuse înainte de a-și face datoria. Doar el și Radul Popianu mai puteau interveni ca planul Vulturului Alb să nu se împlinească. El și adjutantul Popianu, dar Popianu nu o va face niciodată. Nu mai putea să o facă. La rugămintea lui Bîlbîie, desigur, altfel nu se putea explica nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
militarii, probabil, că înaintase în scris tot ce aflase către Mihail, dar informația cea mar importantă, cheia afacerii n-o aflase încă, iar după ce a aflat-o n-a mai putut, face nimic, deoarece a murit. Bîlbîie îl instruise pe Radul Popianu ca la momentul favorabil să comunice triumvirilor un fel de mesaj al Comitetului din Vladia prin care fascia să fie determinată să treacă la acțiune. Bîlbîie îi spusese prințului "Excelență, ăștia au de gînd ceva foarte serios, au de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
chiar de la o bătaie de aripă. De aceea trebuie să mă grăbesc, excelență, să mă grăbesc, și atunci cînd te grăbești s-ar putea să faci greșeli. Dar trebuie să risc, n-am încotro. De aceea o să-l pun pe Radul Popianu să declanșeze afacerea. Poate fi în stare de așa ceva. Așa cum îl știți, oricînd poate să treacă drept omul Comitetului, îi cunoaște bine pe toți, dacă va fi întrebat o să știe și cîți dinți are în gură colonelul ăla țicnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Salvatorului Patriei în următoarele șase ore de la izbînda acțiunii. Vom răzbate sau vom pieri. Așa să ne ajute Dumnezeu!" Inginerul Corvino făcu un pas înainte, o mișcare atît de neprevăzută, încît toți ceilalți, chiar și Bîlbîie, tresăriră, cerîndu-i emoționat lui Radul Popianu să repete cuvînt cu cuvînt mesajul. Adjutantul îi privi întrebător pe ceilalți doi membri ai triumviratului, aceștia aprobară muțește. Își drese vocea și rosti a doua oară, de astă dată fără nici o inflexiune, alb, ca o păpușă mecanică, textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oară, de astă dată fără nici o inflexiune, alb, ca o păpușă mecanică, textul mesajului. Dacă n-ar fi știut că totul nu e decît lucrătura lui Bîlbîie, chiar și el, Șerban Pangratty, ar fi fost în stare să jure că Radul Popianu e o componentă adevărată a acelei Vladii pe care i-o descrisese, o lume de automate, de marionete, cu creierul spălat, proaspăt și tîmp ca o sugativă nouă. S-a făcut liniște, de afară se auzeau zgomotele celor risipiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Mihai Mihail se uită la el cu un aer profesional. Curiozitate și nimic mai mult. Și ce-ați făcut, excelență?" Șerban Pangratty închise pentru o clipă ochii, avînd în minte imaginea magaziei slab luminate, cu triumvirii țepeni, cu spaima lui Radul Popianu aproape mirosind, acru, el știa ce înseamnă să împuști un om, era poate singurul om care o mai făcuse, era vechi în meserie, probabil că blestema în gînd și clipa în care i-a trecut prin cap să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a prăbușit moale pe lada pe care stătea. Mort. Mort cum sînt toți morții. Locotenentul Georgescu mi-a smuls revolverul și cred că l-am auzit înjurînd, dar cine ar putea înțelege ceva din scîrțîitul sinistru al gîtlejului său și Radul Popianu a îndrăznit să-l atingă pe Leonard Bîlbîie. Nu mai era nimic de făcut, avea obrazul înțepenit, ochii sticloși, i-a tras pleoapele și n-a mai zis decît "s-a dus". Asta a fost, domnule Mihail, și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]