374 matches
-
era sigur că el era cel pe care ea îl aștepta. Totuși, ceva se schimba pe obrazul ei atunci când apărea el. Întreaga tăcere pe care o viață de trudă o brăzdase pe acest obraz, părea atunci să se însuflețească. Apoi, recădea în tăcere. În seara asta privea pe geam, în strada acum pustie. Iluminatul de noapte fusese redus cu două treimi. Și, din loc în loc, o lampă foarte slabă își arunca puținele reflexe peste umbrele orașului. \ Oare or să țină lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
avea să le revină. Acest ceas al serii, care pentru credincioși era cel al examenului de conștiință, acest ceas este greu pentru prizonier sau pentru exilat, care nu are de examinat decât vidul. Îi ținea un moment suspendați, după care recădeau în sfârșeală, se închideau în ciumă. Cititorul a și înțeles, desigur, că asta însemna a renunța la ceea ce aveau ei mai personal. Dacă în primele perioade ale ciumei, acești oameni erau surprinși de multitudinea de nimicuri care contau mult pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
schimbase brusc și căldurile târzii făcuseră dintr-o dată loc frigului. Ca și în ceilalți ani, un vânt rece sufla acum încontinuu. Nori groși alergau dintr-o parte într-alta a orizontului, acopereau cu umbră casele peste care, după trecerea lor, recădea lumina rece și aurie a cerului de noiembrie, își făcuseră apariția primele impermeabile. Dar se observa un număr surprinzător de stofe cauciucate și lucioase. Ziarele povestiseră într-adevăr că, cu două sute de ani în urmă, în timpul marilor ciume din sudul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și Sankt-Petersburg, murmurat la Londra, cuvântul de ordine era același: trebuie distrus Tabrizul, acesta merită cea mai exemplară dintre pedepse. Odată Înfrânt, nimeni nu va mai cuteza să vorbească de Constituție, de Parlament sau de democrație; Orientul va putea să recadă iarăși În minunatul său somn de veci. Așa se face că lumea Întreagă, În lunile care urmară, avea să asiste la o cursă stranie și sfâșietoare: În vreme ce exemplul Tabrizului Începea să reaprindă, În diferite colțuri ale Persiei, flacăra rezistenței, orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a sacrificat el oare degeaba? Peste zece, peste douăzeci, peste o sută de ani Occidentul Își va aminti de exemplul lui, Persia Își va aduce aminte de fapta lui? Mă feresc să mă gândesc la asta, de teamă să nu recad În inevitabila melancolie a celor care trăiesc Între două lumi, două lumi la fel de promițătoare, la fel de dezamăgitoare. Cu toate acestea, dacă m-aș mărgini la evenimentele care au urmat imediat după moartea lui Baskerville, aș putea susține că ea n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
imediat, chiar atunci. În răspăr! In răspăr, în răsfăț, în răzbunare. Acțiunea: imediata, în chiar aceeași dimineață. Se trezise demult, moolesit, buimac.. A des-închis ochii, a întins mâna spre deșteptătorul care nu sunase. Mâna a tremurat pe conturul ceasului, a recăzut lângă cearșaful boțit ghem pe dușumea, la marginea patului. Dormise gol, dezvelit. Își amintea că noaptea ieșise, parcă, pe pragul casei, să se aerisească. Noapte tulbure, încărcată de vise bizare, gonite, odată cu bezna. Se simțea obosit, greoi. Abia după vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Pornește vijelia adîncu-i cânt de jale, Când ei soseau alături pe cai încremeniți, Cu genele lăsate pe ochi păinjeniți - Frumoși erau și astfel de moarte logodiți - Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. Călări ei intră-nuntru și porțile recad; Pe veci pieriră-n noaptea mărețului mormânt. În sunete din urmă pătrunde-n fire cânt, Jelind-o pe crăiasa cu chip frumos și sfânt, Pe-Arald, copilul rege al codrilor de brad. Bătrînu-și pleacă geana și iar rămâne orb, Picioarele lui
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adîncile ape, Care-n dureri adânci Se-nalță la maluri, S-ar atârna de stânci Cu brațe de valuri, Se-nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Când pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. {EminescuOpI 220} Să treacă lin prin vânt A tot știutoarea, De-asupră-mi teiul sfânt Să
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Trec stoluri sburînd La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalță la maluri, Cu brațe de valuri S-ar atârna de stânci - Și murmură-ntr-una Când spumegând recad, Iar pe păduri de brad Alunece luna. {EminescuOpI 222} Reverse dulci scântei A tot știutoarea, De-asupra-mi crengi de tei Să-și scuture floarea. Ne mai fiind pribeag De-atunci înainte, Aduceri aminte M-or coperi cu drag Și stinsele patemi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și degravifiată de contingențe. Ochii, părui - verzi, castaniu... 43", 42"... gura, ceafa - carmin pal, pufoasă... 38", 37"... sânii, umerii, genunchii - plini de nevinovăția lucrurilor smulse din timp... 29", 28"... și iarăși părul ei în cascadă, ba nu, strâns ghem și recăzând în cascadă... și gura ei, care cerea ceva neauzit... 23", 22"... și din ochii ei, tot mai mari, tot mai adânci... întregul ei chip, mișcându-se în diverse poziții, ca într-un joc și totodată cu gravitatea unui ritual... 17
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
ciudata soartă, dar e pe loc iar buimăcit de câte i se ntâmplă, mâhnit, dar tot glumeț; beat dar cu minte, vițios, dar cinstit, se supără o clipă de ceea ce, pricepând turbure, simte limpede că se face cu dânsul, apoi recăzând de bunăvoie în amagire tenacitate, suprema lui mângâiere - sâmburele mistificării, rădăcina soartei lui! - caută mereu și fără preget să afle de la măcar cine, până nu se-nchide urna: el!... pentru cine votează?... el! Și în sfârșit - lumea noastră nu-i
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
petrecea în film. Își amintea de ei cât fuseseră de iuți și de vii, toți acei peștișori care săgetau în toate direcțiile prin apa limpede și puțin adâncă a Prahovei, încercând să scape cu viață... Pe ecran, trupuri de soldați recădeau la pământ rând pe rând, la cea mai mică încercare de a o porni înainte în asalt, și rămâneau încremenite fără suflare. Casca de pe cap nu-i proteja în niciun fel de gloanțele prădătoare de viață... Îl înțelegea pe eroul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mîngîie ușor pînă ce lacrimile Îi secară și adormi lipită de el. 27 Christian, sunat de pe telefonul direct al lui Lucas, Încercase să se scoale, dar, sub efectul amestecului de alcool, adrenalină și impulsuri contradictorii care se agitau Înăuntrul lui, recăzuse greoi pe podea. Zgomotul făcut de deschiderea ușii de la cabină Îl scoase din prostrație. Avu o sclipire de speranță, Înălță capul schițînd un zîmbet, crezînd că o va vedea pe Marie ivindu-se În prag. Stupoarea Îl țintui locului descoperindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și murmurând o explicație. Pașii lui grăbiți, depărtându-se, a fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte să adorm. Shery îi spusese lui Re-mose despre conversația noastră și îi repetase ultimul cuvânt pe care îl spusesem înainte să recad în acea febră întunecată a minții. Așa că fiul meu a luat cuvântul „Iosif” în gură și, pe neașteptate, s-a dus în marea cameră, unde vizirul Egiptului stătea singur, șoptindu-i vorbe de liniștire primului său fiu, care fusese circumcis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gândiri, L-ai înarmat cu argumente mari Contra lui Ormuz. Și el ca tine a devenit rebel, Se svîrcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită - contra Lui. Dar detunat el recăzu în caos - Cadavru viu, l-învăli într-o raclă Albastră. Titan bătrân cu aspru păr de codri, Plânge în veci pe creții feții sale Fluvii de lacrimi. De-aceea-i ca mort; Uscat... stors de dureri este adîncu-i Și de dureri a devenit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
frumoasă Ca marmura de albă, cu gene lăcrămoase, Și cum plutești n-atinge piciorul de pământ... Atârni precum atârnă nădejdile... de vânt. Mă mișc ca oceanul cu suferinți adânci, Ce brațele-i de valuri le-atîrnă trist de stânci. Se-nnalță și recade și murmură într-una Când lunecă pe negre păduri de paltin luna: Pătruns el e de jalea luminei celei reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sînu-i, din cer vr-odinioară
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe visu-mi și pe singurătate-mi Și miști în al meu suflet un ocean de patemi. Iar brațele-mi s-aruncă ca valurile mării - Ah, în deșert, nici nu pot ca să te dau uitării - S-aruncă înspre cerul cel luminos, recad Și mistuit de chinuri ca Tantalus în iad. Dar în zadar! căci astfel a fost voința sorții Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții Și să-mi răsai din marea de suferinți, înnaltă, Ca marmura eternă ieșită de sub
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ceea ce s-ar numi o politică a vieții. Dacă nu s-ar fi comportat astfel, Brummell nu ar mai fi fost el1. De atunci, George al IV-lea n-a mai vorbit niciodată despre dandy-ul văzut la Calais; a recăzut În toropeala amintirilor. Brummell nu s-a plâns; a păstrat acea tăcere fermă și discretă care e proba de bun-gust a mândriei. Și totuși, Întâmplările care au urmat ar fi putut stârni, Într-un suflet mai slab, multe reproșuri. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
am străduit, n-am reușit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (Se face mic, mic.): Îmi pare rău... GARDIANUL (Frământat, violent.): De ce nu știți, domnule, să vindecați rănile? ARTUR (Iritat.): Hai, nu mă mai lua așa tare. GARDIANUL (Recade în reverie.): Păi, eu vă iau tare? Păi, numai pentru adunatul hârtiilor aveam zece oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș și se rostogoleau rulourile de postav roșu... Ați văzut vreodată postav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în pace, lăsați-mă aici... Vreau să aștept ploaia... CASIERUL: N-o mai duce mult. I s-au rupt deja câteva bucăți de piele... Să nu-l apucați de tâmple, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Lăsându-l pe ȘEFUL GĂRII să recadă de-a lungul zidului.): M-am săturat de voi! Sunteți inumani. Sunteți nebuni... (Cele patru personaje izbucnesc într-un râs dement, la unison, un râs imprevizibil pentru călător, lăsându-l pe acesta total paralizat.) ȘEFUL GĂRII (După câteva secunde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mă cuprinsese starea aceea febrilă ce survine adesea când suntem pe punctul de a ajunge la o soluție Îndelung căutată și ezităm Între entuziasmul victoriei presimțite și teama că mizăm pe o falsă rezolvare, că imediat s-ar putea să recădem În disperarea insolubilității problemei. Mi se părea prea simplu să poată fi și adevărat. Și totuși: dacă cheia cifrului era inclusă chiar În propoziția din Însemnările lui Noel Corbu, care cuprindea cuvântul-cheie? Bătrânul nu repurtase În acea Împrejurare suprema sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pare rău că am folosit cuvântul ăla, dar nu mă poți condamna că eram supărat. — N-a fost un om rău. A fost o fetiță rea. — O fetiță? De unde știi? Ai văzt când s-a întâmplat? Preț de-o clipă, recade în vechea tăcere, dând din cap ca răspuns la întrebarea mea. Lacrimile au început deja să-i izvorască din ochi. Și de ce nu mi-ai spus? o întreb. Dacă ai văzut când s-a întâmplat, ar fi trebuit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Atunci toată massa aceea plată, destinsă, Începe să se Înfoaie ca o saltea pneumatică În care se pompează aer, face valuri, se umflă, crește. Camionul o cotește pe lîngă restaurant spre betonieră fără să oprească. Un fîsÎit general și salteaua recade moale, placidă, În zbîrciturile ei. Dar azi e o zi norocoasă. Au băgat carne de vită! RÎndul a ajuns pînă la capătul blocului nostru. Un rînd zgomotos, optimist, plin de vitalitate. — Oare o să se ajungă pînă la noi? — Păi, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a aerului asemeni unui viol, „trage-i-o pînă-n gît, paștele măsii de curvă!“ Își aude unul, cu tuleiele abia mijite, vocea Înfundată În beregată și ploaia Începe să se deșire, cnuturi lovesc În dreapta și-n stînga. Trupurile se ridică, recad, se rostogolesc ca ciorchinii de struguri. Prin pînza de apă umbre, țipete, rîsete, fluierături. Nisipul se Învolbură, apoi rămîne mut, neclintit, cum dintotdeauna deșertul. Și deodată singură, atît de singură Încît simți În tine cum se mișcă diavolul, cum ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
inima strânsă, emisiunea săptămânală Viața animalelor. Gazelele și căprioarele, mamifere gingașe, Își trăiau zilele sub teroare. Leii și panterele trăiau Într-o abrutizare apatică traversată de scurte explozii de cruzime. Ucideau, sfâșiau, devorau animalele mai slabe, bătrâne sau bolnave; apoi recădeau Într-un somn stupid, deranjat doar de atacurile paraziților ce-i consumau din interior. Unii paraziți erau atacați de paraziți și mai mici; aceștia din urmă erau, la rându-le, teren de reproducere pentru viruși. Reptilele alunecau prin arbori, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]