369 matches
-
trecutului se face în registre diferite, fiecare principat elaborându-și propria înțelegere a trecutului turnată în cadrele propriei statalități. Totuși, o serie de note comune sunt împărtășite de toate cele trei memorii românești (munteană, moldoveană și transilvană), numitorul comun fiind reductibil la postulatele de bază ale paradigmei latiniste a Școlii Ardelene; ii) versiunile provinciale ale trecutului românesc codificate în memorii colective relative regional sunt supune unui proces de naționalizare în urma creării statului național unitar român prin unirea principatelor dunărene din 1859
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mnemonice, dată de memoria textuală difuzată prin literatura didactică. Premisa teoretică pe care este așezată cartea de față înțelege memoria colectivă ca fiind sistemul retro-proiecțional de reprezentări sociale ale trecutului. Or, acest sistem de proiecții sociale ale trecutului nu este reductibil la reprezentările textuale înregistrate în materialele didactice. Dimpotrivă, sistemul de reprezetări sociale ale trecutului cuprinde, pe lângă dimensiunea semnificațiilor obiectificate textual, o întreagă altă serie de dimensiuni: a) dimensiunea obiectificată material, i.e., ordinea materială a memoriei, care cuprinde totalitatea locurilor memoriale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe celălalt."174 La greci, erau patru elemente, apa, aerul, focul și pământul, fiecare element definindu-se ca "principiu călăuzitor spre o altă realitate decât a lui însuși"175. Filozofii Antichității Pitagora, Empedocle, Platon, Aristotel susțin că manifestările vieții sunt reductibile la cele patru elemente care, la rândul lor, dinamizează forțele naturale. Fiecare element a luat naștere din unirea a două principii fundamentale: Apa din Rece și Umed, Aerul din Umed și Cald, Focul din Cald și Uscat, pământul, din Uscat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sunt expresia obiectivată a transformării structurilor Normalității în fenomenele psihice morbide specifice stării de anormalitate. Prin aceasta ele sunt expresia „negării de sine”, a negativității naturii sufletești a persoanei umane 5. Dar simptomele care exprimă fenomenele psihice morbide nu sunt reductibile numai la „negarea normalului”, ci, în egală măsură, ele vor „înlocui normalul cu anormalul”, prin urmare se vor substitui Normalității. Prin aceasta ele exprimă o restructurare a ordinii interioare a ființei umane, o înlocuire a „ordinii normalității” cu „ordinea anormalității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aplicare Acesta cuprinde întreaga medicină, cu toate ramurile sale, în măsura în care privește relația bolnavului cu medicul și personalul de îngrijire medicală, cu medicina și instituțiile terapeutice, cu mediul general de viață a bolnavului. Semnificația psihologică a bolii Boala nu poate fi reductibilă la caracterul ei strict medical. Fiind suferință ea presupune o anumită „trăire” și o anumită „atitudine” subiectivă din partea bolnavului care interesează întreaga sa personalitate. Suferința nu este niciodată izolată sau singulară. Ea este comunicată de bolnav în scopul găsirii unei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o dă acesta delirului este semnificativă în sensul acesta: „delirul este un fel de ipoteză care a suferit o întoarcere greșită asumându-și în mod nelegitim statutul de noesis”. Se pun două întrebări, și anume: 1) Delirul este un fenomen reductibil la o idee, o eroare, un sentiment sau o intuiție ? 2) Delirul este rezultanta unei manifestări a modificării globale și complexe a structurii psihotice a personalității individului ? Prima teza consideră delirul ca pe un „fenomen primar” (K. Schneider), ireductibil la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
durabilă, esența unei personalități aparte cu un echilibru precar” (P. Wiener). Din punct de vedere psihopatologic, psihoza este o manifestare extrem de complexă a fenomenelor psihice morbide, la care se pot distinge câteva aspecte specifice, în sfera psihopatologiei, psihoza nu este reductibilă la boala psihică, ci ea pune probleme legate de organizarea și dinamica personalității bolnavului respectiv. În sensul acesta, P. Wiener remarcă următoarele trei aspecte: a) Structura psihotică ce desemnează ansamblul de caracteristici ale unei personalități care autorizează medicul psihiatru la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Starea delirantă se caracterizează prin următoarele aspecte: dezacordul cu realitatea obiectivă logică; dezorganizarea vieții psihice prin incoerență, discordanță și autism. Rezultă de aici două atitudini privind modul de interpretare al delirului și anume: a) Delirul este un fenomen psihopatologic elementar, reductibil la o idee, o eroare, un sentiment, o intuiție, considerat ca un fenomen primar ireductibil la o altă tulburare decât cea pe care o reprezintă (K. Schneider, G. de Clérambault). b) Delirul este rezultatul unei modificări globale și complexe a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
În viața economică”. În plus, Granovetter, În consonanță cu unii economiști printre care i-am putea cita pe Demsetz (1997) sau Jensen și Meckling (1976), nu consideră firma a fi o entitate instituțională funcțională radical diferită de piață, ambele fiind reductibile În cele din urmă la instituția contractului. În concepția acestor autori, firma ar fi un nex de contracte (nexus of contracts) ce formalizează un set de relații economice Între cei implicați și s-ar deosebi de piață doar prin gradul
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ai cărei termeni se referă la "situarea-în-problemă" a gânditorilor, la criteriile de raționalitate pe care aceștia le iau în considerare, la presupozițiile lor, la teoriile explicite pe care le avansează"46. În măsura în care sunte definite drept "(...) motivații care nu sunt strict reductibile la inferențele logice, fiind ghidate, mai curând, de anumite aspect euristice cu privire la care gânditorul însuși să nu fie întotdeauna pe deplin conștient"47, acestor strategii le-ar putea fi asociat un atribut ideologic, întrucât ele își extrag resursele din cadrul social
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
gîndirea sa; e foarte bine că știința informaticii obligă la clarificarea definiției omului. Să rezervăm, așadar, ceea ce e mecanizabil mașinii, asta ne va permite să extragem măduva substanțială a omului, spiritualistă, mistică sau cum doriți, oricum cea care nu e reductibilă la mașină... Să ne cunoaștem mai bine: biologia, ca și informatica, ne ajută în acest sens. Vedem cum apare, odată cu ansamblul interconectat al mijloacelor informatice, embrionul mijloacelor ce vor constitui sistemul nervos al unei umanități ce devine organică. Și, în
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
aceste acțiuni este faptul că ele sunt orientate către un scop, că ele sunt realizate pentru a îndeplini scopul. Dar din acest fapt nu urmează în mod logic că toate scopurile pe care oamenii se străduiesc să le realizeze sunt reductibile la unități comensurabile ale aceleiași substanțe. Scopurile și motivațiile noastre pot fi variate; când mergem la piață să cumpărăm un ciocan, când intrăm într-un muzeu de artă și când legănăm un nou-născut, noi realizăm scopuri foarte diferite și nu
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
iar cel din urmă se oferă să ți le mărească, oferindu-ți ceva ce nu ai, dar pe care poate îl dorești mai mult decât ceva ce ai, și pe care îl dorești mai puțin. Nu toate relațiile umane sunt reductibile la aceiași termeni ca piețele; se poate cel puțin afirma că acele relații care implică "schimburi" involuntare sunt radical diferite, deoarece ele reprezintă pierderi de oportunitate și de valoare și nu oportunități de a câștiga valoare. 20. Piețele pot rezolva
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
internaționale. ASCENSIUNEA ȘI DECĂDEREA IDEALISMULUI DUPĂ PRIMUL RĂZBOI MONDIAL Ceea ce s-a numit idealism în perioada interbelică s-a bazat pe trei dogme majore (pentru cele ce urmează vezi și Meyers 1979: 38-51). Prima spune că natura umană nu este reductibilă la motivații egoiste și la nevoi materiale. Înțelegerea naturii umane necesită așadar referirea la o serie de țeluri specifice și la felul în care idealurile influențează aceste țeluri. A doua dogmă este cea conform căreia aceste idealuri, care afectează profund
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
lumii de semnificații a unei comunități internaționale a oamenilor politici. La rîndul ei, comunitatea academică a neorealiștilor ia în mod greșit practica socială drept realitate obiectivă, independentă de gîndire. Cu alte cuvinte, politica internațională nu este determinată de materialismul puterii, reductibil la un model mecanicist. Ci ea este o construcție socială a instituțiilor care evoluează istoric și în care materialismul puterii joacă un rol în schimbare. Ca atare, politica internațională nu poate proveni dintr-un interes național optimizabil pe căi raționale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și toate celelalte texte ficționale de dinainte, reconfigurate deja în primul roman-ciclu, Viață dublă. Pe de altă parte, Lovinescu găsește "diferența specifică" dintre memorialistică și epica autobiografică în chiar "forma ficțiunii romanțate", ceea ce impune renunțarea la strategiile curente ale mimesis-ului, reductibile în ultim resort la "reproducerea obiectivă a unui crâmpei de viață". Rezumând, dacă memorialistul se prezintă mai mult ca un "povestitor" ingenuu și lipsit de "metodă", prozatorului îi revine rolul unui "regizor" care știe să "romanțeze" povestea vieții și s-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
atunci când "accentul cade esențial pe cunoaștere": astfel, ghidată de sensibilitate, și nu de intelect, narațiunea proustiană ar urma o traiectorie centrifugă și aleatorie, mărturisind autenticitatea "trăirii" (și nicidecum a cunoașterii). Pentru eseistul român, "noua structură" a romanului modern ar fi reductibilă, în ultim resort, doar la mecanismul memoriei involuntare, singura ce "ne poate da realitatea concretă"27. Or, romanul proustian îmbină ambele tipuri de "memorie" (voluntară și involuntară deopotrivă), făcând tranziția de la "eul" psihologic la acela fenomenologic, într-un dozaj inefabil
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
formele sale elementare (adică de lupta pentru supraviețuire și pentru putere), fie acestea "individuale" sau "colective". În termeni lovinescieni, literatura tradiționalistă (situația 2) se vădește a fi manifestarea estetică primară, în context istoric, a creativității "rasei", pe coordonatele unei psihologii reductibile la mecanica instinctului vital (situația 1), pe când literatura propusă de autorul lui Bizu (situația 4) stă sub semnul reflexivității (situația 3), o reflexivitate ancorată totuși în "istorie" printr-o determinare existențială concretă ce leagă din nou pe insul contemplativ (devenit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vitală". Lipsit de ambiție și de energie, personajul lovinescian e o ființă insulară, însingurată, situându-se la antipodul "ariviștilor" balzacieni ori al "cuceritorilor" de tot felul. Din această pricină, Bizu lasă impresia unui roman "fără subiect", câtă vreme narațiunea e reductibilă la niște "episoade" stereotipe, banale dar de o importantă relevanță existențială, ceea ce face ca preconizata "romanțare" a documentului (mai exact: înscenarea melodramatică a narațiunii) să fie înțeleasă acum drept procedeu predilect al literaturii... "autenticiste", prin care trăirea interioară se obiectivează
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
romanului polițist. Incipitul e din nou regizat cu migală, până la cele mai mici detalii, pentru că, așa cum remarca Ligia Tudurachi 47, Lovinescu și-a construit, ca și Rebreanu, "o mitologie personală a romanelor", menită a sugera caracterul mecanic al procesului creator, reductibil la un simplu automatism fapt confirmat și de însemnările din Agende, și de următoarea mărturisire culeasă din presa vremii: "[...] m-am agățat ca punct de plecare, ceea ce-mi reușește totdeauna, la o reîntoarcere în orașul natal, de data aceasta
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
prenumărat și tânărul Lovinescu. Excedat de ofensiva naționalismului agresiv, ambalat în faldurile unei retorici religioase, criticul modernist făcea de altfel această confesiune, simptomatică pentru cel ce exalta sensibilitatea și "emoția", elementul de "sugestie" în detrimentul intelectului și "ideilor" din creația eminesciană (reductibilă, în ultim resort, la lirism): "Pentru generația mea, ca și pentru cea imediat anterioară, Eminescu a fost un fetiș cu o putere de sugestie necunoscută azi, sau, în orice caz, altfel cunoscută (s.n.). Pentru noi, el nu era nici ideologul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
erotică. Voyeurismul (și, implicit, fetișismul: ochiul bărbatului nu vede niciodată "întregul") desemnează de fapt, spune Culianu, o mentalitate magică, ceea ce conferă "obiectului" pasiunii o aură sacră, intangibilă, astfel că "numai ritualul privirii furișe conferă interes iubirii" (altminteri, un sentiment obștesc, reductibil în ultim resort la instinct). Scurt spus, privirea îndrăgostită e o privire "perversă", de voyeur. O scurtă explicație e, pe moment, necesară. Printre mulți alții, același Culianu atribuia mecanismului psihologic al "vederii" un rol fundamental, de "moment" esențial în dinamica
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în scrierile de doctrină (teoria formelor fără fond), în memorialistică (mitologia personalității) și în literatura de ficțiune (valorile pragmatice ale limbajului). Clișeul ia, succesiv, locul "formei" ("fondul" fiind o realitate fluidă și vagă, de ordin psihic), al "voinței" (în raport cu "temperamentul", reductibil tot la o dimensiune "sufletească") sau al vorbirii personajelor lovinesciene (care au totuși o psihologie, însă una depinzând de limbaj). Discursul literar nu se constituie, evident, ca un fel de creație ex nihilo, determinând cauzal o realitate de ordin psihic
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
este de aceea invocată cu folos și pentru romanele în discuție). De la această conștiință critică (cu evidente premise autobiografice) pornește și romanul lovinescian, dezvoltând "o poetică originală, axată pe amplificarea repetitivă, în "serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu". Situația melodramatică este succesiv denunțată și regăsită, mereu din alt unghi, într-un efort dramatic de edificare. Serialitatea este, astfel, o consecință necesară a poeticii melodramatice. Romanul-ciclu, de care Lovinescu se arată captivat încă din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
incertitudinile firești, proprii oricărei reflecții deschise, vii a lui Ceaușescu. Dar, pe de altă parte, leninismul romantic nu poate fi redus la gândirea lui Ceaușescu. Reprezintă ideologia RSR, vizibilă mai ales după 1970, articulată, în ultimă instanță, de un centru reductibil la secretarul general al PCR, dar difuzată în primul rând prin intermediul activității propagandistice a regimului și a inerției structurale a unui sistem politic dependent integral de Ceaușescu. Chiar dacă acesta nu era mulțumit de rezultatele majorității membrilor de partid aflați în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]