848 matches
-
înțelege dacă este totuși odios, deși e plăcut, ca alții să gândească în locul tău, tot așa cum acceptăm faptul că rațiunea și voința decid în numele sensibilității. Credem într-adevăr că Platon a gândit dialogul său ca pe o distribuție socială a reflexivității. Dacă ar fi gândit-o chiar în termenii simbolici ai ahileicului și ai odiseicului, ar însemna că Ulise, regele, este camuflat cu arma unui stilist de geniu în text: în mitul lui Er, sătul de celebritate, Ulise alege viața viitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ar însemna că Ulise, regele, este camuflat cu arma unui stilist de geniu în text: în mitul lui Er, sătul de celebritate, Ulise alege viața viitoare a particularului anonim. Dar indiferent de această coincidență, este limpede că tocmai criteriul distribuției reflexivității este cel care face să șovăie judecata asupra receptării modelului Republicii: pe de o parte, am înțeles că un regim în care suveranul preia conștiința celorlalți poate deveni un regim abuziv, pe de altă parte, acceptăm ca un instinct natural
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
superficiale. Rețeta ficțiunii se modifică în mai multe etape, pe măsură ce, în narațiune, balanța dintre fabulație și reflecție se echilibrează într-un fel sau altul. Vânzătorul de aripi (1982) e un roman enigmatic, cu final deschis. Fără a lipsi cu totul, reflexivitatea este extrem de discretă, iar în final intriga se dovedește doar promisiunea și materialul unui roman omonim. Construcția epică în două planuri alternante - „prezentul prezentului” și „prezentul trecutului”, cum le numește prozatorul - se păstrează și în Degetele lui Marsias (1985), unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290279_a_291608]
-
Muntean. Interogația lui (acel "Cine ești?" din Memento mori) acționează ca o armă de luptă: ea violează spațiul extramundan extrăgând/relatând, în permanență, despre "semnele" ascunse după lințoliile pecetluite ale astrelor. Interogația este un "reper semiotic și principal instrument al reflexivității artistice". Ea nu e "sterilizatoare, descurajantă, ci bărbătească, prometeică, asociindu-și spre a fi astfel, un cortegiu de emoții intelectuale".29 În fond ne-o demonstrează chiar notația poetului: "În fiece om Universul s-opintește. Omul e-o-ntrebare? Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
social sau localizată cultural, ceea ce conferă "privitorului" mai curând un statut de "teoretician" decât de "mesager al naturii", recunoscându-se astfel funcția artistică a privirii. Cea din urmă practică pusă în discuție în cadrul teoriilor socio-culturale, practica transformării, e determinată de reflexivitatea asupra relației constructive dintre practicile vizuale și cultura vizuală. Modificarea teoriei prin metodologie, așa cum viziunea e modificată de regimurile scopice, depășește perspectiva pozitivistă a polarizării teoriei și metodei, potrivit căreia teoria ar fi ideosincrazică și bazată pe diferențe individuale, în vreme ce
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
revistei The Nation, al cărei critic oficial fusese Greenberg. În viziunea lui Danto, de-a lungul istoriei progresive a artei au fost propuse o serie de proiecte, de la cel metafizic și religios al verisimilitudinii la cel teoretic al autodefiniri ori reflexivității artei, asistând la ora actuală la activități ale artei care se desfășoară dincoace de sfârșitul (istoriei) artei. În Europa, critica de artă s-a dezvoltat în principal în jurul curentelor neo-avangardiste, furnizând, în anumite cazuri, structura manifestelor noilor mișcări artistice sau
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
de "materialitate" se referă la limbajul întrebuințat ca material "imaterial" (de felul unui eter mediumistic), sistemul de informație (in-formația) aflându-se la jumătatea distanței dintre material și concept, fără a fi niciunul dintre ele, reducând astfel Schema la formula unei reflexivități auto-referențiale care și-ar găsi echivalentul material în decizia de a-și publica opera în contextul unei reclame dintr-o revistă de artă. Inversarea perspectivei de la preocupările formaliste specifice artei americane descrise de școala lui Greenberg la strategiile funcționaliste propuse
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
către anul 2000, 1963) conturează profilul unui poet militant în stilul rudimentar al epocii, ce abordează tematica socială, în versuri agitatorice, conjuncturale. Angajarea, enunțată cu un neistovit retorism, vizează evenimentul imediat, chiar dacă notații lirice cu un caracter diferit (erotică, introspecție, reflexivitate) își semnalează uneori prezența. Bunăoară, pe o temă dată, pacea, timbrul e susținut de „angajamente” viguroase: „Te apărăm / că suntem mulți / noi, robitorii, / de noapte cu noapte, / zi cu zi, / vom fi aci, / mereu prezenți, / mereu în stare de alarmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285615_a_286944]
-
1954, Ție-ți vorbesc, Americă!, 1955, Se-arată lumea, 1956, La porțile raiului, 1957, Poezii, 1958). După aceea, lirica sa cunoaște o însemnată schimbare de traiectorie. Substanța versurilor se epurează treptat de clișeele realismului socialist, evoluând spre un tip de reflexivitate care va atinge maturizarea în Portretul din Fayum (1970) și va continua, egal, și în volumele următoare. Debutul poetei a fost întâmpinat cu reacții critice de susținere aproape unanime. Se recunoșteau în versurile din Țara fetelor o reală elocvență poetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
Pentru că la el se poate stabili o "conexiune biografică" între lucrările sale nonficționale și cele de critic atunci când examinăm "importanța emergenței formei documentare", ca să împrumutăm o sintagmă care aparținea lui Howard, pozițiile sale critice care reflectă un important moment de reflexivitate în creația nonficțională. La fel de important este faptul că aceste poziții reflectă o întreagă atitudine filosofică de rezistență față de inclinările totalizatoare ale modernismului. Pentru Garland indeterminarea lumii fenomenologice este reflectată în două observații pe care le face în Crumbling Idols, al
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
deschizând drumul către subiectivitatea recunoscută care, după următoarea clauză modificatoare a lui Bradford, nu o mai poate evita "cel puțin pe cât îmi permite judecata." "Transcriind" planul divin pe pământ, Bradford a fost învins din start, după cum și recunoaște, de propria reflexivitate. Fără să știe, recunoștea imposibilitatea inspirației divine pe care o ataca Jane Anger în secolul trecut din cauza propriei obligații - una bazată pe subiectivitatea sa - față de fenomenal. Astfel, stilul simplu nu era chiar așa, ci încărcat de contradicții, după cum notează criticul
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
este New York Tribune al lui Horace Greeley - era sa se apropria de final. Prin recunoașterea deschisă a înclinației lor ideologice, directorii de ziare și-au recunoscut subiectivitatea. Oricare ar fi fost greșelile jurnalismului partizan, virtutea sa consta în posibilitatea unei reflexivități mai deschise. O astfel de reflexivitate devenise la timpul ei "incorectă din punct de vedere politic". O altă măsură care reflectă trecerea "conceptului de știri tradițional american" poate fi observată în declarația de principii a lui Charles Dana atunci când el
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Greeley - era sa se apropria de final. Prin recunoașterea deschisă a înclinației lor ideologice, directorii de ziare și-au recunoscut subiectivitatea. Oricare ar fi fost greșelile jurnalismului partizan, virtutea sa consta în posibilitatea unei reflexivități mai deschise. O astfel de reflexivitate devenise la timpul ei "incorectă din punct de vedere politic". O altă măsură care reflectă trecerea "conceptului de știri tradițional american" poate fi observată în declarația de principii a lui Charles Dana atunci când el și alți investitori au cumpărat Sun
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
pentru care lumea este nedefinită este neputiința subiectivității de a ajunge la stadiul de omnisciență, care este aspectul primordial, sau cel puțin unul dintre cele mai importante aspecte, pentru jurnalismul literar narativ. Trebuie precizat încă o dată că, în funcție de gradul de reflexivitate în producerea declarației, jurnalismul literar narativ reprezintă o tentativă de a îmbina caracterul subiectiv cu ceea ce în mod obișnuit a fost caracterul obiectiv. Acest lucru nu poate duce decât la o confirmare a subiectivității, a cărei limite trebuie să reflecte
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
critic apărut sub forma unei cărți este cel al lui Ronald Weber din 1980, Literatura faptelor, care face un zig-zag peste granița dintre studiul literar, așa cum notează Connery (Discovering, 22), și cercetarea culturală, așa cum sugerez eu. Weber remarcă faptul că reflexivitatea subiectivă a autorului crește gradul de credibilitate al narațiunii în noul jurnalism. El citează ca exemplul Friendly Fire de C. D. B. Bryan (159, 164). Dar Weber plasează de asemenea noul jurnalism într-un context cultural notând dezbaterile în care mulți
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
în eseul său introductiv la volum. El a identificat două teme centrale legate de noul jurnalism; conform celei dintâi noul jurnalism este un răspuns la perioada de tulburări sociale majore și, preluând o teză a lui Johnson, că din ce în ce mai mult reflexivitatea subiectivă devine numitorul comun al formei de expresie. Între scriitorii și critici antologați se află și Dan Wakefield, care discută într-un articol retipărit în Atlantic despre imposibilitatea de a evita propria subiectivitate în încercarea de a face portretul lumii
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a se sustrage judecății opiniei publice, cu atât mai mult cu cât ele se slăbesc reciproc. Elitele politice și organizaționale au ca funcție principală integrarea diverselor programe într-un consens acceptabil. Elitele intelectuale, artistice și religioase aduc un element de reflexivitate indispensabil oricărei ordini sociale; ele sunt producătoare de sens. Un anumit echilibru al sistemului social este asigurat atunci când există o convergență a influențelor exercitate de diferite elite. Când nu putem vorbi despre așa ceva, ne găsim într-o situație de criză
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
ales în prima parte a capitolului 7, când am făcut analiza nivelului cognitiv al naratorilor așa cum este reflectat în poveștile vieții, acest proces nu trebuie să pună frâu excelenței academice a concluziilor finale, a procedurii alese și a aplicării sale. Reflexivitatea împărtășită și recunoașterea deschisă a dilemelor au garantat un dialog sincer, matur și critic între noi și cititorii noștri, un dialog care dă forță domeniului cercetării narative și ne ajută în acest fel, să mergem mai departe. Analizarea modelelor de
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
unui aforism, nu manifestă inhibiții față de ideile unor cugetători iluștri. Cu o obstinată ambiție a disocierii, luând în discuție noțiuni cum ar fi adevărul, libertatea, fericirea, absurdul, răul și binele, viața și moartea, C. se bizuie în aceste exerciții de reflexivitate pe bunul-simț (Proze pentru anul inimii, 1934, Zaruri, 1936, Casă pe nisip, 1937, culegerea postumă În căutarea Atlantidei, 1989). În chestiuni de artă, de teorie literară, C. pune în relație, de câte ori are prilejul, valențele esteticului, etnicului și eticului. I se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
mai împăcat, căzut pe gânduri, își apleacă urechea la felurite „glasuri de demult”, gata să capteze ecouri din vremuri scitice și, cum va proceda și în Versuri de după amiază (1940), din epoci de legendă. Străbătută de o undă de pesimism, reflexivitatea, vrând parcă să se degaje din aburul sămănătorist (vădit în Exod), își propune mize înalte („eternitatea”, „desăvârșirea” ș.a.). Se simte, la C., o acerbă voință de a-și reprima, în stanțele pe care le elaborează, impulsurile de sentimentalitate în beneficiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
vom reuși niciodată să ne înțelegem pe noi înșine mai bine. Putem aspira doar la o altă înțelegere. Comprehensiunea nu are un punct terminus ad quem bine definit. Pentru Gadamer, orice încercare de comprehensiune actualizează dialectica întrebării și a răspunsului. Reflexivitatea acestei dialectici face din interpret un subiect interogator, dar și un obiect al interpelării. Limba pe care o vorbim ne predă deja un anumit mandat al tradiției. Acest proces al delegării conștiinței istorice este spontan și incontrolabil, așa cum într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înscenarea textului torsionează versurile într-o sintaxă de melopee. O nouă etapă anunță volumul Cavalerul din drezină (1992), care atestă reorientarea poeziei către dimensiunea etică. Autoreferențialitatea revine, dar cu o funcție diametral opusă față de poemele „italiene”, de vreme ce nu mai indică reflexivitatea subiectului liric, ci vidul de substanță al obiectului („cavalerul”), simplă „ființă de hârtie” gonflată prin transfuzii frazeologice. Când masca livrescului cade, descripția aglutinantă relevă autentice disponibilități pamfletare: „Cu picioarele înainte/ duceți cavalerul și arătați-i/ sala macilor roșii candelabrele/ de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
-lea. Totul arată un pictor versat, stăpân pe tehnici variate, de la acuarela pastelată la desenul în cărbune. În filigran, se discerne profilul meditativului și al moralistului, cu obsesiile sale cele mai adânci. Carte de poezie fulgurantă, de descripție și de reflexivitate vie, purtând însemnele unei artisticități baroce, având un rol important în cultivarea poemului în proză și a pamfletului, Fantome marchează o dată în evoluția prozei românești. Acest „carnet al unui ieșean” e completat de „carnetul unui fost parizian”, inclus în volumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
Acest Petru, om cu o viață, fără voia lui, aventuroasă, învățat umanist și pictor de talent, s-a retras, octogenar, într-o localitate din Țările de Jos, unde își redactează amintirile. Cartea ilustrează însușirile tradiționale ale genului: epicul predomină asupra reflexivității (care totuși nu e absentă, fiind convingător reprezentată). Propensiunea scriitorului către frescă se evidențiază din nou, cu mai multă vigoare și mai mult succes decât în Noaptea așteptărilor. Deși foarte dens, cu multe personaje, situații, întâmplări, priveliști, descripții bine „documentate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286496_a_287825]
-
Stilul alert, lapidar, doar sugerează anumite lucruri, fără a se recurge la descriere și la narațiunea propriu-zisă. Respins de unii comentatori ca fiind o povestire sincopată a unor lucruri comune, lipsit de substanță epică și grevat de un exces de reflexivitate, romanul a fost văzut de alții ca un text modern, în care povestea de dragoste e „un pretext literar” pentru a medita, cu subtilitate psihologică și filosofică, asupra meandrelor sufletești. Mai vie este proza nonficțională a lui S. Amintiri din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]