1,454 matches
-
libidinale, în sensul unei înlocuiri a acesteia cu durerea, cu suferința, în general. Corpul unei persoane este sediul satisfacerii nevoilor, al trebuințelor pulsionale ale acesteia în virtutea principiului plăcerii (Lustprinzip). În cazul privării investirii libidinale a corpului prin privarea plăcerii datorată refulării sau interdicțiilor satisfacerii pulsionale, corpul persoanei suferă. Prin frustrarea libidinală a acestuia, apar modificări funcționale sine materia, aspecte clinice bizare, difuze, nespecifice, care variază de la un bolnav la altul. Cea mai tipică formă de tulburare în sensul acesta este sindromul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simptomele somatice erau expresia clinică a pulsiunilor psihice refulate de bolnavul respectiv. Ideea este reluată mai târziu de G. Groddeck care dezvoltă teoria expresiei simbolice a pulsiunilor libidoului. K. Abraham stabilește o relație între tulburările gastro-intestinale și stările de inhibiție, refulări și frustările individului din cursul fazei orale de dezvoltare libidinală. Aceste pulsiuni se vor manifesta clinic prin tulburări somatice (ulcer gastric sau duodenal, constipație, diaree). J. Bastiaans vede o legătură între diaree și constipație și fantasmele nevrotice infantile. Pentru H.M.
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Trei elemente se consideră că aduc o contribuție directă în edificarea tulburărilor psihosomatice: stresul, frustrarea și agresivitatea. Acești factori se opun satisfacerii tendințelor libidinale ale persoanei, producând tulburări somatice sau stări de dezechilibru psihic. Orice tendință nesatisfăcută se transformă prin refulare în inconștient fie în focar de tensiune intrapsihică, fie în simptom nevrotic. Acestea stau la baza organizării tulburărilor psihosomatice, întrucât ele sunt resimțite de individ ca emoții dezagreabile care rup echilibrul psihosomatic. Frustrarea produce o blocare a satisfacerii unei nevoi
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acesta, o sursă de elaborare patoplastică a unor transformări funcționale: simbolurile alteralității, respectiv simptomele bolii. Simptomele fac „inteligibilă” și „comunicabilă” celorlalți suferința bolnavului; în egală măsură însă, dincolo de simptom, mai ales în cazul tulburărilor psihosomatice, trebuie să vedem situații conflictuale, refulări, frustrări, carențe afective, eșecuri care operează o redistribuire, o rearanjare a sistemului pulsiunilor și tendințelor inconștiente ale bolnavului, anulând sau transformând configurația normală a imaginii corporale, pe care o înlocuiește cu o configurație patoplastică, specific inteligibilă cu suferința, respectiv, cu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
situația ce produce frica nu e posibilă în lumea internă, ceea ce se poate face este transformarea elementelor care provoacă angoasa. Inițial, Freud era convins că acesta este cazul imaginilor mentale cu caracter sexual. Or, „soarta” lor era să fie supuse refulării. Refularea are ca efect subiectiv conștient uitarea și face dificilă găsirea sursei angoasei. Persoana își amintește, eventual, că ceva i-a provocat frica, dar nu și ce anume, putând invoca o cauză exterioară. Freud a arătat că esența refulării este
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ce produce frica nu e posibilă în lumea internă, ceea ce se poate face este transformarea elementelor care provoacă angoasa. Inițial, Freud era convins că acesta este cazul imaginilor mentale cu caracter sexual. Or, „soarta” lor era să fie supuse refulării. Refularea are ca efect subiectiv conștient uitarea și face dificilă găsirea sursei angoasei. Persoana își amintește, eventual, că ceva i-a provocat frica, dar nu și ce anume, putând invoca o cauză exterioară. Freud a arătat că esența refulării este „doar
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
supuse refulării. Refularea are ca efect subiectiv conștient uitarea și face dificilă găsirea sursei angoasei. Persoana își amintește, eventual, că ceva i-a provocat frica, dar nu și ce anume, putând invoca o cauză exterioară. Freud a arătat că esența refulării este „doar îndepărtarea și menținerea la distanță în raport cu conștiința” (Freud,1915). Mai precis, sunt expediate în inconștient reprezentările sau imaginile mentale considerate „periculoase” (Bergeret, 1972). Instanța ce decide care imagini vor fi tratate astfel este cenzura 6. Ulterior, Freud a
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
mult acest punct de vedere. Ceea ce rămâne fundamental este că acest tip de transformare psihică a căpătat numele de mecanism de apărare. Cu alte cuvinte, psihicul - sau, mai precis, eul - se apără el însuși de pericolele cu care se confruntă. Refularea este mecanismul de apărare cel mai important. Deși aparent nu îndepărtează decât sursa fricii interne, și anume imaginile mentale „periculoase”, refularea are și un efect asupra afectului, în speță, duce la o diminuare a angoasei. Această diminuare nu este reușită
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
apărare. Cu alte cuvinte, psihicul - sau, mai precis, eul - se apără el însuși de pericolele cu care se confruntă. Refularea este mecanismul de apărare cel mai important. Deși aparent nu îndepărtează decât sursa fricii interne, și anume imaginile mentale „periculoase”, refularea are și un efect asupra afectului, în speță, duce la o diminuare a angoasei. Această diminuare nu este reușită o dată pentru totdeauna. Imaginile îndepărtate vor încerca să revină în viața psihică conștientă, punând mereu refularea la încercare. Gama de mecanisme
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și anume imaginile mentale „periculoase”, refularea are și un efect asupra afectului, în speță, duce la o diminuare a angoasei. Această diminuare nu este reușită o dată pentru totdeauna. Imaginile îndepărtate vor încerca să revină în viața psihică conștientă, punând mereu refularea la încercare. Gama de mecanisme de apărare este mult mai mare, dar efectele lor sunt mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cele ale refulării. „Au toate drept scop diminuarea tensiunii interne trăite ca angoasă sau culpabilitate, evitând astfel să
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
o dată pentru totdeauna. Imaginile îndepărtate vor încerca să revină în viața psihică conștientă, punând mereu refularea la încercare. Gama de mecanisme de apărare este mult mai mare, dar efectele lor sunt mai mult sau mai puțin asemănătoare cu cele ale refulării. „Au toate drept scop diminuarea tensiunii interne trăite ca angoasă sau culpabilitate, evitând astfel să fie recunoscută prin menținerea ei în afara câmpului conștiinței.” (Ey et al.,1960) Din această perspectivă, descrierea și enumerarea lor nu este necesară, mai ales când
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Ey et al.,1960) Din această perspectivă, descrierea și enumerarea lor nu este necesară, mai ales când e avută în vedere funcționarea mentală colectivă. În psihopatologie lucrurile sunt diferite, căci anumite organizări de personalitate nu folosesc decât în mod secundar refularea. Diminuarea distincției dintre frica propriu-zisă, cu obiect extern, și frica internă, adică angoasa, face posibil punctul de vedere care susține că mecanismele de apărare se aplică și afectelor generate de pericole externe. De fapt, în ambele situații se produce o
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
frontieră decât ziarele străine care au fost barate cu linii negre” (Freud, 1900). Locul ocupat în paginile publicațiilor de articolele sau pasajele neconforme era acoperit cu cerneală neagră, textul dispărând. Această dispariție are ca echivalent în viața psihică uitarea proprie refulării. Dar rezultatul obținut presupune o activitate importantă, deși este marcat de fragilitate. Pe de altă parte, cenzura internă întreține anumite raporturi cu autoritatea sau cu persoanele care o reprezintă în lumea reală. Căci și cenzura socială este o funcție a
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Ea nu impunea doar dispariția unor pasaje de articole sau de articole de publicații, ci a publicațiilor însele, împreună cu ziariștii ce le realizau, în măsura în care nu se supuneau dictatelor ei. În concluzie, nu numai că frica de natură externă este supusă refulării sau, în general, prelucrată în interiorul aparatului psihic, ci chiar societatea poate influența o astfel de transformare. Riscurile evocării și mai ales cele ale criticării problemelor de alimentație și încălzire erau mai mari decât cele ale foamei și frigului. Dar, pentru
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
evocare amânată, în cadrul memoriei de lungă durată. Rezultatele experimentale anterior sintetizate sunt compatibile cu ipotezele lui Freud. El presupune că Eul se apără de amenințările pe care le constituie tensiunile și conflictele prin diferite mecanisme, dintre care unul constă în refularea în inconștient a amintirilor legate de emoții negative. Recitindu-l pe Freud, vom reține câteva dintre observațiile sale, de actualitate în contextul în care a rămas încă de domeniul curiozității științifice uitarea și conservarea conținuturilor afectogene în memoria de lungă
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
sumare considerații referitoare la mecanismele de evocare și reconstrucție ale memoriei individuale explică, în parte, „uitarea” consecințelor decretului antiavort. Psihanaliza atribuie un rol principal memoriei. Nevroza se bazează, în principal, pe această tulburare specifică a relației cu trecutul care este refularea. Subiectul a îndepărtat din conștiința sa anumite fapte și evenimente dintr-un trecut mai îndepărtat, inacceptabile mai târziu pentru el, dintr-un motiv sau altul. Vindecarea sa trece însă prin recuperarea amintirilor refulate. Adultul nu le va mai plasa într-
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
sau alta, a fost cel dintre sentimentele refulate ale vinovăției inițiale (orice schimbare socială prin crime se confruntă cu acest conflict), conștientizarea sacrificiului inutil și mai ales sentimentul lipsei de libertate din relație. Sentimentul neputinței rezolvării acestui conflict a determinat refularea sau proiecția vinovăției în „sus”, iar prelucrarea a urmat modul tipic unei mentalități bazate pe suspiciune și nesinceritate cronică, acela de a căuta vinovații în altă parte. L.A.: Una dintre problemele centrale ale „prelucrării trecutului”, care, în opinia mea, ne
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Perspectiva cognitivă ne ajută să punem în relație o serie de procese psihice (percepția, raționamentul, luarea deciziei și rezolvarea problemelor etc.), prin stabilirea legăturilor existente între acestea și comportamentul uman. Perspectiva psihanalitică subliniază rolul motivației inconștiente și, mai ales, efectul refulărilor anumitor impulsuri din copilărie în conduita noastră actuală. Perspectiva fenomenologică se concentrează asupra trăirii subiective a experienței și asupra motivației în vederea autorealizării. Altfel spus, activitatea psihică umană și procesul de analiză a particularităților personalității pot fi studiate din mai multe
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
social dedublat față de eul său latent, pe care îl resimte traumatic un celălalt, un altul. Când perspectiva asupra personajului se revendică mai ales dintr-o direcție freudiană, eul subliminal îi apare ca depozitar al unei experiențe elementare, urcând fie din refulări individuale infantile, fie din tare filogenetice (Râsul, Adevărul, Fereastra, Somnul ș.a.). Atunci când îi preferă ipostaza de factor moderator, de instanță superioară dominând, ba chiar admonestând moral ființa socială (Păianjenul negru, Omul din vis, Omul care și-a găsit umbra ș.a.
PETRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
obiectului) 162 Contrainvestire 169 (De)negare 176 Formațiune reacțională 181 Identificare 190 Identificare cu agresorul 195 Identificare proiectivă 201 Intelectualizare 206 Introiecție 212 Izolare 218 Înlăturare 226 Întoarcere către propria persoană 231 Proiecție 238 Raționalizare 244 Refugiu în reverie 249 Refulare 258 Refuz (al realității) 266 Regresie 274 Retragere apatică 282 Sublimare 287 Transformare în contrariu 297 Umorul 302 Bibliografie 307 Notă asupra edițieitc "Notă asupra ediției" Pentru asigurarea conformității științifice a terminologiei, au fost consultate următoarele lucrări: 1. Botez, Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
două articole citate, Freud clasifică diversele psihonevroze în funcție de modalitățile defensive: 1) conversiunea afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat următori apariției acestor articole, Freud utilizează cu aceeași frecvență termenii „apărare” și „refulare”. Dar, după cum constată Laplanche și Pontalis (1967
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
afectului, în cazul isteriei; 2) transpunerea sau deplasarea afectului, în cazul nevrozei obsesionale; 3) respingerea concomitentă a reprezentării și a afectului sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat următori apariției acestor articole, Freud utilizează cu aceeași frecvență termenii „apărare” și „refulare”. Dar, după cum constată Laplanche și Pontalis (1967), în publicațiile anterioare Interpretării viselor (1900), numai în rare ocazii cei doi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau proiecția, în cazul psihozei. Cât despre refulare, ea este omniprezentă, întrucât toate tipurile de psihonevroză implică inconștientul, iar refularea este însăși originea constituirii inconștientului. În anii imediat următori apariției acestor articole, Freud utilizează cu aceeași frecvență termenii „apărare” și „refulare”. Dar, după cum constată Laplanche și Pontalis (1967), în publicațiile anterioare Interpretării viselor (1900), numai în rare ocazii cei doi termeni sunt folosiți de Freud „ca și cum ar fi pur și simplu echivalenți”. După 1900, fără să dispară complet, termenul „apărare” este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
rare ocazii cei doi termeni sunt folosiți de Freud „ca și cum ar fi pur și simplu echivalenți”. După 1900, fără să dispară complet, termenul „apărare” este mai puțin utilizat. De-a lungul întregii perioade ce se întinde până în 1926, Freud concepe refularea ca pe „un fel de prototip pentru alte operații de apărare”, iar în cazul președintelui Schreber „ne apropiem tot mai mult de confuzia dintre refulare și apărare” (Laplanche și Pontalis, 1967). În 1926, în postfața la Inhibiție, simptom și angoasă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai puțin utilizat. De-a lungul întregii perioade ce se întinde până în 1926, Freud concepe refularea ca pe „un fel de prototip pentru alte operații de apărare”, iar în cazul președintelui Schreber „ne apropiem tot mai mult de confuzia dintre refulare și apărare” (Laplanche și Pontalis, 1967). În 1926, în postfața la Inhibiție, simptom și angoasă, Freud revine la conceptul de apărare și precizează că „este convenabil să-l folosim pentru a desemna în general toate procedeele de care se servește
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]