KorAP: Find »[drukola/base=regalitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...12 13 14 ...46 >

1,126 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

fixat definitiv și configurația etnică a țării, în urma colonizărilor masive de elemente germanice între Târnave, Olt și Carpații sudici, și a deplasării masei secuilor spre versantul răsăritean al munților (vezi mai jos). În limitele (interiorul) acestui spațiu, integrat sub autoritatea regalității ungare, au fost înființate și s-au dezvoltat comitatele, cadru teritorial al puterii regale, și, în cadrul acestora, s-au instituit autonomiile teritorial-politice ale nobilimii ungare, mai ales în nordul și apusul voievodatului, și acelea teritorial-etnice ale sașilor și secuilor, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apusul voievodatului, și acelea teritorial-etnice ale sașilor și secuilor, în sudul și răsăritul Transsilvaniei. Pe baza acestor trei arii fundamentale de autonomie teritorial-politică și etnică, s-a constituit în Transilvania sistemul de guvernare medieval, caracterizat prin cooperarea între puterea centrală (regalitatea) și corpurile privilegiate-forțele politice reprezentate în adunări nobiliare (congregații) și prin excluderea din sânul sistemului politic a masei neprivilegiaților (românii "schismatici"). Cea dintâi în ordinea constituirii și însemnătății politice, în sistemul de guvernare al voievodatului, a fost nobilimea. Aceasta s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tacită în mâinile nobilimii, aflată acum în plin proces de constituire. Proporțiile acestui transfer erau mari încă înainte de 1241. Bela IV a încercat să curme destrămarea domeniului regal, a întârziat procesul acesta, dar nu l-a putut împiedica. În final, regalitatea a fost silită să sancționeze transferul masiv de pământ din stăpânirea ei în patrimoniul nobilimii. Uzurpările din domeniul regal și donațiile noi, masive ale lui Ștefan, ca "duce al Transilvaniei", au fost omologate de noul privilegiu general acordat nobilimii, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
constituțional al nobilimii a impus această stare, ca factor asociat la exercițiul puterii publice (statale), într-un cadru instituționalizat. Această evoluție s-a cristalizat la sfârșitul secolului al XIII-lea, când asistăm la consolidarea puterii voievodale și rivalitatea acesteia cu regalitatea. Pentru a-și consolida situația, amenințată de atitudinea ostilă a voievodului Roland Borșa, regele Ladislau Cumanul, aflat în Transilvania, în vara 1287, se consultă cu nobilii unguri din țară, la care este asociat clerul catolic, reprezentanții sașilor și secuilor, adică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cetății, iobagi, liberi, slugi, udvornici. În urma numeroaselor danii, proprietatea regală s-a micșorat, dar a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și clerici a avut un caracter sistematic, după ocuparea acesteia de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii își însușesc pământul obștilor țărănești și aservesc țărănimea română, odinioară liberă. Proprietatea nobiliară și bisericească din Transilvania a crescut pe două căi: 1. prin ocuarea pământului obștilor sătești românești de către nobilii nou veniți (unguri) sau prin însușirea lor de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
jumătate a secolului al XIII-lea, precum Odorhei, Trei Scaune, Ciuc, Mureș. În urma pierderilor suferite în înfrângerile din 933-955, triburile cabare au fost retrase în rezervă în estul Ungariei și în Câmpia Crișurilor, pentru apărarea întăriturilor din zonă. După organizarea regalității ungare, în prima jumătate a secolului al XI-lea, și după luptele regelui Ladislau I împotriva cumanilor, o bună parte a cabarilor, numiți acum sikuli, a fost mutată în sudul Transilvaniei. Secuii au ocupat aici teritoriul estic al viitoarelor scaune

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
privilegiată, a fost asemănătoare cu aceea a sașilor. Secuii, instalați în sud-estul Transilvaniei, au fost surprinși de invaziile tătare din 1241 și 1285, împotriva cărora au luptat împreună cu românii. Sub aspect fiscal, secuii, crescători de vite, erau datori să achite regalității dări în animale, în 1256, regele Bela IV vorbește deja despre darea (zeciuiala) "Siculorum et Olachorum". Istoria secuilor în Transilvania, spune Ș Papacostea, este aceea a unei progresive teritorializări a unei societăți gentilice și a unei evoluții lente spre forme

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea, sistemul de organizare la secui este cel tradițional gentilic, dar își face apariția stăpânirea, cu titlu personal, a pământului-în secolele XI-XII, secuii s-au convertit la creștinism, în ritul catolic, ca și ungurii. În secolul al XIII-lea, politica regalității în Transilvania de sprijinire a autonomiei teritoriale pe bază etnică și social-nobiliară, pentru a evita primejdia autonomiei voievodatului, s-a răsfrânt și asupra secuilor. Indiciile autonomiei lor teritoriale apar încă de la 1222, când Andrei II amintește de "terra siculorum". Unitățile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de autoguvernare a autonomiei lor era "libertas siculorum". În secolul al XIII-lea, diverse comunități autonome secuiești, universitates, tind să se grupeze într-un corp teritorial-etnic, sub un "comes siculorum", căpetenie unică. Înființarea în secolul al XIII-lea, sub controlul regalității, a instituției comesului a dus la constituirea autonomiei teritorial-etnice a secuilor din Transilvania. Însă criza regatului, din jurul anului 1300, a adus modificări în regimul politic al secuilor: comesul lor trece de sub controlul regalității sub cel al voievodului (Ladislau Khan). Dar

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în secolul al XIII-lea, sub controlul regalității, a instituției comesului a dus la constituirea autonomiei teritorial-etnice a secuilor din Transilvania. Însă criza regatului, din jurul anului 1300, a adus modificări în regimul politic al secuilor: comesul lor trece de sub controlul regalității sub cel al voievodului (Ladislau Khan). Dar, la sfârșitul secolului al XIII-lea, autonomia teritorială a secuilor presupunea statutul de stare privilegiată a acestora în cadrul voievodatului. În 1291, la Alba Iulia, în prezența regelui Andrei III, avea loc congregația țării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dezvoltarea societății ( economiei), nobilimea și patriciatul au exploatat timp de secole populația locală din zonele respective. În Transilvania, colonizarea germană a avut caracteristici sociale și politice parțial diferite-aici s-a produs o colonizare normală, pașnică, sașii fiind chemați de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii sociale productive, și doar ca excepție, nobili. O trăsătură a colonizării sașilor în Transilvania a fost și așezarea lor de către regalitate într-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de regalitatea ungară. Precum în Slovacia și Croația, în Transilvania au fost aduși (așezați) cu deosebire țărani și meșteșugari, categorii sociale productive, și doar ca excepție, nobili. O trăsătură a colonizării sașilor în Transilvania a fost și așezarea lor de către regalitate într-un teritoriu cucerit de puțin timp sau în curs de cucerir, locuit în cea mai mare parte de români (autohtoni). Sașii au fost așezați în enclave regale, alături de care se aflau ținuturi românești ce își păstrau, în secolul al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
timp sau în curs de cucerir, locuit în cea mai mare parte de români (autohtoni). Sașii au fost așezați în enclave regale, alături de care se aflau ținuturi românești ce își păstrau, în secolul al XII-lea, parțial, autonomia. În concepția regalității ungare, colonizarea sașilor trebuia să contribuie la consolidarea stăpânirii sale în Transilvania. Beneficiind de largi privilegii economice, sașii au fost antrenați și în apărarea regatului, cu rol defensiv, de protejare a trecătorilor din sud și est. Originea teritorială a sașilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Transilvania alcătuiesc, în 1224, o fâșie îngustă ce se întinde de la Orăștie până la Baraolt. Prin diploma acordată, regele a unit toate comitatele din acest teritoriu într-unul singur, cel al Sibiului. Prin conținutul ei, diploma andreiană reflectă atât interesele regalității ungare cât și ale coloniștilor germani. Sașii din zona Sibilui urmau să plătească vistieriei regale, 500 de mărci de argint anual și să trimită 50 de luptători în oastea regelui, iar în afara țării, dacă oastea era comandată de rege, 100

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românești preluate de sași în mod direct (Bistrița, Brașov). La rândul lor, românii au păstrat amintirea colonizării săsești, de pildă, satul Cristian din zona Sibiu, alte așezări românești în ținutul Brașov, la Vințu de Jos, Apoldu de Sus. După 1200, regalitatea ungară a depășit linia Oltului și a pătruns în Țara Făgărașului, unde a înființat mănăstirea cisterciană de la Cârța și a instalat aici noi comunități săsești, precum cele de la Avrig, Agnita și Șercaia. Dar voievodatul Țara Făgărașului și-a păstrat autonomia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în urma unei petiții a comunității săsești, privilegiul consemna instituirea unei întinse zone de autonomie teritorială, de la vestul spre estul Transilvaniei, între Orăștie și Baraolt, prin care populația germană era scoasă de sub autoritatea voievodului Transilvaniei și pusă sub controlul direct al regalității. Prin actul din 1224, sașii s-au constituit într-o unitate teritorială: "toată populația, începând de la Orăștie până la Baraolt, să fie (alcătuiască) un singur popor (săsesc) sub conducerea unui jude". Un comite ("comes Cybiniensis") avea să exercite pe ansamblul teritoriului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fie (alcătuiască) un singur popor (săsesc) sub conducerea unui jude". Un comite ("comes Cybiniensis") avea să exercite pe ansamblul teritoriului atribuțiile delegate de rege, iar teritoriul acesta a devenit un "fundus regius" (pământ crăiesc), prevăzut cu autonomie teritorial-etnică, dependent de regalitate prin comitele numit de rege. Privilegiul lui Andrei II a acordat comunității săsești dreptul de a-și alege liber dregătorii dintre membrii ei, fără imixtiunea comiților de Sibiu și cu excluderea explicită a venalității acestora. Singurele instanțe superioare cărora le

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
clerul ordinului și din "frați slujitori" care aveau obligații față de nobili. Cavalerii teutoni au fost aduși în Țara Bârsei (colțul de sud-est al Transilvaniei) în scopuri militare, pentru apărarea graniței sudice a regatului împotriva cumanilor, dar și social-politice, pentru consolidarea regalității și feudalității ungare. În plus, cavalerii au fost aduși aici din rațiuni de prozelitism: aducerea sub ascultarea bisericii catolice a populației românești ortodoxe din aceste părți. Cavalerii teutoni sau "cruciații ospitalieri ai ordinului Sfintei Marii al teutonilor" au fost chemați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fiind "deșarte (pustii) și lipsite de locuitori"! Țara Bârsei era de fapt un teritoriu privilegiat, cu pământ mănos pentru agricultură, cu pășuni bogate pentru vite, cu ape și păduri din belșug, ocrotite de munți înalți. Regiunea era considerată "pustie" de regalitatea ungară doar pentru că nu era stăpânită de aceasta, iar nobilimea nu preluase pământul obștilor sătești. Diploma de danie din 7 mai 1211 precizează că "țara" li se dăruiește cavalerilor, pentru ca să o locuiască în pace și să o stăpânească liber, pentru ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
un alt indiciu. Această conviețuire cu pecenegii, crede Iorga, care s-a închegat în secolele X-XI, ar fi un argument suficient pentru vechimea populației românești în Ardeal. Transilvania, în secolele X-XI, trebuia să se apere prin forțele sale românești, deoarece regalitatea ungurească nu stăpânea pe atunci teritoriul. Era nevoie ca această provincie să afle în sine elementele necesare pentru această defensivă față de pecenegi, ca și apoi față de cumani. În frunte se afla doar acel princeps Mercurius (1111-1113), caracterul românesc al apărării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord, în regiunea Livoniei, convertită treptat la catolicism. Începând cu 1215, aria cuceririi germane s-a extins asupra Estoniei, care, în numai douăzeci de ani, a fost supusă de cavalerii cruciați. Ulterior, în 1238, acest teritoriu a intrat în patrimoniul regalității daneze. Cavalerii germani au încercat să pătrundă și în teritoriile ruse, dar au fost opriți de cneazul Aleksandr Nevski (1240). De mare însemnătate sunt cuceririle Ordinului teutonic în Prusia. Încercările cnejilor poloni, de la începutul secolului al XIII-lea, de a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Desprinși din sânul obștilor, cnejii obțin un act de danie și intră în rândurile nobilimii mici și mijlocii. În secolele XIII-XIV, se desfășoară un lung și dramatic proces între obștile ce își apărau existența, pământul și libertatea, și forțele feudale, regalitatea maghiară, biserica catolică, nobilimea și o parte a cnejilor. Supraviețuirea instituțiilor românești este reflectată și în organizarea administrativ-teritorială, sub forma districtelor-aceste unități teritoriale specific românești sunt menționate, în secolul al XIV-lea, în diferite părți ale Transilvaniei. Și acele "țări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a românilor cu statul Asăneștilor și Imperiul cumanilor la aceea cu regatul ungar. Expansiunea acestuia a creat un nou cadru pentru românii din zonă și pentru organismele (instituțiile) lor politice. Românii din spațiul intracarpatic au fost integral cuprinși în sfera regalității ungare, chiar dacă autonomiile lor politice au mai supraviețuit un timp. Legăturile politice directe între românii de pe cele două versante ale Carpaților au fost supuse unei puternice presiuni până la destrămarea lor. În ceea ce privește teritoriile extra-carpatice, organismele politice românești au fost silite să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
supraviețuit un timp. Legăturile politice directe între românii de pe cele două versante ale Carpaților au fost supuse unei puternice presiuni până la destrămarea lor. În ceea ce privește teritoriile extra-carpatice, organismele politice românești au fost silite să se adapteze noilor realități impuse de expansiunea regalității ungare, după îndepărtarea teutonilor și anihilarea embrionului statal înfiripat de ei. Expediția armată a regelui Andrei II a fost urmată de un efort de organizare teritorial-politică. Noul cadru era alcătuit din patru mari entități politice, laice și bisericești: Episcopia cumanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și mulțumindu-se cu dijma și darurile localnicilor (autohtonilor) supuși. De aceea scrie papa, după făgăduința dată de rege că va aduce la dreapta credință (catolică) pe schismatici (ortodocși), să se impuie vlahilor înșiși un episcop catolic. Următoarea acțiune a regalității ungare a fost constituirea unei Cumanii vasale. În timp ce în prima jumătate a secolului al XIII-lea, cele două Valahii urmăreau a se uni și anume pe o îndoită cale, prin legătura Asăneștilor cu căpeteniile cumane și prin misiunile înarmate ungurești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]