398 matches
-
săi ținând cont de fiecare frază muzicală, de accentele pe care le-a gândit coregrafic. Stilul Balanchine presupune o anumită tehnică a interpreților, agilitate și viteză în execuția figurilor, plastică specială a trupului în dans. Deși unele figuri se repetă, reiterarea lor creează varietate, niciodată nu sunt la fel. Există o sincronie perfectă în dans, Balanchine a lucrat mult pe trupurile dansatorilor, modelându-le artistic într-un desen de rară frumusețe, care are o geometrie perfectă a sa, specifică în spațiul
Eveniment la Opera Națională București – pentru prima oară, Balanchine! by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6345_a_7670]
-
Boar face ca Taurul să fie fiul Dragonului și Dragonul tatăl Taurului?” E investitura voevozilor, aleși de Dumnezeu să refacă ciclurile cosmice ale popoarelor. Necropola Basarabilor și monumentul funerar regal Pentru o integratoare înțelegere a importanței întemeierii unei spiritualități prin reiterarea formelor sale sacre, să facem o scurtă digresiune, imaginându-ne că putem fi părtași la deschiderea unui mormânt voievodal...al lui Basarab, al lui Vladislav, al lui Neagoe, al unui Negru-Vodă. în 1920, după săpăturile întreprinse în Biserica Sf. Nicolae
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
Rusiei, sub forma a 5 principii propuse pentru Tratatul de securitate Europeană: existența unor norme clare în securitatea și relațiile internaționale în spațiul euro-atlantic (respectarea suveranității, integritate teritorială, independență politică a statelor), alături de toate celelalte principii stipulate de Carta ONU; reiterarea clară a faptului că recurgerea la forță sau amenințarea cu forța este inadmisibilă în relațiile internaționale; stabilirea unor garanții de securitate egale, astfel încât securitatea proprie să nu fie asigurată pe seama securității altora și să nu se permită ca dezvoltarea alianței
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Administrative/890_a_2398]
-
la care aspira Emma. De altfel, „căderea” prin care se regenerează și poate se și Înalță Claudine nu rezultă dintr-o prelungită frustrare, ca În cazul Emma Bovary. Riscanta ieșire din prezentul calm al fericirii conjugale testează incertitudinea viitorului, prin reiterarea trecutului de care se considera, până ieri, definitiv și binefăcător apărată. Neliniștita incursiune În subteranele propriei feminități devine o lucidă reevaluare a peisajului interiorității („era cuprinsă de o stare de groază, brusc conștientă de existența sufletului ei pe tărâmul lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și circumstanțe clasice nu "sare" (cu toată teoretizarea prefațatoare) peste nivelul poantei, peste zîmbetul provocat de etiopienii vorbind țigănește sau de Cleopatra hîrjonindu-se cu Cezar precum Tanța cu Costel. Doamna Bovary sînt ceilalți este construită după o schemă mai complexă reiterarea "teatrului în teatru" prin care spectatorul este "surprins" suplimentar și silit să renunțe la asimilarea monotonă a anecdotelor dialogate. Cel mai bun "scenariu" pare a fi Pescărușul din livada de vișini. Grijei cu care se aplică procedeul tehnic i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
o cerebralizare a sentimentelor, la o și mai puternică "abstractizare" a lor (în sensul că devin idei, tipare emoționale, evitându-se trăirea telurică, primară). Adevărată bijuterie stilistică, textul se videază la un moment dat, ilustrând înfricoșătorul "teatru gol" (scenă goală). Reiterarea unor versuri întregi ne îndreptățește să credem că Emil Botta practică un lirism circular care centripetează, în zonele de suprafață, forța poemului. În adâncime, însă, îndărătul cuvintelor, aceste forțe se surpă, creând un gol care se agită pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
gândiri în conflict". Ironia, prin alegoria exprimării, poate fi un puternic intensificator: Și au visat o grădină, și nebuni cari se jucau cu cercul. Și m-au visat și pe mine cum întrebam: Cine a fost? Cine a fost? Cine? Reiterarea exasperată a unei întrebări care nu primește răspuns "Cine?" depășește cadrele ironiei, căpătând dimensiuni tragice. Repetiția inoculează întregul ei conținut ultimului termen, deconceptualizându-l. Acest "cine" nu mai poate fi un oarecare, un "nebun cari se joacă cu cercul", ci este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
decursul căreia se tot scula și se ducea la baie, anulând astfel calitățile igienice ale dezinfectantului Harpic, pe care Eva îl presărase în interiorul vasului de toaletă, și astfel oferindu-i femeii a doua zi dimineața o scuză foarte bună pentru reiterarea listei cu toate păcatele sale. — Și ce dracu’ ar trebui să fac? întrebase el după una din nopțile „alea“. Dacă trag apa, bombăni că te-am trezit, iar dacă n-o fac, zici că arată oribil dimineața. Păi chiar arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să facă exclamări sau gesturi ridicole ca să impresioneze (...) Apoi un popă pițigăiat a început <<Isaia dănțuiește>> și au început cu toții să se învârtească după vocea lui. Tot mai repede și mai dizgrațios.(...) Sufeream îngrozitor, dar preferam să nu fiu ridicol.” Reiterarea cuvântului „dizgrațios” la masculin și la feminin cu valori de adjectiv si adverb de mod, rezumă calificarea meschină pe care o face Sandu nunții din vis. Personajul principal joacă toată această comedie a lucidității, deși finalul deschis al romanului trimite
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Integrat „obsedantului deceniu” al literaturii române contemporane, Marin Sorescu scrie trilogia Setea muntelui de sare despre care însuși declară: Formula dramaturgică propusă de autor neagă tradiția, tiparele recunoscute în teatrul contemporan, chiar și nonconformismul esteticii absurdului, devenit previzibil prin reiterarea motivelor și a „tipologiilor eroice”, pentru că intenția scriitorului este să propună receptorului avizat De la conștiința pură a sinelui eliberator (Iona), FIINȚA își asumă responsabilitatea propriilor fapte, fără a deveni prin aceasta o existență „în-Sine” și „Pentru Sine”, chiar dacă ultimul gest
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
ei se distribuie și revine în hotarele fiecărui exemplar al speciei. Tiparul reprezintă garanția perpetuării hotarului în exemplare multiple. El este un principiu de economie al ființei; datorită lui, ființa devine numărabilă. Faptul de a fi este infinit la nivelul reiterării exemplarelor în cadrul speciilor, dar este finit la nivelul speciilor înseși. Cu alte cuvinte, el este finit din perspectiva tiparului (regnurile ființei sânt limitate ca număr), dar este infinit din perspectiva indivizilor care, la nivelul hotarelor ce le sânt proprii, multiplică
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și menire în cazul unei vieți individuale nu stă în puterea ființei conștiente finite. Despre menire nu se poate vorbi în chip cert decât în cazul marilor categorii supra-individuale (specie, sex etc.), deci atunci când scopul extra-uman devine vizibil prin regularitatea reiterării lui. Însă pentru că viața individuală este irepetabilă și pentru că ea nu poate primi certitudinea verificabilă a unui sens, menirea, în acest caz, nu poate fi cunoscută (prevăzută), ci doar recunoscută. Această recunoaștere se face într-un târziu și à rebours
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Toată istoria omului - vom spune - este o bildende Kunst, o artă plăsmuitoare, generatoare de formă, în care se reiterează simbolic actul cosmic al Facerii. Exegeza modernă a religiilor ne-a arătat că fiecare activitate este, în rădăcina ei, o asemenea reiterare. Nu numai agricultorul (a cărui muncă este rit) sau întemeietorul de cetate, dar fiecare om este purtat, în gesturile lui esențiale, de un patos cosmotic. Numai că, între acestea toate, sculptura este cel mai decis atentat la adresa haosului, pentru că în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lectură care nu limitează categoric, ci doar propune. Dacă citesc de pildă Suplicantele lui Eschil interpretîndu-le ca întrupare a variantei proaste, negative, a devenirii întru devenire (refuzul feminității ca procreare, deci ca intrare în devenirea bună întru devenire), simbolizată prin reiterarea nesfârșită a gestului de umplere a butoaielor fără fund - propun o interpretare-înțelegere, care e doar o limitație care nu limitează. Freud vine în schimb și spune "asta (și numai asta) este". Lui Vasi Zamfirescu, care a tradus acest Freud fără
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
periodică a codului ca text sacru, în colocvii, în reviste de specialitate și în prelegeri universitare face să țină cosmosul filozofiei. Fără acestea, el s-ar prăbuși în neant. O cultură este cu atât mai puternică cu cât gesturile de reiterare ale codurilor întemeietoare sânt mai frecvente. La noi, de pildă, "cosmosul Noica" este amenințat să se destrame pentru că el nu este susținut prin recitări periodice, pentru că nu există comentatorii meniți să reproducă simbolic și ritualic gestul-cod al strămoșului eponim. Cultura
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și implacabil, dovedindu-se până la urmă a fi "cuvinte fenomenologice" și noduri în țesătura de ansamblu. Cu excepția lui "și", "de aceea" și "totuși", totul, până și prepozițiile și adverbele, intră în cod. Traducătorul, sângerând sub această chingă și amețit de reiterarea figurilor acestui cadril infinit, este tentat periodic să respire evadând în stil: un cuvințel mai sprințar, același lucru spus altfel decât până acum etc. Greșeala pândește la capătul acestei tentații periodice de a ieși din cod. El trebuie să accepte
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Distru- gătorul”, „Necruțătorul”, „înecătorul” și „Zburătorul” (Enuma Eliș, IV, 50-52 ; cf. 1, p. 33). Așa cum vom vedea, scenariul colindei în discuție comportă elemente cosmogonice. Lumea nu este creată propriu-zis, dar este recreată printr-un act similar cosmogenezei. Înfruntarea cu monstrul (reiterare a înfruntării primordiale) nu și-o mai asumă însă zeul suprem, Demiurgul, ci Sf. Ilie - o ipostază „creștinată” a zeului furtunii. Similar se întâmplă lucrurile în diverse mituri pe care le-am luat în discuție ca termen de comparație. Cei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a unei arme/unelte de fier. Gestul „rumânului” Noe nu este unul practic și pașnic (acela de a mânca fără să se ude, semnificație acordată ulterior, când cea inițială s-a atrofiat), ci unul magic și amenințător, un gest de reiterare a actului primordial cosmogonic, din momentul zero al istoriei mitice a Universului, când Demiurgul a învins/ordonat Haosul cu arma sa (reprezentată de regulă prin fulger). Orice dezechilibru provocat de o nouă manifestare a Haosului (potop, grindină, furtună, eclipsă, cutremur
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de pe poziții și cu mijloace diferite, au pus în evidență normele mitice și rituale conform cărora erau întemeiate, organizate și protejate așezările tradiționale. 2. Buricul pământului Din perspectiva mentalității arhaice și tradiționale, edificarea unei case sau întemeierea unei localități sunt reiterări simbolice ale creației lumii : „Orice nouă așezare omenească - susținea Mircea Eliade - este, într-un anumit sens, o reconstrucție a lumii” (2). Așa cum în miturile cosmogonice - inclusiv în cele românești - creația cosmosului începe din centrum mundi, tot astfel înte- meierea unei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
acestuia la nazism, e mai degrabă teama fiecăruia de decizii similare către ceea ce este considerat a fi răul. Răstignindu-l cât mai cu sârg parcă dispare pericolul adeziunii la rău. Însă poate că și insistența asupra exemplelor rele constituie o reiterare a răului. Una din părțile slabe ale secularizării o constituie preluarea rolului Divinității de către înlocuitori ai acesteia. Astfel, oamenii așteaptă să fie ajutați de stat, considerându-l vinovat pentru multe din necazurile ce-i încearcă. Resemnarea în fața voinței Domnului nu
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
poate ucide inefabilul. Totuși, să te bucuri de miracol pe ascuns, în tăcere!? Asta nu prea e în natura oamenilor. Povestite, miracolele se desacralizează, își pierd din vigoare și, uneori, chiar și din funcție. Miracolele nu se reiterează, dar dacă reiterarea lor devine iminentă, atunci poate surveni un contra-miracol sau, altfel spus, un miracol cu efect contrar, compensatoriu. Basmele adesea vorbesc de contra-miracole. Fata cea bună a moșului alege caseta simplă de aramă, din care se materializează toate bogățiile pământului... Reiterarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
reiterarea lor devine iminentă, atunci poate surveni un contra-miracol sau, altfel spus, un miracol cu efect contrar, compensatoriu. Basmele adesea vorbesc de contra-miracole. Fata cea bună a moșului alege caseta simplă de aramă, din care se materializează toate bogățiile pământului... Reiterarea forțată a miracolului produce un efect invers; fata babei alege cutia de aur plină cu șerpi și lighioane devoratoare. Omul vrea să ucidă miracolul sau are tendința să-l deprecieze, pentru că nu a fost el obiectul lui. Mai există, desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fost văzuți doar o singură dată arcuindu-se în aripi de lumină. Oamenii sunt niște imposibili judecători ai lui Dumnezeu. Ei cer mereu probe, confruntări, confirmări. Cunoașterea este incompletă, prin urmare ea se desăvârșește puțin câte puțin prin recunoaștere, confirmare, reiterare. Ca și reiterarea, recunoașterea potențează actul estetic, îl încarcă cu semnificații noi, iar cunoașterea se întregește, se rotunjește, capătă formă prin reiterare. Dar nu și miracolul! Pentru că el, ca și fericirea, este privilegiul unei legi nescrise, irepetabilă, ireproductibilă. Fericirea trăirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o singură dată arcuindu-se în aripi de lumină. Oamenii sunt niște imposibili judecători ai lui Dumnezeu. Ei cer mereu probe, confruntări, confirmări. Cunoașterea este incompletă, prin urmare ea se desăvârșește puțin câte puțin prin recunoaștere, confirmare, reiterare. Ca și reiterarea, recunoașterea potențează actul estetic, îl încarcă cu semnificații noi, iar cunoașterea se întregește, se rotunjește, capătă formă prin reiterare. Dar nu și miracolul! Pentru că el, ca și fericirea, este privilegiul unei legi nescrise, irepetabilă, ireproductibilă. Fericirea trăirii miracolului este sublimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mereu probe, confruntări, confirmări. Cunoașterea este incompletă, prin urmare ea se desăvârșește puțin câte puțin prin recunoaștere, confirmare, reiterare. Ca și reiterarea, recunoașterea potențează actul estetic, îl încarcă cu semnificații noi, iar cunoașterea se întregește, se rotunjește, capătă formă prin reiterare. Dar nu și miracolul! Pentru că el, ca și fericirea, este privilegiul unei legi nescrise, irepetabilă, ireproductibilă. Fericirea trăirii miracolului este sublimă, ea nu poate fi descrisă în cuvinte omenești, într-o limbă omenească. De aceea, relatarea miracolului este aproape întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]