571 matches
-
se raportează și În contexte interacționale diferite. „Încercările lor (n.a. ale actorilor) de acțiune intențională sunt strâns legate (embedded) de sistemele concrete, curente de relații sociale” (1985:487). Granovetter propune un model al acțiunii ce accentuează implicarea În relațiile sociale relativizând normativitatea de un fel sau altul; structura de interacțiuni sociale, mai degrabă decât cea normativ-simbolică, exprimată prin conținutul și intensitatea rețelelor de relații sociale, modelează acțiunea individuală Într-o măsură mult mai mare decât pretinsa funcție de utilitate a actorilor, valorile
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
unui proces istoric (cauzal) dependent de cale sau al exploatării muncitorilor de către capitaliști: „deținătorii de capital au devenit proprietarii firmelor pe cale de consecință logică (a economisirii costurilor tranzacționale - n.a.) și nu datorită istoriei.” În lucrările sale recente Însă Williamson Își relativizează teoria, renunțând la ideea determinării formelor organizaționale (instituțiilor) de către costurile tranzacționale și limitându-se doar În a postula corelația acestora. O teorie mai nuanțată din acest punct de vedere este cea a lui D.C. North (1990). El argumentează, de asemenea
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ale deținătorilor de capital (deținătorii de capital și proprietarii legali ai organizației) stabilind astfel și sensul unilateral al relației agent - principal În care primul trebuie să acționeze În sensul maximizării intereselor celui din urmă. Așa cum spuneam, abordările politice și instituționaliste relativizează sensul relației sus-amintite, mai degrabă chestionând asumarea unilaterală a rolurilor de agent și respectiv principal de către actorii constitutivi ai organizației. Abordările politice și instituționaliste se diferențiază la rândul lor În funcție de rolul acordat intereselor actorilor constitutivi. În ceea ce privește abordările realiste, o serie
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
omonimă ca un fapt generator de costuri. Costurile asociate „agenției”, așa cum au fost prezentate anterior, sunt considerate constrângeri de natură obiectivă, având același statut cu celelalte costuri de producție; profitul rămâne singurul element de valoare, cu Încărcătură normativă. Teoria „investitorilor” relativizează acest criteriu, considerând costurile (de resurse umane, de mediu etc.) ca elemente de valoare În sine și impunând nevoia redefinirii criteriilor care să guverneze luarea deciziei. Această perspectivă se depărtează de considerentele de eficiență economică pe care se baza abordarea
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
inaugurat tehnica impresionistă În lirică: „primul exponent al impresionismului european În poezie, stil identificat ca atare sub specia instantaneului sugestiv, alcătuit din trăsături libere, «dezlegateă una de alta”**. Punctul de plecare ar fi, Întîi, poezia parnasiană, pe care Alecsandri o relativizează, o „depietrifică” prin imagini discontinue și, În al doilea rînd, arta orientului extrem, redescoperită de către Europa occidentală la mijlocul secolului trecut. Din tehnica stampei, Alecsandri a luat, zice Edgar Papu, procedeul paralelismului sau al reverberației (răsfrîngerea obiectului Într-o imagine pură
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de analiză, în calitatea ei de elaborare centrală și constitutivă a întregului social; ea nu mai desemnează conținutul și vocația ultimă a corpusului antropologic. Există însă o tendință răspândită de a aborda cuplul alteritate / identitate într-un mod atât de relativizat, încât este ridicat la rangul de nouă dogmă speculativă: fațeta raporturilor sociale care îl desemnează se pretează de fapt, ca și altele, la o practică descriptivă care îl autonomizează și se inserează într-un proces științific de alterizare. Pentru a
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
până atunci, dar gata să se manifeste imediat ce întâlnim o situație de eșec într-un domeniu anume" (p. 86). Este recomandabil să ne examinăm gândurile de inferioritate în loc să le ascundem sub masca agresivității sau a unei intransigențe radicale. c. să relativizăm avantajele celuilalt; d. să ne examinăm eventualele gânduri de superioritate; e. să ne aducem propria contribuție la crearea unei lumi mai drepte. Așa cum am văzut, invidia ostilă este rezultatul unei nedreptăți (sau a perceperii unei nedreptăți). Ea este o emoție
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
cu ele fiindcă ele comandă "restul": practicile, profesiile, politicile. Partea a doua Aceasta abordează problema "practicilor" în spiritul primei părți. Mai întâi analizând protagoniștii anchetelor, identificându-i, scoțând în evidență interesele de cunoaștere și metodele lor. Această opțiune tinde să relativizeze serios punctele de vedere dominante ale ministerului și, mai general, ale statisticii publice, care se impun prea frecvent ca niște categorii de gândire indiscutabile (Capitolul 4). Abia în a doua fază vom prezenta rezultatele cercetărilor, distingând metodele de investigare și
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
spațiul unei colectivități, se transmite din generație în generație și se transformă în scop al acesteia. La începutul secolului XX, în ale sale Eseuri despre teoria științei, sociologul Max Weber preia conceptul hegelian de Volksgeist, dar are grijă să-l relativizeze, replasându-l în istoria empirică a popoarelor. Astfel, el respinge viziunea hegeliană a unui mers inexorabil care revelează Absolutul în Istorie și privilegiază aportul civilizator al anumitor popoare, mai geniale decât celelalte. Weber, dimpotrivă, vede în Volksgeist cu totul altceva, doar
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
muzeu-public: este vorba de o relație de discuție, în tradiția Aufklärung (adică a Luminilor, așa cum o teoretizează Habermas, 1962), sau de un raport de cerere și ofertă, raționalizând producția și utilizând tehnici de extindere a pieții? Universitarii Este important să relativizăm reprezentarea pe care am putea-o avea în ceea ce privește o poziție hegemonică a universitarilor în această problemă: universitatea nu este nici prima, nici singura instituție care se interesează de publicul de cultură și de practicile lui. Ea nu este singura care
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
ale muncitorilor" (presupuse diverse), se vorbește de "cultura muncitorească". Consistența și obiectivitatea acesteia sunt consolidate prin datele empirice care abundă, până când rezultă autonomia grupului (Michel Verret, La Culture ouvrière, Albaron, Thonon-les-Bains, 1988; Hoggart, 1970, despre "clasele populare"). • Cazul 3: anchetele relativizează existența grupurilor inițiale Alte anchete arată că există o eterogenitate în interiorul grupului de referință. Se vorbește atunci de "subculturi" de clasă, punând la plural denumirea inițială (de exemplu, "culturile muncitorești", "universurile funcționarilor"). Când Michel Crozier (Le Monde des employés de
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
lui Halbwachs și constată că puterea de a cumpăra munca altuia rămâne locul principalelor clivaje de clasă. Tabelul 3. Prezentare sintetică a diferitelor abordări ale relației explicative clase/practici De la clase la practici De la practici la clase Sunt confirmate Sunt relativizate Nu se caută, Sunt găsite nu se găsește În mod În mod voluntar, Parțial Total Nici o clasă Parțial implicit cu sistematizări sau total Caz 1 Caz 2 Caz 3 Caz 4 Caz 5 Caz 6 Cultură de clasă Veblen, 1899
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
meu sau prin zeii religiei mele. Apoi descopăr că există alte sate, alte obiceiuri, alte limbi, alte peisaje, alte seminții, alte altare și că prin toate acestea trece de asemenea o "axă a lumii". Din acest moment centrarea mea se relativizează, ea devine inventariabilă, numărabilă în rând cu celelalte centrări existente. Ceea ce survine în urma conștientizării diversității centrărilor este o descentrare. Această descentrare îmi deschide dintr-o dată câmpul alegerii și ceea ce mi-a fost dat poate fi comparat, reevaluat și, în final
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care de astă dată eu le-am ales. Recentrarea este o ajustare a elementelor fondului intim-străin. OBSERVAȚIE. Sursa fanatismului este centrarea care nu a fost confruntată cu alte zări ale lumii, care nu ajunge la comparație, care nu se poate relativiza, pe scurt centrarea căreia descentrarea îi este refuzată. Eu nu pot ajunge astfel la gândul generos că în cântarul mare al lumii toate concretizările elementelor fondului intim-străin atârnă la fel și că, de aceea, ele sânt egal îndreptățite. Descentrarea nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
existența unui (prim) agent al puterii și libertății, care este cauză a scenariului, dar nu și efect al lui. Apare astfel problema "celui ce se eliberează singur" sau a celui care este, din capul locului, liber. Existența unui asemenea personaj relativizează teoria scenariului puterii prin acceptarea unei libertăți induse în planul istoriei, ca prim impuls sau ca formă de generare a scenariului puterii. Pentru că nu poate primi o explicație coerentă în plan uman, acest tip de putere apare, chiar pentru cei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cuvine să le analizăm îndeaproape. Pe scurt, ceea ce este un prim mod de a intra în subiect: este violența în școală manipulată, dacă nu chiar creată de mass media, politicieni și cercetători? N-ar trebui oare, cel puțin, să o relativizăm serios? O poveste senzațională Violența în școală se vinde și se vinde bine. Se vinde mediatic și se vinde prin programe, apeluri de oferte, sponsorizări, fundații, rețete miraculoase, militanți bine intenționați sau șarlatani. Ea se vinde prin extinderea pieței securității
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
și la multă ignoranță. Când apare faptul divers sau pur și simplu acel articol în plus, știrea dăunătoare, reacția politică (a celor aflați la conducere) este mereu aceeași: cum să calmeze situația? Prin urmare, trebuie să izoleze faptul divers, să relativizeze știrea ceea ce, cu siguranță, nu-i un lucru nesănătos. Iar măsurile vin în cascadă ierarhică: "Găsiți-mi cifrele despre violența școlară: jurnaliștii or să mi le ceară!" Acest ordin pleacă de la ministru spre consilieri, care se adresează administrațiilor respective, cerând
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
starea de oboseală a unui individ la diferite ore ale zilei. Același nivel de zgomot într-o clasă poate fi perceput ca un zgomot de fond normal în cursul zilei și poate părea un zgomot "violent" la sfârșitul zilei! Să relativizăm așadar și să râdem puțin în cartea asta prea serioasă întorcându-ne pentru o clipă la frumosul roman al socializării juvenile care este Războiul bumbilor, de Louis Pergaud, situat la sfârșitul secolului al XIX-lea în două sate rivale din
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
cu ușurință că accentuarea "sentimentului de insecuritate" însoțea, în fapt, o diminuare a violenței. Arătând importanța în experiența victimară a micii delincvențe netratate, ea a deschis calea atenției acordate experienței cotidiene a delincvenței suferite, concepând-o dincolo de faptul divers și relativizând infracțiunile sângeroase. Important în această noțiune este că ea ne perminte să înțelegem retragerea treptată în sine a victimelor repetate: victimele abandonează un corp social de care se simt abandonate, părăsesc spațiile colective 23, care, nemaifiind decât locurile nimănui, sunt
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
și 30 de ani. Între 40 și 49 de ani, infarctul este deja mai frecvent. Frecvența cardiacă urcă până la 180 de bătăi pe minut, frecvența respiratorie atinge 40 pe minut, iar tensiunea ajunge până la 20. Cu toate acestea, trebuie să relativizăm lucrurile, riscul de a muri din cauza unei crize cardiace în timpul unei partide de sex este de 2 la un milion pentru un bărbat și de 12 ori mai mic pentru o femeie! Sexul după 50 de ani nu este periculos
150 de experimente pentru cunoașterea sexului opus. Psihologia feminină și psihologia masculină by Serge Ciccotti () [Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
hebefreno-catatonie. De regulă, actul antisocial al schizofrenului se caracterizează prin bruschețe, imprevizibilitate, iraționalitate, incoerență, discordanță și ininteligibilitate aparentă, iar atunci când este vorba de o agresivitate fizică, prin violența sa deosebită și înverșunarea particulară asupra victimei. Aceste date, deja "clasice", trebuiesc relativizate într-o mare măsură, căci ele rămân aplicabile în principal doar la câteva acte majore de delincveță: omucid și tentative omucidare, viol și tentative de viol. în numeroase alte infracțiuni banale, studiul obiectiv al faptelor nu relevă natura discordantă a
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
scriitor să-și dezvăluie intențiile sinucigașe. După cum nici o forță nu poate reprima Înfricoșătoarele mecanisme ale mărturisirii. Scriitorul sinucigaș suferă Întotdeauna de sindromul Dostoievski și de fatalitatea mărturisirii, de o perversitate continuă a voinței. Paradigma Werther și paradigma Freud Dar nu relativizează mărturisirea ireparabilul presimțit În orice act sinucigaș? Nu risipește notația jurnalieră (seacă, parțială și, de cele mai multe ori, criptică) tensiunea presupusă de actul atât de radical? În deznădejdea Înecată În bântuirea cinematografelor de cartier, a lui Cesare Pavese, În reveriile Îndoliate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
zi În drumul spre moarte (dar asta nu mi se poate Întâmpla mie, pentru că eu sunt eu)!” Ignorarea cu superbie a primejdiilor e doar versantul luminos al unui teren accidentat. În rarele ei momente detensionate, Sylvia Plath se amuză să relativizeze până și obsedanta mască a morții, care se colorează și ea În funcție de micile bucurii ale vieții. O propoziție aparent banală („Sucul de portocale și cafeaua imprimă până și unei sinucideri embrionare o strălucire vizibilă”) trădează mai mult decât ar vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pariul autenticității originale, Înlocuindu-l cu o sinceritate de gradul al doilea. Neverificabile, pentru că provin dintr-o zonă În care actul confesiv a fost abolit (nimic mai nedemonstrabil, mai lipsit, În absolut, de logică decât jocul ideii), reflecțiile teoretice alterează, relativizează naivitatea presupusă a jurnalului. Intrate Într-o concurență neloială, obligate să se plieze unei materii care, În general, nu are nimic de-a face nici cu intimitatea și nici cu confesivul, jurnalele se cantonează Într-o titulatură determinată de elementul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ajutor în descifrarea, selecția, completarea, memorarea sau ignorarea conținuturilor propuse, rămânând doar un suport pentru însușirea asistată a înțelesurilor unui text. Manualul reprezintă o bună ocazie pentru confruntarea cunoștințelor livrești cu interpretările personale. În mod paradoxal, caracterul său normativ este relativizat de mecanismele de negociere care încurajează abordări foarte contextualizate și subiective. Astfel, putem spune că istoria se impune doar prin generozitatea diferitelor sale istorii, care pot cointeresa publicul chiar și în afara lecțiilor de școală. Bibliografie Documente de arhivă Direcția Județeană
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]