547 matches
-
părea că și de propria fire, în faza următoare neagă această nouă identitate, se de-mască. O asemenea dublă transformare, precum o negație a negației, implică relativizarea din care țîșnește adevărul. Nu altfel proceda Socrate, cînd, punînd întrebări "încuietoare" ce relativizau afirmațiile părelnic incontestabile ale sofiștilor, "moșea" adevăruri unanime, preexistente în conștiința interlocutorilor: Felul său de-a acționa în diferite momente definește, după Jankélévitch, conștiința ironică: aceea care se neagă pentru a se afirma mai bine, ca și ideea hegeliană. El
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
însăși, redobîndind ceva din prestigiul credinței suspectate. Melancolice, golurile poartă vibrația plinurilor abhorate: "O observație mai spinoasă e aceea că jurnalul duce la paroxism problema oricărei literaturi: a ști dacă ce scrii merită să fie scris. În perspectiva ei, se relativizează totul. De la o înălțime cosmico-temporală, a vremii cînd pămîntul va fi un astru mort, nici Shakespeare n-ar fi trebuit să se ostenească. Răspund minimalist. Merită să scrii atunci cînd scrii. Prezentul scrierii este justificarea ei. Restul e... literatură. Redacții
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
există o diferență fundamentală între cei doi. Ioanide dezvăluie o paternitate indiferentă, trezită tragic mult prea târziu, prin pierderea celor doi copii, Tudor și Pica. Moromete relevă o paternitate activă, dinamic implicată în viața tribului, autoritară, dar care va fi relativizată și profund decepționată de risipirea copiiilor în cele patru zări. Fiii maturizați, eliberându-se prin fugă, își caută independența sfidând autoritatea paternă, ce-și pierde dramatic funcția. Paralelismul Moromete-Ioanide (ca simplă ipoteză de lucru, un pretext pentru a defini mai
Moromete și Ioanide by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10683_a_12008]
-
unul ce se topește ne scapă/ și unul care nu ne aparține”. Raportate la factorul temporal, „realiile” în cauză ar putea fi mai întîi prezentul, cel ce „devine noi”, asimilîndu-se nouă și asimilîndu-ne, apoi trecutul și viitorul laolaltă, stări ce relativizează ontologicul, „ne scapă”. Prezentul e prin excelență locul pierzaniei. Al dezagregărilor, al emanațiilor fetide, al zbaterilor inutile de a-l drege cumva: „și surparea continuă, ziua și noaptea/ stă deasupra noastră semnul leșului,/ timpul miroase/ a urină veche de pisică
O criză a transcendenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4232_a_5557]
-
că e atât de mare și frumoasă casa lui ?” Acum, ce-i drept, Mareșalul nu mai e sărac. Își are propriul tren, Trenul Albastru, 16 pekinezi, un mare vapor alb, Pescărușul, o insulă și un castel la Belgrad. Diplomatic, învățătorul relativizează. Nu are o casă adevărată Mareșalul. Nici n-ar avea nevoie: el e în inimile tuturor. „Mareșalul locuiește peste tot, putin pe la noi, putin în alte părți.” Când se anunță că Trenul Albastru va trece prin gară, mobilizarea e masivă
Isus și Tito by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5511_a_6836]
-
o traversează, în prezent, în relația sa cu comunitatea europeană și euro-atlantică în zona relațiilor bilaterale cu România este nefundamentată și constituie o greșeală. Este regretabil faptul că acumulările pozitive înregistrate în cursul anului 2013 în dialogul bilateral româno-rus sunt relativizate de partenerii noștri de la Moscova, în contextul în care poziția României nu urmărește altceva decât asigurarea durabilă a unui climat de stabilitate și predictibilitate în Europa”, transmite Brândușa Petrescu. Vezi și: Declarațiile lui Băsescu stârnesc furie la Moscova
MAE român, după avertismentul Rusiei: Constituie o greșeală by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/31203_a_32528]
-
a se informa și din alte surse, iau de bun orice chip cioplit. Simplificând, există două categorii de oameni. Unii care, cu anii, își formează convingeri atât de ferme încât e recomandabil să-i eviți. Ceilalți, printre care mă prenumăr, relativizează totul și riscă să nu mai creadă în nimic. Există și oameni care ar putea să spună: meseria mea e lipsa de caracter. Respect toate părerile. Ura n-o respect. Asta deși, stabilind cu un prieten că noi nu urâm
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3598_a_4923]
-
experiența de acum este lucida, distanța, echilibrată. Autoarea a reușit să aleagă între a scrie și a nu mai scrie. Pentru că a ales, a rămas, oarecum, însemnată. A trecut timpul peste autoare și pește textul ei. Trecerea timpului a mai relativizat discursul din tinerețe. Și, mai ales, în acest microroman, sau, cum spun nouăzecistii, în "eseul" recent apărut la Editură "Crater", posibilitățile de exprimare nu au mai fost limitate de prejudecăți și s-a petrecut o schimbare a spunerii discursive. Textul
Meseria de a scrie by Angela Marinescu () [Corola-journal/Journalistic/17874_a_19199]
-
loturi întregi de nume și cunoștințe care, la vremea lor dădeau tonul unei personalități, permiteau insului social o rapidă și integratoare înșurubare în lumea intereselor lui. Semn, în același timp, ca înseși interesele evoluează, sunt perisabile și din acute se relativizează până la caducitate. Le uităm, schimbate cu altele... Visele vârstei târzii vestesc logodna senilității cu o sensibilitate ce se întoarce, descătușata, la pragul izvoarelor. Nu mai au însă deloc caracterul revelatoriu și câteodată jubilant al viselor de junețe, pas către o
Printre cosmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/18035_a_19360]
-
Chateaubriand: „Lumea și omul se strică prin dizarmonia crescândă a ansamblurilor. Ordinea structurală devine tensiune și ruptură. În cazul omului: rațiunea și inima, date constitutive ale lui, intră în disjuncție. Cu cât insul e mai «civilizat», rigoarea lui morală se relativizează: când e prea liber - e grosolan, când se ocupă de științe - își pierde imaginația și credința, când e «inspirat» - i se fisurează discernământul. Ideile asfixiază sentimentele, sentimentele asfixiază ideile. Ceea ce fusese alcătuit pentru a funcționa în concordie sfârșește în război
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
pe care însă istoria recentă l-a dejucat într-un mod impredictibil precum cel al lui Virgil Ierunca reclamînd Uniunii Scriitorilor să excludă din rîndurile membrilor săi pe toți "colaboraționiștii declarați": Nu e adevărat că lipseau criteriile. Numai cine le relativizează pînă la absurd se teme de netemeinicia lor. Nu era nevoie să se ajungă la excesele din Franța, după eliberare. Dacă francezii au condamnat la moarte un scriitor important ca Robert Brasillach, la închisoare atîția alții - toți mari, ca Céline
Interogații critice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10535_a_11860]
-
îndîrjit acest efort al estetizării cu cît fărîmele tematicii locale alcătuiesc un punct de plecare tot mai modest, precum într-un pariu. O altă reacție a poeticii lui Aurel Rău față de fondul d-sale originar se produce cînd d-sa relativizează satul mioritic în calitatea sa de "centru al lumii", de izvor al "veșniciei". Absolutismului rustic blagian i se opun diligențele cosmopolite ale autorului, călător asiduu pe alte meridiane și traducător al unor importanți poeți precum Saint-John Perse, Machado, Seferis, Kavafis
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
nu cunoaște nici o disciplină litotică, nici un scrupul introspectiv, nici un chestionar al propriilor himere, ispite, interese, opțiuni. La drept vorbind, nu este confesiune (în sensul modern, de neliniște interioară) ci declarație: patetică, ultimativă, acuzatoare. Mai mult, testamentară, prin urmare imposibil de relativizat. Invocînd proximitatea morții, ne aduce pe un teren unde nuanțele și interpretările sînt interzise, sub jurisdicția cuvîntului din urmă." (17) Și în ceea ce privește mesajul politic al operei sîrbiene, autoarea își păstrează o necruțătoare luciditate: "Antitotalitarismul lui Sîrbu nu este o critică
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
posterității, cînd faptele sale și viața sa întreagă s-au transformat în piramide de cărți din care se nasc mereu alte cărți, atît cercetări docte, cît și o mare diversitate de ficțiuni, o inițiativă îndrăzneață ar fi aceea de a relativiza totul, de a răvăși toată informația, toate reprezentările, toate imaginile, toate clișeele, toate locurile mai mult sau mai puțin comune acumulate în jurul ei pentru a le recompune apoi în secvențe reprezentative, evocatoare, contradictorii, șocante, ca într-un montaj cinematografic. Așa
De la Sankt-Petersburg prin Leningrad și retur by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2885_a_4210]
-
a se cultiva pe sine la un mod pe jumătate grav pe jumătate ludic, avînd, e limpede, conștiința unei puneri în scenă, a unui spectacol șocant. înscenarea nu-l face defel antipatic deoarece prin ea transpare postura unei regii ce relativizează enormitățile, așa cum unui actor nu i-am putea imputa trăsăturile rolului ce-l interpretează. Ceea ce ne oferă Tzone e doar o mască în culori voit stridente, o ipostază pe care se cuvine a o percepe nu altminteri decît o componentă
Un nou avatar al avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9029_a_10354]
-
Aș spune că, dimpotrivă, comentariile iconoclaste sînt mirodeniile care fac panegiricul mai credibil. Și, bineînțeles, măi vandabil. Cel puțin în aceeași măsură în care dezvăluie o persoană, Umbral construiește un personaj, ale cărui legături cu adevăratul Cămilo José Cela sînt relativizate și revizuite de cerințele interne ale literaturii. Cela: un cadavru de lux aparține unui registru mixt, în care biograficul este subminat în permanență de românesc. Constrînși de canoanele genului, atît apologetul, cît și pamfletarul sînt mai radicali, măi plastici și
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
Lecouvreur, ducesei de Maine, doamnei Tenin, doamnei Georrin, doamnei Helvetius ș.a. inamicele misoginilor Boileau, La Bruyère, Bossuet, Racine, din patriarhul literar, prieten cu Perrault, care punea pe Maman Gâscă să povestească naiv și cu bătrânul filozof Fontenelle, care, înainte de a relativiza, în spirit modernist, cu „Discuțiile asupra pluralității lumilor" scrisese Amorul înecat și Elegia rîului către o pajiște. Este foarte ciudat cum această mediocră mișcare artistică a moderniștilor de la 1687, acest „anti clasicism" practicat cu mijloace uneori ridicole se lupta cu
Modern ești cât nu devii clasic by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6097_a_7422]
-
ipotetica creștinare de către apostolul Andrei, legătura dintre romanizare și creștinism etc.); sunt evocate raportul complex, de la începuturi, dintre zonele citadine și rurale, dintre populația autohtonă, grecii din colonii (care au dat primii martiri) și romanii proveniți din diverse zone. Sînt relativizate chiar argumentele lingvistice, în primul rînd cel al conservării termenilor latini pentru terminologia religioasă de bază, sugerîndu-se, pe baza unor particularități fonetice, impunerea lor în limbă în momente diferite (" Există deci în vocabularul creștin românesc mai multe straturi terminologice, poate
Istorie culturală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12646_a_13971]
-
teritoriul casei... Se instaurează astfel o adevărată rivalitate între familie și colecție... Făcînd-o publică, Lawers dă senzația că se abandonează unui ritual menit să-l elibereze din jugul ce-l oprima odinioară, ajutîndu-l să se scuture de povara dusă: el relativizează tocmai acele lucruri din care tatăl său își făcuse un focar de interes, regenerat în mod constant. Fiul se disociază cu o discreție nostalgică de toate acestea: aici, nu e loc pentru ură sau pentru distrugere, ci doar pentru un
George Banu - Portretul tatălui în chip de colecționar by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/9126_a_10451]
-
unui spațiu al libertății, al unei reale destinderi după momentele de teroare consumate anterior. Într-o atmosferă detensionată, cu o poveste de dragoste avînd ca fundal același spațiu carceral, momentul creează o breșă în timpul narațiunii, o buclă temporală, o posibilitate relativizînd întreaga versiune traumatică. Nu există nicio certitudine, s-a întîmplat înainte de încarcerarea celor doi sau constituie doar o borgesiană alternativă a potecilor ce se bifurcă, o altă versiune. Mi-ar plăcea să cred că regizorul a intuit și altceva, că
No exit by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8058_a_9383]
-
actului vital. Urmărită în timp, citită din aproape în aproape, arta sa este perfect solidară cu vîrsta biologică și spirituală a autorului. Lucrările din tinerețe sînt, în cea mai mare parte, univoce, fără contexte perturbante și fără subtexte care să relativizeze lectura. Există în percepția lui Kazar din această perioadă o lăcomie denotativă și o încredere mărturisită discret în natura ireductibilă a faptului concret. Observația este mai puternică decît interogația, după cum, în expresia plastică, linia fermă, ductul continuu, hașura energică și
Portretul unui alexandrin: Vasile Kazar by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10227_a_11552]
-
parte deja este dincolo. nu mă înșel:/ uneori patruzeci sau cincizeci de procente/ din făptura mea,/ alteori mai mult, optzeci, nouăzeci,/ se află deja în pămîntul rece, în mormînt” (ca o familie care se mută). Dezamăgit pînă în măduva oaselor, relativizînd totul, poetul ar putea subscrie mărturisirea lui Cioran: „Nu știu ce e bine și ce e rău; ce e permis și ce nu e permis; nu pot condamna și nu pot lăuda”. Odată stabilit acest unghi de abordare dezolant, d-sa caută
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
devine astfel după un decalaj temporal. Deoarece, explică autorul german, nimeni nu s-ar putea amuza de propriile-i acțiuni decît după cel puțin o oră de la producerea lor, cînd s-a detașat prin configurarea altui eu ce ar putea relativiza comportamentul precedentului... Cu asemenea gînduri am însoțit lectura ultimului volum de versuri al lui Ion Stratan, intitulat, paradoxal exploziv, Biblioteca de dinamită. Întrucît poezia d-sale stă tot mai vădit sub semnul parodiei, putînd fi caracterizată, așa cum o face semnatarul
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
în cursul unui dezastru nu cade din cauza dezastrului, ci din cauza deznădejdii ulterioare, și asta pentru că, singularinzîndu-și deznădejdea, o absolutizează: nu mai poate vedea nimic dincolo de ea, nu mai poate s-o pună în relație cu nimic, adică nu o mai relativizează. De aceea, oamenii se surpă psihic nu din pricina dezastrelor, ci datorită absolutizării deznădejdii. Urmarea e căderea pe care am descris-o la început, o cădere al cărei deznodămînt este fie sfîrșitul sinucigaș, fie apostazia pe care Noica a convertit-o
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
C. Th. Ciobanu"; "Alți poeți băcăoani"; "Un alt semn al crizei poeziei noastre ivit și la Bacău: Victor Munteanu" etc. etc. Preocuparea pentru cenaclurile de provincie e cu totul exagerată, în timp ce marile grupări, cu adevărat semnificative (lunediștii, echinoxiștii, dialogiștii), sunt relativizate în înșiruiri depreciative. Proza nu scapă nici ea clasificărilor zonale: "Premianți ai concursurilor de proză de la Piatra Neamț: Oma Stănescu, Florinel Agafiței și (poate) Petru Cimpoeșu"; "Prozatori vrânceni"; "Ioan Neșu - un Marin Preda de la Slobozia"; "Aspecte ale noului ortodoxism - Ion Barbu
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]