398 matches
-
camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady Zdreanță, inelul cu diamant. De astea vom avea nevoie pentru a ne scrie povestirile. Domnișoara Hapciu, de pastilele și șervețelele ei. Sfântul Fără-Mațe, de snackurile lui. Contele Calomniei, de carnețelul și reportofonul lui. Bucătarul Asasin, de cuțitele lui. În lumina slabă din autobuz ne uităm cu toții pe furiș la domnul Whittier, organizatorul atelierului. Profesorul nostru. Sub cele câteva fire cărunte pieptănate de-a curmezișul i se zărește țeasta lucioasă cu scalpul acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu sprâncenele rase. Și-apoi, trasate cu dermatograf, descriu două arcuri uimite ajungând aproape până unde începe părul. Privindu-l cum urcă în autobuz, Tovarășa Lătrău își descheie un nasture al jachetei. Îl încheie la loc și se apleacă spre reportofonul ascuns în buzunarul Contelui Calomniei. Apropiindu-și buzele de beculețul roșu care semnalează RECORD, Tovarășa Lătrău spune: Reverendul Fără Dumnezeu poartă o bluză albă. O bluză de femeie. Cu nasturii pe stânga. În lumina palidă a felinarului, nasturii lui din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ei e doar o gaură lucind ca dată cu grăsime, pe care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne Dumnezeule... În timp ce Baroneasa Degerătură se așază, doar Agentul Ciripel o privește, în siguranță în spatele obiectivului camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic roz de mărimea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Aici nu-i deloc cum mi s-a dat de înțeles c-o să fie. Cum să fiu în stare să scriu ceva profund când mediul nu e...ideal? spune Lady Zdreanță. Desigur, Agentul Ciripel o filmează. Contele Calomniei își ține reportofonul pentru a-i prinde fiecare cuvânt. Câte-o tuse ici, câte-o tuse colo. O crampă ici. Un reproș indignat colo. Toată lumea se plânge de câte ceva. Domnișoara Hapciu spune că aerul e îmbibat cu spori toxici de mucegai. Ici câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de plecare, să schimbe ascunzătorile, să fugă pentru a rămâne în siguranță. Reverendul Fără Dumnezeu, strângând în mâini un album de Barbra Streisand, cu buzele lui despicate semănând cu niște caltaboși, mișcându-se în timp ce citea versurile din broșură, spuse spre reportofonul Contelui Calomniei: — Sigur, am crezut că o să avem un sistem stereo aici. În obiectivul videocamerei Agentului Ciripel, Bucătarul Asasin ridică în dreptul feței lui grase lingura plină din care sufleul de spanac se prelingea verde, spunând: — Eu sunt bucătar profesionist. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în întregime. Miss America a noastră e și ea pe aiurea, îngenuncheată în fața unei clanțe, încercând să descuie închizătoarea. Sau trage de maneta vreunei alarme care știm că n-o să funcționeze. Mulțumită Reverendului Fără Dumnezeu. Lumina roșiatică se reflectă din reportofonul Contelui Calomniei. Agentul Ciripel își trece videocamera de la un ochi la celălalt. Și din josul scărilor se aude un urlet. Țipătul prelung al unei femei. Vocea Sorei Justițiare strigându-ne să venim repede. A dat peste ceva. A dat peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
în jur. Să fim atenți. În obiectivul camerei sale sale, Agentul Ciripel dă caseta înapoi și o urmărește pe Lady Zdreanță spunându-și povestea pe scenă. Spunând-o din nou. Marioneta noastră. Evenimentul din scenariul nostru. Contele Calomniei își derulează reportofonul și o auzim pe Sora Justițiară țipând, din nou și din nou. Papagalul nostru. Și în lumina roșie-gălbuie a focului de sticlă din șemineu, domnul Whittier spune: — Așadar a început deja... — Domnule Whittier? spune doamna Clark. Personajul nostru negativ, stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dea reportaje la știri, publicitate pe gratis. Pentru a crea zvonuri credibile despre cât de mult le va plăcea tuturor filmul. Tot timpul și banii ăștia, li se zice „însămânțarea publicului”. În buzunarul de la piept clipește beculețul roșu al unui reportofon care-i înregistrează fiecare cuvânt. Când el întreabă: — Cine-i mai prost? Reporterul care refuză să inventeze un sens vieții? Sau cititorul care-l cere? Și care-i gata să accepte sensul prezentat în cuvintele unui străin? Dindărătul colii, vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
OxyContin. Vicodin. Cu sticluțe de cocaină și heroină. Cât privește interviul, scriu toate cele paisprezece mii de cuvinte încă înainte ca doctorul Ken Wilcox să deschidă gura. Înainte să ne așezăm împreună la discuții. Totuși, ca să păstrez aparențele, îmi aduc reportofonul. Îmi aduc un carnețel și mă prefac că iau notițe cu niște stilouri fără cerneală. Aduc o sticlă de vin roșu dres cu Vicodin și Prozac. În căsuța din suburbii a lui Ken te-ai aștepta să găsești o vitrină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să nască. Până când buricul îi iese în afară, rigid ca un degetuș. Toate astea se întâmplă în lumina camerei video a Agentului Ciripel, înregistrând peste moartea Lady-ei Zdreanță. Înlocuind scena tragică de ieri cu cea de azi. Contele Calomniei ține reportofonul la îndemână, folosind aceeași casetă, pariind pe faptul că oroarea de acum va fi mai groaznică decât cea trecută. Clipa asta e un punct din scenariu la care nici nu îndrăzneam să visăm. Punctul culminant al primului act, care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
captivi. Flămânzindu-ne. Obligându-ne să purtăm zdrențe murdare. Pe noi, victimele ei nevinovate. Sfântul Fără-Mațe se ridică să-și treacă brațul pe după domnul Whittier. Mama Natură îl ajută. Doamna Clark îi urmează cu paharul în mână. Contele Calomniei cu reportofonul. Agentul Ciripel cu videocamera. — Credeți-mă, spune Sfântul Fără-Mațe. Din întâmplare, știu multe despre măruntaie. Domnișoara Hapciu strănută în pumn, de parcă am mai avea nevoie de moartea ei. Domnișoara Hapciu, viitoarea stafie a acestui loc. Ștergându-și brațul de picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ea. Același Duce care a coborât aseară în pivniță și a tăiat toate cablurile centralei termice cu un cuțit de pâine. Doamna Clark se freacă la ochi cu mâna. Din spatele videocamerei, Agentul Ciripel spune: — Ai habar cât e ceasul? În reportofonul Contelui Calomniei, Tovarășa Lătrău spune: — Știi că nu este apă caldă? Tovarășa Lătrău, cea care a urmărit traseul conductelor de cupru pe tavanul pivniței, urmându-le până la boiler și închizând gazul. Ea tre’ să știe. Doar a smuls maneta valvei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ani, spune ea. Spune: O chema Cassandra”. Doamna Clark spune că atunci când găsesc un mormânt puțin adânc sau cadavrul victimei unui omor, detectivii ascund acolo un microfon. E procedura standard. Face un semn din cap în direcția Contelui Calomniei, a reportofonului din buzunar. Poliția se ascunde pe-aproape și ascultă vreme de câteva zile sau săptămâni. Pentru că aproape întotdeauna ucigașul se întoarce să vorbească cu victima. Mai de fiecare dată. Trebuie să ne spunem povestea vieții cuiva, și ucigașul nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și să vorbim adânc. Ar trebui să cântăm un imn. Nimic prea religios, ceva ce-ar da bine. Tragem la sorți să vedem cine trebuie să bocească. Tot mai mult facem loc în fiecare grup videocamerei Agentului Ciripel. Vorbim astfel încât reportofonul Contelui Calomniei să prindă fiecare cuvânt. Aceeași bandă sau card de memorie sau compact disc folosit din nou și din nou. Ne ștergem trecutul cu prezentul, mizând pe faptul că următorul moment va fi mai trist, mai groaznic sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poze cu oamenii ăia din lagăre, în spatele gardurilor de sârmă ghimpată, spune ea. Scheletele alea vii. Și întotdeauna m-am gândit: ăștia ar putea purta orice. Contele Calomniei întinde brațul spre ea, să-i culeagă cuvintele pe banda argintie a reportofonului. Tovarășa Lătrău îi dă piersica Baronesei Degerătură... Care zice: — Ai dreptate. Baroneasa Degerătură zice: Chiar sună îngrozitor. Și Tovarășa Lătrău se apleacă spre microfon și spune: — Dacă înregistrezi acuma, ești un nesimțit. Baroneasa Degerătură, cu dinții ei slăbiți în gingii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Deasupra noastră, copacul se stinge pentru o fracțiune de secundă. În clipa aia nu existăm. Nimic nu există. În clipa următoare, curentul revine. Revenim și noi. — Stafia, zice Agentul Ciripel dindărătul camerei, cu vocea înăbușită. — Stafia, repetă Contele Calomniei în reportofonul lui ascuns în pumn. Aici, pentru fiecare supratensiune momentană, pentru fiecare curent mai rece sau zgomot ciudat sau miros de mâncare, dăm vina pe stafia noastră. Pentru Agentul Ciripel, stafia e un detectiv privat ucis. Pentru Contele Calomniei, stafia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
într-o bucată de catifea lipicioasă de la sângele închegat, Pețitorul zice: — E o glumă în familia mea. Sus pe scara lui din scaune suprapuse, zice: O glumă pe care-o spuneau unchii meu doar când se îmbătau... Contele Calomniei ridică reportofonul. Agentul Ciripel, camera video. Grup de intelectuali americani (scriitori, jurnaliști, editori, actori) care se întîlneau la hotelul Algonquin din New York în perioada 1919-1927. Printre membrii grupului se numără scriitorii Dorothy Parker, Edoamna Ferber, George Kauffman, Robert Sherwood, și actorul Harpo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nu glumă, în 2002. Am pus motorină și mi-am plătit din datoriile personale. Prieteni, întreținere, telefon. N-am luat casete de înregistrat, am refolosit unele vechi. Un plin de motorină și vreo zece baterii, fiindcă fără ele mașina și reportofonul nu mă ajutau să ajung la deținuți. Mai târziu, alți bani am folosit pentru nevoile reportajului. Două luni a mers mașina cu ledul aprins, semnalând degeaba lipsa carburantului. N-aveam bani, puneam doi-trei litri. N-am avut nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
n-o găsești? Eu era cât pe ce să citesc numai c-o mână... râde criticul, lăsând-o pe cea de-a doua pe șoldul unei pubere. O trimisă de la un ziar simte momentul de inspirație și dă drumul la reportofon. Doctorița cere un autograf. Se bea vin din sticle de plastic de doi litri. Se spun bancuri, „i-a strigat din vârful muntelului, măăă Io măăă...”. O anorexică total aburită, cu o jumătate de kilogram de brățări pe ea, face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
igienică, și agenda cu însemnările de la cursurile Lamaze - că poate trebuia să mă uit pe notițe în timpul travaliului, nu? -, și pix, și telefon mobil, și încărcător, și o carte. Și bani. Împărțiți în bancnote de 5 și 10 lei. Și reportofon, mi-ar fi plăcut să am sunetul, atât, sunetul. Nu l-am pornit până la urmă. Mi-era groază că ar fi trebuit să explic ce-i cu el și eventual să cer voie. Așadar, eu și geanta mea într-un
Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
zi am mutat pe Cultural și acolo a rămas. Nu neapărat pentru că îmi plăcea ce auzeam sau de dor, nu îmi era încă dor, ci pentru că era un raport asupra lumii, de care aveam nevoie. Într-o zi, am deschis reportofonul și am înregistrat amestecul de voci scurse din aparat, gângurelile Evei și pe mine cântându-i. Când R. vedea vreun spectacol, ajungea acasă și îmi povestea, iar eu îmi notam ce mi spunea el. „Păi, începe în hol. Fata, Florina
Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
și am rămas aici la voi, pe fundul apei, din dorința stăpânului de a-și obține un loc de muncă cinstit în afara țării, dacă în țară nu se poate. Zâna nopții ascultase toate doleanțele în mare liniște, le înregistrase pe reportofonul ei ca să le ducă spre nori, la Lăcașul cel sfânt. În drumul ei trecuse prin parcul copiilor și reparase un carusel stricat, vizitase animalele circului poposit în oraș și rezemase puiul de elefant de trupul mamei sale să-i țină
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
nu mai poată satisface plata pensiilor de bătrânețe și de invaliditate, fără a se Întrezări vreun sfârșit, Îl făcură pe rege să aducă la cunoștința prim-ministrului că trebuia ca ei să aibă o discuție deschisă, Între patru ochi, fără reportofoane și fără martori de orice fel. Prim-ministrul sosi, se interesă de sănătățile regale, În mod deosebit de cea a reginei-mame, cea care În ultima noapte de anul nou era la un pas de moarte, și În cele din urmă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
din mers una dintre pălăriile de pai ale lui Trish. După care ies cu grijă și pornesc pe aleea de pietriș din fața intrării, unde cei patru ziariști mă înconjoară imediat. — Sunteți Samantha Sweeting ? spune unul dintre ei, băgându-mi un reportofon în față. — Regretați că ați refuzat parteneriatul ? întreabă un altul. — Numele meu este Martine, spun, cu capul în jos. Ați venit la casa greșita. Eu cunosc Samantha Sweeting și ea locuieste... acolo. Flutur din mână către celălalt capăt al satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mimeze că vorbesc, că rostesc replici sau citesc un text, cu o bună sincronizare și cu un magnetofon poți crea iluzia că ei chiar au glas, intonație și dicție. Și aproape că reușise, când trimisese echipa instruită. Fiecare avea un reportofon pe care-l pornea în momentul când începea lectura. Cel care pretindea că citește dădea numai din buze. Sincronic, după vibrațiile transmise de aparat. Doar că în ultimul moment unul dintre lectorii surdo-muți se îmbolnăvise și ceilalți au luat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]