1,011 matches
-
de o importanță crucială; spațiul este el însuși, succesiv, un limbaj, un timp și o condiție a semnificației împărtășite. Acest început este ca un plan perfect al capitolului neîncheiat; acest plan ar fi putut constitui o structură de unificare la rescrierea volumului neterminat. După modelul spațiului după ce evidențiase, în mitul londonez, interioritatea memoriei individuale și a memoriilor colective -, s-ar demonstra, prin capitolul retipărit depre memoria muzicienilor, că limbajul este totodată spațiu, timp și semnificație, iar timpul este totodată limbaj, spațiu
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
artă tradițională, moartă și ea odată cu Dumnezeu, ci ca amuzament, ca joc, ca simulacru. Avangardiștii au avut ideea măturării din lume a artei tradiționale și n-au reușit. Postmoderniștii au găsit o soluție mai sigură: o "moarte" prin parodiere, prin "rescriere". Vattimo dedică un întreg capitol morții sau amurgului artei. O anunțase cândva și Hegel, dar acesta o făcea în favoarea metafizicii, menită să depășească dialectic celelalte forme ale ideii în desfășurarea spre Spiritul Absolut. Au existat prevestitori ai morții artei și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din 1968. Însă moartea veritabilă a artei, spun postmoderniștii, este legată de sfârșitul metafizicii. Muzeul de valori trebuie închis, căci criteriul devine acum "capacitatea operei de a-și pune în discuție propriul ei statut", "ca ironizare a genurilor literare, ca rescriere, ca poetică a citațiunii, ca utilizare a fotografiei înțeleasă nu ca mijloc de realizare de efecte formale, ci în purul si simplul ei semnificat de duplicat"93. De aceea, arta postmodernistă cere o explozie de autoironie și în asta constă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prefixului post-, care a dat post-postmodernism, după mai vechiul exemplu al sintagmei noul nou roman. Nu ia în seamă nici alți termeni ca paramodernism, hipermodernism, globmodernism etc. Mișcarea lui Lyotard a constat în adăugarea prefixului rela verbul a scrie, rezultând rescrierea modernității. Dar cu aceasta ajungem la dilema farfuridiană a revizuirii fără a se schimba nimic. Căci putem rescrie modernitatea și cu prețul falsificării cântarului, recăzând în sofistică. Iată de ce postmoderniștii au continuat să și-l revendice pe Lyotard de principal
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
modernității cu timpul". Și mai departe: a rescrie "a repune orologiul la zero, de a face tabula rasa, gestul care inaugurează începutul (sic!) noii ere și al noii periodizări"124. Sofistica e dusă până la ultimele consecințe: deși nu există novum, rescrierea inaugurează o nouă eră. Așadar, ar fi existat, totuși, în istorie o eră în care doar s-a scris, pentru ca postmodernismul să inaugureze o alta, în care totul se va rescrie. Michel Foucault vorbea și el doar de două paradigme
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pentru ca postmodernismul să inaugureze o alta, în care totul se va rescrie. Michel Foucault vorbea și el doar de două paradigme în istorie: era reprezentării, sfârșită în secolul al XVIII-lea, și era nonreprezentării, pe care încă o trăim. Postmodernismul rescrierii pare a răsturna viziunea foucaultiană, fiindcă te întrebi: ce poate fi rescrierea altceva decât parodierea, imitarea ironică, adică "reprezentare-joc"? (Orice s-ar zice, din istorie nu poți ieși, ci doar să spui despre ea toate trăsnăile de pe lume!). Cu asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Michel Foucault vorbea și el doar de două paradigme în istorie: era reprezentării, sfârșită în secolul al XVIII-lea, și era nonreprezentării, pe care încă o trăim. Postmodernismul rescrierii pare a răsturna viziunea foucaultiană, fiindcă te întrebi: ce poate fi rescrierea altceva decât parodierea, imitarea ironică, adică "reprezentare-joc"? (Orice s-ar zice, din istorie nu poți ieși, ci doar să spui despre ea toate trăsnăile de pe lume!). Cu asemenea sofistică, reformatorii învățământului românesc postdecembrist au eliminat din programele de liceu criteriul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
îl respinge, cu singura lui excepție. Doar această reîntoarcere garantează ceva nou. E o garantare, însă, ce nu funcționează la nivelul diacronic, ci doar la cel sincronic, fără periodizări, care ar fi invenții istorizante ale modernilor. Remai sugerează că orice rescriere este și o revoluție, însă orice revoluție nu este nimic altceva decât o repetiție: "Marxiștii au crezut că lucrează la dezalienarea umanității, însă alienarea omului s-a repetat, de-abia modificată"125. Repetăm ca să ieșim din criză, zice Lyotard. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Lyotard ne reamintește șubrezenia întemeierii culturii pe simulacre. Și asistăm la o nouă punere în ordine a lucrurilor, riscând aceleași artificii sofistice, căci de astă dată nu se mai recunoaște noutatea revoluției postmoderniste: "Postmodernitatea nu este o epocă nouă. Este rescrierea câtorva caracteristici revendicate de către modernitate și mai ales a pretenției sale de a-și întemeia legitimitatea pe proiectul de emancipare a umanității întregi prin știință și prin tehnică. Dar această rescriere, așa cum am mai spus, lucrează de multă vreme deja
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
revoluției postmoderniste: "Postmodernitatea nu este o epocă nouă. Este rescrierea câtorva caracteristici revendicate de către modernitate și mai ales a pretenției sale de a-și întemeia legitimitatea pe proiectul de emancipare a umanității întregi prin știință și prin tehnică. Dar această rescriere, așa cum am mai spus, lucrează de multă vreme deja în modernitatea însăși"127. Aici, Lyotard ține să tempereze entuziasmul parodic al lui Baudrillard, precizând că nu rețeaua de simulacre dă noutate rescrierii, ci "importanța căpătată de conceptul de bit, de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întregi prin știință și prin tehnică. Dar această rescriere, așa cum am mai spus, lucrează de multă vreme deja în modernitatea însăși"127. Aici, Lyotard ține să tempereze entuziasmul parodic al lui Baudrillard, precizând că nu rețeaua de simulacre dă noutate rescrierii, ci "importanța căpătată de conceptul de bit, de unitate de informație" care deschide un ansamblu nelimitat de posibilități, de meniu, sub controlul programatorului, un soi de perlaborare ce evocă termenul utilizat în psihanaliză, în virtutea căreia obținem o imaginație liberă. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
unitate de informație" care deschide un ansamblu nelimitat de posibilități, de meniu, sub controlul programatorului, un soi de perlaborare ce evocă termenul utilizat în psihanaliză, în virtutea căreia obținem o imaginație liberă. Și ca să fie precis, Lyotard spune că productivă e rescrierea modernității, nu și a postmodernității: "a rescrie modernitatea înseamnă a rezista la scrierea acestei presupuse postmodernități"128. Nicăieri nu se desprinde mai decisiv Lyotard de postmodernism ca în acest moment. Sporirea informației deja trimite la prezența arheității în repetiție. Postmodernii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în Franța, în Germania, nici chiar în America, deși continuă să aibă "fani". Am văzut cum însuși părintele lansării termenului pe piață, Jean François Lyotard, s-a debarasat relativ repede de cuvânt și l-a înlocuit cu altceva de genul rescrierea modernității. La noi, printre cei dintâi care au recurs la o revizuire a fost Alexandru Mușina, care a găsit că e mai realist să înglobezi simbolismul, avangardele, expresionismul, modernismul, neomodernismul și postmodernismul sub zodia aceleiași paradigme modernismul. Alții, ca Eugen
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
În aceeași cheie hermeneutică îi citește pe Blaga, pe Borges și pe Nichita Stănescu. Așadar, provocarea d-lui Negoiță se adresează postmoderniștilor "care continuă, deghizat, modernul defunct". Este postmodernismul consacrat, în 1979, de Jean François Lyotard și recunoscut, ulterior, ca rescriere a modernității. Dar dacă formula postmodernism modern este tautologică, cealaltă postmodernismul premodern este ori oximoronică, ori un uluitor hibrid. Dincolo de terminologie, argumentele sunt valide: "Omul modern, legat de obiecte, nu vrea să știe de sfinți. El nu înțelege ce înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
publicată postum („Manuscriptum”, 1973). Tot nereprezentată, Un lup mâncat de oaie (1947) este o farsă cu redusă importanță literară și teatrală, pe motivul „păcălitorului păcălit”. În 1934, C. răspunde favorabil, și eficient, solicitării lui Ion Luca, de a colabora la rescrierea dramei religioase a acestuia, Iuda, respinsă anterior, în două rânduri, de Naționalul bucureștean. Scrierilor originale destinate scenei, C. le alătură două traduceri, Tată fără voie de Luigi Pirandello și Banii de Octave Mirbeau, precum și dramatizarea romanului Cocoșatul de la Notre Dame
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286273_a_287602]
-
nu se cuvine să primească empatie sau "trăire". Pe axele activ - pasiv și intectual - emoțional, ale grilei receptării, lectura semiologică structuralistă se înscrie ca o formă hiperactivă și hiperintelectuală. Hiperactivă, pentru că promotorii acestui tip de lectură fac din ea o "rescriere" a textului. Lectorul semiolog repetă în plan paralel operațiile autorului - desigur, incomparabil mai conștient, mai lucid decât acesta - până când ajunge "adevăratul" producător al textului. Desigur, aceste operații de producere a textului sunt pur intelectuale, reci, nu implică participare sau "trăire
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
reprezentate de „dușmanii orânduirii socialiste”, și discursul memorialistic și memorizator. Discursul de tip oficial - dincolo de structurarea sa internă, maniheistă - Încearcă să recompună un alt tip de memorie colectivă apelând la o serie de tactici discursive ce vizau amnezia, ocultarea prin rescrierea permanentă a istoriei, iar pe de altă parte, prin anihilarea diversității memoriei (diversitate culturală, politică, etnică) și elaborarea unei memorii omogenizatoare, artificiale și a unei realități „imaginare și inexistente”51. Această confruntare dintre istoria scrisă și memorie, În care mizele
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
ai copilului: „Se ridicase mânzul - întâi pe un genunchi, / Apoi pe celălalt, pe o copită. / Și dintr-o dată lumea din haos se-nchega / Și-și părăsea pământul întâia lui clipită.” Poetul transformă mirarea existențială a adolescentului într-un prilej de rescriere a întrebărilor fundamentale privind sensurile ascunse ale lumii, întrezărite pentru o clipă în picăturile ploii, în curcubeul fântânii sau în gheața izvorului: „Acum a-nghețat. / Peste ape / Un flux de lumini plângând l-a țesut. / Dedesubt - izvorul ce face? / și cum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
special în The Four Zoas și în Jerusalem, abate atenția lectorului de la dezvoltarea intrigii. Simultan, Blake utilizează commoratio (sublinierea unei idei prin repetiție), mai ales in profețiile timpurii: de pildă, întregul fir epic din The Book of Los este o rescriere a poemului The Book of Urizen din punctul de vedere al lui Los. Nu în ultimul rând, ar trebui menționată utilizarea aptronimelor: Dr Sawbones din [An Island în the Moon] este un exemplu concludent. Odată încheiate preliminariile demonstrației, pot intra
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
antiohiană, însă nu nestoriană. Fotie îi mai atribuia lui Vasile un poem despre protomartira Tecla. Pînă la noi a ajuns sub numele său o operă în proză în două cărți Despre viața și minunile Sfintei Tecla. Prima carte este o rescriere, înfrumusețată și amplificată mai ales prin lungi discursuri, a Faptelor Sfîntului Pavel și ale Sfintei Tecla ce datează din secolul al II-lea (cf. vol. I, pp. 000-000); în încheiere sînt descrise sosirea Sfintei Tecla la Seleucia, începerea vieții de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care le inspiră. De data aceasta, cazul este special: plecând de la peliculă 2 lui Terry Gilliam, The Fisher King3, Leonore Fleisher va scrie, după scenariul lui Richard La Gravase un adevărat poem filmic, care nu este altceva decât o superbă rescriere a legendei căutării arthuriene a Sfanțului Graal, translata în plin secol XX. Românul nu se ridică la nivelul peliculei care l-a inspirat, drept dovadă faptul că este mai puțin cunoscut, citat, tradus. În plin secol XX, într-un limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
început, personajele par a trăi cu adevărat abia prin discurs, ca într-un proces în care se judecă (și se explică) "faptele", întotdeauna interpretabile. Conflictul dramatic se transformă astfel într-un conflict al interpretărilor pe tema vicleniei muierii, ca în rescrierea sadoveniană a poveștii despre filozoful Sindipa, cu diferența că, deși locvace și extrem de persuasivă (cine n-ar recunoaște-o?), femeia nu izbutește acum să-și dovedească nevinovăția în fața propriului fiu, judecător intransigent, dogmatic, lipsit de simțul nuanțelor și de o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
nu voi mai face nicio lucrare de literatură curată..."160. Or, cum bine știm, cu toate că debutul ca romancier a fost un eșec (altul!), autorul nu s-a descurajat și a încercat să salveze acest prim text printr-o serie de rescrieri succesive, în intenția de a-i contura, în sfârșit, o formă cât de cât acceptabilă. Astfel, în 1936 (adică în etapa exigențelor ultime și a maximei creativități), Lovinescu își reevaluează opera tinereții și nu găsește deloc rușinoasă republicarea romanului Viață
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
text ample fragmente, uneori bucăți întregi din notele de călătorie și din nuvele (Cetatea morții e preluată tale quale din Scenete și fantezii), revenind chiar la unele "subiecte" ori motive epice ("dragostea florentină") într-o manieră deja cunoscută, de genul rescrierii/ relecturii în palimpsest, ce instituie un foarte interesant "dialog" cu literatura anterioară, redusă acum la esențe (ca și psihologia personajelor). Așa se face că, reîntors pe tărâmul italic, nefericitul îndrăgostit nu caută desfătări estetice în peisaj, pe care-l găsește
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
alese. Critică și istorie literară, vol. I, ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, Editura Minerva, București, 1986. Călinescu, G., "E. Lovinescu: Mite", în vol. Ulysse, ediție și studiu introductiv de Geo Șerban, E. P. L., București, 1967. Papahagi, Marian, "Rescrierea ca "revizuire"", în vol. Critica de atelier, Editura Cartea Românească, București, 1983. Papahagi, Marian, " Pentru o lectură "în sistem" a romanului lovinescian", în vol. E. Lovinescu, Bizu, ediție îngrijită, prefață și note de Marian Papahagi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974. Raicu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]